Postări

Se afișează postări din septembrie, 2008

Ţară de începători

- E începător, colegul, să-l iertaţi.
Colegul tocmai ce nu ştiuse să introducă nişte date în calculator, ca să anuleze valabilitatea unui card bancar. Rezultatul acţiunii lui de începător, după o lună, fusese: card activ, plata taxei de întreţinere a cardului.
- N-a ştiut să verifice prin telefon dacă s-a anulat sau nu. E începător, să-l iertaţi, îmi spune colega mai experimentată care-l ajută să iasă din încurcătură.

E un proces logic: nimeni nu se naşte învăţat. Întrebarea mea logică e, văzând o mulţime de începători la ghişeele băncilor, la casele magazinelor, în servicii, peste tot, de ce toţi învaţă pe pielea clientului, de ce nu au noţiuni elementare, de ce nu-i învaţă cum să-şi facă treaba un trainer, un meşter, un coleg mai bătrân? Nu în timpul programului, nu pe nervii, timpul şi banii clientului, ci în scurte stagii de pregătire: o oră, o lună, cât e nevoie ca să ştie pe ce tastă să apese, ce informaţie să dea clientului, cum să monteze o chiuvetă. Dar, nu. În România nimeni nu…

Românie, te urăsc!

Imagine
Mi-am iubit întotdeauna ţara. Chiar şi pe vremea lui Ceauşescu, deşi dacă aş fi avut ocazia aş fi plecat imediat de aici. Am iubit locurile, oamenii care mi-au pus linguriţa în mână şi m-au învăţat să spun "bună ziua". Învăţătoarea care mi-a deschis abecedarul şi odată cu el o lume paralelă, a cărţilor. Am iubit şuieratul locomotivei care-şi anunţa trecerea la 100 de metri de casa de la marginea pădurii unde locuiam. Liniştea frunzelor încremenite în vară şi cântecul greierilor. Am iubit apoi Bucureştiul, descoperit la 20 de ani prin ochii unei studente căministe. Străzile cu troienile iernii 84-85, pizzeria de pe Magheru unde mâncai o pizza proastă şi beai un ceai lung, balcoanele vechi, mersul liniştit de la Operă la Institutul francez, banca din Parcul Ioanid care-mi ştia poveştile de dragoste. Am iubit metroul care mă lăsa la Gara de Nord, discoteca de pe clădirea din Complexul studenţesc Tei. Am iubit oamenii care m-au format, borcanele cu iaurt din faţa alimentarei, di…

Despre bloguri

Bloggerii sunt deja o comunitate, precum a mămicilor, trabantiştilor, biciliştilor. Unii au informaţii inedite, alţii copiază ştiri sau muzică, alţii postează o ştire de trei rânduri şi apoi lasă pe alţii să comenteze, să-i facă trafic. Dacă te uiţi la comentarii, vezi însă că majoritatea sunt jignitoare, agramate, cu adresă la unul dintre comentatori.

Dincolo de informaţie, cred că acesta este marele "merit" al blogurilor, forumurilor de pe site-uri: defularea. Oamenii sunt atât de frustraţi încât îşi varsă veninul, micimea asupra celorlalţi, sub semnul anonimatului de cele mai multe ori. (Şi cred că de la serviciu, date fiind orele comentariilor). E bine să te eliberezi, să nu ţii în tine nemulţumirile, căci te poţi îmbolnăvi. Pe de altă parte, cred că sunt foarte, foarte frustraţi cei care îşi jignesc, umilesc semenii. Căci la cât venin împroaşcă pe bloguri, ar trebui să fie senini când ies în lume.

Dar, nu. Sunt la fel de nesimţiţi, prost crescuţi, fuduli. Dovadă că nu mai…

Despre ambiţie

Imagine
În afară de dragoste, se spune că femeile n-au sentimente nobile. Ambiţia, de exemplu, le lipseşte cu desăvârşire, fiind apanajul bărbaţilor, ca şi curajul, sacrificiul.

