Postări

Se afișează postări din martie, 2012

Vreau și eu la primărie!

Acum aproape trei ani, într-o seară cu furtună, salcia bătrână din spatele blocului n-a mai rezistat. Văzuse multe în viața-i lungă, sub pletele-i cărunte povești și vieți se derulaseră, ea le păstrase secretul, credincioasă. În acea seară însă, ea, salcia mândră a căzut ca un bătrân frumos pe dinafară dar cu inima fragilă: o pală de vânt mai puternică a fost de ajuns, așa cum în cazul unui bătrân e de ajuns o veste proastă ca să-i oprească inima.

S-a frânt în două și a căzut, înfingându-și direct în portbagajul mașinii noastre ciotul rămas de la cine știe ce amputare antică. Nu înainte de a trece prin lunetă.

A fost nevoie de multă mobilizare, în acea noapte ploioasă, pentru a desprinde jumătatea de salcie din mașină. Înțepenit bine, ciotul făcuse corp comun cu mașina, și câteva ore o pătură (udă și ea) le-a acoperit, ca un giulgiu.

Administratorul făcuse două cereri la ADP - administratia drumurilor si parcurilor (ca nu merita sa scriu cu majuscule) - să vină naibii cineva să toaletez…

Hai la Radio!

Imagine
Fiica mea e în Corul de Copii Radio. De vreo...șapte, opt, ani? Nu i-am numărat. Așa cum nici fiica mea nu-i numără. Pentru că nu numeri anii bucuriei. De a cânta, de a fi împreună cu copii frumoși la suflet. Împreună cu doi adulți - domnul Voicu Popescu, dirijor, și doamna Camelia Chițibea, corepetitor (pian) - la fel de frumoși. Muncesc mult dar au și mulțumiri. Și noi, părinții, la fel. Datorită fiicei mele, am fost la Ateneu, Festivalul Enescu, nu mai spun de concertele de la Radio. Să fii în sală, spectator, și pe scena Ateneului să fie copilul tău... Ce motiv mai mare de mândrie? Iată-i cântând...

http://www.youtube.com/watch?v=bujhecLUV8I&feature=autoplay&list=UUoGuUcrs17yMltjmjlMJ0_A&lf=plcp&playnext=3

Pe 1 aprilie e preselecție pentru Cor. Proba nu e dificilă - să cânte un cântecel, să repete niște note auzite la pian. În afiș sunt datele...

Desigur, e multă muncă apoi. Dar cum să ajungi să participi la festivaluri internaționale fără talent și muncă? Însă nefi…

Concurs cu premiu în carte

Imagine
Dragii mei, de azi până duminică aveți vreme să vă gândiți și să ghiciți cine se află în fotografie. E o fotografie care are 50 de ani si e scanata dintr-un ziar, de aceea este destul de neclara. Efortul vostru va fi recompensat: cel care ghicește primul va primi o carte, la alegerea lui, de la editura Cununi de stele. Cărțile le puteți vedea aici www.edituracununidestele.ro iar cartea pe care o va alege câștigătorul/oarea i-o voi trimite cu bucurie prin poștă.


Comentariile se fac pe blog iar duminică o să anunț câștigătorul/oarea.
Toate bune!

O poezie a Amitei Bhose dedicată lui Brancuși

Imagine
Lui Brâncuși

Moto: „Cerul nemărginit veni de departe
Se aplecă deasupra Terrei împădurite.
Îi șopti: sunt al tău”.
Rabindranath Tagore

Terra își înalță sărutul
În Coloana nesfârșită,
Scăldată-n purpuriul înserării.

Cerul coboară la ea.
O ține-n brațele-i albastre.
Se unește cu pământul
Într-o veșnică sărutare.

Între Poartă și Coloană
Tăcerea stă-ntruchipată în Masă –
Simbol al dragostei eterne
a tuturor celor care au iubit,
iubesc, vor iubi.

Amita Bhose
15 februarie 1980

Ultimul drum al lui Sergiu Al-George

Pentru ca ieri a fost un reportaj despre Sergiu Al-George....

