Postări

Se afișează postări din 2010

Mulți ani!

Imagine
Dragii mei,

Vă doresc un an așa cum mi-l doresc și mie. Să fiți sănătoși și bucuroși, să trăiți frumos, să aveți parte numai de lucruri bune. Să ajungeți la stele și să aninați cununi de fericire în viața voastră.

La mulți ani, să ne revedem cu bine în 2011.

Cum am ratat un incendiu

Drumul a fost al îndoielii: să merg la mall-ul din Vitan sau la Sun Plaza? Acolo, ba acolo, până la urmă am optat pentru Sun Plaza, că e mai mare. Era ajunul Craciunului, Moșul mai avea niște lucruri pe listă (rușine, Moșule, lași pe ultima zi).

Cum s-a făcut, că am uitat că ora deschiderii e 10 (de, așa-mi trebuie dacă nu bat mall-urile) și am ajuns în Sun Plaza pe la 9,20. Lume era ceva, că era deschis magazinul Cora. Și nu trec 5 minute, timp în care mă tot gândeam ce să fac până la 10, că aud un țiuit, ca o alarmă, așa cum auzi în filmele sf cu sfârșitul lumii într-un buncăr. Nu deslușesc nimic din cuvinte, dar alarma s-a mutat odată cu mine și am auzit anunțul: să evacuam în liniște și fără panică mall-ul.

Mă uit în jur - oamenii nu păreau a lua în seamă anunțul, își vedeau de treaba lor. Mi-am zis că o fi vreo glumă, vreun exercițiu, dar tot eu mi-am zis apoi: Cât de tâmpit să fii ca să faci un exercițiu în ajunul Crăciunului? (bine, nu era exclusă posibilitatea).

M-am gândit tot…

Cum am câștigat la loto

Azi am câștigat la loto. O să vă povestesc, ca să înțelegeți cum de sunt așa bogată și strig în gura mare. Nu mi-e teamă de hoți, nu mi-e teamă de nimeni. Sunt bogată și vreau să stiți cu toții.

Azi, pe la 11, am pornit la drum. Mașina era parcată pe trotuar, în fața blocului - da, avem un trotuar mare, ce ține loc de parcare, și rămâne loc și de trecere, deci toată lumea e împăcată – m-am așezat pe bancheta din spate, acolo unde stau când e și fiica mea în mașină, pentru că așa simt că suntem mai în siguranță și am privit oarecum amuzată nebunul ce trece periodic prin zonă, vorbind singur. Oricum, e plină lumea de ei, parcă sunt din ce în ce mai mulți. Dacă stau să mă gândesc bine, parcă sunt mai puțin agresivi decât cei care nu au acte de nebuni. În fine. Priveam nebunul ce gesticula și vorbea singur, în timp ce soțul meu se pregătea să pornească mașina, și privirea mi-a fugit la vitrina magazinului ce găzduiește și un mic centru loto.
- Știi, n-am mai luat de mult un bilet loto, ce-a…

Crăciun fericit

Imagine
Să aveți sărbători fericite, să fiți senini si sa aveți parte de lucruri frumoase!

Iertare, oameni...

... dar nu pot. Nu pot să-mi păstrez calmul când o țigăncușă de 12 ani se ghemuiește în ghena blocului, lângă un țânc de doi ani care-și face nevoile.
- Suntem cu colindul, îmi spune ea arțăgoasă, când o întreb, în semiîntunericul scării, ce mama mă-sii face în ghenă, ghemuită.

Suntem cu colindul...

Să te bucuri de oameni, de sărbători...

Oare?

Am plecat să colindăm/ Domn, Domn să-nălțăm…

Mi-e dor de colindele copilăriei mele, de fața de pernă plină cu covrigi, nuci și mere, printre care se strecurau câțiva biscuiți repede sfărâmați în legănatul pernei pe drumul plin de zăpadă.



Ne pregăteam din vreme, mai mult sufletește, căci mamele noastre ne coseau una, două, un cordon de o față de pernă și gata traista. Aveau grijă să ne dea ultimele sfaturi, din poartă, și ne petreceau cu privirea pe noi, copiii lor plecați la colindat, niște mogâldețe cu căciulile trase pe urechi, cu mănuși din lână în mânuțele ce abia reușeau, mai târziu, să cuprindă, cu palmele făcute căuș, bogăția ce avea să răsplătească urările. Porțile erau deschise și câinii, care transmiteau și ei, mai departe, că se apropie Crăciunul și iată, au venit colindătorii, rămâneau legați în acea seară și nu s-a pomenit vreodată ca vreo ușă să rămână închisă. Știam doar două, trei colinde, dar suficiente pentru a ne însenina gazdele și pentru a duce bucuria sărbătorii cu noi. Oamenii ne priveau amuzați, uitând pa…

Impresii tardive de la Gaudeamus

Imagine
Dar mai bine mai târziu decât niciodată...

Am asistat la montarea standurilor și am văzut cum, încet, încet, rafturile se umpleau cu cărți spre a fi golite, în zilele următoare, de către oameni. Am fost în spatele unui astfel de stand și am avut astfel bucuria de a mă afla în ”culisele” Târgul de carte internațional Gaudeamus, ediția a XVII-a, desfășurat între 18 și 22 noiembrie la Romexpo.
Am văzut oameni cumpărând compulsiv aproape orice carte la reducere, așa cum unii cumpără haine la reduceri, și m-am bucurat, pentru că orice carte, oricât de proastă ar fi, are și ceva bun.
Am văzut oameni care căutau anumite titluri, cu lista în mână, titluri pe care le vânau, tot la reduceri, de aproape un an.
Am văzut grupuri de elevi împreună cu învățătoarele lor, și le-am felicitat în gând pe aceste doamne că nu s-au blazat și că își fac profesia în mod nobil.
Am văzut cupluri tinere, cu căruciorul, făcându-și drum prin marea de oameni și am gândit că acei bebeluși vor asculta povești în fieca…

Vijaya - victorie asupra sentimentelor negative din sufletele noastre

Emisiune radiofonică, Răspundem ascultătorilor.

