luni, februarie 19, 2018

Hai să ne trăim viața de parcă am avea mai puțin înainte decât înapoi

Când eram mică voiam să mă fac doctoriță, asta până am ajuns la școală și am considerat că a fi învățătoare e tot ce-mi doresc. Apoi am mai crescut și tot uitându-mă la filme mi-am zis că o să ajung actriță. Pare că sunt profesiile cele mai visate de generația mea. Sau poate mă înșel, nu știu. Cert e că în clasa a opta am luat-o spre liceul pedagogic la care nu am intrat și am eșuat la un profil de mate-fizică, și asta cu intervențiile tatălui meu, altfel rămâneam pe afară. Bineînțeles că am îmbrăcat un halat albastru și am făcut piese la strung, la ora de tehnologie, nu mai știu nici eu cum, dar cred că nu am fost prea marcată de situație, ba din contră, am impresia că ne amuzam copios. Bineînțeles că am făcut practică și la fabrica de conserve și am lipit la etichete pentru tot restul vieții. Și acolo ne-am amuzat, căci lipind noi etichete pentru fasole și mazăre am inversat etichetele și ne și imaginam fața uimită a rusului care ar fi cumpărat conserva de mazăre și ar fi găsit fasole. Da, conservele plecau spre URSS. Cumva părea un sabotaj, noroc că nu ne-a văzut nimeni deși cred că a știut toată lumea. Am făcut și ore de matematică și de fizică de mi-au ieșit pe nas, bine, improspiu spus „am făcut”, căci dirigintele, de matematică fiind, tot scria pe tablă formule, eu tot scriam la română și în toți acești ani a funcționat foarte bine schimbul caietelor - tu-mi dai mie la mate, eu îți dau ție la română. Prin clasa a XI-a habar nu aveam încotro să mă îndrept, nu aveam nici o înclinare, în afară de visare. Pădureancă fiind mi-am zis eu că geografia mi s-a potrivi, hai să fac meditație însă și la franceză, că era a doua specializare. Așa că am rugat-o pe profesoara de franceză să mă mediteze, pe doamna Marioara Sima. După o lună timp în care mai mult m-am plimbat până la dânsa acasă decât am pus mâna pe carte, dânsa m-a scuturat bine, zicându-mi astfel:
- Dacă ai de gând să înveți, bine, dacă nu, te rog să nu-mi mai pierzi timpul.
M-am rușinat așa de tare că nu numai că nu i l-am mai pierdut însă am luat chiar 9,16 la examen, nu am intrat însă pentru că geografia era în limba română, astfel încât la sugestia doamnei Sima anul următor am dat examen la franceză-română unde am intrat abia după încă un an - reamintesc celor ce au uitat că erau 18 locuri doar la franceză și se intra prin examen. Așa de bine nu i-am pierdut timpul că profesorii universitari mă întrebau cu cine m-am pegătit așa de bine și făceau ochii mari când le spuneam că profesoara mea predă la un liceu economic.
Până am intrat eu la facultate am mai și lucrat câte șase luni pe an, împăcându-l cumva pe tata care dorea să rămân contabilă, deși eu nu am prins prea bine nici cum funcționa acea mașinărie de calculat. Contabilii de acolo și-au făcut vile după revoluție, mai pe malul lacului, așa, nu zic că-mi pare rău că nu am, dar zic și eu ce au ei.
Cealaltă jumătate de an a aparținut mamei mele care încerca să-l convingă pe tata să mă lase la facultate, mi-aduc aminte că discuțiile erau destul de aprinse pe această temă și noroc că și doamna Sima s-a aliat mamei iar la un moment dat s-a încheiat discuția pentru că am intrat la facultate.
În primul an de facultate  un profesor ne-a întrebat ce vrem să ne facem, eu am zis „scriitor sau critic literar”, colegii au râs iar eu m-am simțit tare prost, abia peste ani mi-am dat seama că nu râdeau de mine ci de situație - păi de la facultatea aia nu ieșeai decât profesor la Cucuieții din Deal, auzi la ea, scriitoare!
7 luni am fost profesoară, apoi din întâmplare, căci toate lucrurile sunt dintr-o întâmplare, am intrat în presă. Un fel de pseudoscriitoare.  Ani și ani. Mi-a plăcut, am scris cu bucurie și cred eu, și cu ceva talent. Când mi s-au închis multe uși în nas, în 2008 - adică s-au închis revistele la care colaboram - , am înțeles în sfârșit că drumul meu trebuie să o ia în altă direcție și mi-am făcut editura Cununi de stele unde grație lui Didi - Amita Bhose - profesoara mea de bengali, sanscrită și civilizație indiană mi-am împlinit visul de a deveni scriitoare. Căci făcând o editură pentru a-i publica opera mi-am publicat și eu opera. Dacă aș vrea să fac altceva? Cu mâna pe inimă, nu. Mai ales acum când, privind înainte pare mai puțin decât de privesc înapoi.



