duminică, aprilie 23, 2017

Hai sictir!

Am avut președinte care-și înjura poporul și nu am reacționat. Înjura ziariste și le poftea să urce pe masă, să le arate el cum se face resuscitarea. Hă, hă, hă. Poporul a hăhăit și el.
- Țigancă împuțită!
Nu s-a indignat nația, nu a sărit CNN-ul, nu a sărit nici măcar breasla jurnaliștilor, să facă un protest, ceva, decât pe ici pe colo câte o voce.
Păi poate chiar o merita, nu? Ce căuta în nasul președintelui când își făcea cumpărăturile, sâmbăta? Și parcă și e mai colorată așa, la față, poate chiar e țigancă, nu? Și apoi nu e treaba noastră!

Ne înjurăm copiii și ne omorâm nevestele. Ne îmbrâncim vecinii și ne trimitem bătrânii pe acasă, că-i caută cineva. Ne înjură șefii, ne înjură statul, ne înjură toată lumea dar și noi înjurăm pe toată lumea și apoi ce treabă au ceilalți cu noi, nu reprezentăm România, nu ne vede nimeni, putem să ne bălăcărim și să ne omorâm cum vrem și cât vrem.

Nu s-a indignat nimeni când pe Ilie Năstase nu știu ce ziariști îl făceau țigan.  Adevărat, era prin anii 1970, aveam scuza că nu aveam deschidere spre lume și nu am aflat. Atunci altfel era reprezentată România. Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Eugen Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade. Eram mândri de ei și putea să-i înjure oricine, căci noi nu aflam și nu aflam și pentru că ei nu se plângeau.

Eu nu știu cum a putut Ilie Năstase să înjure. Să facă o gluma cu ciocolata cu lapte. Noi, ca nație, suntem un popor așa de pașnic, noi nu înjurăm, noi zâmbim, noi ajutăm necunoscuți căzuție pe stradă, ducem sacoșa vecinei noastre, ne îngrijim părinții... Eu cred că nu e de-al nostru. Cine e Ilie Năstase, ce a făcut el pentru nație? Huo, jos cu el, să ne lepădăm de el, nu e de-al nostru! Rușine! La zid cu el!

Știți ceva? Mi-e greață de voi și de micimea voastră! Vă bateți cu piatra în piept că ne-a făcut neamul de rușine dar de fapt voi vi-l faceți singuri, căci nu vă apărați valorile, neamul și nici pe voi nu vă apărați pentru că nu mai știți să deosebiți rușinea de mândrie, răul mic de răul mare, o vină mică de una mare. Îi aplaudați pe politicienii corupți sau pe toți netrebnicii ce au ieșit de prin închisori și sunt mari profeți dar dați cu piatra într-un om care vezi Doamne a înjurat un arbitru și ne-a făcut de râs.

Am doar două vorbe ale tatălui meu, Dumnezeu să-l odihnească:
- Hai sictir!



Cuibul artiștilor, povestea unui vis

Portarul te măsoară din cap până-n picioare și te întreabă:
- Mergeți la teatru? La Cuibul artiștilor?
E portarul Facultății de instalații și de aproape de doi ani asistă la un fenomen tare ciudat: pe la 6,30 seara incep sa apara tineri, mulți, veseli, senini și care intră de bunăvoie într-o sală a facultății - sala aceea de festivități pe a cărei scenă niște nebuni de tineri au pus o cortină din catifea albastră și unde joacă fel de feluri, de râd ăia de pe scaune ca apucații. Așa ceva el nu a mai pomenit, cozi în facultate, tinerii stau la coadă și îi spun unei tinere foarte zâmbărețe numele lor, o alta bifează niște numere pe o tablă și apoi tinerii aceia se așază pe scaunele indicate ba mai sunt serviți și cu un pahar cu vin sau o sticlă cu apă. Toți zâmbesc, sunt veseli și ce nu înțelege el e cum de nu sună nici un telefon în timpul acelor reprezentații de teatru, că a înțeles că așa li se spune. Cum se transformă tinerii aceia în niște oameni foarte serioși și atenți, cum se îmbujorează de emoție și cum aplaudă la nesfârșit la final. Oare nu îi dor palmele?


