marți, mai 24, 2011

Trei lansări de carte inedită la Bookfest

La a VI-a ediție a Bookfest, editura Cununi de stele vă invită la trei lansări de carte inedită. Cele trei lansări vor avea loc la Cafeneaua literară Lavazza, etaj, Pavilionul C5


Vineri, 27 mai, ora 18:30.
Scrisori rupte, de Rabindrantah Tagore. Traducere din bengali de Amita Bhose. Antologie de scrisori (101) adresate nepoatei autorului. Prima traducere a Scrisorilor rupte într-o limbă străină precum și prima traducere românească a lui Rabindranath Tagore după versiunea originală bengaleză. Evoluția sensibilității poetice a laureatului Nobel pentru literatură, în 1913, este mai bine oglindită în aceste scrisori trimise de pe malul Padmei decât în orice bio¬grafie. Însuşi poetul a mărturisit că eul său cel mai adevărat a evoluat în acel ungher obscur al Bengalului şi cel mai pro¬fund mesaj al gândirii sale s-a exprimat spontan în scrisorile adresate Indirei Devi. Mai 2011, 320 pagini, 34 lei.

Sâmbătă, 28 mai, ora 18. Sesiune de autografe.
Lupii cântăreți și Lebăda învățătoare, de Ana Coman. Poezii pentru copii scrise de un copil. Scrise la 9 ani, versurile din volumul de față ne prezintă un univers fascinant al imaginației unui copil, unde crăiasa aduce soarele de acasă, omul de zăpadă tânjește după un botoșel, ceasul dorește să fie recomandat la Roșu Împărat, lupul Nătăfleț e mare cântăreț, anul are fete cucuiete... În lumea creată, autoarea vorbeşte o limbă inventată, chistoreza, iar animalele sunt înzestrate cu trăsături umane, caracteristice fabulelor: iedul se cam ține de băut, legumele intră în conflict, lebăda are tupeu. Cu talent, sensibilitate şi umor, Ana sugerează că fiecare zi poate fi frumoasă: prin prietenie, cântec, solidaritate. De unde şi concluzia din Culoarul vietii, făcută cu seninătatea unui bătrân înțelept: „Viața a trecut/Si nu m-a durut”. Mai 2011, 88 pag, 19,5 lei, format 16,5/23,5 cm.

Duminică, 29 mai, ora 15.

Manual de limba sanscrită, volumul I. Conceput de Amita Bhose, este rodul muncii de câţiva ani pe baza experienţei didactice dobândite la Universitatea Bucureşti, unde a susţinut cursuri practice facultative de limba bengali (1972-1991), limba sanscrită (1978-1991) şi civilizaţie indiană. O experienţă – de notat că a ținut cursurile numai în limba română – care i-a permis formarea unei metodologii a predării limbilor bengali și sanscrită cursanților români. Manualul, cuprinzând aproximativ 600 de pagini de manuscris, în ciuda apariției întârziate, după aproape 20 de ani de la definitivare și tot atâția de la moartea autoarei, constituie un pionierat în direcția studierii sanscritei. În 1990 nu exista o astfel de lucrare în română și nici într-o altă limbă europeană. Astfel, Manualul reprezintă un valoros instrument de lucru pentru toți cei interesați de limba divină - filologi sau fără pregătire serioasă de specialitate. Volumul I, 256 pagini, 59 lei, format 16,5/23,5 cm.

La Bookfest, birjar!

De veniti la Bookfest ne reintalnim sau ne vom cunoaste!

Pe maine! Ma gasiti, cu siguranta! Cu cartile Amitei Bhose, cu povesti despre prima traducatoare a lui Eminescu in Asia - da, tot Amita Bhose, Didi. Cu reduceri, proverbe, trei carti noi
- Scrisori rupte, de Tagore, in traducerea Amitei Bhose, prima traducere a lui Tagore dupa orginalul bengalez si prima traducere a Scrisorilor Rupte intr-o limba straina.
- Lupii cantareti si Lebada invatatoare, de Ana Coman, poezii pentru cei mici.
- Primul volum al primului Manual de limba sanscrita din Romania, conceput de Amita Bhose.

Cu cratite, fete batrane....

