sâmbătă, august 28, 2010

Democratia e doar aici, sus... jos e...

In anii 90 cineva mi-a spus un banc si e, de departe, cel mai bun auzit in ultimii 20 de ani. Actual a fost mereu dar azi cu atat mai mult.


Un vultur zbura pe spate, plana, mai dadea dintr-o aripa, iar mai plana si tot asa. Vulpea, de jos, il intreaba:
- Mai, vulture, dar zbori asa, pe spate?
Vulturul deschide un ochi si-i zice, un pic dispretuitor:
- Pai zbor cum vreau, acum e democratie.
Vulpea se gandeste: Pai daca e democratie atunci si eu pot sa merg cu spatele.
Si merge ea de-a-ndaratelea, si merge, si ajunge in tufis, si in tufis era ursul care o violeaza.
Dupa un timp, vulpea, smotocita, amarata, isi ridica privirea spre vulturul care, nestingherit, plana, mai dadea dintr-o aripa, iar plana, pe spate.
- Mai, vulture, zice ea, uite, mi-ai spus ca e democratie si ca pot sa merg si eu cu spatele. Ia uite ce am patit!
Vulturul se uita la ea si zice, razand:
- Pai, mai, democratie e aici la noi, sus, la voi, jos, e futareala curata!

joi, august 26, 2010

Aoleu, manca-ti-as, si la ei e la fel de rau!

Exista un oficios online care gaseste, "intamplator", exemple din lume care sa arate, vezi, Doamne, ca asa e peste tot, ceea ce ar duce la concluzia ca presa, o anumita parte a presei, e carcotasa, rauvoitoare. De pilda, cica si presedintele Frantei a avut parte de niste injuraturi si "SPP-istii" lui l-au batut bine pe cel care a indraznit sa tina piept celui care admira stilourile bucurestene si le baga prin buzunar. E adevarat, presedintele Frantei nu i-a tras una certaretului, deci eu cred ca nu e aceeasi situatie. Apoi, azi citesc ca o femeie din Suedia care a nascut prin cezariana a fost pusa sa-si curete camera. Acum eu nu stiu ce a facut ea in camera, dar e posibil sa fi aruncat cu niscai suc pe pereti. Si apoi, daca e asa, adica a fost pusa sa-si curete camera, apoi acest lucru e o exceptie, pe cand, la noi e regula.

Ce vrea sa spuna oficiosul si ce n-o sa creada niciodata poporul, in ciuda exemplelor lor izolate, e ca si la ei (adica in strainezia) e la fel de rau ca la noi, daca nu mai rau. Nasol, ca tocmai ma pregateam sa emigrez, dar daca e la fel de rau si la ei mai bine raman acasa, ca decat sa ma bata SPP-istii francezi mai bine ma onoreaza Basescu cu o palma, si daca e sa fac curatenie undeva mai bine fac in maternitatea romaneasca, macar inteleg ce mi se spune, avantaj eu!

miercuri, august 25, 2010

Sa traiti bine!

In ziua celui de-al doilea tur de scrutin, m-a sunat un pictor, grafician, profesor. Foarte cunoscut, intors in tara in urma cu ceva ani. Ar trebui sa-i dau numele dar nici macar nu mai merita pomenit. Mi-a spus ca-i este foarte jena dar trebuia sa ma sune pentru ca tot ce se intampla in tara e mai important decat jena lui. Imi cerea sa ma duc la vot si sa-l votez pe Basescu, pentru ca altfel "o sa fie jale".
- Va dati seama, or sa iasa iar comunistii, presa internationala o sa fie plina de acest eveniment, o sa ne traga inapoi iar. Cu Basescu mai avem o sansa, trebuie sa va mobilizati si sa mergeti sa-l votati.

Pentru parul lui alb si pentru valoarea lui ca artist nu i-am trantit telefonul in nas dar cum am inceput sa ma enervez am cam inceput sa ne certam. I-am replicat ca eu nu mai cred in Basescu si ca nu mai merg la vot a doua oara. Mi-a raspuns ca daca nu o sa ma duc sa-l votez o sa-mi para rau mai tarziu.
- O sa va para rau mai tarziu cand o sa va fie foarte rau. Eu, unul, daca nu-mi mai convine o sa plec din tara, am cetatenie franceza.
M-am enervat cumplit. I-am raspuns ca nu e corect sa incerce sa ma manipuleze inoculandu-mi un sentiment de vinovatie. E alegerea mea sa nu-l votez pe Basescu.

