marți, martie 31, 2009

Camera 220 din Mamaia "bate" camera 1408
















































































































Aţi văzut filmul "1408" ? Nu? N-aţi pierdut mai nimic. Un film horror. Dacă totuşi sunteţi amatori de senzaţii tari pe viu, vă recomand camera 220 a unui hotel de cinci stele din Mamaia.
E preferabil să vă faceţi rezervare din timp, pentru o cameră dublă cu pat suplimentar. Pret: 59 euro plus 30 patul suplimentar. Oricum n-o vor lua în seamă şi vă veţi trezi în camera 220, cu pat matrimonial. E bine să ajungeţi pe la ora 20. În aşteptarea unui "îngrijitor" (cuvântul aparţine recepţionerei, "nouă în meserie", după cum recunoaşte, deşi nu-i nevoie că se vede cu ochiul liber) care să instaleze patul suplimentar, veţi descoperi că:
- E frig ca afară, doar că afară nu miroase a mucegai. Dar de ce e frig? Simplu: nu funcţionează caloriferul şi nici aparatul de aer condiţionat.
- Riscaţi să rămâneţi blocaţi în baie, fiindcă mânerul a căzut când aţi închis uşa, lucru vizibil şi acesta cu ochiul liber. Noroc că cineva a fost prevăzător şi a înlocuit broasca, a pus un şerveţel, că altfel cine ştie, aţi fi fost tentat să vă încuiaţi, din motive de pudoare, şi aţi fi dormit în cadă. Iar în cadă, ca-n cadă: cade masca din plastic şi cine ştie ce accident mai păţiţi.
- Rezervorul veceului stă cam câş în perete, şi zău că nu v-aş sfătui să apăsaţi prea tare pe el, dacă nu vreţi să treceţi prin perete cu tot cu rezervor sau mai rău, să vă cadă pe picioare.
- Ţeava de evacuare a veceului, groasă şi inestetică, aşa cum stă bine unei ţevi de cinci stele, trece prin jumătate de baie şi intră în perete printr-o cârpitură care l-ar face de ruşine şi pe ultimul ageamiu într-ale zugrăvitului.
- Din perete atârnă aşa un fir, sau două, dar nu vă recomand să vedeţi dacă sunt funcţionale. Dacă sunt? Aveţi loc de veci?
- În cameră, dacă staţi întins pe pat, puteţi contempla crăpăturile de pe la colţurile camerei, excerciţiu de imaginaţie. Le puteţi asemăna cu ce vreţi. Mie mi s-au părut că seamănă cu un arab cu mustaţă şi destul de solid.
Mai după o jumătate de oră veţi fi anunţat că veţi fi mutat totuşi într-o cameră dublă cu pat suplimentar. Se ocupă "îngrijitorul" de asta. Dar, vai, după o altă jumătate de oră veţi fi anunţat (dacă nu cumva veţi vedea singur acest lucru, la faţa locului, iritat de lunga tăcere) că nici la camera 215 nu funcţionează aparatul de aer condiţionat, caloriferul nici atât. Vi se va pregăti camera 230. Dar, vai, după o altă jumătate de oră veţi fi anunţat că nici camera 230 nu e funcţională. Şi vai, pe la ora 22 vă veţi enerva şi, îngheţat şi batjocorit, vă veţi lua bagajul şi fotografiile din camera 220 şi veţi pleca la un alt hotel de cinci stele. Şi domnişoara recepţioneră, începătoare? "Scuze". Nu, nu dumneavoastră veţi spune "scuze" ci domnişoara, care se va uita senină la dumneavoastră când veţi anunţa că veţi face reclamaţie la protecţia consumatorului şi va mai adăuga: "Da, 220 nu e cameră de cinci stele".
Păi vedeţi? Deci aveţi confirmarea personalului. 220 nu e cameră de cinci stele, e cameră horror, şi bate de departe camera 1408 a filmului omonim!










vineri, martie 27, 2009

Reclamă la tampoane caut părinţi cu imaginaţie!

- Mami, de ce e luna aia aşa pe cer?
- Mami, de ce arată maşinuţa aia aşa?
Sigur sunt întrebări puse de nişte prichindei care se uită la Jetix şi, dintr-odată, în pauza de publicitate, văd pe ecran nişte tampoane igienice luând forma unei luni, a unei maşinuţe care face o cursă pe curbele unui montagne-russe. Prea mici pentru o reclamă aşa de mare vor cere lămuriri. Că nu e nici bomboană, nu e nici carte, nu e nici jucărie. N-au de unde să ştie, cam la trei-cinci ani ce înseamnă un tampon igienic. Asta daca nu cumva media de vârstă a celor care urmăresc postul nu a crescut. Şi cum sunt la vârsta "de ce"-urilor, normal că vor întreba.
Ei, aici e aici. Ce le vor răspunde părinţii? Că sunt bomboane, nu, pentru că vor cere şi ei bomboane ca le televizor. Că sunt medicamente? Nu prea arată. Că sunt... Ce sunt? Ca să vă dau motive să vă antrenaţi de pe acum pentru un răspuns înţelept vă dau un exemplu de răspuns neînţelept:

