Cum să-ţi furi singur căciula ruptă

Azi am intrat într-o cafenea. Am intrat doar pentru că avea o locaţie bună deşi odată intrată nu am ştiut cum să ies mai repede pentru că nu mă îmbia nimic în afara scaunelor, singurele care arătau cumva. Căutam o cafenea-ceainărie pentru lansarea Fetei bătrâne, cum îi zic eu. Deci am vrut să fac cale-ntoarsă dar acum, dacă tot am intrat şi am nimerit în faţa patronului (în cămaşă albă, genul şefului de sală comunist, cu burtă şi privire şmecheră) şi a celor doi angajaţi care stăteau, plictisiţi, la singura masă ocupată, am zis să întreb ce şi cum. Şi recunosc că m-am distrat: că deşi părea că nu au mai avut un client de nu se ştie cînd, deşi părea că nu vor mai avea un client până nu se ştie când, patronul a dat ochii roată în localul gol şi mi-a zis, foarte senin, că va trebui să vin în ziua cu lansarea cărţii şi să plătesc închirierea sălii, ca să nu mai lase alţi clienţi în cafenea.

Am zâmbit, dând şi eu ochii roată în localul pustiu, dar el nu ştie de ce am zâmbit: Pentru că mi se pare că şi-a furat singur căciula, care mai e şi ruptă pe deasupra. Păi uite aşa se fac afacerile în România! În loc să fie mulţumit că va avea 50 de persoane în local, un număr de persoane pe care probabil că nu l-a avut într-o săptămână, după cum stăteau lucrurile, el mai cere şi chirie.
Nu că aş fi făcut lansarea în cafenea, nici măcar cu băutura gratis, la cum arăta leopardul de după gardul vopsit ,dar zic şi eu. Pai, măi, frate, aşa faci tu afaceri?

Comentarii

Postări populare