În urmă cu 20 de ani o voce cântată se auzea, cam o dată pe lună, la Radio România Actualități. Era vocea Amitei Bhose, care ne povestea nouă, românilor, despre obiceiurile indiene, despre religie, despre frumos. Iată unul dintre textele pregătite de domnia-sa și găzduite de Radio România la invitația unui mare iubitor al frumosului, domnul Emil Burlacu.

Vijaya
”Zilele acestea am fost furată de nostalgie. Amintirile ţării se împleteau în mod firesc cu cele ale copilăriei. Mă uitam la cerul senin, tomnatic al Bucureştiului, şi mă plimbam, cu gândul, pe câmpiile Bengalului. Vântul unduia prin lanurile de orez, pline cu spice verzi. Roiuri de albine zumzăiau deasupra lacurilor încărcate cu lotuşii albi şi roşii. Plantele gingaşe de kaş împodobite cu flori albe se legănau. Iarba umezită de rouă era împrăştiată cu flori albe de şefali, asemănătoare celor de castan. Păsările cântau în cor. Şi eu – întoarsă la vârsta bucuriei şi a inocenţei, fr…

Două generații

Imagine
Două generații... Prima fotografie e făcută pe 15 septembrie 1977, a doua, in decembrie 2009...

Umbre în singurătate

din Cum s-a făcut de-am rămas fată bătrână

Umbra se lungea şi se chircea pe zidul văruit, urmându-şi întocmai stăpâna în mişcări: se opintea puţin, lucru absolut inutil şi caraghios pentru o umbră, ce nu are nevoie de puncte de sprijin, apoi se întindea brusc, ajungând aproape de acoperiş printr-un joc al soarelui de toamnă târzie, rămânea aşa câteva clipe, mândră, puternică, dominând albul zidului, dar se ghemuia deodată, de parcă ceva sau cineva ar fi lovit-o. Şi poate că dacă ar fi avut glas şi-ar fi exprimat indignarea faţă de nerecunoştinţa bătrânei pe care o însoţise 84 de ani, care, de ceva vreme, o umilea, oprindu-i înălţarea prin gesturi neînţelese.

Statutul umbrei sale este însă ultimul lucru la care s-ar gândi ţaţa Maria, în zilele ei nesfârşite şi identice, petrecute pe prispa casei cu ziduri văruite. Aşezată pe-un taburet, cu mâinile în poală, reproducând, fără să ştie, poziţia clasică a modelelor pictorilor de portrete, scrutează zarea, cu privirea aproape în întuneric, ha…

Despre patriotism

articol de subsemnata, apărut in revista Mami, decembrie 2009.

Mândrie şi prejudecată
Iubirea e un sentiment care se învaţă. Când e vorba de iubirea de ţară. Se cultivă şi creşte odată cu fiecare dintre noi, căci un om care nu-şi iubeşte locul şi istoria nu numai că-şi reneagă trecutul dar nu are nici viitor. Nu există.

În picioare, drepţi, aliniaţi cum nu fuseseră niciodată, cu mânuţele în dreptul inimii, aşa cum văzuseră ei în filme şi cum le arătase domnişoara educatoare care, de altfel, le poza şi de model, ascultau serioşi imnul României şi priveau ţintă la drapelul din faţa lor. Se întâmpla într-o zi de 1 decembrie, ziua naţională a ţării. Fetiţa din primul rând avea să-şi amintească şi peste ani emoţia acestui moment, prima ei dovadă de patriotism într-o lume în care acest sentiment se manifestă din ce în ce mai puţin. Mama însă a fost „dezamăgită”, după cum avea să declare în faţa directoarei: „Am crezut că îmi înscriu fetiţa la o grădiniţă modernă. Constat însă că aveţi mentali…

De ce n-are Ana mere

Însă e patronul oastei…

Ana nu mai are mere ca în Abecedarul copilăriei mele, a cedat monopolul. Acum “Marina are mere”, “Mama are mere”, “Nenea Ene are mere”. “Ana e mare”, în schimb.

Mare a fost şi mirarea Anei mele când, zilele trecute, a găsit în sertar Abecedarul său, ediţia 2002, editura Petrion. Cu nostalgia primelor ore de şcoală şi regăsind un entuziasm care în prezent oscilează în funcţie şi de cel al profesorilor, s-a aşezat pe covor şi a început să-l răsfoiască, maimuţărindu-se şi silabisind cuvintele subliniate de mine cu ani în urmă: „O gărgăriţă aleargă speriată“. “Adică?”, întreabă ea nedumerită.

Continuă, la fel de nelămurită: „Dacii erau luptători ageri“. “Elefantul este gigant”, „O adiere sfioasă mişcă poarta grădinii“, „ Cu suflet strălucit“. „De durere înghite în sec“. „Florile au plecat capetele“ . „Ropotul zgomotos (al şoricelului). „Câinele aleargă repede“ „Sfântul Gheorghe este patronul oastei române“. „Mai târziu oamenii au început să taie pădurea fără chibz…

Despre umor

S-au amuzat. Au zâmbit. ”Autograf gratis. Pe loc.”
Unii au spus:
- Ei, dacă e gratis, vreau și eu.
Alții au întrebat:
- Pe ce?
Oricare ar fi fost reacția lor, a fost însoțită de umor, căci da, românii au simțul umorului.
Un neamț însă, vorbitor de limba română, a cumpărat cartea, a privit anunțul și a spus, cu nemulțumire, un pic iritat:
- N-am plătit niciodată pentru autograf, nicăieri în lume.

Eu nu știu dacă nu avea simțul umorului sau dacă nu cumva era iritat de faptul că la noi, în România, trebuie să plătești pentru orice. Cred totuși că nu prea știa de glumă.
Nici ca el dar nici ca noi! Ghinionul nostru e că luăm totul în bășcălie, inclusiv politicienii!

Gaudeamus, la cratita

Imagine
Va multumesc pentru ca mi-ati fost alaturi.

Gaudeamus, cu o cratita

Sigur Patapievici e personajul pestrit. Nu?

http://www.ziare.com/cultura/carte/mici-umor-personaje-pestrite-si-cultura-la-targul-gaudeamus-1057021

Dublă lansare de carte la Gaudeamus

Eu vă invit, cunoscuți ori necunoscuți. Pentru că nu doresc să vă simțiti obligați să veniți, dacă vă trimit mesaje individuale ori vă sun, aleg această cale, colectivă, ca să zic așa. Dacă treceți pe la Gaudeamus sâmbătă, pe la ora 13, și vă amintiți de lansare, eu o să mă bucur să-mi fiți aproape.

