vineri, aprilie 27, 2012

Biblioteca Națională și Maxim Belciug

S-a deschis noul sediu al Bibliotecii Naționale, cu mare  pompă și cu mulți bani investiți. Un fel de casa Poporului pentru cărți. Ieri l-a inaugurat și Maxim Belciug, un chitarist drag mie - iar de-l ascultați, vă va fi și vouă.

L-am auzit cântând de câteva ori la sediul vechi, de lângă Universitate, în cadrul Hibernalului și Estivalului de chitară.

Acum, auzindu-l și văzându-l într-o sală nou-nouță, îmbrăcată-n verde și cu multe reflectoare care-i aduceau broboane de sudoare pe frunte, mi-am dat seama că nu se potrivește deloc locului. Pare că nici spectatorii nu mai erau cei de la fosta Bibliotecă. Mi-era deja dor de scaunele tari, puse unul lângă altul, ca să aibă cât mai mulți oameni loc în sala mică (te grăbeai să prinzi un loc, altfel rămâneai în picioare), de toți cei care rămâneau nemișcați cât dura concertul, dar mai ales, de armonia care se crea între artist și spectatori. Era o atmosferă caldă, arhitectura îți crea o stare de liniște, te introducea în muzică. Nici măcar claxonul mașinilor de pe stradă nu te deranja prea tare.

În noua sală însă, totul era distant și rece. Ca într-un laborator. Din când în când se auzea țârâiutul enervant al unui telefon - ceea ce n-am auzit niciodată în sediul vechi. Oamenii erau deja în lumea modernă, cu totul. Mă așteptam să-i văd mâncând pop-corn - nu m-aș fi mirat foarte tare...

Mi-e dor deja - de treptele tocite ale fostului sediu, de ornamentațiile de pe tavan, până și de caloriferele vechi și urâte care erau acoperite cu niște fețe de masă în timpul concertelor. De oamenii aceia calzi și calmi care veneau la concerte, de tinerii care se așezau pe jos și ascultau, tăcuți și respectuoși. De chitara aceea fără microfon care se auzea în sufletele noastre. Eu cred că nici Maxim Belciug nu mai e același. Un pic de nervozitate - sau oboseală, sau răceală - trecea dincolo de muzică.

Mi-e dor de aerul cald de mijloc de București, în care ieșeam după concerte. Mergeam cu muzica în suflet, spre casă. Bogați. senini.

Acum, am ieșit - pe la ieșirea invitaților - direct în spatele colosului. Departe, niște lumini îți arătau Unirea. Buimaci, am luat-o toți care-ncotro, pentru a ne reîntoarce de pe aleile netreminate, pentru a încerca un alt drum spre stradă. Muzica dispăruse.

marți, aprilie 17, 2012

Livresque Salonul Cartii 19-22 aprilie 2012, Sala Palatului, orele 10:00-18:00

Va asteptam la Livresque!

Cu reduceri, cu noua carte - Proverbe si cugetari sanscrite - cu intelepciune la cosulet, cu bucuria de a va vorbi despre Didi - Amita Bhose. Si avem si evenimente, de ajungeti la ele ne vom bucura si mai mult.


Lansare de carte - 21 aprilie ora 18:00 - Proverbe si cugetari sanscrite, culese si traduse din sanscrita
de Amita Bhose.

Prezentare de carte -22 aprilie, ora 17:00 - Soarele din prima zi, poezii ale lui Rabindranath
Tagore traduse direct din bengali in romana, de Amita Bhose.

sâmbătă, aprilie 14, 2012

Sergiu Al-George văzut de noi, indienii




Sergiu Al-George văzut de noi, indienii - sub acest titlu sunt reunite amintiri, articole și studii despre indianistul Sergiu Al-George. Autoarea, Amita Bhose, ni-l prezintă pe singurul indianist român - ca om, ca specialist. Vă veți întâlni cu atmosfera universitară a anilor 80, cu personalitățile acelor vremi, cu opera lor. Veți cunoaște opera lui Al-George si aprecierile indienilor, care au văzut în Al-George unul dintre cei mai mari specialiști europeni.

