Postări

Se afișează postări din iunie, 2012

Pe vremea mea...

Pe vremea mea, cu 9,70 luam premiul I cu coroniță, la liceu. Acum, cu 9,70 iei mențiune iar ultima medie din clasă e 9,30. N-am avut nici măcar 9,30 dar știu că mâncam chimia pe pâine trei sferturi din clasă când „Molecula” ne lăsa în situație de corijență. Un 5 - ma refer la cunoștințe -  la Molecula de ieri echivalează cu un an de 10 al unei întregi clase azi.

Pe vremea mea, în vacanțe citeam, pe o pătură, în curte. Spălam vase, hrăneam animalele curții. Culegeam prunele timpurii din livadă și făceam magiun. Mergeam în tabără, la mare, și mi se părea că am fost la capătul lumii. Azi, în vacanțe, liceenii umplu Lipscaniul și mall-urile și, de-i pui să spele vasele, îți vor răspunde că vor să se odihnească, sunt în vacanță. Se întreabă ce vopsea să-și mai cumpere că s-au plictisit de nuanța roșcată și ar fi în stare să doarmă cu laptopul la cap, că poate mai primesc un mesaj pe facebook.

Pe vremea mea, nu îndrăzneam să ridic tonul când vorbeam cu părinții mei. Nici nu gândeam că ar f…

Relații strâmbe

Imagine
din Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul
Dacă vrei să ai imaginea clară a relației copii-părinți, nu trebuie decât să te duci într-un spațiu de joacă dintr-un parc, să te așezi pe o bancă, asistând la discuțiile dintre cele două generații. În primul rând, vei observa lipsa de politețe a copiilor. „Te rog“  și „mulțumesc“ sunt cuvinte care se aud foarte rar, de cele mai multe ori fiind înlocuite cu imperativele „dă-mi“ și „na“. Nu vei auzi vreun părinte corectându-și copilul ci executând cu docilitate cererile. „Vreau“, „fă-mi“ sunt cuvintele de ordine. Iar criticile la adresa părinților îți vor răsuna în urechi multă vreme, făcându-te să te întrebi dacă nu cumva meseria de părinte nu e pe cale de dispariție, fiindcă reacția adulților e nulă. „Ai zis că iei rachete de tenis, se rățoiește o fetiță la mama ei. Ce, astea sunt rachete de tenis? Ia uite cum arată?!“. Fetița flutură racheta scumpă prin fața mamei care dă din umeri. „Ia uite ce strâmbă e!“, continuă fetița. Mama, în continu…

Alba neagra și inventatorii ei

Eu până ieri am crezut că alba-neagra este invenția celor ce se duc la marginea Parisului și se întorc de acolo cu 300 de euro si cu imaginea României ferfeniță, pentru a face traseul ăsta de câteva ori pe an.

Ieri însă am descoperit că n-au nici un merit. Inventatorii acestui joc de noroc sunt... maimuțele.

În Gradina Zoologică din Călărași există o maimuță care stă-n fundul ei roșu și gol, adună câteva pietricele, ia și o bucățică de pâine, de mărimea pietricelelor, le amestecă și le schimbă între ele cu repeziciune. Apoi ia bucata de pâine, o mănâncă și reia jocul cu altă bucățică de pâine. Văzând-o amestecând pietrele ai impresia că-l vezi pe cel de la alba-neagra.

De ajungeți vreodată la Călărași, nu ocoliți Grădina Zoologică. Luați o pâine cu voi, un aparat foto sau o cameră video mai bine. Biletul de intrare e trei lei pentru adulți și doi lei pentru copil. Opriți-vă la cușca maimuțelor cu fundul roșu (nu, nu sunt babuini). O să vedeți multe, multe alte gesturi asemănătoare cu…

Ce te legeni... Sau Amita Bhose si Eminescu

Cu cateva zile inainte de 15 iunie dadeam intalnire iubitorilor poeziei lui Eminescu in Cismigiu. Din capat de tara, iata, un alt roman asternea pe hartie gandurile sale referitoare la Amita Bhose si Eminescu. Ii multumesc pentru dragostea si sensibilitatea de care da dovada aici, facand portretul lui Didi, Amita Bhose. Doamna Laura Popa este din Arad. Maine, Eminescu si India, Dialogurile cu Amita Bhose si poeziile lui Tagore - Soarele din prima zi - vor porni spre domnia sa. Mie mi-a facut o mare bucurie. Vorbeste despre Didi cu caldura, ca si cum ar fi cunoscut-o. Si, de fapt, aceasta este recunostinta suprema a unui om care si-a pus tot sufletul, spiritul in palmele Romaniei: cand ceilalti oameni ii recunosc valoarea.