Pana la urma tot ne-am certat. Ar fi trebuit insa sa-i spun sa se duca dracului inapoi in Franta, si sa-l ia si pe Basescu! Pentru ca e un parvenit, indiferent de valoarea lui artistica. A plecat din tara prin anii 70, s-a intors prin anii 2003, prieten bun cu directori de institutii, numiti de putere, si astfel a avut parte de expozitii, onoruri. Cand nu mai are os de ros se intoarce in strainatate, cam asta e concluzia. Si de-asta era asa disperat sa iasa din nou Basescu, pentru ca altfel pierdea onorurile, onorariile. Cred ca e multumit acum. Sau poate ca nici macar el nu mai e multumit si o fi plecat din nou in Franta.

marți, august 24, 2010

Un popor de proști suntem, condus de proști!

La fiecare început de an îi văd așezați la coadă, în frig, să-și plătească impozitele pe care le pot plăti liniștit până pe 15 martie. Sunt bătrânii cozilor comuniste, învățați să stea la cozi și să dea statului bani, ”ca să scape”. Să scape de ce? De demnitate? Am crezut că statul la cozi, ca să dai bani statului, e apanajul pensionarilor. Și totuși, nu. Statul la cozi e, de câteva zile, ”dreptul” câștigat al celor care obțin venituri din drepturi de autor. Presa e plina de stiri contradictorii despre cum se depun acele trei declaratii. E haos general, nimeni nu stie cum si ce. Mie insa mi se pare umilitor sa fii obligat sa stai la cozi ca sa dai statului bani. Jumatate din ce iei. Si ce nu inteleg nu e de ce statul a hotarat astfel - nimic nu ma mai mira din partea statului - ci acceptarea celor care s-au asezat la cozi lungi pentru a-si plati niste dari duble. Pentru ca majoritatea dintre ei mai le mai platesc o data, pe cartea de munca. Si atunci? Atunci de ce au acceptat asa de repede sa fie umiliti? De ce nu s-au revoltat prin neprezentare? Eu, una, am zis-o romaneste cand o doamna mi-a trimis nu stiu ce formulare (intentia a fost buna, sa-si ajute colaboratorii): "Imi bag picioarele in ea de tara!" Vorba lui Mircea Badea: "Nu vin la cozi, domnule, sa-mi trimiteti amenda acasa!" Dar sa va fereasca Dumnezeu cand o incepe sa va amendeze poporul!

luni, august 23, 2010

Mare și frumos dar găunos

O cunoștință de-a mea a fost la cules căpșuni în Germania. Nu mi-a povestit prea multe când am întrebat-o cum a fost, mi-a zis doar că seara căpșunile erau verzi, nemții le stropeau cu niște substanțe și până dimineața erau coapte.
- Și trebuia să le culegem cu codiță, spune cunoștința mea. Uneori se mai rupea codița și ziceam: ”Ei, hai, pe-asta o mănânc eu.” O scuipam însă imediat, când mi-aminteam câte chimicale băgaseră în ea. Erau mari, frumoase, căpșunile, dar n-aveau nici un gust.

Ei, lasă, că le mănâncă românii, că doar la ei contează să fie mare, frumos, chiar dacă înăuntru e găunos.

vineri, august 20, 2010

Slălinc Prahova, Baia Baciului

Cu inima strânsă, am pornit joi spre Slănic Prahova. În urmă cu doi ani am lăsat în urmă un ștrand aglomerat, murdar, cu grătare fumegânde, apă murdară și scăzută. La noi, trecerea timpului nu înseamnă trecere spre mai bine, așa că mă așteptam la ce-i mai rău. Ei, uite că n-a fost așa: în afara a două grătare fumegânde pe un delușor în incinta ștrandului și a vecinilor care mâncau semințe, totul a fost bine: erau până și tomberoane pe delușoare, era curat - o femeie trecea cu un târș și mătura, din când în când (cu tot cu nor de praf, să se vadă că muncește) - apa era și ea curată și la nivelul pontoanelor din lemn. Era și puțină lume, fiind în cursul săptămânii (în weekend însă nu ai unde să te așezi, după spusele unei doamne, vecine de nămol) și dacă n-ar fi fost muzica tare ar fi fost și mai bine.

