duminică, februarie 28, 2010

Patinoarul, din volumul Cum s-a făcut..., în maghiară

O altă traducere în maghiară a unei povestiri din volumul "Cum s-a făcut de-am rămas fată bătrână". Traducător: domnul Bige Szabolcs, căruia îi mulţumesc pentru onoarea de a fi citită şi în maghiară.

http://www.csillagszemek.hu/?q=node/2351

joi, februarie 25, 2010

Mâine, la aniversară

Mâine, la ora 16,30 vă aşteptăm "La aniversară": invitaţi, neinvitaţi, cunoscuţi, necunoscuţi. Ne vom aminti de Didi la Biblioteca Ioan Slavici din Bucureşti (lângă Piaţa Dorobanţi, str. Radu Beller, spre Parcul Floreasca), vom lansa şi o carte a lui Didi, vom da şi numele lui Didi unei săli de lectură.

Vă aşteptăm!

marți, februarie 23, 2010

Consideraţii neimportante despre frumuseţe

Frumuseţea e un termen cu definiţii diferite, în funcţie de sex. Şi relativ, tot în funcţie de sex. Pentru bărbat, de pildă, înseamnă o asemănare cu dracul, fără coarne şi coadă. Pentru femei însă, e ceva mai complicată explicaţia, include mai multe elemente: machiaj, îmbrăcăminte, accesorii, coafură, tocuri înalte.

Dacă pentru bărbat e foarte simplu să fie frumos, căci oricine e puţin mai frumos decât dracul, apoi pentru femeie e destul de dificil să îndeplinească toate condiţiile de mai sus. Iar una fără alta nu se poate, nici o excepţie nu e acceptată. O femeie care nu apelează la fardurile magice, dătătoare de prospeţime şi strălucire, apoi nu ştie să-şi pună în valoare atuurile de femeie. La fel, dacă nu-şi arată picioarele, tocurile înalte dând graţie mersului. Bijuteriile sunt şi ele importante pentru împlinirea frumuseţii, căci lungesc degetele şi atrag atrenţia asupra încheieturii mâinii, loc de înfiorate sărutări.

Odată frumuseţea realizată, pentru a fi deplină trebuie ca femeia să atragă privirile, să facă bărbaţii să se uite după ea. Abia atunci se poate spune despre o femeie că e frumoasă, în momentul în care bărbaţii se opresc în loc şi se întorc după frumuseţea ce a trecut pe lângă ei. Numai că există un mare risc, pe care femeia frumoasă vrea, nu vrea, trebuie să şi-l asume: proverbele se întorc şi ele în capul bărbaţilor, odată cu privirile, idei ca „minte scurtă, poale lungi“, „frumoasă şi proastă“ încolţesc pe loc în mintea lor. Şi se pomenesc, săracele femei, că după ce au depus energie şi au cheltuit bani pentru frumuseţea lor, mai trebuie să şi lupte cu mentalitatea conform căreia dacă eşti frumoasă eşti proastă. Sau dacă eşti frumoasă, aranjată, cochetă, neapărat eşti…

Şi dă-i şi luptă, şi dă-i şi luptă, vorba ceea, cu nişte oameni care oricum n-au de gând să-şi schimbe mentalitatea, dar care sancţionează drastic femeia nemachiată, trecând-o în tabăra urâtelor. Aceeaşi femeie însă pe care, cu fustă scurtă, machiată, o fluieră pe stradă.

Vedeţi că frumuseţea e un termen relativ, în funcţie de sex?

sâmbătă, februarie 20, 2010

Citatul zilei

Tot ce-am găsit, tot ce-am pierdut, tot ce-am lăsat în urmă, toate bijuteriile pe care le-am purtat la gât ca şi toate durerile care mi-au înţepat inima şi toate cele care au dispărut ca umbra în zare, nimic, nimic din ele nu a fost în zadar. Toate sunt harurile vieţii, care mă duc spre perfecţiune.
Rabindranath Tagore: Cântece

din Proverbe şi cugetări bengaleze, culese şi traduse din bengali de Amita Bhose,
editura Cununi de stele

