Postări

Se afișează postări din februarie, 2012

Cartea de vizită

Asculta cuvintele celorlalte femei, încercând, după intonaţie, modulaţia vocii, să ghicească adevărul sau minciuna, aşa cum făcea şi în urmă cu 30 de ani, când erau doar nişte adolescente ce-şi făureau multe visuri. Şi atunci vorbeau la fel de mult, dar timpul folosit era la viitor. Un viitor unde visurile deveneau realitate, căci tinereţea asta înseamnă, speranţă, încredere. Acum, după 30 de ani, trecutul revenea deseori în conversaţii, şi ea se străduia să cearnă adevărul de fabulaţie.

Ruşinea era sentimentul care le împingea să inventeze, să-şi prezinte viaţa aşa cum ar fi dorit s-o aibă, nu cum se desfăşura în realitate. Se reîntâlniseră după 30 de ani, mai erau doar 17, ceilalţi, până la 26, muriseră sau plecaseră din ţară. Câţiva dintre ei se mai întâlniseră absolut întâmplător în aceşti ani, pe stradă sau în concedii – ce ironie, nu? – schimbând rapid câteva informaţii şi numere de telefon pe care nu le folosiseră niciodată. Dar destinul celorlalţi rămăsese, totuşi, străin pent…

Dragobete la Muzeul National al Satului

Si maine sunt la Dragobete, la Muzeul National al Satului. De la 9 la 17. Veniti?

Pe Facebook - Carmen Musat Coman sunt si fotografii....

Femeia cu o infinitate de inimi

Gândul sinuciderii nu-i trecuse niciodată prin minte, şi totuşi fusese bănuită, acuzată chiar, că vrea să-şi sfârşească viaţa pământească pentru a ajunge mai repede la dreapta Tatălui. Bigotismul ei era luat, iată, în derâdere de către cei care nu puteau înţelege, nu erau aleşi să înţeleagă. Întoarse capul spre fereastră, unde cerul se mai lupta cu iarna, aruncându-şi în bătălie ultimele forţe, şi zâmbi. Aşa se întâmpla şi cu ea: se lupta mereu cu cineva, diferenţa era că nu întotdeauna ieşea învingătoare.


Viaţa ei, privită de pe acel pat de spital, unde aştepta operaţia liniştită, împăcată, nu fusese prea plină de victorii, dacă erau privite de un străin. Se căsătorise devreme, pe la 17 ani, vândută pe o bucată de pământ şi un pumn de bani. Îşi acceptase soarta, fără să se întrebe dacă e drept ori nu, aşa cum primise şi palmele bărbatului beat. Fiindcă întrebările ei primiseră acelaşi răspuns: „Aşa e pe lumea asta, mamă, n-ai ce face, îndură şi taci!“ Poate de aceea căutase alte răspu…

Pilu e eroul meu!

Dragii mei, Pilu, protestatarul din Baia de Aries, cel care timp de o luna a protestat singur, cu o pancarta, cerand demisia lui Basescu, Pilu cel fara dinti dar cu inima mare e eroul meu! Nu George Clooney (daca l-oi fi scris bine) sau mai stiu eu ce actor din viata sau din romane. Pilu, cel care aduna fier vechi si locuieste intr-un camin de nefamilisti, Pilu cel care nu stie sa scrie bine - Boc, Udrea si Cioru - dar stie ca nu mai poate si nu mai vrea sa traiasca intr-un stat mizerabil si nu se teme sa o spuna, sa protesteze. Pilu, cel care s-a urcat in tren si s-a dus la Buzau, sa-si deszapezeasca semenii. Pilu care a dat la lopata toata ziua si care apoi, pentru ca a fost invitat in emisiune la Realitatea TV, si-a pus probabil singura lui camasa buna, s-a pieptanat si ne-a aratat, fara emfaza, sufletul lui mare.
Pilu e eroul meu!

Fotografia săptămânii e multiplicată în mii de anonime

Fotografia unei bătrâne de 73 de ani, pe acoperișul casei, curățând zăpada cu lopata a fost declarată fotografia săptămânii.

Bătrână? Înseamnă că și mama mea e trecută în categoria bătrânilor, la 68 de ani. Oare ce înseamnă bătrân? O vârstă? Oare in ce categorie îl poți trece pe cel de 30 de ani care stă cu mâinile-ncrucișate în timp ce un soldat îi face cărare în curte?

Dacă mama avea un vecin cu aparat foto, atunci și fotografia mamei ar fi fost declarată fotografia săptămânii. Și la fel ar putea spune multe românce.