Gânduri bune.


Sâmbătă, 20 noiembrie, ora 13, editura Cununi de stele vă invită la o dublă lansare de carte: Sărbători sezoniere din India, de Amita Bhose, și Cum s-a făcut de-am rămas la cratiță, de Carmen Mușat-Coman. Cărțile au apărut la editura Cununi de stele iar manifestarea va avea loc la standul ADEPC – 228, nivel 4.50. – , în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, organizat la Romexpo.

- Sărbători sezoniere din India, de Amita Bhose.
Prin prezentarea aspectelor importante ale sărbătorilor de sezon, cartea oferă o imagine de ansamblu a ritualisticii indiene desfăşurate în cursul anului, Datele sărbătorilor au fost determinate de diferitele ipostaze ale naturii. Toate aceste serbări, sc…

Dorinţe cu listă deschisă

Aş vrea ca atunci când merg pe trotuar să nu fiu nevoită să ţin capul în pământ, ca să nu calc în rahat de câine. Şi să nu mă trezesc, aşa cum se întâmplă, cu mucuri aprinse de ţigară în cap. Nu-mi plac nici când le aduce vântul în balconul apartamentului. Motivul e unul singur: în ambele situaţii ceva poate lua foc. Respectiv părul, căciula mea sau/şi coşurile din rafie care adăpostesc ghivecele de flori de pe balcon.

Aş vrea să nu fie o aventură orice traversare a zebrei, o permanentă stare de gardă: se opreşte sau nu se opreşte maşina când traversez, nu s-a oprit dar am scăpat şi de data asta.

Aş vrea să nu-i mai aud vorbind pe oameni la telefon în troleibuz, tare, foarte tare. Nu mă interesează ce întâlniri au peste o jumătate de oră, ce fustă au găsit la solduri sau de când nu au mai făcut dragoste.

Aş vrea ca la rând la casă, la supermarket, să nu se mai împingă în mine persoana din spate, cu tot cu cărucior. Nu-mi place când se uită peste umărul meu cineva nici la bancă, atunci…

La poarta şcolii

Sunt la şcoală, o şcoală cu renume. Ca orice şcoală cu renume, există intrare pentru profesori - prin faţă - şi intrare pentru elevi - prin spatele clădirii. Eu, ca părinte, mă înregistrez cu nume, prenume, seria buletinului , la intrarea din faţă. Şi aştept, pe hol, să iasă diriginta de la oră. Să discutăm o problemă legată de disciplină. Nu, de data asta nu a făcut fiica mea vreo boacănă, nu a vorbit în timpul orei ci a încasat un pumn de la un coleg.

Aşadar, sunt pe hol. Citesc afişul despre Big Bang. Uşa de la intrare se deschide şi intră o fată cam de clasa a VIII-a şi un băiat cam de a VI-a. Doamna de la intrare, a cărei funcţie n-o ştiu, îi ia la rost:
- Ce căutaţi măi pe aici? Hai, prin spate!
Uşa se închide, ei pleacă. Spre poarta şcolii.

Colegul doamnei o trage de mânecă:
- Măi, măi, lasă-i, măi, să intre prin faţă. Păi tu ştii a cui e fata?
- Nu mă interesează pe mine a cui e fata! Să intre toată lumea prin spate!
Dar domnul nu se lasă.
- Măi, păi e fata lu' notăriţa! N-o ştii?

Jurnalul fumătorului, ultima apariție a editurii Cununi de stele

E caldă încă și miroase a tipografie... Cum miroase o carte a tipografie? Dacă vă grăbiți s-o comandați s-ar putea să-i mai păstreze mirosul coletul ce pleacă spre voi.
E, poate, cea mai frumoasă zi din istoria unei cărți, cea în care pleacă din tipgrafie. Cel puțin pentru mine e cea mai frumoasă zi. Iată, am izbutit să mai editez o carte.

http://edituracununidestele.ro/Carti.asp?ID=20

Hibernal de chitară la Biblioteca Națională

Poate nu ati ajuns sâmbăta aceasta... veniți însă neapărat sâmbăta viitoare.

articol apărut în Ziarul Lumina”Oriunde există o chitară, noi suntem acolo pentru a o promova...“ :
Opt regaluri muzicale pentru iubitorii de chitară clasică


Reunite sub titlul "Hibernal de chitară", opt agape muzicale sunt găzduite de Rotonda Bibliotecii Naţionale a României, în fiecare sâmbătă, până în preajma Crăciunului, de la ora 19:00.


Mai întâi a fost un Estival de chitară, în aceeaşi locaţie, în vara anului 2009. Cu o promovare minimă, Rotonda a devenit din ce în ce mai plină, până s-a dovedit neîncăpătoare pentru iubitorii de chitară clasică. Acum, în prag de iarnă, Asociaţia Culturală "Kitarodia", înfiinţată de cei mai valoroşi chitarişti români, ne oferă opt regaluri muzicale. Primul s-a desfăşurat în 30 octombrie - "Jocul cu mărgele de sticlă" -, a fost o seară de muzică pentru vioară şi chitară, cu lecturi din creaţia lui Herman Hesse. Natalia Pancec (vioară), Maxim Belc…

Amita Bhose, Adrian Păunescu, acum 39 de ani

Imagine
O fotografie din arhiva scriitoarei Amita Bhose, făcută la Uniunea Scriitorilor, 1971, cu ocazia Congresului Internațional al Traducătorilor.

Despre gențile de pe scena Ateneului Român

Acum o săptămână am fost la un concert la Ateneu. Mulți invitați pe scenă, majoritatea străini. N-am putut să nu remarc geanta neagră pe care o violonistă - asiatică dar aparținând unei orchestre europene - a agățat-o de scaunul rezervat ei. Cam jenantă imaginea - n-a avut încredere s-o lase undeva, în culise. Probabil că a auzit că în România se fură mult și de oriunde și orice, mai ales genți.