joi, februarie 15, 2018

Să ne purtăm frumos, că nu mai pupăm


- Bună ziua, bună ziua, pentru ITP, da, cum să nu, miercuri.
Dar marti sună o domnișoară de la service, știți, nu avem încă actele gata pentru ITP, se poate joi la ora 15? Se poate, de ce să nu se poată și azi la 14,20 parchez mașina în fața service-ului.
- Bună ziua, vă putem ajuta cu ceva?
- Bună ziua, da, cu ITP-ul.
Păi nu v-a sunat nimeni, păi nu m-a sunat nimeni, știți, nu avem gata actele nici azi, mâine. Știți, eu am venit la ITP și asta o să fac, că doar nu o să mă plimb cu mașina prin oraș. Păi știți, noi colaborăm cu un service si să vă dau datele să le introduceți în GPS? Păi știți, eu nu introduc nimic în GPS că nu am GPS și nici nu mă duc pt că eu am venit la dvs. Ne scuzați, nu e vina noastră, nici a mea, știți, colegul nostru stă de joi la RAR pt că ne-a greșit actele și nu putem să zicem nimic pentru că știți, nu ne mai acreditează. Așa că un coleg o să ia mașina și o să o ducă la service-ul cu care colaborăm, luați loc, într-o oră e gata. O cafea, un ceai? Nu, mulțumesc, într-o oră a fost gata, aveți aici actele, cheia, costă 100,01 lei, mulțumesc, ne vedem la anul pe 15 februarie că mașina are 12 ani.

Ce vreau să vă spun e că eu, deși am zâmbit, nu m-am purtat frumos că nu am avut de ce și mi-am făcut ITP-ul. Și cu mine încă vreo trei, și ei neanunțați la telefon că service-ul nu are actele gata.

miercuri, februarie 07, 2018

Amita Bhose, un ungher de afecțiune

Vă așteptăm vineri, 9 februarie, ora 18, la Muzeul Național al Literaturii Române, să aducem ofrandă celei ce a iubit cultura română mai mult decât, poate, mulți români - Didi, Amita Bhose.


Participă foști studenți ai Amitei Bhose, prieteni, colaboratori, admiratori. La finalul evocării va avea loc o reprezentaţie de dans clasic indian oferită de Centrul de Artă Euterpe, coregrafia fiind semnată Carmen Coţovanu Pesantez.


Toți cei ce o aveți în suflet sunteți așteptați cu drag.

sâmbătă, ianuarie 20, 2018

Numai fapta să-ți fie conducătoare...




Azi, Didi - Amita Bhose - văzută de domnul Emil Burlacu, realizator al emisiunii „Răspundem ascultătorilor”. Emisiunile radio sunt reunite în cartea „De la Durga puja la lumea lui Kalidasa”, editura Cununi de stele