La mer, Charles Trenet

http://www.youtube.com/watch?v=fd_nopTFuZA

Şi dacă vi se pare că viaţa e urâtă atunci vedeţi filmul "Scafandrul şi fluturele". Sau citiţi cartea. Sau şi una şi alta... Şi după aceea o să vedeţi că viaţa e... frumoasă.

vineri, februarie 19, 2010

Hai să ne dăm cu telegondola în bărci

Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns. Citesc undeva că Ministerul Dezvoltării, prin vocea Elenei Udrea, va aloca 100 000 de euro pentru construirea unei telegondole pe o distanţă de 2 kilometri, care să lege lacul Sfânta Ana de Bixad. Motivul - e rezervaţie, să nu poluăm acest lac unic în Europa. Deci să ne ducem cu telegondola la lac sau cu bicicleta sau pe jos sau cu maşina ecologică.

Apoi e chiar o soluţie bună, brava! Drumul până la Sfânta Ana e atât de prost, plin de gropi încât dacă te duci cu maşina rişti să te întorci pe jos fiindcă şi se strică maşina. Aşa măcar ştii că-ţi laşi maşina acasă!
Partea cu rezervaţia nepoluată mă distrează sau m-ar distra dacă acum doi ani n-aş fi fost la Sfânta Ana. Un singur veceu, la 20 de metri de lac, care dădea pe dinafară. Nevoile ţi le făceai ecologic printre brazi iar când intrai în apă, cu tine intra şi câte-un câine care-şi făcea nevoile în lac. Cu puţin ghinion îţi apărea în faţa ochilor şi câte-un rahat de om, plutind pe apă. Cu puţin noroc nu-l atingeai când înotai. De te apuca foamea şi n-aveai nimic de mâncare la tine apoi nici că puteai să o păcăleşti cumva, fluierând, pentru că mirosul micilor de pe grătar o cam întărâta.

Sigur Elena Udrea nu a fost la Sfânta Ana de curând. Pentru că da, acum şase ani acolo era aproape pustiu, ceea ce nu se poate spune acum despre loc. Eu una am avut impresia că am nimerit în altă parte. Dacă a fost însă de curând şi are impresia că telegondola este singurul lucru care lipseşte locului pentru a fi protejat, atunci cred că ea sigur a nimerit în altă parte.

Deci, fraţilor, la anul mă dau cu telegondola! Până atunci unii se dau în bărci!

Şi staţi aşa, să caut articolul de acum doi ani - La Sfânta Ana oamenii i-au dat dracului cheile rezervaţiei! Am şi fotografii. Iată-l:

http://carmenmusatcoman.blogspot.com/2008/08/la-sfnta-ana-oamenii-i-au-dat-dracului.html

Pe 26 februarie, "La aniversară"

Invitaţie

Editura Cununi de stele vă invită „La aniversară” vineri, 26 februarie, ora 16,30 la sediul Bibliotecii “Ioan Slavici” din Bucureşti, str. Radu Beller nr. 26 (lângă piaţa Dorobanţi).


În cadrul evenimentului (programat iniţial pentru 9 februarie şi amânat din cauza vremii) vor fi evocate opera şi viaţa traducătoarei, scriitoarei, cercetătoarei, profesoarei AMITA BHOSE şi va fi lansată cartea Proza literară a lui Eminescu şi gândirea indiană.


Proza literară… poate fi considerată o continuare a tezei de doctorat publicată sub titlul Eminescu şi India, studiul dezvoltând pe larg amprentele filozofiei indiene în proza eminesciană. Cucerită de bogăţia literaturii române şi pasionată cu predilecţie de opera eminesciană, descoperind afinităţi între gândirea indiană şi cea românească, Amita Bhose şi-a dedicat activitatea punerii în evidenţă a multiplelor aspecte comune celor două culturi, române şi indiene, a universalităţii lui Eminescu. Pentru cercetătoare, Eminescu este un kavi (poet-înţelept) iar dorinţa sa „de a cerceta operele lui Eminescu a avut originea în respectul profund faţă de poet. Genialitatea constă atât în talentul înnăscut, cât şi în cultura însuşită; nu poţi ignora nici unul dintre aceşti factori. Dacă n-aş fi conştientă de marea sa originalitate şi unicitate, nici nu mi-aş fi închinat atâţia ani din viaţă cercetării operei sale. Nu mi-am imaginat că era nevoie să subliniez originalitatea sau genialitatea lui Eminescu”.