Cu ani în urmă, la rând, la casă, o fetiţă de vreo patru ani a întins mâna la nivelul ei şi a luat, de pe raft, un pachet de prezervative.
- Mami, ce sunt astea? a întrebat ea tare, fluturând pachetul prin faţa maică-sii.
Mama a roşit, i-a luat repede pachetul din mână, l-a pus la loc şi a răspuns repede:
- Ce să fie, bomboane...
- Vreau şi eu, vreau şi eu... s-a smiorcăit fetiţa.
- Nu-s bune, sunt stricate!
- Atunci de ce le vând?
- Le vând pentru că, pentru că, s-a bâlbâit mama...
- Pentru că... a aşteptat fetiţa răspunsul.
- Pentru că... Hai odată că ne-a venit rândul la casă, a zis mama cu năduf şi a tras-o după ea în faţa casei de marcat.

Deci, atenţie la răspuns. Pentru că s-ar putea să fiţi somaţi să cumpăraţi astfel de bomboane, medicamente prin magazine şi zău că nu v-ar plăcea situaţia. Ştiţi cam cum te simţi? Ca atunci când eşti în montagne russe şi ţi se face un gol în stomac. Şi credeţi-mă că ştiu despre ce vorbesc. Pentru că sunt mama fetiţei cu "bomboane"!

duminică, martie 15, 2009

Doamnă ministru, lăsaţi muzica să cânte!

Îmi imaginez viitorul nu prea îndepărtat: copii rostogolindu-se spre şcoală ca nişte mingi, cu hamburgeri în mâna dreaptă, cu telefonul în stânga şi cu căşti la urechi, de unde răsună ultima manea la modă. Pentru ei, Nichita Stănescu este o poetă iar Fuhrer este un oraş din Germania. Burebista este, mai mult ca sigur, numele unui nou joc pe calculator, şi Nadia Comăneci este o tipă care făcea reclamă la o bancă. Viitorul sună bine, nu?

Nu. Pentru că dincolo de beneficiile fizice şi psihice, să faci sport, înseamnă şi să înveţi spiritul de echipă, să fii disciplinat, să respecţi reguli, să-l susţii pe cel de lângă tine, să ştii când să renunţi la minge pentru a o pasa celui care are o mai bună poziţie pentru a înscrie un gol. Să ştii să renunţi la orgolii dar şi să-ţi aperi echipa. Înseamnă şi să încerci să fii mai bun, ca să treci primul linia de sosire. Să înveţi spiritul de competiţie, să fii mândru de reuşitele tale. Şi, nu în ultimul rînd, să îţi consumi prea plinul de energie, în condiţiile în care părinţii lucrează din ce în ce mai mult şi nu reuşesc să ajungă în parc cu copiii lor decât la sfîrşit de săptămână, dacă ajung şi atunci.

Nu. Pentru că a face orele de muzică înseamnă bucuria de a fi împreună cu ceilalţi. Chiar dacă au sau nu au voce, copiii se bucură să împărtăşească sunetele muzicii. A face muzică înseamnă o memorie mai bună – s-a dovedit ştiinţific – dar înseamnă şi descoperirea frumosului. Nu vor ajunge mari muzicieni dar nici nu e nevoie. Când eşti vesel, fredonezi câteva note. Copiii noştri, când vor fi veseli, vor înjura. Să faci ore de muzică înseamnă să te deschizi lumii, să fii mai luminos, mai senin. Să fii mai bun şi nu spun lucruri mari.

Vorbim de educaţie muzicală, culturală. Vorbim de trecutul nostru istoric. Vorbim de orele de desen care aduc culorile lumii în faţa copiilor. Îmi amintesc cu plăcere de orele de desen, când imaginam peisaje de iarnă cu mulţi copii care se dădeau cu sania. N-am devenit pictoriţă dar nu a fost nevoie să devin pictoriţă. Ştiu că există culoarea cerului senin şi o pot recunoaşte, vara, pentru că am avut parte de frumos în copilăria mea. Am desenat acel cer pe coala mea de desen, am făcut sărituri în lungime, la groapa cu nisip, am cântat la mandolină în Formaţia şcolii. O şcoală dintr-o comună apropiată Bucureştiului, nici măcar nu era dintr-un oraş. N-am ajuns pictoriţă, nici muziciană, nici mare sportivă. Dar recunosc frumosul si sunt eu, sufleteşte, mai frumoasă.

