miercuri, noiembrie 30, 2011

Soarele din prima zi, poeziile lui Tagore, prezentate de Dan Puric, cartea cea mai vândută a editurii Cununi de stele la Gaudeamus 2011

Soarele din prima zi, poeziile lui Tagore, prezentate de Dan Puric, cartea cea mai vândută a editurii Cununi de stele la Gaudeamus 2011


foto: Cristina, Mitrea, www.4arte.ro

La Gaudeamus 2011, editura Cununi de stele a lansat volumul Soarele din prima zi, primele poezii ale lui Rabindranath Tagore traduse în română după originalul bengalez și nu dintr-o limbă europeană, traducerea fiind realizată de Amita Bhose. Invitatul, Dan Puric – actor, regizor și scriitor precum Tagore și militant pentru independența sufletului poporului, precum profetul Indiei – „nu a venit să vorbească despre Tagore ci și-a mărturisit marea dragoste pentru sufletul larg care ne-a cuprins pe toți”. Am asistat timp de o oră cum valurile de trecători își opreau unduirea și se așezau pe trepte, fascinate de puterea cuvântului. A fost, într-adevăr, o mărturisire de dragoste. Pentru traducătoare, în primul rând, Amita Bhose, pe care Dan Puric a zărit-o cu mulți ani în urmă la Botoșani, la zilele Eminescu: „Am văzut o umbră meditativă din altă lume, o picătură a omului profund venit în lumea asta. Parcă transporta cu ea toată cultura Indiei și tot sufletul românesc de care se îndrăgostise. Peste ani și ani am văzut, am citit ce efort colosal a făcut Amita Bhose din prețuirea și dragostea pentru Eminescu. E un destin aproape jertfit pe altarul culturii, e nepereche în această dragoste pe care a avut-o față de Tagore și de Eminescu.”
O mărturisire de dragoste pentru martirii neamului, cei ce au murit în închisorile românești, pentru alte mari suflete nepereche – Eminescu, Nicolae Steinhardt, Sergiu Al-George, cei ce, prin fiecare por ar ființei lor, au ales libertatea. Căci, citându-l pe Tagore, Dan Puric ne-a reamintit că „libertatea omului nu constă în faptul că dă într-o parte suferința, caută să se eschiveze. Libertatea omului și forța lui și lecția lui constau în faptul ca ia suferința și și-o face drum și poteca spre calea desăvârșirii.”
Tagore a simțit, când a venit în România anului 1926, că „ne învecinăm sufletește”. O învecinare resimțită și de Sergiu Al-George și de Amita Bhose, prima traducătoare a lui Eminescu în Asia, trăitoare în România din dragoste pentru opera eminesciană și pentru poporul român.

Într-adevăr, Dan Puric nu a vorbit despre Tagore. Nu a prezentat un om, o carte ci ne-a luat de mână, cald, cu dragoste, pentru a ne conduce spre Soarele din prima zi. Cel din sufletele noastre, întru credință și libertatea spiritului.


*

Ce va rămâne?
(poezie din volumul Soarele din prima zi)

Ce va rămâne din tot ce am scris?
O, știu bine, valul necurmat al Timpului
Zi de zi va căuta să întoarcă
Creația mea în neant.
Doar în Sinele meu sunt încrezător;
din această cupă am băut zi și noapte
nectarul nesecătuit al universului.
Clipa de clipă
Rost și-a aflat aici iubirea.
Durerea n-a supus
praful n-a înăbușit
arta sa.
Știu, când voi părăsi
terenul de joacă al lumii,
sta-vor crângurile martori
în toate anotimpurile înflorite
iubirii ce purtasem acestui univers.
Numai această iubire e adevărată,
e tot ce mi-a dăruit viața.
Când va sosi vremea să-mi iau rămas bun,
acest adevăr nu se va ofili
el va nega Moartea.