Detalii şi confirmare participare:
Carmen Muşat-Coman
office@edituracununidestele.ro
www.edituracununidestele.ro




Scurtă biografie AMITA BHOSE

Născută la Calcutta în 1933, într-o familie cu o bogată activitate culturală şi ştiinţifică, absolvă Facultatea de Chimie, Fizică şi Matematică a Universităţii din Calcutta, în 1953. În 1959, împreună cu soţul său, inginer geolog, vine în România, înscriindu-se la un curs de limbă şi literatură română, pentru doi ani. Se reîntoarce în India unde debutează în presa indiană cu articolul Rabindranath în România. E începutul unui lung şir de articole, în bengali şi engleză, despre cultura şi literatura română, din care face şi traduceri. În 1965 absolvă Facultatea de Bengali-Engleză la Universitatea din Calcutta iar în 1971 se înscrie la doctorat, cu o bursă din partea statului român, la Facultatea de Limbă şi Literatură Română din cadrul Universităţii Bucureşti. Din 1971 până la moartea sa va trăi în România, „ţara pe care a iubit-o poate mai mult decât mulţi dintre români şi a slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei” (Zoe Dumitrescu-Buşulenga). În India publică traduceri în bengali din poezia română contemporană, din Sadoveanu, Marin Sorescu, iar piese ale lui I.L. Caragiale, Mihail Sebastian văd lumina rampei. În 1969 apare, în bengali, volumul Eminescu: Kavita (Poezii), prima traducere a lui Eminescu în India şi prima traducere a lui Eminescu în spaţiul asiatic.

Începând cu 1972 predă un curs facultativ de limba şi literatura bengali la Universitatea din Bucureşti şi în acelaşi an primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea lui Eminescu în bengali. Din 1978 e angajată lector la Catedra de limbi orientale, predând, numai în română, cursuri practice de sanscrită şi bengali şi cursuri teoretice de civilizaţie şi estetică indiană. Redactează un Curs de bengali (1974), urmat de Dicţionarul bengali-român (1985) şi Manualul de bengali (1988), toate trei scrise de mână, cu ajutorul studenţilor săi, tipografiile nedeţinând caractere bengaleze.

Pe lângă activitatea didactică, Amita Bhose are o bogată activitate de traducător din bengali în română: Proverbe şi cugetări bengaleze, Povestea prinţului Sobur (basme bengaleze), Scrisori rupte (antologie de scrisori ale lui Rabindranath Tagore, prima traducere în română a antologiei realizată direct din bengali). Stabileşte textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp, tradusă de Eminescu şi rămasă în manuscris, însoţindu-l de aparatul critic respectiv. Textul va fi publicat în 1983 în volumul XIV al Operelor lui Eminescu, editate de Editura Academiei. În 1978, Editura Junimea publică teza sa de doctorat sub titlul Eminescu şi India. Cartea este republicată în 2009 la editura Cununi de stele.

În presa străină şi românească, de-a lungul vieţii, a publicat, în periodice, peste 56 de traduceri din literatura română în bengali şi din bengali în română, peste 90 de articole şi studii. A susţinut mai mult de 100 de conferinţe şi emisiuni radiofonice şi a acordat peste 20 de interviuri pe teme culturale.

Despre viaţă şi operă:
www.amitabhose.net

Despre cărţile publicate în română:
www.edituracununidestele.ro



Locaţie:
Biblioteca Ioan Slavici.
Str. Radu Beller, Nr. 26, Sector 1, Bucureşti
Metrou – Staţia Piaţa Aviatorilor.
Autobuze: 131, 301, 331, 335, 330, 182, 282 – Staţia Piaţa Dorobanţilor

joi, februarie 18, 2010

Amita Bhose la 4arte

Pentru că nu se poate accesa linkul -http://www.4arte.ro/2010/01/18/9972-lansare-de-carte-la-ceas-aniversar-%E2%80%9Ceminescu-si-india%E2%80%9D/ (deocamdată) - unde sunt postate şi fotografii dar şi un material video, recurg la copy-paste. Pe cei ce doresc sa audă cum l-a cunoscut Amita Bhose pe Eminescu îi invit să intre pe www.4arte.ro, şi să dea căutare "Eminescu şi India"