Mama mea e văduvă, trăiește singură într-o casă devenită prea mare pentru ea dar niciodată nu a așteptat o mână de ajutor din partea nimănui. Muncile bărbătești nu și le-a transferat după moartea tatălui meu ci cu mult înainte, poate chiar de pe la începutul căsniciei. Mama tăia și taie lemne, mama rostogolea butoiul pentru vin, după ce-l opărea, toamna, mama îl rostogolește și acum, ca să-și pună în el bruma de struguri de pe boltă. Mama a făcut și face pârtie de când se…

Dragostea la Muzeul National al Satului

Azi am petrecut cateva ore foarte frumoase la Muzeul Satului...Multumindu-i Iulianei Grumazescu, organizatoarea evenimentului, va las sa va delectati cu cateva fotografii...


https://www.facebook.com/media/set/?set=a.307964835917248.67166.100001112022418&type=3

România, țara unde nu mai poți să aprinzi o lumânare

Din când în când mai trec pragul unei biserici, spre a aprinde o lumânare pentru cei dragi mie. Cei de aici și cei de dincolo. De regulă când e ziua de naștere a unei persoane dispărute. Mă închin repede în fața icoanei, neștiind prea bine ce să-i spun, Dumnezeu e și în afara bisericii, și apoi mă îndrept spre locul unde se aprind lumânările. Căutând cu privirea locul lumânărilor pentru vii și morți, îmi trece de fiecare dată prin minte gândul poznaș să las un bilet - Morți se scrie cu un singur i și nu cu doi. Detaliu de necredincios, mi-ar spune cineva.

Azi am făcut la fel, fiind 9 februarie, ziua de naștere a lui Didi. Dacă ar fi trăit, am fi sărbătorit. Ne-am fi adunat, noi, studenții ei, și am fi râs, am fi făcut planuri. Tot timpul făcea planuri Didi. Făcuse multe, mai avea multe de făcut.

Acum, de ziua ei aprind o lumânare.

La biserica Sf Dimitrie era pustiu când am ajuns eu, pe la ora 13. Am luat cinci lumânări, de la un bărbat de vreo 35-40 de ani care citea dintr-o Biblie,…

Rabindranath Tagore, artist al umbrei și al luminii*

Imagine
Cuplu, 1934, desen în peniță, Rabindranath Tagore. Coperta piesei de teatru Dragostea încurcă, dragostea descurcă, editura Cununi de stele, octombrie 2011




Amitei Bhose, om al luminii, cu dragoste

Moto: „Ceea ce acceptăm singuri nu mai reprezintă o încercare grea” – Gora

Rabindranath Tagore, natură predominant literară, a adoptat ușor tot ce ținea de viața culturală națională și mondială. Omul, „nepot al naturii” , era pentru el unul singur, iar cultura universală era moștenirea sa inalienabilă. Personalitatea lui s-a manifestat în toate formele artei, fiecare formă completând-o pe cealaltă. Poeziei s-au alăturat muzica – modalitate de exprimare a sufletului –, teatrul, coregrafia și, nu în ultimul rând, pictura – formă de apropiere de ceea ce este divin în lume.
Pictura apare ca un alt mijloc de expresie a sensibilității sale. Admirase întotdeauna operele maeștrilor japonezi și europeni, pictura modernă non figurativă. Din dragoste pentru frumos, fondează în 1918 Școala de arte pla…

Amita Bhose la Liceul Economic Viilor - din categoria România frumoasă

Azi am fost la Liceul Economic Viilor. Un liceu care funcționează într-un alt liceu, pentru că e în reparații. 35 de minute ora, 5 minute - probabil - pauză. La capatul liniei 117, mănânci o jumătate de pâine până acolo. Profesoare tinere și mai puțin tinere, dar toate zâmbitoare și deschise, destul de senine pentru lumea învășământului de azi. Într-o sală de curs amenajată în formă de U zăresc câteva zeci de adolescenți în cămașă albă cu cravată roșie, lungă, pe care se zăresc inscripționate inițialele liceului. Sunt tineri frumoși, cu priviri vii, curioase. Catedra e acoperită cu o față de masă din matase, manuscrisele - scrisori sunt străjuite de două sfeșnice în care ard două lumânări lungi, roșii.

Începem. Ce să le spun? Eu am emoții, ei au emoții. Le vorbesc, alandala, despre Eminescu, Didi, traducerile lui Eminescu din sanscrită, viața lui Didi, Amita Bhose, aici. Le spun că sunt frumoși și au în ei sâmburele viitorului și să aibă grijă să nu ajungă adulți și să aibă numai trec…