„Tulburătoare întâlnirea dintre Amita Bhose și Mihai Eminescu, dintre poetul român și profesoara din Calcutta, mare oraș al deltei ce o fac, la Golful Bengal, apele Gangelui și Brahmaputrei. Am spus „profesoară”, însă mărginindu-mă la acest cuvânt înseamnă a da o icoană săracă și chiar falsă a personalității complexe care a fost în realitate doamna Amita.
Din trecerea pe pământul României, puțini au înțeles că au avut aproape de ei un gânditor de adâncime, un savant de mare cuprindere, un impunător istoric și critic literar, un cercetător neostenit și obiectiv al civilizației, al culturii, al istoriei din India și România, un jurnalist competent, un activist vizionar în multele planuri ale vieții culturale. Traducerea lui Eminescu, Sadoveanu, Blaga, Bacovia, Arghezi, Sorescu, Sebastian în bengali, a lui Rabindranath Tagore în română, prestigioasa lucrare de doctorat „Eminescu și India”, contribuțiile la editarea operei complete a lui Eminescu (volumele al VII-lea și al XIV-lea), însușirea până la desăvârșire a limbii române, fie și pentru a-i putea face pe studenții încredințați aici, la București, mai aproape de tainele sanscritei – o listă departe de capătul ei. (Dar eu nu aduc nimic nou, doar repet lucruri spuse).
Fapt este că de câte ori mă duce gândul la Amita Bhose, trebuie să-mi amintesc că ea a făcut acel gest suprem față de această țară a noastră și și-a cerut cetățenia română dezlegându-se de India natală, cum sublinia cândva Zoe Dumitrescu Bușulenga.
      Urmarea? „Am fost acuzată pentru că am iubit România”, a scris Amita Bhose.  „De dragul culturii române, cu dorința de a întemeia o școală serioasă de indianistică m-am stabilit aici”, explică mai departe blânda profesoară din Calcutta. „Dacă am vrut să împart soarta poporului român, am suferit de frig, foame și frică…alături de el… Scriam cu mâna în mănușă, umblam după lumânări pentru serile fără curent, așa cum făceau mulți…”
      Dar câte n-or mai fi de adăugat, câte?!
      La emisiunea radiofonică la care lucram, „Răspundem ascultătorilor”, Amita Bhose a fost adusă de una dintre studentele sale…
      Mi-o amintesc bine pe doamna mărunțică și negruță. Avea un profil plăcut, evident, indian. Era mereu zâmbitoare, totuși modestă până la timiditate. Avea o voce melodioasă, în alto, sigură, cu grijă în rostire, dar nicidecum alterată de ostentație. Doar în pronunțarea unor nume mai străine de români se simțea o notă mai aparte. De exemplu, Buddha suna oarecum straniu pentru ascultătorul cotidian al postului de radio „București-România”: Buto, cu un „t” semănând cumva celui din engleză.
      De pe vremea fulgurantelor sale opriri în Casa Radio, păstrez în minte densul verset din cartea Bhagavad-gītā: „Numai fapta să-ți fie conducătoare și niciodată fructele. Să nu ai drept temei fructul faptelor, nu te lega de nefăptuiri”…
      Doamna Amita Bhose a făptuit mult în scurta sa trecere pe Planeta Pământ, în scurta trecere prin România. A plecat urmată de prea puțină recunoaștere și de prea neînsemnată recunoștință.  Pentru aceasta, acum, inutilele noastre păreri de rău lângă lauda dreapta pentru cei ce se trudesc întru amintirea doamnei de la Calcutta, întru așezarea ei pe piedestalul cuvenit în altarul celor mai alese personalități românești. Am spus foarte bine: românești!”


*Text prezentat cu ocazia lansării cărților Maree indiană. Interferențe culturale indo-române și Radha și Krișna, de Amita Bhose, la Biblioteca „Ioan Slavici”, București, mai 2009.

marți, decembrie 05, 2017

Editura Cununi de stele si cartile ei

Sunt case fără o carte. Da, am văzut case fără o carte. Elegante, mari, cu mobilă scumpă. Aparatură electrocasnică scumpă. Am văzut case dărăpănate și cu copii înghesuiți în jurul unei cărți ferfeniță de atâta citit și răscitit. Care sunt bogații? S-ar putea să vă mirați, dar eu consider că bogați sunt cei ce au cărți. Cei ce citesc.

De aceea, pentru că știu că oamenii care citesc sunt, de regulă, cei ce nu au venituri mari, oferta mea continuă și în decembrie - 10 titluri=100 de lei.

www.edituracununidestele.ro