Cronică la 4arte
Pe 15 ianuarie 2010 s-au implinit 160 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu, drept pentru care diverse persoane sau institutii au pus la cale evenimente care au evocat intr-un fel sau altul personalitatea marelui om de cultura roman. Un astfel de eveniment a fost si lansarea volumului “Eminescu si India” de Amita Bhose, o lucrare de referinta pentru intelegerea in profunzime a relatiei pe care acesta a avut-o cu spatiul indian.

Cartea Amitei Bhose s-a lansat pe 13 ianuarie la Muzeul Literaturii Romane, unde trei doamne au vorbit cu admiratie atat despre Amita Bhose, autoarea volumului care a constituit, la origine, teza dumneai de doctorat cat si despre viata si activitatea lui Mihai Eminescu.

Carmen Musat Coman, directorul Editurii Cununi de stele, la care a aparut “Eminescu si India”, si in acelasi timp fosta studenta a Amitei Bhose, a vorbit cu emotie despre “Didi”, care, dupa ce a vazut Romania pentru prima data in 1959, s-a indragostit de cultura romana si mai ales de Eminescu si a decis ca poetul nostru merita sa fie facut cunoscut si in India. Si asa, dupa ce a invatat la perfectie limba romana, Amita Bhose (care de altfel, s-a si stabilit in Romania in 1971, lasand in urma familia si o stare materiala excelenta, si ducand aici o viata modesta) a demarat traducerile operei eminesciene in bengali. Pentru ca era o deschizatoare de drumuri, “sora mai mare a lui Eminescu” a intampinat dificultati in demersul ei, pentru ca nu avea pe nimeni care sa stie si romana si bengali si cu care sa se sfatuiasca, dar, dupa 10 ani, munca ei a ajuns la un final.
Dar Amita Bhose nu s-a ocupat doar de Eminescu, ci a predat la Universitatea din Bucuresti cursuri practice de sanscrita si bengali si cursuri teoretice de civilizatie si estetica Indiana si, impreuna cu studentii sai (pe care, de altfel, ii trata ca pe niste prieteni) a redactat de mana un curs, un dictionar si un manual de bengali.

Directorul Bibliotecii “Ioan Slavici”, Lelia Radulescu, ne-a marturisit ca nu a cunoscut-o direct pe Amita Bhose, dar s-a apropiat spiritual de cartile ei, si a vorbit despre Eminescu, privit din perspectiva celui care a reusit sa schimbe viata nu numai a Amitei Bhose, ci si a altor persoane care au luat contact cu opera acestuia, printre care si un profesor brazilian. De asemenea, doamna Radulescu a facut o trecere in revista a studiilor eminesciene de la Viena si Berlin, studii hotaratoare pentru formatia lui intelectuala si care l-au apropiat de filosofia indiana. Amita Bhose a aflat in urma cercetarilor ca Eminescu a studiat intr-adevar limba sanscrita (care i se parea un mister asemanator cabalei) si a afirmat apoi ca el este “singurul poet european care a facut India nemuritoare in tara sa”.

Elena Andronache, fosta studenta si colaboratoare a Amitei Bhose, a vorbit despre Mihai Eminescu cel ale carui poezii au constituit pentru cei din Transnistria, Basarabia, Herta sau Bucovina simboluri ale luptei anti-sovietice si al carui chip, surprins in fotografii, sta sub forma de icoana pe peretii multor case taranesti, incadrat in stergare, ca si cum Eminescu ar fi un membru al familiei lor. Mihai Eminescu nu a fost doar “poetul romantic alcoolic rapus de sifilis”, asa cum a fost catalogat de oficialii culturali romani, ci, de sub aceasta aparenta, iese la iveala ganditorul crestin si patriotul profund, aparator al unitatii tuturor romanilor, gazetarul, traducatorul, analistul politic si economic si creatorul limbii romane moderne. Eminescu a contribuit la existenta statului roman, “chiar si asa ciopartit cum exista el astazi”, a mai adaugat Elena Andronache. Pentru ca articolele sale prin care critica regimul politic erau mult prea virulente, Eminescu a fost inchis intr-un sanatoriu, fapt care echivala cu moartea civila. Disparitia lui fizica, in 1889, a fost privita apoi ca un fel de sacrificiu. Nu sifilisul a fost ceea ce l-a rapus, ci o piatra aruncata in cap de un pacient al sanatoriului, institutie in care oricum Eminescu fusese suspus unor “tratamente” care l-au intoxicat si i-au grabit moartea, a mai spus doamna Andronache.
Eminescu si Amita Bhose au fost legati de dragostea pentru tot ce este romanesc, pentru ca “Didi” nu l-a iubit doar pe Eminescu, ci tara in sine si adevarata esenta a romanilor (nu Romania lui Ceausescu), venind sa traiasca aici de bunavoie chiar in cumplita perioada comunista a Romaniei si suportand diverse sicane din partea autoritatilor.