Asa ca, la Bookfest, birjar!

luni, mai 23, 2011

Te dau la câini!

Astăzi, în parcul Ioanid - pardon, Ion Voicu - o franțuzoaică și a ei fetiță de vreo patru ani se îndreptau spre ieșire. Fetița urla cât o ținea gura și plângea cu suspine. Maică-sa in schimb era foarte liniștită. I-a zis, de vreo două ori: Je te donne aux... moment în care fetița a început să plângă și mai tare. Aux ... acela mă intriga, fiindcă nu-l înțelesesem în clipa în care ajunsesem în dreptul lor. Câteva secunde mai târziu am înțeles: aux chiens!

Noi, românii, spunem: Te dau la țigani! Îl chem pe polițist! Vine bau-bau!

Franțuzoaica însă a găsit, în România fiind, un bau-bau autohton la care noi nu ne-am gândit fiindca am crescut cu el pe trotuare, cum s-ar zice: câinii. Pentru sărmanii copii francezi din România, Te dau la câini! echivalează cu Vine bau-bau! Si zau ca după cum plângea fetița câinii par a fi mai rai decât bau-bau! Si nu are dreptate?

marți, mai 17, 2011

Scrisori rupte, de Rabindranath Tagore


101 scrisori ale lui Tagore către nepoata sa, Indira Devi. Traduse din bengali, limba maternă a poetului, de către Amita Bhose. Până la lansarea de la Bookfest vă las să vă delectați cu una dintre ele.

Scrisoarea 69


Calcutta
30 aprilie 1893

Aseară am stat pe terasă până la ora zece. A răsărit luna plină, vântul adia lin, nu era nimeni lângă mine. Stăteam singur şi reflectam asupra întregii mele vieți. Razele lunii şi vântul primăvăratec s-au integrat în multe amintiri din viața mea. Auzeam vag foşnetul frunzelor de şisu din grădină, mă străduiam cu ochii întredeschişi să-mi reamintesc sentimentele din copilărie. Amintirile sunt ca vinul. Cu cât le păstrezi în minte, cu atât te îmbată mai tare, se îndulcesc şi-şi catifelează culoarea. Păstrez sticlele de amintiri, răcindu-le în deep-delved earth* pentru zilele bătrâneții – le voi gusta picătură cu picătură, aşezându-mă din nou pe terasă sub lumina lunii; cred că atunci or să-mi placă şi mai mult. În tinerețe, omul nu se mulțumeşte numai cu imaginația şi cu amintirile, fiindcă puterea sângelui şi vitejia trupului îl îndeamnă să se angajeze la muncă. Dar la bătrânețe, când puterea de muncă slăbeşte în mod firesc şi energia trupească excesivă a tinereții nu te mai îmboldeşte, atunci amintirea îți e de ajuns; imaginile cuprinse în memorie se reflectă clar şi bine conturat în mintea calmă, asemeni apei line a lacului într-o noapte inundată de lumina lunii; le vezi atât de limpezi, încât nu poți sesiza nici o deosebire între amintirea din trecut şi întâmplările prezentului.

