luni, decembrie 19, 2016

Călcâiul lui Ahile

Era ca o păpușă ruptă de mâinile unui copil furios. Picioarele erau într-o poziție nefirească, întoarse, un pantof îi ieșise din piciorul umflat - deși erau sub zero grade ea era încălțată în pantofi, probabil singura pereche care o mai încăpea. Bastonul și căciula erau la jumătate de metru de ea, alături de doua sacoșe din făș, goale, și o geantă de umăr veche și jerpelită. Stătea acolo, jos, în fund, în poziția aceea nefirească, nedumerită parcă de ce i se întâmplase, fără să zică o vorbă, fără să ceară ajutor. La zece metri, stația de tramvai căsca gura, împreună cu mulțimea curioasă. Zăcea acolo și nimeni nu se mișca, o încremenire nefirească și de-o parte - spectatori - și victimă - bătrâna care căzuse. 
 
Un domn din direcția opusă și o femeie tunsă scurt, cu un brad legat cu sfoară în brațe. Femeia și-a sprijinit bradul de balustradă, i-a spus că o să încerce să o ridice. Era grea, grea precum tristețea. Brațul pe care-l ținea femeia a fost preluat de un bărbat, aceasta i-a cules de pe jos lucrurile și i le-a înmânat. Da, urma să fie bine, alunecase, mergea la Primărie, nu, să nu o așeze pe o bancă fiindcă nu se va mai putea ridica.
A pășit și călcâiul gol arăta toată neputința unei lumi de care nu mai e nevoie.
 
Femeia tunsă scurt și-a luat bradul și s-a îndreptat spre casă. În jurul ei oamenii treceau și ei cu brazi în brațe, privind spre Crăciun.

marți, decembrie 13, 2016

Cinci minute din viața ta versus o viață salvată

Avea sirena pornită dar stătea locului, fiindcă nimeni, aproape nimeni nu schița un gest că a auzit-o și că înțelege că e o urgență. Cele trei benzi erau ocupate și doar câte-un șofer încerca să se înghesuie cu mașina în celelalte, un gest care nu făcea decât să-i enerveze pe cei care simțeau apropierea ca pe o amenințare la adresa tablei mașinii. Aproape totul era încremenit în sunetul sirenei, un semnal care nu ajungea la aproape nimeni. La un moment dat cineva a început să claxoneze, un claxonat prelung, ca un vaiet. I-au urmat altele și altele dar abia dacă s-au mișcat câțiva.
În 5 minute, Salvarea înaintase 100 de metri.
Din mașina aflată aproape lipită de o mașină-școală care nu se mișcase la dreapta nici măcar o jumătate de metru, cineva a început să plângă. Nimeni nu l-a văzut plângând, pentru că toți își priveau ceasul.
Sirena s-a auzit la fel de tare, un vaiet continuu într-o mare de mașini înțepenite. În mașinile înțepenite, oameni cu suflet mort.

Cinci minute din viața ta crezi că nu fac o viață de om salvată?
Dă-te dracului la o parte din drum când trece o Salvare. Te-ai gândit că poți fi tu acolo într-o zi?

joi, noiembrie 24, 2016

25 noiembrie, Ziua internatională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

Vreun an și ceva, prin anii 2000, am avut o campanie împotriva violenței femeii, în revista Femeia la care lucram atunci. Cred că era printre primele campanii de acest fel - abia ce se înființase un departament pe la Camera Deputaților iar centrele de primire a victimelor violenței domestice se luptau să supraviețuiască. Am întâlnit atunci femei plecate de acasă cu copiii lor, femei cu priviri speriate, uitându-se în urma lor ca niște animale hăituite. Am fost în centre de găzduire, am fost la Târgșor, unde am întâlnit femei care-și omorâseră soții violenți. Una dintre ele era foarte tânără - avea vreo 20 de ani - si spunea că-i pare rău pentru suferința pe care a produs-o părinților ei. Cealaltă avea vreo 50 de ani și era profesoară - își pusese elevii să-l bată pe soțul bătăuș - să-i dea o lecție - numai că aceștia îl omorâseră în bătaie. Profesoara era după sobă și spunea doar - Mai dați, mai dați! Dăduseră până nu mai mișcase. Câtă suferință să fi strâns acest om în sufletul lui de a vrut să dea bărbatului o lecție folosindu-se de elevi!
Atunci am învățat că violența nu e numai fizică. Există violență economică, sexuală, socială, psihologică.
De-a lungul vremii am întâlnit femei bătute, femei amenințate, femei timorate, femei care depind economic de un bărbat. Femei care sunt controlate de un bărbat, șantajate, amenințate, aneantizate ca personalitate. Femei care iubesc și speră ca el, bărbatul, să se schimbe.O speranță deșartă care le aduce, pe undele dintre ele, în zeghe.

Natyasastra, cartea teatrului








Natyasastra. Pe 18 noiembrie am luat-o din tipografie, în plin Gaudeamus. Am lansat-o pe 20, bucurându-ne că suntem împreună și bucurându-ne de o reprezentație de dans clasic indian Odissi dăruită nouă de Iuliana Nălățan. Elena Andronache a vorbit alături de mine despre carte și sper să aibă drum deschis această unică enciclopedie a artelor indiene. Să-i mulțumim lui Didi - Amita Bhose - pentru acest dar al său - domnia-sa a tradus din sanscrită și era - și cred că și acum mai e - prima traducere în Europa a Natyasastrei. Studentul său cel mai bun de la sanscrită, Constantin Făgețan, a fost cotraducător.

http://www.edituracununidestele.ro/Carti.asp?ID=64

marți, noiembrie 08, 2016