Pentru mai multe detalii despre Amita Bhose, puteti accesa site-ul http://amitabhose.net, pus la punct de Carmen Musat Coman si Elena Andronache. Cartea “Eminescu si India” poate fi cumparata de pe site-ul Editurii Cununi de stele (editura creata special pentru a publica scrierile Amitei Bhose).

Cum a ajuns Amita Bhose sa il cunoasca pe Mihai Eminescu si cum a decis sa il traduca in bengali aflati din clipul de mai jos. :)

marți, februarie 16, 2010

Citatul zilei

"În toate societăţile au existat anonimi care au format majoritatea şi au purtat civilizaţia pe umerii lor. Ei n-au avut timp să ajungă să fie personalităţi. Ei au avut însă parte de hrana cea mai săracă, de îmbrăcămintea cea mai modestă, de mult mai puţină învăţătură şi nu le-a rămas decât să-i servească pe alţii. Ei au muncit cel mai mult şi au fost cei mai umiliţi… Ei sunt sfeşnicii civilizaţiei care poartă felinarele pe capetele lor. Cei de sus se bucură de lumină, iar ei se murdăresc cu ceară."

Rabindranath Tagore: Scrisori

din Proverbe şi cugetări bengaleze, culese şi traduse din bengali de Amita Bhose
(vezi şi www.edituracununidestele.ro)

luni, februarie 15, 2010

Despre tupeu

Azi am primit o oferta de colaborare: o doamna-domnisoara se oferea sa faca tehnoredactare pentru Cununi de stele. La un moment dat scria: "Eu asi primi textele...".... I-am mulţumit şi i-am refuzat oferta însă i-am atras atenţia că greşeala gramaticala nu e tocmai o carte bună de vizită, mai ales că lucrează în domeniul cărţilor.

Şi acum... surpriza: îmi răspunde că e o greşeală deja corectata dar că nici eu nu am "pus toate semnele gramaticale" (aici n-am inţeles ce înseamnă pentru ea semne gramaticale). Şi mă anunţă că oferta rămâne în continuare valabilă.

Mult tupeu trebuie să ai să trimiţi un astfel de mesaj după ce nu ştii să scrii româneşte! Oare o astfel de persoană chiar crede că o angajează cineva? Pentru a face ce?

vineri, februarie 12, 2010

Întrebarea zilei

- Dar dumneavoastră nu râdeţi niciodată?

E întrebarea adresată mie astăzi, de către vecinul care locuieşte deasupra apartamentului. Tocmai ce-i arătam tavanul din baie şi tavanul şi pereţii îmbibaţi de apă ai holului de lângă baie, din cauza inundaţiei provocate de o ţeavă spartă la baia lui.

La aşa întrebare... ce răspuns?