*


Poezia e iubita mea de de mult. Cred că de când aveam vârsta lui Rathi, m-am logodit cu ea. Pe atunci, întreaga lume exterioară, cuprinzând malurile heleşteului, umbra banianului şi grădina a început să se îmbine cu basmele şi poeziile populare auzite de la servitoarele casei şi să formeze o lume interioară plină de farmec. E foarte greu să descriu sentimentele mele obscure, dar atât de frumoase din vremea aceea, totuşi pot să spun cu siguranță că, încă din acea perioadă, m-am cununat cu Imaginația. Trebuie să recunosc însă că fata asta nu-ți poartă noroc. Orice poate să-ti aducă, norocul însă, nu. Nu-mi permit să declar că nu-ți dăruie bucurie, dar e cert că nu te lasă să te odihneşti. Pe cel pe care-l alege de iubit, îl înzestrează cu o profundă fericire, dar uneori îl strânge la piept atât de tare încât îi goleşte inima de sânge. Amărâtului îi este imposibil să fie un gospodar cumsecade şi să trăiască o viață liniştită de om casnic. Viaţa mea adevărată i-am ipotecat-o Poeziei. Ori scriu pentru Sadhana, ori mă ocup de treburile moșiei, îndată ce încep să scriu o poezie, pătrund în eul meu adevărat și veșnic. Din nou constat că menirea mea este Poezia. Pot să fiu fals în viață, fiind conştient sau nu de asta, dar în poezie nu mint niciodată. Poezia este singurul adăpost a ceea ce este profund adevărat în viața mea...
Azi mi-am petrecut toată ziua cu tablourile lui Rabi Barma. Îmi plac cu adevărat. Fie bune, fie proaste, ele ne arată cât de dragi ne sunt imaginile şi sentimentele specifice ale patriei. Printre portretele pictate de el sunt multe ale căror mâini şi picioare sunt disproporţionate față de corpuri, totuşi sesizezi o imagine de ansamblu destul de impresionantă. Motivul principal este că mințile noastre lucrează împreună cu pictorul. Dacă ştim dinainte ce vrea el să exprime, eforturile sale ne fac să împlinim lipsurile tablourilor cu imaginația noastră. Poți să sesizezi uşor defectele picturilor sale fără a avea o deosebită pricepere în această artă. Dar, totodată o să te gândeşti cât e de greu să-ţi imaginezi un obiect bine conturat. De obicei, ne reprezentăm obiectul într-o formă schematică, ceea ce nu-i decât un compromis față de adevărata lui înfățişare. Dar când îl pictezi, nu poți să lași nici cea mai mică linie. Înainte de-a picta, ai să cuprinzi în minte toate lucrurile mari şi mărunte. E uşor, oare, să torni imaginația veşnic schimbătoare în matricea solidă a realului vizibil?

* ”Îngropat adânc în pământ” (engl.). Citat dintr-o pœzie a poetului englez John Keats (1795-1821).

miercuri, mai 11, 2011

Ce se mai pregătește la Cununi de stele


O carte pentru copii scrisă de un copil. O să vă placă. Sigur. Sunt 52 de poezioare care te fac să zâmbești, să te înseninezi, să vezi frumusețea din jur. Cei mici, căci de fapt ei sunt destinatarii, se vor amuza mai mult decât noi, adulții, fiindcă de-asta și sunt copii.

Despre ce e vorba în Lupii cântăreți și Lebăda învățătoare? O să aflați curând... Dar până atunci, câteva indicii:

Scrise la 9 ani, versurile din volumul de faţă ne prezintă un univers fascinant al imaginației unui copil, unde crăiasa aduce soarele de acasă, omul de zăpadă tânjește după un botoșel, ceasul dorește să fie recomandat la Roșu Împărat, lupul Nătăfleț e mare cântăreț, anul are fete cucuiete... În lumea creată, autoarea vorbeşte o limbă inventată, chistoreza, iar animalele sunt înzestrate cu trăsături umane, caracteristice fabulelor: iedul se cam ţine de băut, legumele intră în conflict, lebăda are tupeu. Cu talent, sensibilitate şi umor, Ana sugerează că fiecare zi poate fi frumoasă: prin prietenie, cântec, solidaritate. De unde şi concluzia din Culoarul vieţii, făcută cu seninătatea unui bătrân înțelept: „Viața a trecut/Și nu m-a durut”.


Ana Coman are 15 ani, e elevă a Colegiului Naţional Iulia Hasdeu din Capitală. De la 9 ani, vârsta efervescenţei sale creatoare, e membră a Corului de Copii Radio. A debutat pe site-ul cultural www.liternet.ro, cu povestea Ieduţul cu trei capre. Năzdrăvăniile lui Ciufulici, apărute la editura Cununi de stele în 2009, au fost scrise... tot la 9 ani!

Și da, Ana Coman e fiică-mea și sunt tare mândră de ea!

marți, mai 10, 2011

Despre maternitate

În metrou, o țigancă tânără își alăptează pruncul. Sânul îi e dezgolit, copilul e aproape adormit. În afara câtorva femei nu o privește nimeni. Același sân, la fel de dezgolit sau poate doar pe jumătate, în altă situație ar fi atras toate privirile bărbaților. Maternitatea însă nu are nimic sexi.

sâmbătă, mai 07, 2011

Despre Petrică și lupul

Cu ani în urmă, câteva cunoștințe m-au sunat, felicitându-mă pentru cartea publicată. Era insa o carte a doamnei Carmen Mușat,critic literar, redactor-șef la Observatorul cultural. Am încercat să salvez situația penibilă cu ceva umor.