28 noiembrie 1940
*

Fragment din prefața Soarelui din prima zi,
Amita Bhose:
„Poet, filosof, romancier, eseist, estetician, dramaturg, actor, regizor, cântăreț, muzician, coregraf, pedagog și pictor, Rabindranath Tagore a dat lumii tot ce este frumos în lume. Bogata sa activitate de peste 60 de ani n-a fost decât o sinteză a marilor valori culturale și spirituale ale lumii, imaginația sa n-a lăsat nici un domeniu de artă neexplorat, gândirea sa a cuprins cele mai înalte idei și cea mai subtilă sensibilitate a sufletului omenesc. Viața pământeană i-a fost mai dragă decât orice imagine a unei lumi închipuite, lumea cealaltă; însăși imaginea morții i s-a prezentat sub un aspect tot atât de frumos și calm.
Complexitatea creației și a personalității lui Rabindranath Tagore a depășit pe intelectualii occidentului. Neștiind cum s-o explice, necunoscând nici o categorie în care să poată încadra această minte genială, criticii apuseni au găsit un singur termen de caracterizare: poet mistic. Mesajul filosofiei Upanișadelor și cel al umanismului buddhist, recreate de acest artist savant, s-au pierdut în lumea codificată a Europei; poetul Indiei a rămas un mister adorat.
În acea perioadă, o țară dintr-un colț răsăritean al Europei începea să-și scuture lanțurile opresiunilor multiseculare și căuta o nouă semnificație a vieții. Mesajul indian al adevărului, transpus în creația poetului său național, Mihai Eminescu, i se părea, poate, prielnic dezvoltării sale spirituale în continuare. Cultura bogată și sufletul duios al acestui popor, poporul român, s-au exprimat tot prin Eminescu, a cărui minte a fost atât de atotcuprinzătoare ca aceea a lui Tagore.
Crescut într-un climat cultural asemănător, accesul poporului român la operele lui Tagore a fost mai ușor decât al altor popoare și, de aceea, marele scriitor și filosof a stârnit un ecou mai statornic în această țară.”

*

Soarele din prima zi, de Rabindranath Tagore, a apărut la editura Cununi de stele, în traducerea Amitei Bhose, singura traducătoare a poetului din limba lui maternă, bengali, în limba română. Volumul reunește poezii, facsimile de manuscris, o poezie în limba bengali, fotografii inedite ale poetului și a fost lansat la Gaudeamus 2011, pe 25 noiembrie, ora 17:00, de către actorul și regizorul Dan Puric. La editura Cununi de stele, în traducerea Amitei Bhose au mai apărut volumele Scrisori rupte, Dragostea încurcă, dragostea descurcă, semnate R. Tagore.

Carmen Mușat-Coman
director Cununi de stele
office@edituracununidestele.ro
www.edituracununidestele.ro

marți, noiembrie 29, 2011

Despre libertatea omului

"Libertatea omului nu consta in faptul ca da la o parte suferinta, cauta sa se eschiveze. Libertatea omului si forta lui si lectia lui constau in faptul ca ia suferinta si si-o face drum si poteca spre calea desavarsirii."

Il veti auzi si simti pe Tagore prin vocea domnului Dan Puric...intru libertatea omului.

La Gaudeamus 2011, prezentand Soarele din prima zi, poeziile lui Tagore pe care Amita Bhose le-a transpus cu atata sensibilitate si dragoste in limba romana.

http://www.youtube.com/watch?v=YNrrs0S1uGA

marți, noiembrie 22, 2011

De maine va astept la Gaudeamus....





Impreuna cu mine, cartile lui Didi, Amita Bhose...

Si oameni de seama ii voi prezenta cartile, pentru ca ele sa ajunga la oameni de seama...

Va astept cu bucurie si cu oboseala fericita a unei munci indeplinite - Dictionarul de verbe sanscrit-roman si al doilea volum al Manualului de limba sanscrita, ale lui Didi.. De asemenea, am reunit poeziile lui Tagore traduse de Didi...

La standul 354 va astept, asadar, de maine pana duminica...Pe maine?

