Postări

Se afișează postări din februarie, 2011

Bolovanul de râu - Dan Puric

din Omul frumos.

despre dezrădăcinare...

”Undeva, pe marginea râului de munte, sătea o băbuță care avea casa și gardul parcă crescute din râu. (...)
Avea o gospodărie modestă băbuța: o curte cu două găini chioare și un câine șchiop. Găinile, fiecare cu câte un ochi, se ajutau reciproc să vadă cât mai mult din viață. Era tare slabă băbuța. Arăta ca dintr-o frescă din biserică, coborâtă puțin pe lumea aceasta să facă treabă. Pescuiam prin jurul casei ei, iar ea, dincolo de gard, mă iubea cu ochi blânzi și mă chema din când în când să-mi dea prune uscate. Mâinile ei, la fel de uscate ca și prunele, mă avertizau că nu pești am să prind, ci amintiri.
(...)
Băbuța de la marginea râului a primit într-o zi o carte poșală dintr-o țară îndepărtată. Vederea arăta clădiri uriașe de beton și sticlă, nemaivăzute până atunci de ochii ei. Obișnuită cu casa de chirpici și cu celelalte dimensiuni vegetale ale satului, băbuța se mira. Pe spatele vedetii era scris: ”Mămico, vino să stai la noi!”
Mai târziu s-a…

În curând, primul volum al Manualului de limba sanscrită, de Amita Bhose

Imagine
Manualul de limba sanscrită, conceput în două volume de Amita Bhose, este rodul muncii de câţiva ani pe baza experienţei didactice dobândite la Universitatea Bucureşti, unde a susţinut cursuri practice facultative de limba bengali (1972-1991), limba sanscrită (1978-1991) şi civilizaţie indiană. O experienţă – de notat că a ținut cursurile numai în limba română – care i-a permis formarea unei metodologii a predării limbilor bengali și sanscrită cursanților români. Deși limbile sanscrită și bengali au avut regim de curs facultativ cu asistență de 2 ore pe săptămână, studenții acestor cursuri au reușit să traducă texte literare, unele traduceri fiind publicate în revistele românești. Periodic erau susținute spectacole literar-artisitice și sesiuni de comunicări științifice de profil indian, la care-și dădeau concursul studenții Amitei Bhose. Nici o altă secție de limbi orientale nu a avut o activitate atât de bogată. Cu alte cuvinte, nici un alt cadru didactic nu le-a insuflat studenți…

Muzeul Național George Enescu - locul care nu respiră muzică

Imagine
Dacă România este anul acesta una dintre cele mai importante destinații turistice cu tematici culturale, datorită celei de-a XX-a ediții a Festivalului ”George Enescu”, atunci se pare că Muzeul Național George Enescu se află în altă țară.

Și aceasta, deoarece muzeul care poartă numele celui mai important muzician român pare mai degrabă pregătit de închidere decât de vizite omagiale, jubiliare, individuale, de grup român sau străin. În Casa cu lei sau Palatul Cantacuzino, cum mai este numit Muzeul Național George Enescu, de pe Calea Victoriei nr.141, vizitele par mai mult a deranja decât a bucura. Așa că după ce plătești biletul de 6 lei, nefiind pensionar sau elev ca să ai reducere (3 lei /1,5 lei), primești un pliant care nu-ți va fi de folos decât pentru identificarea vitrinelor, pe care oricum le identifici cu ochiul liber. Pliantul are o logică pe care n-o poți pricepe, fiindcă în el vei găsi și o enumerare a fotografiilor, tablourilor, obiectelor dar pe care cu greu le vei afla (m…

Autografe pe cratiță, la librăria Eminescu

Imagine
Mâine, 18 februarie, o să fiu în libraria Eminescu, începând cu ora 15, cu o cratiță. De treceți pe la Universitate mâine, apoi să știți că găsiți proverbe bengaleze, cărțile Amitei Bhose, informații despre prima traducătoare a lui Eminescu în limba lui Tagore, pe mine ca ghid și ca semnatară a autografelor pe cele două bestseller-uri: Cum s-a făcut de-am rămas fată bătrână și Cum s-a făcut de-am rămas la cratiță. Cratița nu e de vânzare, face parte din decor. Autograful e gratis, așa cum deja știți.
Pe mâine! Nu dați năvală, stau până când se termină coada la autografe! Adică până la 15,05? În fine, sunt acolo cu cratița până mai apoi!

