luni, octombrie 31, 2011

Poeziile lui Tagore lansate la Gaudeamus de Dan Puric


Imn vieții*

din volumul ”Soarele din prima zi”, de Rabindranath Tagore. Traducere de Amita Bhose. Lansare - 25 noiembrie, ora 17:00, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus. Prezintă Dan Puric


Departe de mine moartea în aceste frumuseți
ale lumii – printre oameni vreau să trăiesc
să-mi găsesc locul în inimile vii,
în poienile în floare sub luciul solar.

Viața pulsează etern pe pământ –
din bucuria întâlnirii se ivesc surâsul
și lacrima dorului – nemuritor m-aș vrea
cântând imnuri de desfătare și omenească tristețe.

De n-am să izbutesc, cât sunt viu
caut un loc printre voi, semeni,
să isc flori noi în ritmuri alese,
pe roua zorilor, ori în amurguri să le culegeți –
luați-le, cu surâsul pe buze,
aruncați-le când se vor veșteji.

*Tagore considera acest poem ca o sinteză a gândirii sale.

joi, octombrie 27, 2011

joi, octombrie 20, 2011

Marți, la Cărturești Verona, vă așteptăm cu dragoste





Editura Cununi de stele și librăriile Cărturești vă invită marți, 25 octombrie, ora 18:00, la lansarea cărții Dragostea încurcă, dragostea descurcă, de Rabindranath Tagore, în traducerea Amitei Bhose. Evenimentul va avea loc la sediul din str. Arthur Verona, nr.13-15.

Dragostea…, piesă de teatru în patru acte, scrisă în 1982, este o comedie socială, abordând relațiile de familie din India sfârșitului de secol XIX. Actuală și astăzi, confruntă tradiția cu concepţiile moderne. Acțiunile se petrec în Calcutta, dialogurile sunt pline de rafinament și umor iar încurcăturile în care se află personajele principale și care sunt create de ei înșiși provoacă râsul. Poezie, personaje poetice, maxime, sensibilitate, prejudecăți persiflate cu ironie, quiproquo-uri, noblețe, toate acestea fac din Dragostea… una cele mai interesante și longevive comedii din repertoriul teatrelor din Bengal, jucându-se din anii 1930 până în prezent, montată pentru întâia oară în regia autorului.

În România a fost pusă în scenă în 1981, la Casa Universitarilor, în regia și interpretarea studenților Amitei Bhose. A fost, totodată, prima reprezentație de teatru indian din România.
În 2011, după 30 de ani…

Cu dragoste…
… ne vom întâlni cu personajele din piesa de teatru: Kamol, Thakurdași, Nibaron – studenții-actori din reprezentația din 1981 (Elena Andronache, Elena Mihai, Bogdan Minteanschi)…
…vom evoca personalitatea lui Tagore și a Amitei Bhose – Lelia Rădulescu (Biblioteca „Ioan Slavici”), Carmen Mușat-Coman (editura Cununi de stele) și cine va mai voi…
…vom asculta un fragment din piesa înregistrată în urmă cu 30 de ani…
…și vom reveni în prezent, prin lectura Ancăi Florea, Cătălin Roșioru (jurnaliști Realitatea FM)…
… Eugenia Deaconu (solistă în piesa jucată în 1981) ne va interpreta cântece compuse de Tagore …
…Centrul de Artă Euterpe ne va oferi o reprezentație de dans clasic indian pe muzica lui Tagore – coregrafie Carmen Coțovanu Pesantez…




Rabindranath Tagore (1861-1961). Poet, filozof, romancier, eseist, estetician, dramaturg, actor, regizor, cântăreț, muzician, coregraf, pedagog și pictor, a dat lumii tot ce este frumos în India. În 1913 a devenit primul asiatic laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură, pentru volumul de poezii tradus de el însuși în engleză, Gitanjali. „Bogata sa activitate de peste 60 de ani n-a fost decât o sinteză a marilor valori cultruale și spirituale ale lumii, imaginația sa n-a lăsat nici un domeniu de artă neexplorat, gândirea sa a cuprins cele mai înalte idei și cea mai subtilă sensibilitate a sufletului omenesc.” (Amita Bhose, România literară, 19 mai 1977)