Cartea e in pregătire la editura Cununi de stele și va fi lansată la Bookfest 2012, pe 30 sau 31 mai. Domnul Dan Puric, actor și regizor, prieten al editurii, va prezenta cartea și personalitatea lui Sergiu Al-George, indianist dar și martir al închisorilor comuniste.

Până atunci, fie ca Sarbatorile Pascale sa va aducă liniște, bucurii și sănătate.

vineri, aprilie 13, 2012

Nu haina îl face pe om

Librarii îl pomenesc cu admirație, admirație ce vine din interesul lui pentru o carte rară: Manualul de limba sanscrită.
- Știți, mi-a spus un librar acum câteva luni, e un polițist care vine din când în când și întreabă când apare volumul II din Manualul de sanscrită.
Un pic amuzat, un pic contrariat - adică, Domnule, e polițist, cum mama mă-sii?

E deja un personaj.

Azi intru în librăria cu pricina. Volumul II - ioc la raft. O întreb pe domnișoara librar, dânsa se uită, da, într-adevăr, nu e, mai era un volum și l-a reținut pentru cineva.
- Știți, pentru un polițist. Colegii mi-au spus ca a mai venit de câteva ori și a întrebat de el.

Un pic amuzată, un pic contrariată.

Deci nu haina îl face pe om.

marți, aprilie 10, 2012

Cu uniformă sau fără?



din volumul Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul.
(că iar se vorbește despre uniforma)

Părerile sunt împărțite iar consensul, de regulă, e dificil de realizat. Discuțiile, pe această temă, sunt interminabile și se aplică proverbul „Câte capete, atâtea păreri“. Asta în cazul în care învățătoarea nu-și exercită autoritatea, impunând, de la bun început, ori uniforma clasică ori una a clasei: tricou având inscripționat numărul școlii, de pildă. Dacă e mai puțin autoritară, mai îngăduitoare sau aplică principiul democrației – fiecare are dreptul la o părere, îi va lăsa pe părinți să hotărască dacă doresc ori nu uniformă pentru odraslele lor. Va convoca o ședință în care se va dezbate acest subiect, ceea ce echivalează cu aruncarea unor lei înfometați în aceeași cușcă. Rezultatul? Se vor sfâșia între ei. De obicei, ședințele pe această temă debutează amiabil: Da, sunt de părere părinții, ar fi bine dacă s-ar opta pentru uniformă. Fiindcă oricât de atenți ar fi, copiii sunt copii, își agață hainele în cuiele ce ies din bănci, și le pătează cu acuarele. Și apoi, copiii sunt răutăcioși, invidioși, râd de cei care nu au posibilitatea să se schimbe zilnic. Așa că mai bine cu uniformă. Un sarafan, în cazul fetelor, un costum, în cel al băieților. În acest punct intervin părinții care, neștiind că nu e obligatorie uniforma, au dat un milion de lei pe costum și nu sunt de acord să mai dea un altul prea curând. Nici părinții fetelor nu sunt prea încântați de ideea sarafanului, care e cam incomod. Mai bine o fustă ecosez și o vestă. Dar de ce nu o helancă? Sau un tricou? Totuși, două, că trebuie să fim gospodari, să ne facem vara sanie, la iarnă tricoul nu se mai usucă la soare. Să le facem și o beretă, e de părere cineva. Da, bună idee, sare altcineva, ironic, dar de ce, fac cumva parada modei? Îi cad cuiva banii din cer? Și spiritele se înfierbântă. Părinții se bănuiesc, reciproc, de interese meschine: de ce materialul acela și nu altul, de ce la croitorul acela pe care-l cunoaște nu știu cine și nu la altul? Fiecare vine cu câte un argument, dar nu reușește să convingă pe nimeni, așa că, spre final, toată lumea e istovită de discuții contradictorii și de afirmații mai mult sau mai puțin jignitoare, de genul: „Eu am cu ce să-mi îmbrac copilul, nu-i nevoie să cumpăr uniformă“. Obosiți și iritați vor constata, în unanimitate, moderați de învățătoare, că timpul alocat ședinței s-a cam terminat și n-au decis nimic. Oricum, e doar începutul anului școlar, vor mai fi ședințe, au timp. Mai ales că mâine, poimâine vine iarna, cu schimbarea asta a vremii nu știi la ce să te mai aștepți, și te pomenești că până le faci uniformele de toamnă vine frigul și iar trebuie s-o iei de la capăt. Și după această constatare părinții vor pleca spre casele lor, învrăjbiți mai mult sau mai puțin și nimeni nu se va întreba de ce fiecare a ținut să-și impună punctul de vedere, de ce lupta aceasta gratuită pentru a avea dreptate cu orice preț. De ce au fost protagoniștii unei manifestări grotești, când orice lucru are o rezolvare simplă. Totul e să vrei și să știi s-o cauți.