Iata si Ultimul drum al lui Sergiu Al-George, vazut de Amita Bhose
Publicat în Literatorul nr. 49/1992

L-am cunoscut pe Sergiu Al-George în preajma primei sale călătorii în străinătate, în India. Era primăvara anului 1972. Cu câteva luni înainte se ţinuse la Banaras un congres al studiilor sanscrite. Al-George, recunoscut pe plan internaţional ca unul dintre cei mai mari specialişti în lingvistica sanscrită, era singurul care putea să reprezinte România la acea întrunire. Dar fiind medic şi neavând funcţie corespunzătoare, n-a fost delegat. Altcineva a participat la Congres. După aceea, la iniţiativa ataşatului cultural, dl. Venkataraman, Ambasada Indiei la Bucureşti a obţinut o invitaţie nominalizată din partea „University Grants Commission” din New Delhi ca doctorul Sergiu Al-George să poată vizita centrele importante de sanscritologie din India. În acea perioadă, specialistul ţinea un curs de civilizaţie indiană la Universi…

Don Quijote de Romania

Imagine
Îl vezi la Universitate, trăgând după el un cărucior cu saci. Jos, jos, se zărește o carte veche, legată cu sfoară. Dar nu asta atrage privirea ci chipiul lui don quijotesc, un lighean de bărbier ce încadrează un chip frumos, senin. Bătrânul are o seninătate pe care doar nebunii sau cei înțelepți o au. Îți poți imagina orice despre el, dacă ai vreme. Dar cine are?

Deunăzi, când iarna începea să se retragă în pământ, am trecut pe lângă el: avea același cărucior plin cu saci si aceeași pălărie care ascundea sub ea visuri deșarte. Dădea cuiva un răspuns de înțelept sau de nebun:
- Lasă că trecem noi și de iarna asta!

A zâmbit și am văzut că în zâmbetul lui Don Quijote cucerise lumea.

Tagore, alaturi de Eminescu

Imagine
Fotografia aceasta a stat intotdeauna langa cea a lui Eminescu, in biblioteca lui Didi - Amita Bhose. Este reprodusa si in volumul Soarele din prima zi, primele poezii ale lui Tagore traduse direct din bengali, de Amita Bhose, carte aparuta la editura Cununi de stele, noiembrie 2011

Lebăda cu fundu-n sus

Sunt grațioase, lebedele. Mai puțin când le împinge foamea în fundul lacului. Azi, Parcul Tineretului. Lebăda care seamănă cu populația (atenție, nu poporul) română: grațioasă, fudulă până când vine vorba de mâncare. Atunci își ridică poalele-n cap. De, și lebăda, săraca, a văzut trecând prin parc multe pițipoance și cocalari spărgând semințe!

La mulți ani la toată lumea!

Azi e Ziua Femeii. Da, știm cu toții, știm și noi, femeile, știu și ei, bărbații.

Într-o instituție unde femeile sunt majoritare, doamnele care o conduc s-au gândit sa le ofere salariatelor un moment de destindere, de ieșire din cotidian. Le-au invitat in sala de evenimente, au invitat și un actor, un chitarist, au pus, cum se zice, de un spectacol. Le-au oferit și un tichet cadou la un centru de înfrumusețare - deși banuiesc că multe dintre angajate vor pasa tichetul fetelor lor sau vecinelor mai tinere. Bomboane, sucuri. Că doar e sărbătoarea femeilor.

La un moment dat la microfon actorul recita o poezie închinată femeilor, a lui Păunescu, ochii erau ațintiți asupra-i. Și taman atunci a intrat pe ușă ... nea Ion o să-i spun eu. Un nene la vreo 60 de ani, cu un fes in cap, într-o salopetă bleu. Omul ducea în brațe o băncuță din lemn. Și în solemnitatea aceea impusă de actorul de la microfon, s-a auzit vocea lui nea Ion:
- La mulți ani la toată lumea!

Fără să se oprească din mers, fără s…

Câtă subiectivitate și câtă obiectivitate?