La mulți ani, Didi!

Imagine
Astăzi Didi ar fi împlinit 78 de ani... În fiecare an, pe 9 februarie, reiau aceste gânduri de mai jos, adăugând un an, și mă întreb de fiecare dată câte lucruri ar fi făcut Didi în cei aproape 20 de ani de când a plecat dintre noi. De fapt nu ma întreb, știu, și de aceea sunt la fel de furioasă ca acum 20 de ani pe cei care i-au grăbit moartea.

La mulți ani, Didi!

Didi înseamnă „soră mai mare” în bengali... Aşa i se adresau studenţii Amitei Bhose, celei care, printr-o întâmplare a destinului, a ajuns să se îndrăgostească de ţara lui Eminescu şi să renunţe la soţ, avere, pentru a se stabili în patria adoptivă, România.

Era toamna anului 1984... Prima întâlnire cu Amita Bhose a fost într-un amfiteatru al Universităţii Bucureşti. Eram studentă în anul întâi, secţia franceză-română. Uşa s-a deschis în timpul unui curs şi o doamnă îmbrăcată într-un sari elegant s-a apropiat, încet, de catedră. Dintr-odată parcă am intrat în alt timp, prezenţa ei printre noi părea ireală. Putea avea 35 de an…

”Răscoala” unei lumi ce nu trebuie să piară

Imagine
Muzeul Memorial Liviu și Fanny Rebreanu

Reportaj publicat în Ziarul Lumina, 5 februarie 2011


De vizitezi apartamentul de pe strada dr. prof. Gh. Marinescu nr 19, ce găzduiește Muzeul Memorial Ion Minulescu – Claudia Millian, nu ai cum să nu treci și pragul apartamentului vecin, de la numărul 11. Astfel vei intra în lumea lui Liviu Rebreanu și a familiei sale.


Cele două familii – Rebreanu și Minulescu – au cumpărat locuințe perete-n perete în anii 30, dar dacă Minuleștii și-au petrecut viața aici, deschizând fereastra spre grădina Cotroceniului, Liviu Rebreanu a dăruit casa fiicei sale, Puia, după căsătoria acesteia cu Radu Vasilescu. Deși nu a locuit în acest bloc, ci pe bulevardul Elisabeta, cu chirie, Rebreanu își vizita fiica în fiecare zi. Fiica adoptivă, dar pe care scriitorul a numit-o întotdeauna ”Puica mea”. După moartea acestuia, în 1944 – stranie, coincidență, Minulescu și Rebreanu s-au stins în același an – Puia Rebreanu a reconstituit viața tatălui său, întru cinstirea mem…

Despre solidaritate

Vecinii mei s-au întors. Azi dimineață, după o lipsă de aproape o lună. Nu, nu au fost în vacanță. Ea e răgușită și probabil că va fi așa multă vreme, el are mâinile și un ochi bandajați. Când am urcat în lift împreună cu ei, am văzut pe chipul lor multă suferință și amărăciune.

În noaptea de Bobotează, când a fost incendiu în bloc la ora 3 noaptea, ei doi - au vreo 30-35 de ani - au coborât, de la etajul 6, pe scări, pe urma mirosului de ars. S-au gândit că arde un apartament și cum în bloc sunt mulți pensionari, s-au gândit să ajute. Nu vedeau nimic, era fum gros și când au ajuns la ușa de la intrare nu au putut ieși - fiindcă scara are interfon nu numai la intrare dar și la ieșirea din bloc. Un interfon care nu funcționa fiindcă toate cablurile erau arse iar cheia nu putea fi folosită pentru că nu se vedea nimic din cauza fumului gros dar și fiindcă era atât de fierbinte ușa că nu putea fi atinsă. El a încercat să deschidă ușa izbind cu picioarele în ea, dar fără succes, după care …