marți, august 25, 2009

Nunţi înecate

Am citit "Nunţi înecate", cartea lui Dumitru Manolache, jurnalist la Gardianul şi scriitor.

O carte care ar merita un premiu. Cate carti bune ajung insa in librarii şi sunt promovate în aşa fel încât să li se ştie valoarea reală, nu cea umflată de prieteni de pahar, critici sau scriitori care nu au nimic de spus?

Cartea lui Dumitru Manolache este una dintre cele care ar trebui să stea pe raftul de onoare al librăriilor. O carte încheiată în februarie 89, tipărită după 20 de ani. O mărturie despre dezrădăcinare şi rătăcire, despre preţul pe care-l plăteşte fiecare pentru că a "dezertat" de la sat, nemaifiind nici sătean dar nefiind nici orăşean. Nici satul nu-l recunoaşte nici oraşul nu-l adoptă.

Nunta la care participă autorul este, mai degrabă, o înmormântare a destinelor, organizată de istoria care nu dă socoteală nimănui. Dumitru foloseşte fraze scurte, vizualizante, comparaţii plastice de o simplitate dezarmantă - e o artă însă să foloseşti cuvinte puţine şi să obţii efecte puternice. De pildă, ne conduce la Gurbăneşti cu un autobuz care "pocneşte ca un ou clocit. [...]. O apucă mai întâi spre dreapta, apoi spre stânga, oprindu-se crăcănat, ca raţa apucată de durerile ouatului, în mijlocul şoselei". Pentru Dumitru, tăcerea e ca praful şi se aşază pe suflete, cerul se deschide (spre a-şi slobozi norii) ca o cămaşă pe pieptul unui voinic iar seara cade ca o ghilotină. Personajele lui, năuce şi nemaigăsindu-şi locul, rătăcesc într-o navetă spre nicăieri şi de aceea eu văd în "Nunţi înecate" o mărturie despre noi toţi, actuală, căci cu toţii rătăcim într-o istorie pe care nu am făcut-o şi care nu ne recunoaşte, precum fac şi personajele din satul colectivizat.

O carte care nu te lasă să dormi, căci nu e deloc "comodă" şi liniştitoare, o carte care-ţi naşte întrebări. Una dintre cele mai bune cărţi româneşti contemporane.

duminică, august 23, 2009

Primarilor iarba nu le place?

Palmieri şi figurine verzi pe suporţi metalici - avioane şi dinozauri, trăsuri cu cai. Cai verzi pe pereţi şi o imensă bătaie de joc, căci bătaie de joc e să plantezi palmieri şi să schimbi săptămânal straturile de flori într-o ţară în care oamenii se duc "straturi-straturi" în şomaj. Banii aceia care se duc în buzunarele unor firme ar putea fi folosiţi altfel.

O să mi se spună că şi alte capitale procedează la fel, au grijă de parcurile lor, de intersecţii, trotuare etc... Ei, aş! Praga n-are nici o treabă cu straturile de flori, rar vezi câte o tufă de trandafiri! Oraşul e însă unul al turiştilor, te calci în picioare pe străzile lor. Parcurile lor au, cât cuprinzi cu privirea, numai iarbă. Iarbă verde, verde şi pomi fructiferi. În cel mai vechi parc al Pragăi, de pe vremea când pământul Bucureştiului nici nu fusese călcat de oierul Bucur, perii, merii şi prunii îşi lasă cu dărnicie fructele pe iarba verde iar localnicii nu încalcă legea nescrisă, aceea de a culege fructele numai de pe jos. Nu vezi pe nimeni agăţat de crengi, oamenii trec pe sub coroanele pomilor şi aleg de pe jos fructele coapte, respectând astfel natura şi respectându-se pe ei înşişi.









Cum ar arăta la noi un astfel de parc? Răspunsul îl ştim. Din pomii fructiferi ar rămâne numai trunchiurile. Dar iarba verde ar rămâne pe loc şi dacă i-am întreba pe cei din jur ce preferă în parc: iarbă verde sau flori exotice iarăşi am şti răspunsul: iarba verde.

joi, august 20, 2009

Franţuzeşte de vorbeşti....

... îngheţată nu pofteşti!


Francezii sunt foarte simpatici la ei acasă. Dacă le vorbeşti limba. Dacă nu, sunt naţionalişti şi nesuferiţi. (Bine, ei oricum sunt naţionalişti, în paranteză fie spus). Însă dacă vorbeşti franceza ai parte de zâmbet când primeşti îngheţata, dar nu numai atât, primeşti şi o îngheţată mai mare decât a celor din faţa ta, care vorbesc engleza. Deşi plătiţi la fel.

Lucrurile sunt şi mai evidente când vrei să cumperi bilet de tren pentru adolescent. De vei vorbi în engleză, vei afla, tot în engleză, că nu există tarif pentru adolescent, cu o pătrime mai ieftin decât tariful de adult. De vei vorbi franceza, vei descoperi că există.

Morala: Fratele meu francofon, vii la mine-n ţară, în Franţia? Atunci vorbeşte franţuzeşte şi eşti fratele meu, te voi ospăta cu îngheţată mai mare decât a englezilor. De vei vorbi englezeşte vei fi tot fratele meu dar o să te taxez de n-o să te vezi!