joi, mai 11, 2017

Agresiunea, ca pariu

Se uită la el cu dispreț și se uită la el pentru că nu are încotro, este chiar în fața ei, îi blochează trecerea. Sunt în magazin, ea tocmai ce a plătit sticla cu apă, la casă, cei doi erau în spatele ei, nu a observat că erau tot cei ce comentaseră pe stradă același lucru pe care unul dintre ei, cel ce i-a blocat trecerea cu un rânjet, i l-a zis adineauri:
- Am făcut pariu cu prietenul meu că ați făcut sport de performanță. Așa-i sau am pierdut pariul?
El a rânjit ca și cum i-ar fi făcut un compliment, un supercompliment, privirea ei este însă plină de dispreț.
- Dacă ați făcut pariu pe seama altuia atunci să vi-l asumați.
El rânjește în continuare:
- Am pierdut sau nu am pierdut?
- Are vreo importanță pentru dvs dacă am făcut sau nu sport? întreabă ea uitându-se urât.
- Păi are, că am făcut un pariu.
- Poate faceți pariuri cu lucruri pe care le cunoașteți și care vă privesc, nu credeți?

Și doamna își ia sticla de apă, îi zâmbește doamnei de la casă și-i mulțumește, se mai uită o dată urât la individul de vreo 55 de ani, cu tricou roșu și păr vopsit blond și se întoarce pe călcâie.


O fi făcut ori nu sport de performanță doamna însă doamna clar a învățat pe undeva că acel comportament este o formă de agresiune. La școală clar nu, căci la școală nu se învață despre discriminare, violență. Deși ar fi tare indicat să se învețe.




miercuri, mai 10, 2017

Cum să înveți sanscrita cu guru de guru

Ne-am întâlnit la un târg de carte. Avocat sau arhitect, parcă. Voia să învețe sanscrita. Știa de manualul lui Didi și m-a rugat să-i păstrez un rând de manuale - sunt trei volume. Dă o tură și se întoarce.
Nu s-a mai întors. Ne-am reîntâlnit la un alt târg de carte, și-a cerut iertare că nu a revenit atunci, i-am spus că nu are de ce. A ținut însă să-mi spună motivul:
- Știți, l-am întrebat pe cutare - și a zis un nume românesc de care nu am auzit niciodată. Fac cu el sanscrita. Și i-am zis de manualul Amitei Bhose și el a strâmbat din nas, a zis că nu e prea bun. De aceea nu l-am mai luat. Facem după alte manuale, englezești.

Nu am avut ce să zic. Omul era foarte convins că un tânăr român știa mult mai bine sanscrita decât o indiană cu două facultăți în India, doctorat în Eminescu, în limba română, profesor de bengali și sanscrită la Universitatea București, predând în limba română, autoare de manuale de bengali și sanscrită în limba română, care erau suportul de curs. Traducătoare din sanscrită a Natyasastrei, a Caruței de lut de Șudraka, traducătoare din bengali a lui Tagore.

Nu am ce să zic. Ce poți să spui, nu?

marți, mai 09, 2017

Dincolo de plăcerea fizică

Eu nu vreau să dispară librăriile fizice. E ca și cum ar dispărea piețele și ar fi înlocuite de site-uri. Totul - virtual -,  mărul se rotește în fața ta, pe ecranul calculatorului, e roșu, mare, frumos. Nu-l poți mirosi, însă. Nu-l poți atinge.
Așa și cu librăriile. Sunt librării exclusiv online - vezi cartea, eventual citești un fragment din ea, o cumperi pe net și-ți vine acasă. Se pare totuși că știi ce vei cumpăra și de te-ai păcălit însă și nu-ți place poți returna cartea în 15 sau 30 de zile. Timp destul ca să-ți placă și tot să te decizi să o dai înapoi.

E adevărat, aceeași carte pe care o găsești în librăria fizică poate fi cumpărată și din librăria online. În prima o cumperi cu 30 de lei, în a doua e posibil să o găsești cu cu 50% reducere, cu 15 lei. Ma refer la cartile nou aparute, cele care au câțiva ani pot fi și cu 70% reducere, online. Asta pentru că în librariile fizice nu se mai găsesc - din cauza lipsei de spațiu - și pentru că editurile mari au tipărit tiraje mari și preferă să recupereze prețul de tipar decât să dea cartea la topit.   (există însă și cazuri în librarii fizice - există un fel de anticariat în București unde laureați Nobel ajung să fie cumpărați cu...5 lei)


De ce nu fac și librăriile reduceri de 30-50%? Pentru că nu pot. Pentru că acel 30-50% este diferența care le rămâne lor din vânzarea cărții. Acela e rabatul pe care-l acordă editurile librăriilor. Librăriile fizice plătesc chirii, salarii, lumină etc. O librărie online are costuri mai mici, de unde și rabaturi mai mari acordate cumpărătorilor. La acel procent de 30% - diferenta de la editură la raft - o librărie online poate renunța fără să fie pusă în pericol funcționarea ei.

Indiferent de prețul cu care vinde libraria fizică o carte sau librăria online aceeași carte, editura le acordă  cam același rabat - 30 (foarte rar, spre disparitie) - 45% (din ce în ce mai des. Vreau să spun că editura dă și uneia și alteia cartea la același preț de vânzare. Că librăria online o vinde cu 30-50% mai puțin  e problema ei, aparent. Deși începe să fie o amenințare serioasă pentru librăriile fizice, căci oamenii au ajuns să intre în librării, să răsfoiască o carte și să o cumpere online, mai ieftin. Desigur, pentru ei e un chilipir. Nu au de unde ști ce se întâmplă, de fapt. Cum nu știu nici că librăriile online își onorează greu partea lor de contract - adică se despart greu de banii încasați, astfel încât te rogi de ele cu lunile ca să-ți dea banii din vânzări.