Imagine
din Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul

Privindu-și fix adversarul, băiețelul întinde mâna spre căciula acestuia, i-o smulge de pe cap și o calcă în picioare, gest care provoacă o adevărată criză de plâns a celui batjocorit. Motiv de intervenție a mamelor care, așezate pe o bancă, dezbăteau un subiect monden – ținuta prezentatoarei de la știri. Acestea se ridică în grabă de pe bancă și se îndreaptă spre locul conflictului, dojenindu-și odraslele: „Nu-i frumos ce faci, să-ți fie rușine!“ – agresor, „Hai, că nu s-a întâmplat nimic, ce plângi și tu degeaba!“ – victimă. După câteva minute cei doi copii se joacă împreună, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, iar cele două femei își reiau locul pe bancă. Nu și discuția, fiindcă mama victimei își exprimă nemulțumirea față de atitudinea băiețelului. Cu calm și tact, în virtutea prieteniei dintre ele două, își permite să o sfătuiască pe aceasta să-și mai strunească odrasla, deoarece a observat la aceasta o bucurie anormală de a-i necăji fiu…

Umbre în singurătate

Imagine
Cum se apropie Ziua Femeii...


din volumul Cum s-a făcut de-am rămas fată bătrână


Umbra se lungea şi se chircea pe zidul văruit, urmându-şi întocmai stăpâna în mişcări: se opintea puţin, lucru absolut inutil şi caraghios pentru o umbră, ce nu are nevoie de puncte de sprijin, apoi se întindea brusc, ajungând aproape de acoperiş printr-un joc al soarelui de toamnă târzie, rămânea aşa câteva clipe, mândră, puternică, dominând albul zidului, dar se ghemuia deodată, de parcă ceva sau cineva ar fi lovit-o. Şi poate că dacă ar fi avut glas şi-ar fi exprimat indignarea faţă de nerecunoştinţa bătrânei pe care o însoţise 84 de ani, care, de ceva vreme, o umilea, oprindu-i înălţarea prin gesturi neînţelese.

Statutul umbrei sale este însă ultimul lucru la care s-ar gândi ţaţa Maria, în zilele ei nesfârşite şi identice, petrecute pe prispa casei cu ziduri văruite. Aşezată pe-un taburet, cu mâinile în poală, reproducând, fără să ştie, poziţia clasică a modelelor pictorilor de portrete, scrutează zarea,…

India – victima „culturii” româneşti

Povestea desfiintarii postului Amitei Bhose

"Revoluţia din decembrie 1989 mi-a readus visele. Am visat din nou că voi avea posibilitatea să pregătesc specialişti în cadrul Universităţii, că studenţii mei vor traduce nemijlocit operele lui Tagore şi ale altor scriitori bengalezi, de asemenea, că vor traduce literatura română spre a fi publicată în India, unde prin activitatea mea s-a creat un interes larg pentru cultura română. Numirea domnului Mihai Şora în funcţia de ministru al Învăţământului mi-a dat o mare speranţă. Ştiindu-l un pasionat admirator al culturii indiene, am crezut că va aproba înfiinţarea unei catedre de bengali, ceea ce există în mari centre universitare din Europa, ca Londra, Paris, Moscova, Helsinki şi Praga.
Atunci au fost multe schimbări în învăţământul superior, inclusiv titularizarea şi avansarea cadrelor didactice. Dornică să ţină pasul cu ele, Catedra de limbi orientale a Universităţii Bucureşti a avansat pe toţi membrii corpului profesoral (minus unu), …

Mama sau tata?

Imagine
din cartea Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul. La mulți ani!

Anticipând întrebarea supraveghetoarei de magazin, aplecată ușor spre ea, fetița spune repede, dintr-o răsuflare, ca pentru a scăpa de o corvoadă: „Mă cheamă Mihaela și am cinci ani!“. Tânăra rămâne puțin descumpănită, dialogul părea sfârșit înainte de a începe, dar cum întotdeauna există o altă cale de acces spre celălalt, se așază pe vine în fața fetiței și, trăgând ușurel de-o ureche iepurașul roz pe care aceasta îl ține în brațe o întreabă cine i l-a cumpărat, mama sau tata? „Și mama și tata“, răspunde scurt fetița, strângând și mai tare jucăria roz, de parcă s-ar fi temut să nu-i fie luată. Supraveghetoarea își exprimă mirarea, cum, nu se poate așa ceva, sigur i l-a cumpărat ori unul ori celălalt dintre părinți, însă fetița e sigură pe răspunsul ei: i l-au cumpărat amândoi. Cum dialogul pare a duce spre drum înfundat, întrebarea își schimbă sensul, reținând doar subiecții: „Dar ia zi, pe cine iubești mai mult, pe m…