Acum, tot ce-mi doresc e ca acest frumos al lumii din jur să fie cunoscut şi de copilul meu. Copilul meu care ar trebui, într-un viitor nu prea îndepărtat, să nu mai facă ore de sport, să nu mai facă istorie, să nu mai facă desen, să nu mai facă muzică. Să facă... ce?

Acum câteva zile, pe scena Teatrului Mic s-a desfăşurat un proiect îndrăzneţ: elevi ai Liceului francez împreună cu elevi ai Corului de copii Radio au susţinut patru spectacole cu tragedia Esther, de Jean Racine. Au fost la înălţimea valorii teatrului care i-a găzduit. Într-un viitor nu prea îndepărtat, aceste spectacole nu vor mai exista pentru că sunetul muzicii va tăcea în şcoli.

Asta doriţi, doamnă ministru ?

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.

miercuri, martie 11, 2009

Unde sunt meşterii d'antan?

...La Milano, la Madrid...
Dar când se întorc, dacă se mai întorc? Pentru că deunăzi mi-am pus baterie nouă la chiuveta din bucătărie. Mi-am pus e impropriu zis, am sunat la firma de instalaţii sanitare care are sediul în blocul vecin. La vecinii mei, adică aceiaşi care mi-au instalat acum un an apometrele de apă rece. Cred totuşi că nu sunt aceiaşi, că aceia au plecat în Spania, Italia, pentru că erau meseriaşi buni. Au venit alţi doi din care a rămas unul. Care a pus bateria dar n-a avut pistol pentru silicon, ca să pună chiuveta la loc. Aşa că a venit a doua zi dimineaţa. Noroc că n-a avut, pentru că ar fi trebuit să dea chiuveta jos din nou, fiindcă se prelingea apa pe lângă racorduri. A reparat ce era de reparat, a lipit chiuveta cu silicon, a luat 50 de ron fluierând şi a plecat. La cinci minute a început să curgă apa pe lângă racorduri.
- Vin pe la 2-3 s-o repar, mi-a zis el cam deranjat de telefonul meu.
N-a venit dar l-am sunat. Şi...
- Se rezolvă.
S-a rezolvat, a trimis pe cineva cu 50 de ron.
- Ce să fac cu ei, eu vreau să-mi repare chiuveta!
La telefon apoi, cică l-am enervat rău, că mi-a şi zis că-l enervez şi a început să ţipe. Iar când i-am spus de Protecţia consumatorilor a început să ţipe şi mai rău:
- Păi ce să-mi facă mie ăia?
Păi chiar aşa, ce să-i facă "ăia" lui!

Vreţi să ştiţi dacă am baterie la chiuvetă? Da, am, a durat trei zile instalarea ei şi mi-am mâncat nervii. De aceea întreb unde sunt meşterii de odinioară, când se întorc, că mai am o baterie de schimbat la baie. Eu am auzit că se cam întorc, că nu mai e de lucru aşa mult prin străinătăţuri. Voi ce-aţi auzit?

sâmbătă, martie 07, 2009

Parfum de mamă

Acum, în pragul Zilei Femeii, o prietenă dragă - doamna Aurelia Moraru - mi-a trimis câteva rânduri, despre recunoştinţă şi dragoste. Le postez cu mare placere, subscriindu-le.


"Mă întreb ce oare ar putea să exprime atât de bine iubirea din sufletul meu, pentru tine, mamă?
Azi fac o reverenţă şi îti mulţumesc!
Pentru mine, tu mamă, eşti încă mister … Îţi transmit toată preţuirea, dragostea mea şi recunoştinţa alături de cea mai tulburătoare floare.
În memoria mea eşti un înger, tu ţi-ai păstrat zborul şi echilibrul, chiar şi atunci când aripile ţi-au fost rănite …
Sunt conştientă că nu am mai avut timpul necesar pentru a-ţi spune cât de mult te iubesc şi nici nu am avut ocazia pentru a-mi manifesta toata gratitudinea mea pentru ceea ce ai însemnat şi făcut pentru mine.
Azi îţi sunt recunoscătoare pentru că m-ai adus pe lume, pentru că exist, pentru că TU mi-ai îndrumat primii paşi în viaţă şi mi-ai predat iubirea necondiţionată, mi-ai insuflat curajul pentru a deveni ceea ce azi sunt. Mi-ai indus iubirea şi respectul de sine, iubirea pentru familie şi semeni, mi-ai transmis cu multă grijă valorile interumane. De câte ori mă gândesc la tine sau revin acasă, inspir parfumul tău inconfundabil, parfum de mamă.
Am căutat mult un cadou pentru tine şi cred că l-am găsit … Sper din toată inima că atunci când îl vei primi să te bucuri foarte mult.
Cu toată dragostea,
Aura"