Palmele nu te dor și chiar de te-ar durea, știi că apaluzele sunt răsplata artiștilor și lemerită cu prisosință. Ai ajuns la Cuibul artiștilor urmărind numele a doi tineri actori - Ana Crețu și Voicu Aaniței - pe care i-ai văzut prima oară la Teatre Arte dell' Anima, în O noapte furtunoasă. Acum vor juca în Norway. Today. În regia Claudiei Machedon. A fost examenul lor de licență, la UNATC. Sunt tineri, foarte tineri, ca  aproape toți spectatorii. Ai nimerit într-o poveste ireală aproape dar te bucuri de magia ei. Piesele la care ești spectator sunt jucate cu mult talent, cu originalitate și pasiune. Până acum ai fost la trei și ți-ai dori să mergi în fiecare zi. Ba azi, în spatele tău cineva făcea o remarcă:
- Tot așa a făcut și data trecută, a luat pe cineva din public.
Oamenii revin la același spectacol. Înseamnă că le place și asta spune multe, nu?

Căci dincolo de jocul talentat al tinerilor artiști ți se transmite o stare. O stare de bine, ca și cum ai înotat în mare. Pentru mine asta e stare supremă de bine. Înoți împreună cu actorii și trăiești împreună cu ei. Ca și cum ai fi și tu personaj.

Sunt talentați, nebuni de talentați. Așa de talentați că tineri care nu au călcat în viața lor la teatru au făcut-o pentru ei.

De unde să luați și voi bilete? Ei, bine, o să vă mirați, intrarea e gratuită. Trebuie doar să vă faceți o rezervare. La https://rezervari.cuibulartistilor.ro/ Puteți face o donație, însă, la ieșirea de la spectacol. E opțională însă am văzut că aproape toată lumea strecura bani în cutia de la ieșirea din sala de spectacol. Ca gest de mulțumire, mai ales că proiectul Cuibul artiștilor se susține numai astfel.

Cum spuneam, am văzut doar
 Norway. Today - spectacol invitat, cu Ana Crețu, Voicu Aaniței


Nu de gât - cu Cătălin Gheorghiu, Frederic Negrescu
 







foto - Andrei Iagăru


Cine sapă groapa -





















cu Vlad Basarabescu, Victor Țăpeanu, Frederic Negrescu

Așa au și început Cuibul artiștilor: cu piesa Cine sapă groapa. Cu două scaune, două lopeți și haine second hand. Investiție materială 80 de lei. Investiție morală - o viață și o căruță de talent.

Cine sunt ei? Iată-i:

Hei :),
Noi, Cuibul, trăim o poveste al cărei cel mai important personaj ești tu, spectatorul nostru. Această poveste a luat naștere în martie 2015 iar pe 2 octombrie 2015 începeam proiectul “300 de Zile De Teatru”, cel mai mare proiect de acest gen din România care se adresează tinerilor. Ne-am propus atunci să oferim 300 de zile de teatru gratuit studenţilor dar şi celorlalţi iubitori de teatru.
După 530 de zile calendaristice, pe 16 martie 2017, iată că am reuşit să ne atingem obiectivul, jucând ultima reprezentație din proiect. Pe celelalte 299 le-am jucat pentru nu mai puţin de 32090 spectatori, care au luat parte la acest proiect, bucurîndu-se de experiente noi într-o atmosferă relaxantă şi unică. 3 tone de vin, alte 3 de apă, 22000 de pahare spălate, 600 sparte sunt doar câteva din numerele care stau mărturie acestei povești.
În tot acest timp am produs, cu sprijinul comunităţii căreia ne adresăm, 11 spectacole, pentru care am luat peste 15 premii  în 4 festivaluri. Astfel am reusit împreună cu voi, spectatorii noştri, să punem bazele platformei artistice Cuibul Artiştilor şi să concretizăm şi mai mult viziunea noastră.
Vă mulţumim enorm că aţi crezut şi credeţi în visul nostru. Faptul că ne sunteţi alături în această aventură, care la început părea o nebunie, este cea mai frumoasă recunoaştere pe care o putem primi.
Cu emoţie,
Echipa Cuibul Artiştilor

Cu emoție mă închin și eu și căutați-i cât mai repede pe facebook - Cuibul artiștilor: str. Pache Protopopescu, incinta Facultății de instalații. Un click rapid pe rezervare și duceți-vă să-i vedeți jucând. Bunul Dumnezeu le-a pus în traistă mult talent și îl folosesc din plin.










vineri, martie 17, 2017

Zeus nu moare niciodata




Lansare 
Zeus nu moare niciodata - Carturesti Verona. 
24 martie 2017, ora 18,30


Va asteptam la lansarea nerapida a unui roman rapid.