Acum înțelegeți de ce nu vreau să dispară librăriile fizice? Nu numai pentru mirosul unic de carte proaspăt tipărită sau pentru plăcerea răsfoitului sau cititului...


luni, mai 08, 2017

Femeia cu un teatru

Să fie vreo două luni de atunci. Prietena mea mă întreba dacă vreau să o însoțesc la o piesă de teatru. Eu locuiam aproape de acel teatru - Teatrul Arte dell'Anima - însă eram în situația celor ce locuiesc lângă mare și nu se aruncă în valuri nici măcar o dată pe vară. Urma să vedem O noapte furtunoasă, interpretată de tineri actori - 22,23 de ani -, numele lor nu ne spunea nimic, regizorul era și el tânăr - tot 23 de ani. Hai! Cât de rău poate să fie! ne-am zis.

Înainte de începerea piesei o doamnă brunetă ne-a urat zâmbind bun venit, ne-a spus că onorariul actorilor va fi donat actorilor pensionari, a zâmbit iar și... a început piesa. S-a încheiat piesa de teatru și noi am rămas...mască. Exact ca la teatru. Căci ce am văzut noi pe scenă a fost o dezlănțuire de talent și dragoste. Am ieșit buimacă și plină de adrenalină totodată, de parcă mă dădusem în montagne russe deși eu nu mă dau în montagne russe. Am căutat numele actorilor pe facebook, „m-am împrietenit” cu ei și de atunci îi urmăresc peste tot aproape - mă refer la piesele în care joacă. Însă nu despre ei vreau să vorbesc, deși dacă spui Teatrul Arte dell'Anima nu ai cum să nu-i pomenești, pentru că acest teatru e făcut anume pentru ei. Pentru a oferi o scenă tinerilor actori. Mă refer la omul care a făcut acest teatru. Crina Lință - așa aveam să aflu că o cheamă pe doamna care ne-a întâmpinat.

Crina Lință are un teatru. Unii au o cârciumă care le aduce mulți bani. Crina Lință are un teatru în care bagă bani, împreună cu soțul ei. Nu trebuie să spună asta, căci se vede cu ochiul liber. Poți face un calcul rapid, estimativ, al biletelor vândute și al cheltuielilor. Cei ce nu au o „afacere” proprie, de suflet, poate că nu vor înțelege. Mulți nu înțeleg ce înseamnă pasiunea. Probabil că uneori și plânge, cel puțin așa îmi imaginez, asta pentru că mulți oameni care fac ceea ce le place au momente în care plâng. Nu, nu e o contradicție. Și nu, nu plângi de fericire. Poate că de oboseală uneori, poate din cauza unei vorbe aruncate fără voie... Eu am plâns pentru că organizatorul unui târg de carte mi-a zis că fac prea mare caz că editura Polirom a intrat peste ora evenimentului meu. Nu vorbește despre asta, nici nu ar avea cum, nu ne cunoaștem aproape deloc însă știu că așa pățesc oamenii care iubesc ceea ce fac.

Știți, eu nu cunosc pe nimeni care să aibă un teatru. Cunosc oameni care scriu, fac bijuterii, au cârciumi, sunt grădinari, jurnaliști... Dar pe nimeni care să aibă un teatru în ziua de azi. De aceea sunt așa de entuziasmată. Și pentru că am văzut piesele care se montează acolo - proiecte care au prins viață și care acum participă la festivaluri de teatru.

Și să vă mai spun ceva: anul acesta își dă licența în actorie și am văzut-o în piesa de teatru Și caii se împuscă, nu-i așa? - spectacolul de licență, la Palatul Copiilor. Și este o actriță talentată. Două roluri interpretează aici - unul este cumva episodic dar în cel al unei militante extremiste îi vedem forța și pasiunea.

Nu, nu joacă pe scena proprie. Pe pagina ei de facebook anunță multe evenimente ale colegilor ei și ne îndeamnă să mergem să-i vedem. O colegialitate pe care nu o prea întâlnești în breasla actorilor.

Cam câți ani să aibă? Păi are un fiu care cred că a terminat anul trecut actoria și aș zice că a moștenit talentul mamei lui. Dar știu tineri de 20 de ani care se poartă de parcă ar avea 80. Așa că e irelevant să întrebați asta.


Am căutat o fotografie care să o reprezinte. M-am oprit asupra celei făcute de Ioana Nicolae, actriță și PR la Arte dell'Anima. Fotografia e din timpul piesei Și caii se împușcă, nu-i așa? Aici Crina face o piruetă. Așa mi se pare că e ea, o piruetă a talentului, dăruirii și a bucuriei.

Știți, cred că cel mai bine ar fi să căutați pagina de facebook a ei - Crina Lință. Femeia cu un teatru. Și pagina facebook a teatrului - Teatrul Arte dell'Anima. Luați apoi numele actorilor, pe rând, și vedeți în ce joacă. Veți fi prinși într-un labirint din care nu veți dori să mai ieșiți, căci sunteți pe tărâmul talentului. Și totul pornește dintr-un loc - Str. Făinari nr.17D. Teatrul Arte dell'Anima - Crina Lință.