Despre limba română

Cu ceva vreme în urmă, în Romexpo, pe un afiş pus pe nişte rochii scria, mare: ROCHI.
Cum m-am uitat cam lung la afiş, domnişoara de la stand a crezut că vreau să cumpăr ceva şi s-a îndreptat spre mine. I-am spus că nu doresc nimic, am arătat spre afiş şi i-am atras atenţia că nu e scris corect.
S-a apărat:
- A, nu e scris de mine.
I-am replicat că nu are importanţă, tot greşit rămâne. S-a uitat şi ea lung la mine, apoi s-a dus la masă de unde a luat un pix şi s-a îndreptat, ezitând totuşi, spre afişul cu pricina.
Peste câteva minute am trecut din nou pe acolo, paşii aducându-mă întâmplător în locul cu pricina. Afişul era la locul lui, al doilea I lipsea în continuare, fata se aşezase din nou pe scaun.
Din doua, una: ori nu a fost convinsă că am dreptate, ori s-a gândit că dacă ar corecta-o pe cea care a scris afişul ar fi ca şi cum i-ar da peste nas. Cine ştie, poate că îl scrisese şeful sau şefa ei. Aşa că mai bine şi-a văzut de treabă.
Asta e problema noastră: ne vedem de treabă.

Comentarii

Postări populare