Azi însă dau de o imagine cu Herta Muller și Liiceanu, pe scena Ateneului și ce-mi văzură ochii? La picioarele Hertei Muller, o geantă imensă. Eu cred că ea știa dinainte de a pleca din România că aici se fură ca-n codru.

Mi-e și teamă să mă mai duc la Ateneu. Dacă văd pe scenă 40 de geamantane ale celor 40 de membri ai unei orchestre? Sau poate doar vreo 38, că pianistul își poate ascunde geamantanul în pian, contrabasistul, în contrabas...
Avantaj piesele mari. Dezavantaj... România.

Jurnalul fumătorului

Imagine
O carte cadou, un jurnal al celui ce dorește să se lase de fumat, o carte cu maxime despre fumat... La editura Cununi de stele, în câteva zile.

Radha și Krișna

Fragment din Radha și Krișna, de Chandidas, traducere din bengali de Amita Bhose

Zorile inimii


Într-o zi Hari, fiul lui Nanda, stând la umbra unui copac cu toţi prietenii săi şi păzindu-şi cireada, spuse, după un răstimp de tăcere, cu privirea îndreptată spre prietenul său Subal:
- Ci spune-mi, prietene, ce să mă fac? De ce inima mea e aşa de
înflăcărată? Nu mai pot răbda. Cunoşti oare răul care-mi macină fiinţa? Apleacă-ţi urechea la vorbele mele, desluşeşte frământarea ce mă stăpâneşte.
- Inima ta suferă, îi răspunse Subal. Ce aş putea să-ţi spun mai
mult? O minunată vedenie s-a înfăţişat mirării ochilor tăi.
- Prietene, ascultă-mă cu luare aminte: voi căuta a-ţi spune pe
înţeles ce se petrece în inima mea; ceea ce văzui făcu să se nască în mine o frământare atât de vie, încât fu urmată pe dată de un soi de tulburare pâcloasă, arzându-mi inima ca o flacără. Arată-mi leacul. Fiinţa mea e prada unui neastâmpăr dureros; nici sufletul nici trupul nu mai cunoaşte o clipă de răgaz.
Ieri, fără s…

Despre mitul femeii inteligente

Imagine
Din cartea ”Cum s-a făcut de-am rămas la cratiță”, în curs de apariție

Multă vreme am crezut că invidia e un sentiment pe care-l are doar un anumit segment al speciei umane. Mi-am zis că numai ființele mici – înțelege aici mulțimea de oameni care mănâncă, dorm, merg ca niște roboți la serviciu, fără să citească un rând dintr-o carte, fără să aibă nici un ideal – sunt capabile să resimtă invidia pentru aproapele lor. Ca să fii invidios trebuie să te amesteci în mulțime, să-ți dai coate cu ea, să știi ce are și ce nu are în șifonier, câți bani are în bancă, la ce școală merg copiii și cât costă meditatorul de engleză. Plus alte o mie de nimicuri din viața celui pe care-l invidiezi or, asta înseamnă coborâre printre oameni, discuții, timp mort. Geniile nu pot fi invidioase pe mobila cuiva, fiindcă nu le interesează aspectul. Li se întâmplă chiar să nu observe acest amănunt, mobila, care pentru alții e motiv de insomnie. Geniile, oamenii care au deschis porți într-un anume domeniu, care l…

Cum s-a făcut de-am rămas la cratiță

Imagine
Fragment din

În loc de prefață, postfață și alte note (cei ce au citit Cum s-a făcut de-am rămas fată bătrână știu despre ce-i vorba)

Tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, avea o vorbă: ”Ce-ți trebuie facultate, tot la cratiță ajungi!” Tata, filozof anonim, hârșâit la școala vieții, știa el ce zice dar mie mi-a trebuit un sfert de veac pentru a-i înțelege afirmația. Aș putea spune că era chiar un vizionar, tata, pentru că iată, femeile, după ce au fluturat vreun secol steagul luptei pentru egalitate, fraternitate, solidaritate au înțeles că se luptă cu ele însele, până la urmă, căci încercând să demonstreze că pot fi și mame și gospodine dar și buni manageri îmbrăcați în costum și-au furat singure căciula. În loc să delege bărbatului o parte din sarcinile gospodărești, așa cum era indicat, pentru că și ele porneau spre serviciu dimineața, femeile și le-au asumat în continuare și pe acestea și în plus și pe cele de la serviciu, fiindcă, nu-i așa?, trebuia să demonstreze că le pot face p…

O carte care ne reamintește...

legătura noastră cu pământul..

Cum s-a făcut de-am rămas la cratiță

Imagine
Veti afla, de veti veni la Gaudeamus, 20 noiembrie, ora 13. Revin cu detalii si despre locatie si despre carte.

Un gând bun pentru Didi

În cimitirul Andronache, pe o alee din stânga, într-un cavou gol, se află urna cu cenușă a lui Didi... Poate că și-ar fi dorit ca urna sa cu cenușă să fie răspândită în natură, poate în parcul Herăstrău, la poalele stejarului plantat în cinstea venirii în România a lui Rabindranath Tagore, în 1926. Nimeni nu poate ști... Poate.

Dumnezeu s-o odihnească și sper să-și găsească liniștea sufletul ei nobil.

A inceput Salonul de carte Polemos

Maine, a doua zi. Cu lansari de carte, cu edituri din tara dar si din Bucuresti. Poate treceti prin fata Cercului Militar din intamplare. Intrati. Fara frica.
De la 11 pana la 19 e deschis.

Salonul de carte POLEMOS, ediţia a VI-a

Va invit la carte.....