Cred că situaţiei de faţă i se potriveşte proverbul bengalez - Fii prieten cu vecinii dar nu pune mâna pe gardurile lor.

marți, februarie 09, 2010

"La aniversară"

(fotografie făcută în 1980)


Am aprins o lumânare şi am rostit, în gând, o rugăciune. Sper să-şi găsească liniştea, căci aici, pe pământ, în ultimii doi ani de viaţă nu i-a găsit. Astăzi ar fi împlinit 77 de ani. În fiecare an mai adaug un an... Cum ar fi fost Didi astăzi? Ce ar mai fi scris în aceşti 18 ani de când a plecat dintre noi? Ar fi reuşit să înfiinţeze până la urmă un centru de studii indiene (pe care de altfel l-a înfiinţat de două ori şi autorităţile i l-au desfiinţat în anii 90)? Şi-ar fi văzut visul împlinit, acela de a crea specialişti? Noi, studenţii acelor ani 80 am făcut sanscrită, bengali şi civilizaţie indiană la cursuri facultative, de două ori pe săptămână. Acesta era regimul acestor două limbi, bengali şi sanscrita. Reuşeam însă, prin muncă individuală şi prin supervizarea lui Didi, să traducem texte literare care erau publicate în presa culturală a vremii. Câte s-ar fi putut face într-un cadru mai larg!

Astăzi am dorit să-i aducem un omagiu la ora 17, la Biblioteca Ioan Slavici. Ieri însă, din cauza vremii, ne-am gândit că ar fi mai bine să contramandăm. Nu am renunţat însă la gând şi nu ne trebuie un prilej special pentru a vorbi despre Didi. Ne vom reuni, şi cei care au cunoscut-o personal şi cei care i-au cunoscut doar opera.

Lui Didi vreau să-i mulţumesc pentru multe lucruri. Pentru ce sunt eu acum, pentru ce mi-a dăruit, pentru încrederea pe care a avut-o în mine. La multi ani, Didi!

luni, februarie 08, 2010

Vremea nu e cu noi! (de parcă vremurile ar fi!)

Lui Didi - Amita Bhose - nu-i plăcea gheţuşul. Cui îi place? De fapt, nu ştiu dacă nu-i plăcea sau doar se temea foarte tare să nu alunece pe gheaţă şi ar fi două lucruri diferite. Ce e sigur e că iarna noi, studenţii, o conduceam la cursuri de acasă şi invers, de la Universitate acasă şi eram tare mândri că ne ţinea de braţ.

Iată că gheţuşul şi vremea rea ne urmăresc şi după ce Didi nu mai este printre noi, fizic. Fiindcă din cauza vremii am fost nevoiţi să amânăm evenimentul de mâine, "La aniversară". Câţi ar fi putut veni? Câţiva. Şi aceia ar fi înotat prin zăpadă iar mulţi ar fi fost nevoiţi să renunţe la a mai porni la drum.

Veţi înţelege, desigur. Şi dacă veţi aprinde mâine o lumânare sau vă veţi gândi la lucrurile frumoase pe care Didi ni le-a dăruit eu cred că Didi, de acolo de unde e, ne va zâmbi.

Vă mulţumesc şi ne revedem curând.

sâmbătă, februarie 06, 2010

"La aniversară", Amita Bhose



Câteodată avem rarul privilegiu de a ne afla în preajma unor oameni unici, mari. Apreciem cum se cuvine acest lucru după ani şi ani, când acei oameni nu mai sunt printre noi iar noi am încărunţit şi ne dăm seama că priveam acele întâlniri unice cu ochii tinereţii. O tinereţe care considera normal ca traducătoarea lui Eminescu în bengali să te invite la ea acasă şi să-ţi ofere un ceai, să parcurgeţi împreună drumul spre facultate, să o suni, să râzi împreună cu ea. Bineînţeles, era normal. Cu trecerea anilor însă am înţeles cât de norocoasă am fost pentru că m-am aflat în preajma lui Didi - Amita Bhose - pentru că întâlnirea cu ea mi-a schimbat viaţa. Aş fi vrut să fiu mai atentă la toate gesturile lui Didi, la vorbele ei pentru ca amintirile mele să o poată reconstitui mai uşor. Dar probabil că aşa se întâmplă în viaţă, acesta e mersul vieţii: ţi se pare că oamenii de lângă tine sunt eterni, nu vor muri niciodată şi multe amănunte scapă memoriei.