Numai aceştia au ambiţia de a reuşi în viaţă, de a deveni o personalitate politică, temut om de afaceri. Femeile ar avea doar… aspiraţii, repede înăbuşite la prima dificultate întâlnită. Si chiar de-ar fi aşa, dacă ne referim la gradul de dificultate, bărbaţii nu sunt în avantaj? Un bărbat care vrea să ajungă director de întreprindere are de înfruntat doar adversari palpabili, competenţa ori relaţiile învingând. Nimic nu-l opreşte să se dedice trup şi suflet ţelului propus. O femeie care aspiră la postul de manager are, pe lângă adversarii semeni, şi hoţi de timp – copiii, şcoala, bucătăria. Dacă reuşeşte să ocupe postul, atunci ambiţia ei nu a fost mai mare decât a bărbatului, deoarece a avut mai multe piedici de trecut? O mamă singură, cu trei copii, care izbuteşte să-i întreţină la facultate, îndeplinind, pe lângă …

Sertarul cu fotografii

Imagine
Dacă se uita în urmă, nu vedea decât un şir de umilinţe şi se mira că atâta timp le-a putut îndura, că ea a fost cea care le-a trăit, acceptat. Era vinovată, numai ea, nu avea rost să dea vina pe altcineva pentru situaţia în care ajunsese. S-ar fi minţit pe sine dacă ar fi încercat să dea cu pietre în altcineva şi apoi, nu avea nici un sens, din moment ce acum îşi dăduse seama că trăise în întuneric.

I se făcu frig şi-şi strânse puloverul în jurul taliei, prea groasă acum pentru a mai fi admirată, mângâiată. Bineînţeles, nu fusese întotdeauna aşa: fusese suplă, frumoasă, tânără. Trăise, adică. Şi la ce bun? se întrebă ea, privind fotografiile vechi. Iată, aici erau la nuntă, ea în rochie lungă, cu trenă, aşa cum visase, el, în frac. Frumoşi, zâmbitori, încrezători, îndrăgostiţi. Îndrăgostiţi? Da, aşa credea atunci, aşa a crezut şi mai târziu, vreme de 20 de ani. Mama, prietenele i-au spus, au avertizat-o că pasiunea se stinge cu timpul, rămâne prietenia, dar nu a vrut să accepte. Nu, …

Contraste in peisaje...marine

Imagine
Năvodari
Mamaia nord: la terasă.








La plajă cu jeepanul

Imagine
Odată cu noua modă de a-ţi spăla maşina în mare sau de a trece cu roţile jeepanului peste turiştii de pe plajă a apărut şi un nou semn de "circulaţie".

Cu capul în burţile poliţiştilor

Erau patru, trei bărbaţi şi o femeie. Ea, subţirică şi stând în spatele celor trei, deci putem spune că nici nu era de faţă. Ei trei însă erau cam de vârsta a doua, genul bărbatului care are ca sport favorit băutul berii: cu burtă, cu pielea flască, faţa buhăită. Bărbatul care nu se mişcă decât din fotoliul din faţa televizorului în scaunul maşinii sau din faţa calculatorului. Sau pur şi simplu stă pe scaun şi se uită-n gol. Sau se hăhăie la telefonul de serviciu. Sau face mişto. Sau face orice, numai ce ar trebui să facă nu face. Adică să se mişte dracului, să aibă condiţie fizică, fiindcă se presupune că prinde infractori. Fiindcă cei trei bărbaţi plus domnişoara sunt poliţişti.

I-am văzut zilele trecute la televizor. Încercând să bage în maşină un infractor cu mâinile încătuşate la spate. El, infractorul sau ce o fi fost, era cât un taur. Se proptea-n cadrul uşii şi urla, dând din picioare ca un turbat. Cu chiu cu vai l-au adus la maşină unde nu reuşeau să-l bage, ca pe un sac de ca…

La autogară e contra cost, în boscheţi e gratis dar la Barcelona e civilizat şi gratis

Imagine
Autogara Obor. Lângă veceul din capătul clădirii, o bancă pe care stau o domnişoară si un domnişor. De-o tandreţe ostentativă. Lângă ei, o cutie de pantofi în care sunt câteva hârtii de 1 leu şi un sul de hîrtie. Cea mai ieftină. Sub bancă sunt câteva produse de curăţenie iar proptită de zid, o mătură cu coadă. Două afişe A4 - Femei /Bărbaţi - arată clar pe ce uşă trebuie să intri în funcţie de sex.
- E 10 000 intrarea, îmi spune domnişoara, îndepărtându-l uşurel pe domnişor de lângă ea, spre a-şi relua atribuţiile de femeie de serviciu. Plus cele de taxatoare. Sau numai de taxatoare.
Mă uit după afişul cu taxa de intrare. Nu e. De ce nu e?
- Păi nu e afiş pentru că-l rup oamenii de răi ce sunt!
Hai nu zău! Dar de ce e taxă de intrare la veceu în autogară? N-ar trebui să fie gratis?
- Păi de ce să nu fie, pentru că curăţenia asta nu costă şi ea? Că să speli după ei şi astea costă?
Păi şi cum, e angajata autogării, primeşte salariu pentru aşa ceva. Şi tot aşa vreo cinci minute, eu o ţin pe a…