În perioada 20-23 octombrie 2010, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional, va avea loc cea de-a VI-a ediţie a Salonului de Carte „Polemos” – Istorie, Ştiinţe Politice, Securitate şi Apărare, eveniment care se înscrie între manifestările care marchează Ziua Armatei României şi aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea Editurii Militare. Salonul va fi deschis de miercuri până vineri, între orele 11:00 şi 19:00, iar sâmbătă între orele 11:00 şi 16:00. Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 21 octombrie, la ora 13:00.
Salonul de carte „Polemos” este organizat – sub patronajul Comandamentului Logistic Întrunit – de Editura Militară, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Militari, cu sprijinul Cercului Militar Naţional, al Bibliotecii Militare Naţionale şi al Societăţii Editorilor din România.
Participă la această ediţie: Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Editura Cartex, Editura Centrului…

Sondaj nesexist

Din cartea ”Cum s-a făcut de-am rămas la cratiță”, de subsemnata, în curs de apariție la editura Cununi de stele

„Vai, ce bine că ai fată! Ești o fericită!…“, spun prietenii, cu puțină invidie în glas. Cunoscuții sunt puțin mai distanți, dar și ei recunosc calitatea pe care-o conferă sexul feminin: „Ei, se vede că e fată, fetele sunt altfel…“ Străinii, cu care schimbi întâmplător trei vorbe pe banca din parc, declară și ei, cu ton de sentință, în timp ce-ți privesc fetița cățărată pe tobogan: „Mai bine fată…“
Eu, personal, însă, nu înțeleg absolut nimic din toate propozițiile astea suspendate de vârful buzelor. Cum adică, mai bine fată, decât băiat? Neavând termeni de comparație, fac un sondaj printre prietene cu copii pereche. De parcă ar fi fost înțelese asupra răspunsurilor, mi-au declarat aceleași lucruri. Păi, e mai bine să ai fată pentru că, la bătrânețe, ai un sprijin sigur, căci băiatul se însoară și-și vede de nevastă; apoi, ele sunt mai drăgălașe când sunt mici, mai lipicioa…

Sarbatori sezoniere din India, la Namaste India Festival

Imagine
Cativa tineri entuziasti au reusit sa organizeze un Festival dedicat culturii indiene. Namaste India - Salut, India, in traducere - continua. Programul este pe site-ul namasteindia.ro

Duminica, 10 octombrie, cartea Sarbatori sezoniere din India, de Amita Bhose, a fost lansată la Afi Cotroceni, in cadrul Festivalului.

Iata cateva imagini.















Fotografii de Adrian Udrea.

Namaste India

Imagine
Cununi de stele la Namaste India

Festivalul Namaste India continuă

Mâine, începând cu ora 17... Voi fi și eu acolo, voi vorbi, desigur, despre Didi.

http://namasteindia.ro/sesiune-de-conferinte-redescoperirea-indiei-pe-teritoriul-romanesc/

La ora 15...

Imagine
... 10 octombrie, adica maine, va astept la lansarea cartii Sarbatori sezoniere din India, de Amita Bhose.

In Afi Cotroceni, etajul I.

Multumesc prieteneului Rapcea Mihai, mi-am permis sa iau fotografia de pe facebook....

Pe...maine!

Festivalul Namaste India

Imagine
Începe Festivalul Namaste India! Pe 9 si 10 octombrie sunt la Afi Cotroceni, cu cărțile lui Didi, la standul Cununilor de stele.

Duminică, 10 octombrie, vă invit la lansarea cărții Sărbători sezoniere din India, de Amita Bhose. Tot în Afi Cotroceni, la ora 15. Revin cu amănunte despre locație.

Programul și amănunte pe site-ul
http://namasteindia.ro/

Despre viață și moarte

Imagine
O fotografie cu tata, făcută acum vreo 20 de ani, în fața cantonului în care am copilărit. Mimica noastră parcă spune - Ia uită-ne și pe noi!

O vedere de la Didi, primită cu câteva luni înainte ca dânsa să se prăpădească.

O fotografie de la cununia mea, eu și Lili, prietena și nașa mea.

Și toate aceste trei amintiri le-am găsit într-o pungă albă, din hârtie, în care țin fotografiile. De fapt ele m-au găsit pe mine, spre a-mi readuce aminte de ei, căci poate că uneori uit.

Sărbători sezoniere din India, la Palatul Șuțu și la 4arte

Mulțumindu-i prietenei Cristina Mitrea de la 4arte, prietena intru arte si frumos...

(faceți click pe titlu, pentru a citi articolul....)

Cununi de stele la Namaste India

Imagine
Va astept la Afi Cotroceni pe 9 si 10 octombrie, la prima parte a Festivalului Namaste India...

Geaba ești frumoasă dacă nu ești și cam proastă

La Festivalul carte și arte de mai deunăzi vine la standul meu un coleg de la o altă editură:
- Pot să vă fac un compliment? Sunteți frumoasă.
Îi mulțumesc, îmi spune că și soția lui e frumoasă și-mi arată o fotografie cu ea. Pleacă, urându-mi spor.

În ultima zi a Festivalului, fiind și cam urât afară, mă hotărăsc să lipesc afișe cu Festivalul pe geamurile Palatului Șuțu, ”să se vadă că e o manifestare înăuntru”. Mă îndrept spre trei colegi de la alte edituri și care fumau, lângă ușă.
- Mă ajutați vă rog să lipim afișele astea?
Gândeam că e în interesul comun.

Doi, de silă, de milă, au acceptat, colegul cu complimentul de mai sus mi-a răspuns:
- Eu plec acum de la Festival, nu mai stau, mi-am făcut plinul.


Eu mă întreb acum? Oare cum e mai bine? Să fii frumoasă și proastă, adică să-ți spună bărbatul că ești frumoasă și tu să faci toată treaba în casă, sau să nu te complimenteze și să pună mâna naibii să te ajute?

Rasarit de soare... pentru ca e o alta zi, nu?

Imagine
Si soarele rasare in fiecare zi.......................

Festivalul carte și arte

Imagine
De joi până duminică vă aștept la Festivalul carte și arte, între orele 10-20, duminică 10-16, la Palatul Șuțu (Muzeul Municipiului București).

Organizat de ADEPC, a devenit deja tradiție. Am fost și anul trecut. Un Festival unde domnesc calitatea, dragostea pentru artă. Anul acesta, ziua cărții este vineri, 24 septembrie iar la ora 16,30 e lansarea cărții Sărbători sezoniere din India, de Amita Bhose.

De sunteți prin centru, vă aștept la standul Cununilor de stele. Cu proverbe, voie bună.

Sărbători sezoniere din India

Imagine
O nouă carte la editura Cununi de stele.