Evenimentele organizate
– Amita Bhose, sora mai mare a lui Eminescu.
Prezentarea operei și personalității Amitei Bhose, Miercuri, 23 noiembrie, ora 18:30, Spațiul de evenimente, nivelul 7.70.
Invitată: doamna Maria Grapini

– Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul, de
Carmen Mușat-Coman. Lansare de carte. Joi, 24 noiembrie, ora 11:00, standul editurii – 354.
Invitată: doamna Anca Florea

– Soarele din prima zi, poezii de Rabindranath Tagore,
traducere din bengali de Amita Bhose. Lansare de carte.
25 noiembrie ora 17:00, Bursa de contacte, nivelul 3.20.
Invitat: domnul Dan Puric

– Dicționar de verbe sanscrit-român, de Amita Bhose,
Manual de limba sanscrită, volumul II, de Amita Bhose. Lansare dublă de carte. 26 noiembrie, ora 13:00, standul editurii – 354.
Invitați: Elena Andronache, Carmen Mușat-Coman, fosti studenți ai Amitei Bhose





Cei mici îi vor putea scrie lui Moș Crăciun și-i vor putea lăsa scrisorile în cutia pe care acesta a încredințat-o editurii. În ultima zi a târgului, 10 norocoși vor primi, de la Moș Crăciun, cărțile pentru copii – Lupii cântăreți și Ciufulici - pe care acesta le-a lăsat pentru ei la stand.

Cu bucurie, cu proverbe bengaleze, cu reduceri, zâmbet, soare în suflet, vă aștept să descoperim împreună limba divină a zeilor – sanscrita, Soarele din prima zi, pe sora mai mare a lui Eminescu și cum se face de nu ne batem copiii!

marți, noiembrie 15, 2011

Pelerinaj indian

Amita BHose înființase în 1991, la Universitatea Bucuresti, Centrul de Studii Indiene Bharat-Tirtha - Pelerinaj Indian. După un an de funcționare, Universitatea l-a desființat.

Iată însă Pelerinajul Indian al operei Amitei Bhose...o parte....





Namaste India, octombrie 2011, Muzeul Satului...





La Timișoara , iunie 2011 - Festivalul Namaste India, ediția a II-a...





Bookfest 2011





Exotique Market 2011






Carturesti Verona, lansare Dragoste incurca, dragostea descurca... 25 octombrie 2011




Bookfest 2010







Festivalul Axis Libri Galati 2010




Gaudeamus 2009




Lansare Eminescu si India, Muzeul Literaturii Romane, 15 ianuarie 2010

Mama sau tata?


din Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul, ce va fi lansat pe 24 noiembrie ora 11 la Gaudeamus, standul editurii Cununi de stele - 354. Prezintă Anca Florea, Adrian Nicolae Popescu.

Anticipând întrebarea supraveghetoarei de magazin, aplecată ușor spre ea, fetița spune repede, dintr-o răsuflare, ca pentru a scăpa de o corvoadă: „Mă cheamă Mihaela și am cinci ani!“. Tânăra rămâne puțin descumpănită, dialogul părea sfârșit înainte de a începe, dar cum întotdeauna există o altă cale de acces spre celălalt, se așază pe vine în fața fetiței și, trăgând ușurel de-o ureche iepurașul roz pe care aceasta îl ține în brațe o întreabă cine i l-a cumpărat, mama sau tata? „Și mama și tata“, răspunde scurt fetița, strângând și mai tare jucăria roz, de parcă s-ar fi temut să nu-i fie luată. Supraveghetoarea își exprimă mirarea, cum, nu se poate așa ceva, sigur i l-a cumpărat ori unul ori celălalt dintre părinți, însă fetița e sigură pe răspunsul ei: i l-au cumpărat amândoi. Cum dialogul pare a duce spre drum înfundat, întrebarea își schimbă sensul, reținând doar subiecții: „Dar ia zi, pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tata?“. Și în ceea ce privește sentimentele, părinții se află pe picior de egalitate în inima Mihaelei. Nu pare deloc distractivă discuția asta cu răspunsuri atât de cuminți și de bun simț, așa că tânăra mai încearcă o nouă destabilizare în mintea fetiței: „Ei, dar nu se poate, păi cine-ți face ție toate mofturile, mama sau tata?“. De data aceasta, după un moment de ezitare, răspunsul îl indică pe tată ca fiind responsabil cu răsfățul, iar supraveghetoarea, declarându-se mulțumită de cele aflate, râde încântată, și odată cu ea și cele două casiere, la fel de tinere și avide de mici indiscreții în viața cumpărătorilor. Indiscreții care, oricât de nevinovate ar fi, nu sunt deloc educative iar uneori pot fi chiar păgubitoare pentru dezvoltarea personalității unui copil. Dacă întrebările banale, repetitive până la iritabilitate, de genul „Cum te cheamă?“, urmată invariabil de „Câți ani ai?“ sunt inofensive și pot provoca, în cel mai rău caz, un refuz al copilului de a răspunde sau o atitudine de bunăvoință față de lipsa de imaginație a adulților, altele însă pot pune în pericol echilibrul unei familii. Străini, cunoscuți, bunici bombardează copilul cu întrebări unde cei doi părinți se află mereu pe o balanță: Pe cine iubești mai mult?, De cine îți e mai dor?, Cine-ți cumpără mai multe jucării? etc. Ele vin, desigur, dintr-o dorință de a intra în contact cu o lume pe care adulții au depășit-o de mult și acesta e modul lor stângace și sterp de a se coborî la nivelul copilului. Dar mentalitatea ascunde o carență de educație pe care o vor perpetua la propriii copii. În concepția lor, există o permanentă dispută între părinți pentru a ocupa primul loc în sufletul copilului, și câștigător este cel care oferă mai mult, din punct de vedere material. Când normal ar fi ca toate gesturile, cuvintele să-l cuprindă și pe celălalt părinte, cel absent, aflat la serviciu, pentru ca dragostea copilului să se răsfrângă la fel asupra amândurora. NU mama sau tata, ci mama și tata. E atât de simplu să creezi o atmosferă destinsă în familie, de dragoste nepărtinitoare, completă, fără ierarhii inutile și fără răniri de orgoliu. Nu numai copilul are de câștigat, căci învață să-și aprecieze, respecte părinții, ci și relația adulților devine mai bună.