Amita Bhose (Calcutta,1933-Bucureşti, 1992) este prima traducătoare a lui Eminescu în spaţiul asiatic – Eminescu: Kavita (Poezii), Calcutta, 1969 –, traducerile fiind realizate în bengali, şi şi-a dedicat întreaga existenţă interpretării cât mai exacte a tuturor „urmelor” şi influenţelor indiene în opera eminesciană. Dragostea pentru poezia lui Eminescu a determinat-o să se stabilească în România, unde a predat bengali, sanscrită şi civilizaţie indiană la Universitatea Bucureşti, (1972-1991), totodată traducând în bengali literatură română, scriind articole, studii, susţinând conferinţe despre Eminescu, literatura română şi indiană. A fost – și rămâne, în continuare – prima și singura traducătoare a lui Rabindranath Tagore din limba lui maternă – bengali – în limba română: Scrisori rupte, Dragostea încurcă… Numeroase citate din opera poetului au fost publicate în prima carte românească a Amitei Bhose – Proverbe și cugetări bengaleze. Un volum de poezii – Soarele din prima zi e în curs de apariție la editura Cununi de stele și va fi lansat la Gaudeamus 2011.

luni, octombrie 17, 2011

La capătul pământului

Muierea mea nu mai este, copiii sunt la oraş, ajunşi domni mari. Ce m-ar mai ţine aici, în acest capăt al pământului?

Mi-au spus de nenumărate ori: „Tată, vino la noi, ai unde să stai, nu te mai chinuieşti iarna cu lemnele, cu animalele”... Din punctul acesta de vedere sunt un om fericit, fiindcă am copii recunoscători, nu şi-au uitat părinţii, precum alţii. Numai că eu nu pot pleca la oraş, nu mă pot duce să stau acolo, fiindcă nu mi-e locul acolo. Sunt un om al pământului. Pe mine, dacă mă închizi între pereţii unui bloc, m-ai omorât, e ca şi cum m-ai fi închis în sicriu, de viu.
Eu înţeleg altfel viaţa: mă trezesc la primul cântat al cocoşului, mă spăl cu apă rece pe faţă şi mănânc o bucată de brânză cu ceapă, apoi ies la animale. Îmi place să le rânesc, să le duc găleata cu apă şi să le văd ochii blânzi. Îmi place să le vorbesc, să le mângâi, căci şi ele sunt suflete, şi ele au nevoie de dragoste. Sunt toată ziua pe afară şi niciodată nu am fost bolnav, deşi duc în spate câteva zeci de ani. Eu cred că aerul curat şi dragostea pentru pământul acesta m-au ţinut sănătos. Aşa că e normală întrebarea mea: Ce să caut eu la oraş?
Sunt însă mândru de copiii mei. I-am trimis la şcoli înalte, au ajuns oameni importanţi. Nu au însă timp să vină să mă vadă şi vinul se învecheşte în butoiaşe, fără ca ei să-l guste, iar brânza îi aşteaptă până când eu înţeleg că trebuie s-o împart vecinilor, ca să nu se piardă. Mi-au lăsat un telefon mobil ca să mă întrebe de sănătate şi uneori, seara târziu, mai primesc câte un telefon de la ei. Îi întreb de fiecare dată când vin încoace şi, deşi am observat că tonul lor este puţin iritat când îmi răspund că nu au timp, eu tot le pun aceeaşi întrebare. Fiindcă mi-e dor de ei şi aş vrea să-i văd. Îi înţeleg însă că sunt ocupaţi şi nu mă plâng, sunt mulţumit că ei sunt bine.
Uneori însă, de sărbători mai ales, aş vrea să-i am aici, să meargă împreună cu mine la grajd, să mă ajute să car bălegarul şi să le ducă animalelor câte un braţ de paie. Aşa cum făceau când erau copii. Se amuzau punând oilor câte un bolovan de sare, se distrau ore în şir pe seama lor. Sau le puneau nume pe care le schimbau a doua zi că nici nu mai ştiam cum să le strig. Oare ei îşi mai aduc aminte de toate acestea sau le-au uitat, în viaţa aceea trepidantă de la oraş? Mai ştiu ei cum se jucau în frunzele uscate, adunate cu furca? Mai ştiu ei oare cum se căţărau în cireş, până în vârf sau cum adunau prunele în găleată, pentru gem? Eu sper din tot sufletul că da, asta sper, de aici din colţul meu de lume.

miercuri, octombrie 05, 2011