Cartea de faţă oferă datele esenţiale despre sărbătorile religioase hinduse, atât pentru cele ce ţin de scripturi cât şi pentru cele populare, care se desfăşoară în cursul anului în partea răsăriteană a Indiei, îndeosebi în Bengal. Festivalul carului, Serbarea leagănului – Jhulan –, ritualurile agrare practicate în cinstea lui Indra, zeul ploii, Serbarea zeiţei şerpilor – Manasa-puja –, evocarea zeiţei norocului – Lakşmi vrata –, Serbarea zeiţei-mamă – Durga puja –, Ziua fraţilor – Bhratr-dvitiya – sunt doar câteva dintre sărbătorile religioase pe care autoarea le-a schiţat pentru a realiza o imagine de ansamblu a ritualisticii indiene. Iar datele despre sistemul astronomic tradiţional, obiceiurile zilnice şi sărbătorile perene întregesc acest tablou al sărbătorilor indiene oferit nouă de Amita Bhose, care, din dragoste pentru opera lui Eminescu, a renunţat la tot în India –avere, familie –, pentru a trăi şi muri în România.


Cununi de stele la targul de carte de pe Lipscani

De mâine până duminică, între orele 9-21 sunt la târgul de carte de pe Lipscani. Sper sa nu plouă, eu vă aștept cu cărțile Cununilor de stele. Să ne mai vedem, să ne mai cunoaștem, să mai vorbim despre Didi - Amita Bhose.

Pe mâine, atunci!

Cum s-a facut de are mama pensie mare fara sa stie

Am aflat de la Basescu ca mama are pensia mare, ca i-au marit-o niste ticalosi. Uite cum ma pacaleste pe mine mama! Oare ce o face cu banii, ca nici haine nu-si cumpara, nici nu calatoreste ca pensionarii straini, nici nu mananca delicatesuri, noroc ca are curte si mananca bio. Nici medicamente nu-si cumpara, nu ca nu i-ar trebui. Se preface bine, mama, ca ar avea pensie mica. Nimic nu lasa sa se vada ca ar fi mare, mama ar fi buna de actrita. Deci asa cu mama si cu alte milioane de pensionari!

Ce ciudat insa, nici mama nu stia ca are pensie mare. Acolo, cateva milioane, sub zece sigur. Dar si ea a aflat ca are pensie mare. Si s-a mirat si ea mai abitir ca mine. S-a mai uitat o data pe talonul de pensie si a mai numarat o data banii. A terminat repede numaratoarea, de fapt i-a numarat in gand pe cei de luna viitoare, ca astia de acum s-au terminat deja.

Sau poate ca Basescu o fi vrut sa se refere la altceva, ca e coruptie mare, ca e nesimtire mare in guvern, ca... orice altceva, dar nu…

Rasarit de soare

Imagine
Cuvintele sunt de prisos.

Democratia e doar aici, sus... jos e...

In anii 90 cineva mi-a spus un banc si e, de departe, cel mai bun auzit in ultimii 20 de ani. Actual a fost mereu dar azi cu atat mai mult.


Un vultur zbura pe spate, plana, mai dadea dintr-o aripa, iar mai plana si tot asa. Vulpea, de jos, il intreaba:
- Mai, vulture, dar zbori asa, pe spate?
Vulturul deschide un ochi si-i zice, un pic dispretuitor:
- Pai zbor cum vreau, acum e democratie.
Vulpea se gandeste: Pai daca e democratie atunci si eu pot sa merg cu spatele.
Si merge ea de-a-ndaratelea, si merge, si ajunge in tufis, si in tufis era ursul care o violeaza.
Dupa un timp, vulpea, smotocita, amarata, isi ridica privirea spre vulturul care, nestingherit, plana, mai dadea dintr-o aripa, iar plana, pe spate.
- Mai, vulture, zice ea, uite, mi-ai spus ca e democratie si ca pot sa merg si eu cu spatele. Ia uite ce am patit!
Vulturul se uita la ea si zice, razand:
- Pai, mai, democratie e aici la noi, sus, la voi, jos, e futareala curata!

Aoleu, manca-ti-as, si la ei e la fel de rau!

Exista un oficios online care gaseste, "intamplator", exemple din lume care sa arate, vezi, Doamne, ca asa e peste tot, ceea ce ar duce la concluzia ca presa, o anumita parte a presei, e carcotasa, rauvoitoare. De pilda, cica si presedintele Frantei a avut parte de niste injuraturi si "SPP-istii" lui l-au batut bine pe cel care a indraznit sa tina piept celui care admira stilourile bucurestene si le baga prin buzunar. E adevarat, presedintele Frantei nu i-a tras una certaretului, deci eu cred ca nu e aceeasi situatie. Apoi, azi citesc ca o femeie din Suedia care a nascut prin cezariana a fost pusa sa-si curete camera. Acum eu nu stiu ce a facut ea in camera, dar e posibil sa fi aruncat cu niscai suc pe pereti. Si apoi, daca e asa, adica a fost pusa sa-si curete camera, apoi acest lucru e o exceptie, pe cand, la noi e regula.

Ce vrea sa spuna oficiosul si ce n-o sa creada niciodata poporul, in ciuda exemplelor lor izolate, e ca si la ei (adica in strainezia) e la fe…

Sa traiti bine!

In ziua celui de-al doilea tur de scrutin, m-a sunat un pictor, grafician, profesor. Foarte cunoscut, intors in tara in urma cu ceva ani. Ar trebui sa-i dau numele dar nici macar nu mai merita pomenit. Mi-a spus ca-i este foarte jena dar trebuia sa ma sune pentru ca tot ce se intampla in tara e mai important decat jena lui. Imi cerea sa ma duc la vot si sa-l votez pe Basescu, pentru ca altfel "o sa fie jale".
- Va dati seama, or sa iasa iar comunistii, presa internationala o sa fie plina de acest eveniment, o sa ne traga inapoi iar. Cu Basescu mai avem o sansa, trebuie sa va mobilizati si sa mergeti sa-l votati.

Pentru parul lui alb si pentru valoarea lui ca artist nu i-am trantit telefonul in nas dar cum am inceput sa ma enervez am cam inceput sa ne certam. I-am replicat ca eu nu mai cred in Basescu si ca nu mai merg la vot a doua oara. Mi-a raspuns ca daca nu o sa ma duc sa-l votez o sa-mi para rau mai tarziu.
- O sa va para rau mai tarziu cand o sa va fie foarte rau. Eu, un…

Un popor de proști suntem, condus de proști!