miercuri, noiembrie 09, 2011

Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul





Mare lansare mare va fi pe 24 noiembrie, la ora 11, în cadrul Târgului Internațional de Carte Gaudeamus. La standul editurii Cununi de stele -adică acasă - un stand mic cu numarul 354, la nivelul 7.70 - cine vrea sa ma gaseasca mai gaseste, cine nu, zice ca s-a ratacit, va astept impreuna cu Anca Florea, Adrian Nicolae Popescu, sa ne cunoastem, sa ne imprietenim, vorba ceea. Puteti cumpara si cartea, nu ma supar, nu ca ati contribui la bunastarea familiei si nici la cea a editurii, dar as mai achita din datoriile catre tipografie....

Si ca sa nu ma mai plang, ca nu asta era scopul, iaca si un fragment, un eseu panseu, de fapt.

Mamițele secolului XXI

Paralela următoare ar putea fi o consecință a faptului că un anume an este decretat, cultural vorbind, Anul Caragiale. Chiar dacă pe scenele teatrelor românești piesele dramaturgului nu se joacă – omagiere prin omisiune? – , prin manualele școlare tot a mai fost rătăcit câte-un fragment dintr-o schiță de-a sa. Astfel, domnul Goe, Ionel au ocazia să se manifeste, amuzându-ne, căci asemenea situații nu pot fi întâlnite decât în cărți. Dar personajele nu se mulțumesc cu rolul din carte și se multiplică în realitate, acesta fiind, poate omagiul pe care-l aduc ele scriitorului. În momentul în care spiritul domnului Goe și-al lui Ionel intră în casele noastre, te întrebi însă dacă realitatea nu întrece ficțiunea. În copilăria noastră, să pui dulceață în șoșonii musafirului era un gest pe care nici nu îndrăzneai să-l gândești, darămite să-l pui în practică. Să nu-ți asculți părinții, bunicii, institutorii? Îți crăpa obrazul de rușine dacă le spuneai vreo obrăznicie.
Nu la fel se întâmplă în prezent, când nici nu mai ai nevoie să-l citești pe Caragiale, deoarece domnii Goe, Ioneii sunt pretutindeni. Copii aflați în vizită, care scotocesc peste tot, sparg obiecte, intervin în discuțiile adulților. Care răspund obraznic profesorului care le face observație. Râd de bătrânețea trecătorilor, împing vecinii pentru a ajunge primii la ușă, nu salută. Nu ei sunt problema, adică adevărata problemă. Ci mamițele. Mamițele care se distrează sau ignoră comportamentul urât, nepoliticos, al copiilor lor. Mamițele care încurajează o asemenea atitudine, considerând că unui copil nu trebuie să-i interzici nimic, deoarece îi îngrădești dezvoltarea intelectuală, îi afectezi personalitatea. De aceea-l lasă să cotrobăie peste tot, să se adreseze urât colegilor sau institutorilor. Sunt acele mamițe care râd, mândre, când odrasla lor refuză, violent, să împartă jucăriile cu un alt copil. „Are personalitate“, gândesc ele, deci n-o să-i ia nimeni cașcavalul din gură. E doar un exemplu. Mamițele acestea însă nu-și ajută deloc copiii. Fiindcă nu numai că-i dirijează spre impolitețe, neascultare, tupeu, dar nici nu suportă observațiile