A fost printre puținele ieșiri când nu am avut de ce să mă enervez. Uite că am mai uitat ceva: pe cei ce săreau de la trambulină, ca la ei acasă. Da, ei m-au cam iritat. Și dacă mă gândesc mai bine...

PS - Intrarea costă 20 de lei pentru adult și 10 pentru copil până-n 14 ani. E și gratuitate până-n.... nu știu câți ani, că n-am reținut vârsta.

luni, august 16, 2010

Nici cu francezii nu mi-e ruşine

Sâmbătă, târgul de carte de pe strada Smârdan.

Un francez de vreo 30-35 de ani ia un proverb din coşuleţul cu proverbe, i-l traduc în franceză, apoi stăm de vorbă. Despre sistemul educaţional preşcolar de la noi şi de la ei. Vorba, vorba, el aprinde o ţigară, o fumează, aruncă apoi chiştocul şi-l striveşte sub talpa pantofului.
Eu, zâmbind:
- Văd că aţi preluat obiceiurile româneşti.
Şi mă uit la chiştocul din faţa standului de carte. Singurul chiştoc, de altfel.
El, un pic fâstâcit:
- Mă scuzaţi dar n-am văzut nici un coş de gunoi.
Eu, tot zâmbind:
- Ei, cum nu, uitaţi, e chiar aici.
Şi îi arăt ditamai coşul de gunoi, la vreo cinci metri distanţă.
El, înroşindu-se, ia chiştocul de jos, îl aruncă la gunoi.
Eu:
- Am fost maliţioasă,nu?
El:
- Nu, aveţi dreptate.
Şi discuţia despre sistemul educaţional preşcolar continuă. El, un pic mai roşu la faţă, îmi vorbeşte despre proiectele lui: să-i convingă pe români să investească bani în materialele educative ale firmei franceze pe care o reprezintă. Ce să zic? Văd că la el au avut efect, materialele educative.

joi, august 12, 2010

Dacă nu vine Mohamed la munte...

... atunci se duce muntele la Mahomed. Aşa că sâmbătă şi duminică o să vedeţi cărţile în stradă. Mai precis, pe strada Smârdan (pe lângă Lipscani, Banca Naţională). E un târg de carte şi o să fiu şi eu acolo, cu editura Cununi de stele.
Aşa că dacă vreţi să mă revedeţi, de sunteţi curioşi ce se mai află în coşuleţul cu proverbe bengaleze, de doriţi un autograf pe un best-seller de Cucuieţii din Deal - eu voi fi acolo de dimineaţa până seara, chiar noaptea târziu - până pe la 24, sâmbătă.

Ce ziceţi, treceţi pe strada Smârdan?

marți, august 10, 2010

Mulţi prieteni, puţini aleşi

(Gânduri mai vechi, de pe vremea când lucram la revista Femeia)

Omul e o fiinţă socială şi pornind de la această definiţie, putem afirma că unii sunt mai oameni decât alţii, dacă ne luăm după poziţia pe care-o ocupă: cu cât sunt mai sus în ierarhie, cu atât sunt mai înconjuraţi de semeni. Păstrând proporţia, s-ar putea spune că au şi mai mulţi prieteni.(Că majoritatea sunt de conjunctură, e un amănunt care se află, de obicei, prea târziu). Indiferent însă de poziţia socială, noi toţi avem prieteni fiindcă simţim nevoia să ne destăinuim cuiva, să primim un sfat sincer, dezinteresat, să fim ajutaţi la nevoie. Mizăm pe sinceritatea lor şi le acceptăm opiniile fără rezerve, având o încredere oarbă în ei.

Aşa, de exemplu, este doamna X. Până în prezent, tot urmând sfatul sincer al prietenelor, şi-a mutat copilul de cinci ori de la grădiniţă, fiindcă „cea mai cea“ se dovedea a fi doar cu puţin altfel decât un orfelinat. Dacă n-a înţeles însă ceva, e de ce atunci când ea-şi înscria odrasla, prietena care tocmai îi lăudase acea instituţie de învăţământ îşi retrăgea copilul. La un moment dat au vrut să se mute într-un apartament mai mare, dar au fost sfătuiţi să mai aştepte, preţurile trebuie să mai scadă, acum copilul oricum e prea mic şi n-are nevoie de mult spaţiu.