La fiecare început de an îi văd așezați la coadă, în frig, să-și plătească impozitele pe care le pot plăti liniștit până pe 15 martie. Sunt bătrânii cozilor comuniste, învățați să stea la cozi și să dea statului bani, ”ca să scape”. Să scape de ce? De demnitate? Am crezut că statul la cozi, ca să dai bani statului, e apanajul pensionarilor. Și totuși, nu. Statul la cozi e, de câteva zile, ”dreptul” câștigat al celor care obțin venituri din drepturi de autor. Presa e plina de stiri contradictorii despre cum se depun acele trei declaratii. E haos general, nimeni nu stie cum si ce. Mie insa mi se pare umilitor sa fii obligat sa stai la cozi ca sa dai statului bani. Jumatate din ce iei. Si ce nu inteleg nu e de ce statul a hotarat astfel - nimic nu ma mai mira din partea statului - ci acceptarea celor care s-au asezat la cozi lungi pentru a-si plati niste dari duble. Pentru ca majoritatea dintre ei mai le mai platesc o data, pe cartea de munca. Si atunci? Atunci de ce au acceptat asa de …

Mare și frumos dar găunos

O cunoștință de-a mea a fost la cules căpșuni în Germania. Nu mi-a povestit prea multe când am întrebat-o cum a fost, mi-a zis doar că seara căpșunile erau verzi, nemții le stropeau cu niște substanțe și până dimineața erau coapte.
- Și trebuia să le culegem cu codiță, spune cunoștința mea. Uneori se mai rupea codița și ziceam: ”Ei, hai, pe-asta o mănânc eu.” O scuipam însă imediat, când mi-aminteam câte chimicale băgaseră în ea. Erau mari, frumoase, căpșunile, dar n-aveau nici un gust.

Ei, lasă, că le mănâncă românii, că doar la ei contează să fie mare, frumos, chiar dacă înăuntru e găunos.

Slălinc Prahova, Baia Baciului

Cu inima strânsă, am pornit joi spre Slănic Prahova. În urmă cu doi ani am lăsat în urmă un ștrand aglomerat, murdar, cu grătare fumegânde, apă murdară și scăzută. La noi, trecerea timpului nu înseamnă trecere spre mai bine, așa că mă așteptam la ce-i mai rău. Ei, uite că n-a fost așa: în afara a două grătare fumegânde pe un delușor în incinta ștrandului și a vecinilor care mâncau semințe, totul a fost bine: erau până și tomberoane pe delușoare, era curat - o femeie trecea cu un târș și mătura, din când în când (cu tot cu nor de praf, să se vadă că muncește) - apa era și ea curată și la nivelul pontoanelor din lemn. Era și puțină lume, fiind în cursul săptămânii (în weekend însă nu ai unde să te așezi, după spusele unei doamne, vecine de nămol) și dacă n-ar fi fost muzica tare ar fi fost și mai bine.

A fost printre puținele ieșiri când nu am avut de ce să mă enervez. Uite că am mai uitat ceva: pe cei ce săreau de la trambulină, ca la ei acasă. Da, ei m-au cam iritat. Și dacă mă gânde…

Nici cu francezii nu mi-e ruşine

Sâmbătă, târgul de carte de pe strada Smârdan.

Un francez de vreo 30-35 de ani ia un proverb din coşuleţul cu proverbe, i-l traduc în franceză, apoi stăm de vorbă. Despre sistemul educaţional preşcolar de la noi şi de la ei. Vorba, vorba, el aprinde o ţigară, o fumează, aruncă apoi chiştocul şi-l striveşte sub talpa pantofului.
Eu, zâmbind:
- Văd că aţi preluat obiceiurile româneşti.
Şi mă uit la chiştocul din faţa standului de carte. Singurul chiştoc, de altfel.
El, un pic fâstâcit:
- Mă scuzaţi dar n-am văzut nici un coş de gunoi.
Eu, tot zâmbind:
- Ei, cum nu, uitaţi, e chiar aici.
Şi îi arăt ditamai coşul de gunoi, la vreo cinci metri distanţă.
El, înroşindu-se, ia chiştocul de jos, îl aruncă la gunoi.
Eu:
- Am fost maliţioasă,nu?
El:
- Nu, aveţi dreptate.
Şi discuţia despre sistemul educaţional preşcolar continuă. El, un pic mai roşu la faţă, îmi vorbeşte despre proiectele lui: să-i convingă pe români să investească bani în materialele educative ale firmei franceze pe care o reprezintă. Ce s…

Dacă nu vine Mohamed la munte...

... atunci se duce muntele la Mahomed. Aşa că sâmbătă şi duminică o să vedeţi cărţile în stradă. Mai precis, pe strada Smârdan (pe lângă Lipscani, Banca Naţională). E un târg de carte şi o să fiu şi eu acolo, cu editura Cununi de stele.
Aşa că dacă vreţi să mă revedeţi, de sunteţi curioşi ce se mai află în coşuleţul cu proverbe bengaleze, de doriţi un autograf pe un best-seller de Cucuieţii din Deal - eu voi fi acolo de dimineaţa până seara, chiar noaptea târziu - până pe la 24, sâmbătă.

Ce ziceţi, treceţi pe strada Smârdan?

Mulţi prieteni, puţini aleşi

(Gânduri mai vechi, de pe vremea când lucram la revista Femeia)

Omul e o fiinţă socială şi pornind de la această definiţie, putem afirma că unii sunt mai oameni decât alţii, dacă ne luăm după poziţia pe care-o ocupă: cu cât sunt mai sus în ierarhie, cu atât sunt mai înconjuraţi de semeni. Păstrând proporţia, s-ar putea spune că au şi mai mulţi prieteni.(Că majoritatea sunt de conjunctură, e un amănunt care se află, de obicei, prea târziu). Indiferent însă de poziţia socială, noi toţi avem prieteni fiindcă simţim nevoia să ne destăinuim cuiva, să primim un sfat sincer, dezinteresat, să fim ajutaţi la nevoie. Mizăm pe sinceritatea lor şi le acceptăm opiniile fără rezerve, având o încredere oarbă în ei.