pertinente ale prietenilor, educatorilor. Sunt reticente la cuvinte de genul: „Copilul dumneavoastră l-a scuipat pe cel de lângă el, ar trebui să discutați cu el, să-i spuneți că nu-i frumos, nici sănătos“. Nu se poate, trebuie să fi fost provocat, el nu face asemenea gesturi! Celălalt e de vină, nu copilul ei. De asemenea, mamița nu suportă ca un alt adult să-i facă vreo observație copilului. „Cum adică să-i spună să nu mai tragă de fața de masă? Păi, știa că avem copil mic! Trebuia să-și asume riscul. Doar n-o să-l țin legat, că are ea vază de cristal pe masă!“. Cam așa gândesc mamițele. Și se manifestă ca atare. Cel care are bunul simț de a face o observație, de a o trage de mânecă pe fetița care dă iama în parfumurile gazdei și-a pierdut, în ochii acesteia, statutul de prieten. Priviri răutăcioase se îndreaptă spre cel care nu zâmbește când simte piciorul cufundându-se în dulceață. Mamița nu suportă ca cineva să-i spună că are un copil răsfățat, și cel ce face asemenea greșeală n-o să mai aibă ocazia s-o facă și a doua oară. Ce nu știe însă ea e că, nu peste mult timp, cel pe care-l „apără“ acum se va răzbuna mai târziu, fără să știe că e vorba de o răzbunare, turnându-i propriei mame dulceață în pantofi. Și o va obliga să zâmbească. Fiindcă semeni vânt, culegi furtună…

marți, noiembrie 08, 2011

Invitație la o cafea....

Mai lăsați treaba că oricum nu se termină. Veniți și voi duminică la o cafea, ca niște mari doamne ce suntem. Mă știți, nu sunt scorțoasă, iar echipa de la Styx nici atât. Eu zic să veniți, măcar urmând principiul ce-am avut și ce-am pierdut. Vom fi între prieteni.

Echipa Styx Naturcosmetic va invita duminica, 13 noiembrie 2011, intre orele 10.30 - 12.30. la o cafea sau la un ceai pentru a descoperi impreuna minunata lume a uleiurilor esentiale. Tema intalnirii noastre va fi:
“Folosirea uleiurilor esentiale
in perioadele de raceala si gripa”

Alaturi de noi va fi doamna Carmen Musat-Coman, autoarea cartii “Cum s-a facut de-am ramas la cratita”. Cartea, aparuta la Editura Cununi de stele, abordează cu (auto) ironie, umor, teme serioase: egalitatea de sanse intre femei si barbati, politici familiale, violenta impotriva femeii, feminism, reprezentarea femeii in politica, mentalitatea conform careia locul femeii e la cratita.
Va asteptam cu cafeaua aburind si multe alte surprize. Puteti testa si cumpara uleiuri esentiale pe loc.
Puteti veni si cu cei mici deoarece in tot acest timp la Hobby Cafe, Editura Mac-Mac si Eveniment Pro Kids cu ajutorul unui spiridus nastrusnic ii vor duce pe cei mici in lumea povestilor si ii vor initia in tainele ecologiei, mai precis a reciclarii si a procesului de obtinere a hartiei reciclate iar la final toti copiii vor fi rasplatiti cu cate o carte de colorat pe hartie reciclata si un audiobook cu o poveste nemuritoare de la Editura Mac-Mac. Sucurile si fursecurile sunt din partea casei.