Pe 9 februarie Didi ar fi împlinit 77 de ani. Am fi sărbătorit victoriile, am fi făcut planuri, am fi râs, cei dragi lui Didi ar fi venit din colţurile ţării pentru a o sărbători, Didi ar fi gătit pentru noi mâncare indiană. I-am fi evocat pe cei dispăruţi dinte noi - Alo, Alo cel drag lui Didi, cel mai bun student al ei... Acum însă, pe 9 februarie, ne vom aminti noi de Didi. La Biblioteca Ioan Slavici, la ora 17. Şi dacă vreţi să o cunoaşteţi - pe Didi şi opera sa - vă aşteptăm cu drag. Va fi lansată şi cartea Proza literară a lui Eminescu şi gândirea indiană, o continuare a cărţii Eminescu şi India. Vă aşteptăm....

miercuri, februarie 03, 2010

RDS-RCS sau după ei, potopul

Hopa, când să zic şi eu că gata, am încheiat socotelile cu RDS-RCS - au venit şi au instalat internetul, o, da, în intervalul orar stabilit (15-18), adică au venit la 17,50 - iată că la ora 20 fiica-mea deschide televizorul. Şi... nu mai merge. Pentru că atunci când au umblat la cabluri, unul dintre indivizi trebuie să fi atins cablul tv şi să-l fi neutralizat cumva.

Aşa că am luat-o de la capăt: telefon la firmă, explicaţii, draci şi ameninţări cu Protecţia Consumatorului. Şi iar un număr de sesizare, şi iar cică vine mâine cinvea să remedieze.

Aşa că, fraţilor, după ce trece RDS-ul pe la voi prin casă verificaţi dacă mai curge apa, dacă se mai închid uşile, ferestrele. Specialiştii de la RDS lasă în urmă potop!

marți, februarie 02, 2010

RDS-RCS revine în forţă

Când să zic şi eu ceva de bine iaca iar m-am enervat. Vine episodul II la RDS-RCS. Dacă vineri a venit un domn şi a instalat cablul tv - curat, elegant, nu am ce-i reproşa - ieri am sunat la serviciul tehnic să întreb când vine echipa pentru a instala internetul şi telefoanele (căci da, e altă echipă). O domnişoara mi-a spus ca nu e programată nici o echipă dar că nu-i nimic, poate fi programată pe loc. Ceea ce a şi făcut, pentru azi, în intervalul orar 16-18. Mi-a dat şi un număr de înregistrare.

Azi fac pe dracu-n patru şi sunt la ora 16 acasă. Şi se face 17,11 şi sună telefonul, număr privat.
- Alo? V-am sunat de la RDS. Mâine poate veni o echipă la dumneavoastră pentru instalare....
Şi am văzut roşu în faţa ochilor. Nu, nu se poate să am probleme cu RDS-ul încă o dată. Ba da, se poate. Foarte mirată, domnişoara mă anunţă că ieri da, am sunat la call center dar că a ei colegă nu are dreptul să facă programări şi ca atare nu există nici o programare pe numele cutare. Şi de aici am luat foc pentru că deja nu mai suport. Ori nu li se face instructajul, ori sunt angajaţi pe pile, ori sunt proşti dar nu înţeleg de ce nu se pun de acord şi de ce îşi bat joc de cei care le plătesc salariile, până la urmă. Ori au puţine echipe şi nu reuşesc să acopere zona şi atunci dau vina unii pe alţii, dar fără să se gândească la faptul că aduc deservicii firmei la care lucrează, căci pare neserioasă. Oricum mie deja imi pare rău că am semnat contractul şi sper să n-am probleme cu internetul sau cu altceva pentru că de data asta o să-i reclam la Protecţia Consumatorului.

Aviz amatorilor de RDS!

luni, februarie 01, 2010

Ia o carte, lasă o carte

Haideţi totuşi să postez şi ceva frumos, căci lumea are şi frumos.
În holul Universităţii, Facultatea de litere, este un panou pe care sunt atârnate două traiste. Una verde şi una roşie, parcă. Deasupra uneia scrie:
- Ia o carte!
Iar deasupra celeilalte:
- Lasă o carte.

Traistele păreau a avea ceva cărţi în ele şi mi-a părut rău că nu aveam una la mine să o las spre citire. Însă ştiu deja titlul cărţii pe care o voi lăsa să alunece în traistă când voi mai avea drum pe la Universitate.

Mi-a plăcut ideea: simplă. Atât de simplă că nici nu te gândeşti la ea.