Aşa, de exemplu, este doamna X. Până în prezent, tot urmând sfatul sincer al prietenelor, şi-a mutat copilul de cinci ori de la grădiniţă, fiindcă „cea mai cea“ se dovedea a fi doar cu puţin altfel decât un orfelinat. Dacă n-a înţeles însă ceva, e de ce atunci când ea-şi înscria odrasla, …

Si Lili s-a dus

Si prietena mea s-a dus, pentru ca prea multa suferinta stransese in ea, iar ea era o fiinta vesela, optimista si si-a batut joc de moarte cat a putut, dar intr-un final a lasat-o pe cea nenumita s-o cuprinda in brate si s-o ia cu ea in alta lume.

A murit in fiecare zi cate putin iar cand o intrebai ce face exact asta raspundea: "Mor".

Si n-a vazut niciodata Praga, asa cum isi dorea, si n-a vazut multe. Mi-a fost insa alaturi din 90 incoace, de cand o cunosc, m-a gazduit, mi-a dat sfaturi bune, m-a scuturat si m-a impins spre viata, mi-a gasit serviciu, m-a nasit, a nasit-o si pe fiica-mea. M-a boscorodit cand a fost nevoie, m-a incurajat si m-a laudat cand iar a fost nevoie.

Si...

Despre limba română

Cu ceva vreme în urmă, în Romexpo, pe un afiş pus pe nişte rochii scria, mare: ROCHI.
Cum m-am uitat cam lung la afiş, domnişoara de la stand a crezut că vreau să cumpăr ceva şi s-a îndreptat spre mine. I-am spus că nu doresc nimic, am arătat spre afiş şi i-am atras atenţia că nu e scris corect.
S-a apărat:
- A, nu e scris de mine.
I-am replicat că nu are importanţă, tot greşit rămâne. S-a uitat şi ea lung la mine, apoi s-a dus la masă de unde a luat un pix şi s-a îndreptat, ezitând totuşi, spre afişul cu pricina.
Peste câteva minute am trecut din nou pe acolo, paşii aducându-mă întâmplător în locul cu pricina. Afişul era la locul lui, al doilea I lipsea în continuare, fata se aşezase din nou pe scaun.
Din doua, una: ori nu a fost convinsă că am dreptate, ori s-a gândit că dacă ar corecta-o pe cea care a scris afişul ar fi ca şi cum i-ar da peste nas. Cine ştie, poate că îl scrisese şeful sau şefa ei. Aşa că mai bine şi-a văzut de treabă.
Asta e problema noastră: ne vedem de treabă.

Despre noroc şi ghinion sau secunda care te salvează

Cum treci de intersecţia Bucur Obor, pe Ştefan cel Mare, te întâmpină platformele care ridică maşinile parcate neregulamentar. Ele, de fapt, sunt parcate mai regulamentar decât altele, ca să folosesc un pleonasm, căci regulamentar nu poate avea grad de comparaţie. De pildă, dacă faci mâna streaşină şi te uiţi pe Moşilor, vei vedea câte două rânduri paralele de maşini parcate sau în aşteptare. Pe Ştefan cel Mare maşinile sunt aliniate frumos,una lângă alta, gospodăreşte. Din nefericire, sunt parcate sub semnul "interzis", deşi dacă te uiţi în jur nu prea ai unde să parchezi. În fine, trecem peste acest amănunt care unora li se poate părea nesemnificativ - cauţi până găseşti! - şi revenim la locul cu pricina. Pe aici trec zilnic platformele care ridică maşinile parcate neregulamentar - eu cred că în sectorul 2 îşi fac norma numai din locul acesta - şi ce am observat eu la angajaţii acelei firme de ridicare a maşinilor sau cum i-o spune e zelul. Frate, au aşa o grabă de parcă a…

Despre oamenii-vampiri

Sunt cei care ţi se plâng dar nu pentru că ar aştepta vreo soluţie ci pentru a se hrăni cu energia ta. Tu le dai sfaturi, îi încurajezi, îi susţii moral dar când vezi că aceleaşi probleme vin, periodic, peste tine, şi le spui franc să şi le rezolve, pentru că într-adevăr au nişte probleme, ei, bine, atunci se supără. Te acuză că eşti dură şi se supără pe tine. Fiindcă, de fapt, ei nu au puterea de a-şi rezolva problemele, se complac în lamentaţie, dar susţinerea care vine din partea celorlalţi îi hrăneşte. Sunt laşi, se tem să înfrunte realitatea, lumea, tot ce vor ei e să aibă cui se plânge, nepăsându-le că-i încarcă pe ceilalţi cu problemele lor. Dacă le oferi soluţii, sprijin practic apoi sar ca arşi: ei, de fapt, nu vor decât vor să-şi descarce sacul cu frustrări în capul tău, să le preiei, să-ţi plângă pe umăr şi să pară victime. Până la urmă victimă eşti tu, a lor.

Despre Vama Veche

N-am fost până săptămâna trecută la Vama Veche. Mama mi-a zis, când a auzit că plec la Festivalul Folk You, la târgul de carte: "Vezi că acolo sunt de-ăştia care-şi pun afişe pe piept, cu "Ia-mă şi pe mine acasă, că nu mai am bani". Mama, tot mamă, deşi eu bat spre 46 mâine, poimâine.

Când am ajuns la Vamă, era într-o luni pe la ora 14. Câteva maşini se prăfuiau pe marginea plajei, acolo unde ar fi putut fi o parcare sau o şosea. Erau şi una şi alta. Pustiu şi dezolant. Căsuţele din lemn se pregăteau pentru târg căscându-şi obloanele fragile spre cei câţiva turişti care se întorceau sau se duceau la plajă, cine să-i mai ştie. O senzaţie de pustietate te cuprindea, dar nu era pustietatea aceea liniştitoare, ci un pic deprimantă, în ciuda mării calme de la capătul privirii.

Poate că unii iubesc Vama şi o urăsc în acelaşi timp. Eu am iubit-o de luni până joi dimineaţă şi am urât-o până la sfârşitul săptămânii, pentru a reînvăţa luni s-o iubesc, cu fiecare oră ce trecea şi al…