Coordonate „Hobby Cafe": Bucuresti, strada Negustori nr. 34
(colt cu Mantuleasa, vis a vis de biserica) www.hobbycafe.ro
Va rog sa confirmati participarea la 0762.214.090 sau valentina.nistor@styx.ro

Echipa Styx Naturcosmetic
www.styx.ro
www.shop.styx.ro

sâmbătă, noiembrie 05, 2011

Ţigări am, băieţi…

...Şi vorba cântecului moldovenesc, "avem di tăti": maieuri 5 la 10 lei, bureţi de baie, levănţică, telefoane şi prosoape, şerveţele umede şi umbrele.

Uneori, îi vedeam cum îşi strâng marfa şi dispar, semn că poliţia e prin preajmă. De la o vreme nici nu mai dispar, semn că poliţia îi lasă în pace. Ar putea spune - poliţia - că nu are ce sa le facă, aşa că mai bine îi ignoră. Deşi ar avea ce să le facă: să le confişte marfa, să le dea nişte amenzi, pentru că sunt vânzători ambulanţi fără acte. Şi sunt precum ciupercile otrăvitoare: mulţi şi peste tot, oriunde găsesc un vad - metrou, piaţă. Se strâng, de fapt, precum şobolanii care au mirosit că e rost de hoit.

Lucrurile sunt mai simple decât par, totuşi: dacă n-ar fi cerere nu ar fi nici ofertă. Toată lumea ştie că telefoanele sunt furate: de la mine, de la tine, de la fiică-mea. O colegă de-a fiicei mele şi-a găsit în piaţă telefonul furat cu o seară în urmă. Şi ce-a făcut? Şi l-a cumpărat, pentru că "ţinea la el". Cât de prost să fii ca să faci un astfel de gest? Foarte prost, dar e plină lumea de ei.

Dacă oamenii ar înceta să se mai bucure de chilipiruri, dacă s-ar gândi măcar o clipă că acele bunuri oferite spre vânzare sunt furate şi ar refuza să le mai cumpere, oricât de îmbietor ar fi preţul, încet, încet ar dispărea aceşti ciocli care se năpustesc asupra ta când treci spre metrou. Dar, nu! Oamenii sunt proşti! Se bucură că nu sunt furate de la ei! Iar cei care-şi răscumpără bunurile furate sunt şi mai proşti!

Eu, una, nu cumpăr niciodată de la vânzătorii ambulanţi care-mi trec ciorapii pe sub nas sau parfumuri şi au şi grijă să mă atenţioneze, drept garanţie a autenticităţii: "Ştiţi, le-am furat!". Nu cumpăr nimic, niciodată. Nu înseamnă că sunt deşteaptă - cum ar reieşi din rândurile de mai sus, dacă ne-am pune mintea cu un silogism - am şi eu păcatele mele, dar nici aşa de proastă nu sunt, să mi se fure telefonul şi să mă duc să-l cumpăr din piaţă a doua zi, pentru că nu pot muri fără el.

Astăzi fiicei mele i-a fost furat telefonul: un țigănuș se tot băga în sufletul ei, cerșindu-i 5000 de lei vechi. Dacă n-ar fi cerere n-ar mai fi oferta...

Şi concluzia?

Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul

Din cartea în curs de apariție la editura Cununi de stele, carte ce va fi lansată la Târgul Internațional de carte Gaudeamus. Mă găsiți, cu carte cu tot, la standul 354 pe toată durata Târgului de carte..


