Postări

Se afișează postări din august, 2008

Scafandrul si fluturele

Imagine
Cu ceva vreme în urmă, citeam o ştire aruncată într-un colţ de pagină: cineva scrisese o carte clipind din ochi. "Scafandrul şi fluturele" e cartea scrisă de Jean Dominique Bauby, fost redactor-şef la Elle, care, în urma unui atac cerebral, rămâne paralizat. Mai puţin mintea şi ochiul stâng îi sunt paralizate şi, în patul de spital, la malul mării, va scrie cartea vieţii şi a morţii sale. Traducerea din franceză urmează să apară anul acesta în România, şi sunt sigură că va fi la nivelul filmului. Pentru că o imagine face cât 10 cuvinte. Viaţa văzută printr-un ochi imens, din interiorul trupului. "Scafandrul şi fluturele" e unul dintre cele mai bune filme văzute în ultima perioadă. Un film care vorbeşte despre trupul prizonier şi spiritul liber. Despre tot ceea ce am putea face şi nu facem din comoditate, lene, egoism. E un film despre empatie, susţinere, regrete, visuri. Un film la care-ţi permiţi să laşi garda jos şi să fii sensibil, să devii mai generos, mai aten…

Mi-este dor!

Imagine
Îmi este deja dor de mare, aşa de repede sau aşa de târziu! De apa aceea atât de albastră şi pe care cele câteva hârtii nu m-au făcut s-o urăsc.

De nisipul în care erau îngropate mucuri de ţigară şi de aglomeraţia aceea zumzăitoare, amestecând spaniola cu engleza, franceza cu germana.
De oamenii aceia necunoscuţi care vorbeau pe limba lor, fără să strige şi fără să asculte manele. De respectul pentru celălalt, pentru spaţiul lui, deşi mulţi vor spune că şi spaniolii au plaja murdară.
Mi-e dor până şi de indienii care strigau "uater!coca-cola!" şi de vietnamezele care te îmbiau, în van, la "masahe", cuvânt care ne făcea să zâmbim, amintindu-ne ne "almanahele" noastre.


Mi-e dor de marea de la Barcelona şi nu sunt superstiţioasă, căci n-am băut din apa din fântâna de pe La Rambla ca să fiu sigură că mă reîntorc, dar sunt optimistă. Cândva o să revin!









Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.





Calul de curse

Exceptând zilele de duminică, n-am prea văzut taţi însoţindu-şi copiii în parc. Cât despre taţi internaţi în spital împreună cu copiii lor bolnavi, nici nu poate fi vorba. La şcoală, cea care vine la deschiderea anului şcolar dar şi zilnic, spre a-şi aştepta copilul la poartă, e mama. Tot ea stă la căpătâiul lui şi în toiul nopţii, când are febră, şi-i pregăteşte ceaiul. Ea îi e mereu alături, sufleteşte dar şi fizic, şi asta implică mult timp. Tot ea îşi îngrijeşte şi părinţii bolnavi, socrii, în cazul în care aceştia n-au fete. Şi această sarcină cere tot foarte mult timp, efort.

E ca un cal de curse, femeia. Contra cronometru întotdeauna. Aleargă dintr-o parte în alta, încercând să facă faţă tuturor situaţiilor, fiindcă toate sunt importante: familia – copiii, părinţii - , serviciul. Să nu se înţeleagă că pentru bărbat familia, serviciul nu au aceeaşi importanţă ca pentru femeie. Au. Numai că se manifestă altfel decât la femeie. Bărbatul ţine să aibă o familie, o iubeşte, dar nu-i r…

Splendid Beach, la Amara. Da, Amara de Ialomiţa

Imagine
L-am descoperit întâmplător, într-o duminică, acum vreo lună şi ceva. Era nou şi curat. Un ştrand cu nume fiţos, dar vă asigur că titlul nu are nici o legătură cu realitatea. "Splendid Beach", la Amara.
Fiţoşii să citească altceva. Un ştrand a cărui intrare costă 5 ron, incluzând sezlongul şi umbreluţa nu e interesant nu? Nu e "cool"... E curat, nou şi ieftin şi... de aceea nu are nici un haz, nu? Nimeni nu-şi parchează în faţa-i jeep-ul, nimeni nu-şi arată la soare lanţul de aur şi costumul de baie de la Milano, manele nu se aud, radioul de la terasă e la volum acceptabil şi pe Europa FM, sticla cu apă e tot 2 ron, ca la Bucureşti, duşurile sunt funcţionale, toaleta e curată şi ea şi fără miros, cu săpun lichid, hârtie igienică şi şervete de hârtie, namolul e inclus în preţ, poţi să-ţi iei şi la pachet, că are balta... nămol. Deci ce să caute fiţoşii aici, unde nu-i vede nimeni şi şezlongul nu costă 25 ron?




Un singur lucru e universal, că sunt fiţoşi ori nu, oameni…

Viaţa e frumoasă, gramatica e grea!

Imagine
Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi că iată ce scriu când sunt mari!

La Sfânta Ana oamenii i-au dat dracului cheile rezervaţiei

Imagine
„Lacul Sfânta Ana?”, repetă ea cu admiraţie. „Ooo, ce frumos!” şi zâmbeşte amintirilor. Contrariată, o întreb de când n-a mai fost la Sfânta Ana. „Păi de vreo 13 ani!”, răspunde ea mirată de întrebare, cu un pic de teamă în glas: au nu cumva… Tocmai, da, locul acela de rai de acum 13 ani nu mai e. Locul acela de rai în care am fost şi noi în urmă cu patru ani nu mai e. Rezervaţia naturală, geologică Sfânta Ana, singurul lac vulcanic din Europa, prezentat ca având apa cea mai curată din lume, cu o puritate aproape de cea a apei distilate nu mai există. Lacul Sfânta Ana este acum un ştrand natural.

Drumul spre aşa-zisa rezervaţie este acelaşi, mai adâncit de gropi ca în trecut, barieră naturală de nu ar fi dorinţa arzătoare de a ajunge în „oaza de linişte şi de rai”. Bucureşteanul obişnuit cu gropile va reflecta serios la proverbul „Mai rău decât atât nu se poate!”, rostit printre dinţi pe străzile şantierului Capitalei. Ei, bine, se poate!, şi în hurducănelile maşinii care-şi mută roţ…

Prinţul Mohan

traducere din bengali
profesoarei mele, Amita Bhose
- www.amitabhose.net


Peste mări şi ţări se afla o câmpie întinsă şi pustie. La marginea ei era o junglă. Prinţul Mohan se întorcea acasă de la vânătoare când, deodată, se lăsă întunericul şi nu mai văzu drumul, de parcă marea adâncă şi întunecată cuprinsese în eclipsă tot universul. Mohan coborî de pe cal, la capătul câmpiei, sub un copac bătrân. Trupul îi era obosit, mintea obosită. “Probabil că va trebui să petrec toată noaptea sub acest copac, aşa, singur”, gândi el. Legă calul de copac şi se sui în el. Îşi închipui că în acest întuneric dens, la marginea junglei, nu va petrece noaptea ferit de primejdii.

Lui Mohan, urcat în copac, i se părea că noaptea n-are sfârşit, de parcă tot universul lui Dumnezeu căzuse în mâna demonilor întunericului, dispărând pentru totdeauna. Deodată zări în întunericul de nepătruns un punct de lumină, ce lucea ca o stea de seară. Se gândi să meargă într-acolo, unde va găsi cu siguranţă un adăpost. Astfel,…