Copilul, într-adevăr, a rămas mic dar nu şi costul unui apartament. Însă aceasta e o problemă minoră, deoarece doamna X are probleme familiale grave: e în prag de divorţ, şi se miră cum toate amicele ei care până deunăzi îi considerau soţul drept bărbatul ideal, sfătuind-o să ţină cu dinţii de relaţia asta şi felicitând-o, invidiind-o pentru alegere, s-au întors acum cu 360 de grade, declarându-l uşuratic, netrebnic şi blagoslovindu-l cu multe alte noi epitete de care-l scuteau cu ceva vreme în urmă, deşi aproape toate ştiau de legătura lui extraconjugală… Doar o singură prietenă a avertizat-o, cu luni în urmă, în legătură cu o posibilă aventură, însă reacţia ei a fost de neîncredere. Nu se poate, a gândit ea, o spune din răutate, gratuitate, dorinţă de a distruge o căsnicie fericită. Că a avut dreptate, a aflat, dar mult prea târziu.

Noi, oamenii, suntem fiinţe sociale, şi ne înconjurăm de semeni, pe mulţi dintre ei făcându-ni-i sfetnici. Ne bazăm pe sugestiile lor, le încredinţăm destinul nostru, convinşi că ne vor binele, că ne susţin, că sunt aproape de sufletul nostru. De cele mai multe ori însă, se dovedeşte că greşim în alegere şi deziluziile sunt mari, consecinţele sunt câteodată de neimaginat. Dar, oare, nimic nu ne avertizează, pe parcurs, despre caracterul duplicitar al celui pe care-l considerăm prieten? Sau ne amăgim singuri, ignorând adevărul, pentru a avea pe cine da vina când lucrurile merg prost? Căci oare nu e mai uşor să-ţi învinuieşti prietenul decât să-ţi asumi responsabilitatea deciziilor? Că doar acesta la nevoie se cunoaşte.

marți, august 03, 2010

Si Lili s-a dus

Si prietena mea s-a dus, pentru ca prea multa suferinta stransese in ea, iar ea era o fiinta vesela, optimista si si-a batut joc de moarte cat a putut, dar intr-un final a lasat-o pe cea nenumita s-o cuprinda in brate si s-o ia cu ea in alta lume.

A murit in fiecare zi cate putin iar cand o intrebai ce face exact asta raspundea: "Mor".

Si n-a vazut niciodata Praga, asa cum isi dorea, si n-a vazut multe. Mi-a fost insa alaturi din 90 incoace, de cand o cunosc, m-a gazduit, mi-a dat sfaturi bune, m-a scuturat si m-a impins spre viata, mi-a gasit serviciu, m-a nasit, a nasit-o si pe fiica-mea. M-a boscorodit cand a fost nevoie, m-a incurajat si m-a laudat cand iar a fost nevoie.

Si...

Despre limba română

Cu ceva vreme în urmă, în Romexpo, pe un afiş pus pe nişte rochii scria, mare: ROCHI.
Cum m-am uitat cam lung la afiş, domnişoara de la stand a crezut că vreau să cumpăr ceva şi s-a îndreptat spre mine. I-am spus că nu doresc nimic, am arătat spre afiş şi i-am atras atenţia că nu e scris corect.
S-a apărat:
- A, nu e scris de mine.
I-am replicat că nu are importanţă, tot greşit rămâne. S-a uitat şi ea lung la mine, apoi s-a dus la masă de unde a luat un pix şi s-a îndreptat, ezitând totuşi, spre afişul cu pricina.
Peste câteva minute am trecut din nou pe acolo, paşii aducându-mă întâmplător în locul cu pricina. Afişul era la locul lui, al doilea I lipsea în continuare, fata se aşezase din nou pe scaun.
Din doua, una: ori nu a fost convinsă că am dreptate, ori s-a gândit că dacă ar corecta-o pe cea care a scris afişul ar fi ca şi cum i-ar da peste nas. Cine ştie, poate că îl scrisese şeful sau şefa ei. Aşa că mai bine şi-a văzut de treabă.
Asta e problema noastră: ne vedem de treabă.