joi, noiembrie 24, 2016

25 noiembrie, Ziua internatională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

Vreun an și ceva, prin anii 2000, am avut o campanie împotriva violenței femeii, în revista Femeia la care lucram atunci. Cred că era printre primele campanii de acest fel - abia ce se înființase un departament pe la Camera Deputaților iar centrele de primire a victimelor violenței domestice se luptau să supraviețuiască. Am întâlnit atunci femei plecate de acasă cu copiii lor, femei cu priviri speriate, uitându-se în urma lor ca niște animale hăituite. Am fost în centre de găzduire, am fost la Târgșor, unde am întâlnit femei care-și omorâseră soții violenți. Una dintre ele era foarte tânără - avea vreo 20 de ani - si spunea că-i pare rău pentru suferința pe care a produs-o părinților ei. Cealaltă avea vreo 50 de ani și era profesoară - își pusese elevii să-l bată pe soțul bătăuș - să-i dea o lecție - numai că aceștia îl omorâseră în bătaie. Profesoara era după sobă și spunea doar - Mai dați, mai dați! Dăduseră până nu mai mișcase. Câtă suferință să fi strâns acest om în sufletul lui de a vrut să dea bărbatului o lecție folosindu-se de elevi!
Atunci am învățat că violența nu e numai fizică. Există violență economică, sexuală, socială, psihologică.
De-a lungul vremii am întâlnit femei bătute, femei amenințate, femei timorate, femei care depind economic de un bărbat. Femei care sunt controlate de un bărbat, șantajate, amenințate, aneantizate ca personalitate. Femei care iubesc și speră ca el, bărbatul, să se schimbe.O speranță deșartă care le aduce, pe undele dintre ele, în zeghe.

Natyasastra, cartea teatrului








Natyasastra. Pe 18 noiembrie am luat-o din tipografie, în plin Gaudeamus. Am lansat-o pe 20, bucurându-ne că suntem împreună și bucurându-ne de o reprezentație de dans clasic indian Odissi dăruită nouă de Iuliana Nălățan. Elena Andronache a vorbit alături de mine despre carte și sper să aibă drum deschis această unică enciclopedie a artelor indiene. Să-i mulțumim lui Didi - Amita Bhose - pentru acest dar al său - domnia-sa a tradus din sanscrită și era - și cred că și acum mai e - prima traducere în Europa a Natyasastrei. Studentul său cel mai bun de la sanscrită, Constantin Făgețan, a fost cotraducător.

http://www.edituracununidestele.ro/Carti.asp?ID=64

marți, noiembrie 08, 2016

luni, octombrie 03, 2016

E prea cald!




Ar fi un personaj de poveste dacă nu ai avea de-a face direct cu el. Găleata cu mopul lăsate strategic pe scări, „să ne facem că muncim”, drumurile în sus și în jos pe scări, trântitul ușii ghenei, o gălăgie agitată care te-ar determina chiar să-l compătimești dacă nu s-ar vedea efectul acesteia, mai bine zis lipsa efectului. Căci îngrijitorul de scară se îngrijește de orice mai puțin de scară.
-          Marine, ce faci, Marine? îl întreabă administratorul pentru a cincea oară în acea zi.
-          Păi ce să fac, fac curat!
-          Unde faci, Marine, unde faci, că uite, scara e tot nespălată!
-          Păi acu fac la ghenă!
Când face curat la ghenă nu face pe scară, când face în fața scării nu face în lift, când face în lift nu spală geamurile, când spală geamurile nu șterge balustrada. Marin, de fapt, e exemplarul tipic al omului puturos care te face din vorbe. Ghinionul lui e că treaba asta a lui nu se face singură, nu e ca grâul pe care-l arunci pe câmp și poate iese, poate nu, poate îl mănâncă ciorile, poate plouă și mai rămâne ceva și de recoltă. Mai mult decât atât, nu numai că nu se face singură dar se și împute. Și de-i mai zici lui Marin să măture chiștoacele din grădinița blocului iar el se uită senin la tine și-ti răspunde, privindu-te fix în ochi:
-          E prea cald!  (totuși, nu atât de cald încât tu să nu te poți duce la serviciu și să câștigi bani ca să-l plătești pe Marin),
apoi atunci, ei, da, atunci cum să nu fi de acord cu aripa tânără a colectivului de bloc care votează eliberarea lui din funcție, asta după un avertisment scris pe care Marin l-a ignorat pe motiv de căldură sau de șantaj emoțional sau de ce-o fi crezut el?

Când i-a venit sorocul, lui Marin nu i-a venit a crede că e adevărat. În preaviz omul nu mai făcuse nimic, că doar era în preaviz – motiv de constatare pentru cine avea ochi să vadă că omul acesta a stat în ”preaviz”   vreo 10 ani. Mizase însă pe aripa bătrână a scării – oameni care-l cunoșteau de când se făcuse blocul (indirect, prin a lui soață, care fusese prima îngrijitoare a scării și care îi transmisese lui postul). Oameni cărora le făcea mici servicii, cum ar fi plata unei facturi, cumpărarea unei pâini etc. Oamenii aceia erau bine înfipți pe scară, măcar așa, de bun simț și ăștia tinerii ar fi trebuit să plece urechea la revolta lor. Cum să-l dea afară pe Marin? Să se țină seama că ei nu sunt de acord și așa ceva e inacceptabil. Să se consemneze la avizier.

Marin însă nu a fost dat afară de nimeni. S-a dat singur afară.
Aviz tuturor celor ce se uită afară și spun:
- E prea cald!


miercuri, august 31, 2016

Free hugs

Aveam profesori care ni se adresau cu „dvs”. Nici macar apelativul „domnisoara” nu era peiorativ. Ma deranjeaza cand oamenii se adreseaza chelnerului, vanzatorului la persoana a doua singular, chiar daca acestia au 20 de ani. Sau cand se prezinta fara nume si prenume, doar cu prenumele. Sau cand te iau la pertu de la prima intalnire. Dar da, imi plac imbratisarile prietenilor si pancartele cu Free hugs.