De la violența desenelor la violența reală
Epitetele curg, trec de de la un post la altul, odată cu apăsarea butonului telecomenzii, și ai impresia că următorul canal de desene animate le preia pe exact ele de care voiai să scapi. E ca în coșmarul cu urcatul scării, ale cărei trepte nu se mai termină… Așa și aici. Urci câte o treaptă, apăsând pe un alt canal, dar „cretinule“, „prostule“ sunt rostite și pe cel pe care tocmai ai schimbat. Mai urci o treaptă, dar cuvintele te urmează și ele, și ai impresia, odată ajuns la ultimul canal, că istoria se repetă, moment în care te întrebi dacă nu era mai bine să nu ai inițiativa schimbării canalului de desene animate. Copilul tău n-ar fi auzit decât o singură dată rostindu-se epitetele pe care și le aruncă personajele. Te simți oarecum vinovat pentru cele întâmplate, și-ți promiți ca data viitoare să nu mai faci aceeași greșeală: vei trece prin cameră ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, te vei face că nu auzi. Nu? Mai bine să audă cuvinte urâte la un singur post, nu la toate. Din mai multe rele îl alegi pe cel mai mic…
Uimitoare încăpățânarea cu care este pregătit copilul „pentru viață“. Adaptând limbajul, comportamentul personajelor desenelor la realitatea străzii, copilul învață că spunându-i celuilalt „boule“ când îți cere iertare pentru că te-a călcat pe picior e mult mai bine decât să-i răspundă politicos. Că a împărți pumni în stânga și-n dreapta înseamnă să supraviețuiești într-o societate care e de mult pe panta pierzaniei și că numai așa vei ajunge respectat. Nu vorbind frumos, nu respectându-l pe celălalt. E parcă o întrecere a canalelor de desene animate în „a pregăti“ copilul pentru viață. Violență, trivialitate au invadat ecranul pentru a ieși apoi de-acolo și a trăi împreună cu privitorul. Care se va juca precum în desenele animate, va vorbi precum personajele de-acolo. „Prostule!“, va spune copilul într-un duel imaginar, rotind pe deasupra capului o sabie la fel de imaginară. Cuvintele însă rămân, ca și amprentele asupra psihicului, caracterului copilului. Va fi mai irascibil, mai obosit, mai violent. De multe ori, părinții vor căuta în altă parte cauzele comportamentului violent, prea obosiți sau prea ocupați să afle că la școală copilul lui nu se ia la ceartă cu ceilalți copii pentru a interpreta rolul Albei ca Zăpada ci pentru a demonstra că e îndreptățit să obțină rolul Morticiei din
Familia Adams, serial care, printre altele, nici nu e desen animat deși e difuzat pe un canal specializat în astfel de producții. Iar de aici până la scena de la Alexandria, unde un băiat de 14 ani și-a înjunghiat sora pentru că a visat urât, unora li s-ar putea părea că e mult. Altora însă, poate că nu.

miercuri, noiembrie 02, 2011

In lumina lunii


Fragment din Scrisori rupte, de Rabindranath Tagore, traducere din bengali de Amita Bhose...

Cartea poate fi comandata la editura - office@edituracununidestele.ro si la numarul de telefon:0725097644


Ce minunate sunt nopţile de aici în lumina lunii! Nu spun că astfel de nopţi nu există şi acolo unde sunteţi voi. Ştiu că şi la voi luna îşi revărsa farmecul calm peste câmpii, peste turnul bisericii şi peste copacii tăcuţi. Dar voi vă distraţi şi cu alte lucruri – aveţi muzică simfonică, armonia şi disonanţa, tenisul, masa de marmură din sufragerie şi serile muzicale din salon. În schimb, eu n-am decât nopţile mele liniştite. Nu pot să exprim prin cuvinte pacea şi frumuseţea nemărginită pe care mi le aduc în zilele de singurătate. Unii se agită: „De ce nu pot să exprim toate enigmele lumii?”. Alţii se chinuie: „De ce nu pot să exprim toate sentimentele”. La urma urmelor, misterele lumii rămân tot atât de nepătrunse, iar sentimentele rămân numai în suflet... Când îmi reazăm capul pe tocul ferestrei deschise şi adierea serii îmi mângâie părul, mă simt parcă alintat de degetele tandre ale Naturii. Apa susură, luna îşi revarsă lumina şi ochii mei se înviorează. Durerea şi tristeţea ascunsă se transformă în lacrimi atunci când auzi o vorbă duioasă. Tot aşa, veşnica noastră supărare pe Natură, din pricina nereuşitei vieţilor noastre, începe să se interiorizeze când Ea ne dezmiardă. Dar atunci ea ne alintă cu mai multă afecţiune şi noi o îmbrăţişăm cu mai mult drag şi ne ascundem feţele la pieptul ei ca să găsim liniştea tristă pentru „conştiinţa noastră detaşată”. Astfel îmi petrec serile.
Calcutta
1891