sâmbătă, aprilie 07, 2012

Proverbe și cugetări sanscrite



Culese și traduse din sanscrită de Amita Bhose.

112 pagini, format 10,5/18 cm, preț: 9,81 lei, editura Cununi de stele, aprilie 2012

Fragment din Introducere, de Amita Bhose

Cărți de înțelepciune* - din conferinta sustinuta la Universitatea Cultural Stiintifica, Sala Dalles, 1985. (fiind conferinta, autoarea vorbea liber, aici notanadu-si ideile principale, redate ca atare in continuare)

Un aforism sanscrit – Înțeleptul este acela care se cunoaște pe sine.
În concepția indiană – înțelepciunea nu se află în carte, trebuie s-o cauți în sufletul tău.
Ce este înțelepciunea? Cunoașterea sinelui prin acțiune, știință sau devoțiune – iubire + respect – cele trei căi.
Mijloace – calm (echilibru), detașare, spirit de sacrificiu.
Afirmația că înțelepciunea nu se află în carte pare a fi paradoxală în contextul volumului imens al textelor scrise în India antică.
Explicația: atât literatura cât și arta – fie artele vizuale fie cele auditive – rezultat al căutării sinelui.
Ne limităm la literatură. Cărți de învățătură – pleonasm în gândirea indiană. Cartea nu poate fi decât îndrumare spre înțelepciune. Literatura – rol educativ în societatea antică indiană.
Limba sanscrită – देव – भाषा – limba divină. देव < a străluci, a da.
देव – भाषा – limba sanscrită – sursa de lumină. Atestată – ce a mai nuanțată și cea mai rafinată dintre toate limbile clasice.
Căutarea necontenită a eului – încercare de a exprima inexprimabilul – a dus la evoluția acestei limbi, a acestei gândiri în care lingvistica, logica și filosofia s-au întrepătruns.
Întrebarea omului – Ce sunt eu? sau Cine sunt eu? – apare în Ṛgveda – prima operă literară într-o limbă indo-europeană.
(Datele operelor fiind discutabile, încercăm, în limitele posibilităților, să facem o prezentare cronologică, fără să afirmăm datele. Ne orientăm mai mult după temele tratate în operele antice).

Upaniṣadele descoperă răspunsul – omul este în același timp partea și replica energiei cosmice; conștiința umană este una și aceeași cu conștiința cosmică. Fiind situat în lumea fenomenală, microcosmul nu este conștient de identitatea sa cu macrocosmul.
Ținta omului – să-și cunoască sinele – ātman – conștiința individuală și să descopere identitatea sa cu brahman – conștiința cosmică.
...................

Câteva proverbe si cugetari sanscrite

Inteligența nu este de ajuns ca să-l ajuți pe prietenul aflat în primejdie. Simpatia ta față de acela îți iluminează drumul spre realizarea ființei sale.
Kālidāsa – Mālavikā și Agnimitra


Nu totdeauna un ajutor dovedește prietenie; nu totdeauna o păgubire înseamnă dușmănie. Ceea ce contează este intenția de a face bine sau rău cuiva.
Proverb sanscrit

Vântul te ajută când dai foc unei case dar te împiedică atunci când aprinzi o lampă.
Proverb sanscrit

Ambiție
Oamenii mari au ambiții mari.
Kālidāsa – Śakuntalā

Așa cum lumea râde de piticul care se lăcomește la fructele la care nu ajunge, tot așa ambițiosul fără talent ajunge de râsul lumii.
Kālidāsa – Dinastia lui Raghu