Vorbitori: Stela Anghel - prefatatoare
Ion Anghel Mânãstire - postfatator
Cristian Coman - autor
Carmen Musat-Coman - editoare

Minirecital: Ana Coman - chitarã si voce

joi, martie 16, 2017

Nea T. si aniversarea celor 50 de ani

Nea T. era vecinul de la etajul I. Lucra in politie si avea sofer. Avea sofer fiindca in fiecare seara venea atat de beat acasa incat nu ar fi ajuns cu masina decat in primul stalp. Si mai avea sofer pentru ca avea grad mare, asa ca nevasta lui care lucra si ea in politie, dar cu grad mai mic, nu reusea sa duca pana la capat o reclamatie impotriva-i. Acum nu stiu daca a incercat vreodata, dar avand in vedere ca atunci cand el chefuia - singur sau cu prietenii - ea si fiica lui stateau afara, in spatele blocului, asteptand sa inceteze muzica, pot sa-mi imaginez ca nu stateau la aer. Mai ales ca atunci cand sotia lui ma vedea ma indemna:
- Du-te, du-te si spune-i sa opreasca muzica.
Mi se parea un gest firesc sa-l atentionez si abia peste ani m-am intrebat de ce nu se ducea nici un barbat peste el.
Nea T. deschidea usa, rosu la fatza si mort de beat - uneori sunam de ma luau toti dracii, dar insistam ca ala care are doar o idee si aia fixa - iar eu il rugam sa dea muzica mai incet, pentru ca era ora 22 si copilul meu trebuia sa doarma:
- Ma scuzati, zicea el rusinat un pic, stiti, am facut si eu un chef. Am implinit 50 de ani. Acu o opresc.
Multumeam, plecam si, intr-adevar, muzica se oprea.
Peste o saptamana scena se repeta identic. Omul implinea iar 50 de ani.
A implinit el asa 50 de ani multa vreme, pana intr-o zi cand nevasta-sa a bagat divort si i-a lipit pe usa instiintarea de partaj. Apartamentul a fost vandut, banii impartiti, fosta nevasta s-a recasatorit, nea T s-a mutat in chirie undeva prin preajma si are si acum sofer. E pensionar dar are ceva afaceri iar masina o tine tot in spatele fostei locuinte, unde e si actualul sofer, ca doar nu credeti ca dupa ce a implinit atatia ani 50 de ani si dupa atata bautura mai e om sa urce la volan!
Nu stiu de ce mi-am amintit azi de el, dupa atata vreme. Nici macar nu se aude muzica de la etajul I!

vineri, februarie 24, 2017

O floare gratis

- Vă rog să luați o floare!
Eziți și el se simte obligat să adauge:
- E fără bani!
Domnul din dreptul Hanului cu Tei îți întinde un ghiocel. Are vreo 65 de ani, e bine îmbrăcat, rumen în obraji, în mâna stângă are o pungă cu ghiocei proapăt culeși. E un pic abțiguit, dar doar un pic, spune că e sculptor și că de ar fi el primar ar sădi flori în toate spațiile cu pământ din Capitală. Și cine ar avea nevoie de o floare să vină să-și ia, gratis.
- Ai nevoie de o floare? Ia, domnule de aici! Și să-și culeagă singur florile. Uite, eu mi-am plătit florile (și-ți arată noroiul de pe pantofii din piele). Și să se termine cu toată hoția asta cu ăia care vând flori din străinătate. 

Apoi îți cântă din Tudor Gheorghe.
Râzi, râde și el, Doamne ajuta!


Pleci cu ghiocelul în mână și te gândești, pe drum, că e ca bunul Dumnezeu care-ți iese în cale: îți vorbește în pilde. Iar pilda lui de azi e să apreciezi ce ai tu, ca nație, și să-ți pui în valoare bogăția, să o pui la dispoziția celorlalți, să-și ia fiecare după nevoi dar nu fără efort, și să dăruiască, la rândul lui.
Iar după noroiul de pe pantofi mai că ai jura că bunul Dumnezeu tocmai ce a dat o tură prin parcul Cișmigiu și și-a umplut punga cu ghiocei, spre a-i dărui lumii.