Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2009

Eminescu - Cele cinci ultime

Din dragoste pentru Eminescu, Amita Bhose a rămas în România. L-a tradus în bengali şi a scris articole, studii, despre opera lui. L-a iubit mai mult decât noi, românii. De aceea, astăzi, 15 ianuarie 2008, postez un articol al domniei sale, scris pe 15 ianuarie 1987.


Amita Bhose, Bucureşti.
Cele cinci ultime

1883. Într-un articol de fond al cotidianului Timpul, Mihai Eminescu pomeneşte, după Miron Costin, o legendă legată de neamul Corvinilor. După ce relatează povestirea, Eminescu remarcă: "legenda lui Costin e legenda Sakuntalei, dramatizată în limba sanscrită de Kalidasa. E aceeaşi poveste - numai în Sakuntala corbul e înlocuit printr-un peşte din râul Gange (ibid.). Articolul se publică în numărul de 15 iunie 1883 al ziarului; el reprezintă una din ultimele încercări ale poetului apărute în Timpul. Peste 10 zile, Eminescu este internat în sanatoriu. Articolul a fost decupat de autor şi păstrat între foile unui manuscris (ibid., p. 519), fapt care sugerează că ar fi vrut să cerc…

Despre... greva generală BCR

Nemulţumiţi de pachetul salarial, angajaţii BCR intră, de miercuri 14 ianuarie, în grevă pe termen nelimitat.

În sfîrşit, o veste bună. Pentru că aşa, nefuncţionând, nu mă mai enervez că e-banking nu poate fi accesat când mi-e lumea mai dragă, adică atunci când am nevoie de serviciile băncii. O eroare de sistem, spune angajatul băncii, contactat telefonic (pe banii mei, fireşte, timpul, tot al meu). Nu mă mai enervez că funcţionarul de la ghişeu nu ştie să facă o operaţie simplă ca să-mi anuleze un card bancar şi, în consecinţă, mai plătesc o lună întreţinerea acestuia, când, de fapt, eu am făcut toate demersurile necesare lichidării lui. Cine nu munceşte nu greşeşte, deci pot fi liniştită, nu mai am motive de îngrijorare că-mi dispar, precum unei amice, 6 milioane de lei de pe card - tot dintr-o eroare de sistem.

Deci în sfârşit, o veste bună. Eu, în locul salariaţilor, m-aş enerva aşa de tare că mi-aş da şi demisia. Mai ştii? Poate că demisionează toţi, dintr-o eroare de sistem.

Despre...criza de omenie

În jurul meu, oamenii vorbesc despre criza mondială, naţională. O să ne fie rău, o să ne fie din ce în ce mai rău. Economia se va prăbuşi, fabricile se vor închide, totul e conjugat la viitor, un viitor negru.

Se poate să aibă dreptate. Nu ştiu. Nu sunt economistă, nici politician(ă?). Ce văd însă în jurul meu şi o văd clar, cu ochii larg deschişi şi inima strânsă, e o criză de omenie. Oamenii sunt din ce în ce mai răi şi mai egoişti. Puţini se mai bucură de un succes al altuia, îi numeri pe degete. Puţini te mai întreabă dacă ai nevoie de ceva, dacă te doare ceva, dacă ai nevoie de ajutor. Necunoscuţii te îmbrâncesc pe stradă, te dau la o parte, de parcă le-ai fi duşman. Nu mai au răbdare, nu mai au timp, nu mai au zâmbet. Sunt încrâncenaţi, încruntaţi şi pe chip li se citeşte răutatea.

Aşa au fost oare mereu? Aşa suntem noi, românii? Gri, răi, urâţi, întunecaţi?

Mi s-a povestit mereu de răceala occidentală, nemţească. Oameni care nu se opresc lângă cel căzut pe trotuar, oameni care nu…