Peste o vreme, iar mă felicită lumea. Iar publicase doamna Carmen Mușat o carte.

Pe urmă, am publicat și eu o carte. Nu m-a mai sunat nimeni.

miercuri, mai 04, 2011

Logo editura Cununi de stele



Prietena mea, Cristina Prodan, profesoară de muzică la Școala I.A. Bassarabescu din Ploiești, mi-a făcut o surpriză: un logo al editurii, un film de prezentare a editurii și un promo al editurii. Fără să scoată o vorbă, le-a conceput - creație, muzică originală - și mi le-a făcut cadou. Îi mulțumesc și țin să știți cine le-a creat.

Iar dacă doriți să aflați informații din învățământ aici le găsiți:
http://educatia.wordpress.com/
http://bassarabescu.wordpress.com

marți, mai 03, 2011

Nu credeam să-nvăț a trăi vreodată în cea mai sigură țară din Europa

Azi am aflat că trăiesc în cea mai sigură țară din Europa. Mi-a spus-o președintele țării, deci ar trebui să-l cred. Fiindcă e în tratative de un an cu americanii și iată, le-a tras-o peste bot cehilor și nu mai știu cui, că oricum nu are importanță. Ăstora le-a furat scutul de sub nas și acum, în nu știu ce comună, se fac pregătiri să-i întâmpine pe americani, ca în California Dreamin.

De azi trăiesc în cea mai sigură țară din Europa. De azi înainte, o să pot trece fără frică prin gangul întunecos care desparte cele două blocuri gri. Nu o să mă mai agreseze nimeni. Nu o să mă mai scotocească nimeni prin buzunare, în autobuz, telefonul o să mi-l pot lăsa pe masă, la cafenea, fără să mai dispară la trecerea unui puradel. Nu o să-mi mai aștept fiica la gura metroului la ora 21, când se întoarce de la repetițiile de la cor, va putea străbate și singură pașii până acasă, n-o s-o mai fluiere nimeni și n-o s-o mai acosteze nimeni.

Nu știu dacă de acum înainte voi putea pune și eu o mătură în ușă, semn că nu sunt acasă, așa cum am văzut la știri, dar chiar dacă o să încui în continuare ușa nu o să fie nevoie să mai rog vreo vecină să arunce un ochi și spre apartamentul meu când sunt plecată pentru câteva zile. Acum nu mai e nici un pericol, mi-a spus-o chiar președintele.

Nu-mi va mai fi teamă că dacă mă uit urât la un tâmpit care mi-a tăiat calea cât pe ce să mă bage în stâlp, cu mașina, o să mă trezesc cu vreo bâtă în cap.

Trecând dincolo de bariera siguranței fizice, de acum înainte tot ce e legat de societate va fi așa cum trebuie: spitalul, școala, administrația publică... Etc. De azi înainte trăim în cea mai sigură țară din Europa. Cum, nu? Nu la acest gen de siguranță se referea musiu presidente? Că eu credeam că genul ăsta de siguranță vrea să-l asigure. A, nu? Păcat. Tocmai îmi imaginam că trăiesc în cea mai sigură țară din Europa. Mă duc să iau mătura din ușă.

luni, mai 02, 2011

Despre sinceritate

Într-un magazin alimentar, o domnișoară cu o tavă te îmbie să iei o napolitană. Pe tavă, două pungi mari, deschise, fără să-și arate conținutul.
- Și cum fac? întreb eu. Bag mâna în pungă și iau o napolitană?
Domnișoara răspunde afirmativ.
- Așa, băgăm toți mâna în pungă, unii după alții? Că ne-am spălat, că nu ne-am spălat... Nu era mai simplu și mai igienic să le puneți pe tavă?
Domnișoara răspunde, cu sinceritate:
- Așa s-au gândit și cei de la firmă, dar apoi au spus că nu știe omul ce a luat, ce aromă are napolitana.
Aha, măcar acum știe: aromă de microbi!