Ce te legeni...  Sau  Amita Bhose si Eminescu Laura Popa, Arad

Despre Amita Bhose nu stiusem prea multepana de curand. Mai exact, cam in anul 1990, imediat dupa Revolutie, pe candrafturile librariei „Eminescu” din Timisoara incepeau sa se scuture de toata maculatura id…

Ambiţia

Imagine
Din volumul Cum s-a făcut de-am rămas la cratiță.
          În afară de dragoste, se spune că femeile n-au sentimente nobile. Ambiţia, de exemplu, le lipseşte cu desăvârşire, fiind apanajul bărbaţilor, ca şi curajul, sacrificiul.   Numai aceştia au ambiţia de a reuşi în viaţă, de a deveni o personalitate politică, temut om de afaceri. Femeile ar avea doar… aspiraţii, repede înăbuşite la prima dificultate întâlnită. Și chiar de-ar fi aşa, dacă ne referim la gradul de dificultate, bărbaţii nu sunt în avantaj? Un bărbat care vrea să ajungă director de întreprindere are de înfruntat doar adversari palpabili, competenţa ori relaţiile învingând. Nimic nu-l opreşte să se dedice trup şi suflet ţelului propus. O femeie care aspiră la postul de  manager are, pe lângă adversarii semeni, şi hoţi de timp – copiii, şcoala, bucătăria. Dacă reuşeşte să ocupe postul, atunci ambiţia ei nu a fost mai mare decât a bărbatului, deoarece a avut mai multe piedici de trecut? O mamă singură, cu trei copii, car…

Eminescu în limba bengali

মিহাই এমিনেস্কু Numele lui Mihai Eminescu în limba lui Tagore, bengali.

De ce fug oamenii?

De nesimțiți. Că nu se gândesc „Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!” Că...

Am văzut-o. Mai bine zis am auzit-o. Se oprise în mașina de lângă. Încercase să parcheze - o, loc destul - dar nu apreciase bine distanța. Bușitura s-a auzit bine, de la 100 de metri.
A scos capul pe geamul portierei și, în timp ce își retrăgea mașina din aripa celeilalte mașini, observa paguba: destul de mare.

Și a plecat.

Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Iar eu i-am luat numărul și l-am pus în parbrizul mașinii lovite.


Umbre în singurătate

Imagine
Umbra se lungea şi se chircea pe zidul văruit, urmându-şi întocmai stăpâna în mişcări: se opintea puţin, lucru absolut inutil şi caraghios pentru o umbră, ce nu are nevoie de puncte de sprijin, apoi se întindea brusc, ajungând aproape de acoperiş printr-un joc al soarelui de toamnă târzie, rămânea aşa câteva clipe, mândră, puternică, dominând albul zidului, dar se ghemuia deodată, de parcă ceva sau cineva ar fi lovit-o. Şi poate că dacă ar fi avut glas şi-ar fi exprimat indignarea faţă de nerecunoştinţa bătrânei pe care o însoţise 84 de ani, care, de ceva vreme, o umilea, oprindu-i înălţarea prin gesturi neînţelese.
din volumul Cum s-a făcut de-am rămas fată bătrână.

Din categoria „Eu te-am făcut, eu te omor!”

Cine se duce la Consiliul Europei mie îmi e perfect egal. Că e președintele sau e premierul. Lor nu le e, fiindcă se tot ceartă de vreo câteva zile. Habar n-am cine ar trebui să ne reprezinte și când să înțeleg și eu de la un om politic tânăr (măi, să fie, că nu am văzut de la început emisiunea ca să aflu și cum se numește) cum stă treaba iaca a zis una gogonată de mi se pare mie acum că nici în Europa nu ar trebui să mai fim.
Ca să înțeleagă lumea cine trebuie să reprezinte România, omul a dat un exemplu: „Dacă mama se ocupă de educația copilului e normal ca aceasta să meargă la ședința cu părinții, nu tatăl”.
Pe fază, moderatul l-a corectat dar cred că nici nu are pe cine - că ambii părinți ar trebui să se ocupe de educația copilului.

Că într-o familie s-ar putea să meargă numai mama  la ședința cu părinții, urmând logica enunțată, apoi  e mai mult sau mai puțin treaba familiei respective. Că un  om politic tânăr și în Parlament gândește astfel, apoi e grav. Cum să mai aștept eu de …

Cu Eminescu și India în Cișmigiu

Oamenii vin la Izvorul lui Eminescu cu bidoane din plastic, le umplu cu apă și pleacă, neatenți la plăcuța de lângă izvor. Nu mai știu dacă e vreun anunț că apa ar fi potabilă ori nu, dar cui îi pasă?
Îl știe toată lumea. Ca și pe Eminescu. Mă întreb ce se va întâmpla mâine prin școli, pe la televiziuni.... Ce să se întâmple, e 15 iunie, e vineri. Lipscaniul se va umple cu tineri, absorbindu-i ca o gură de canal.

Tinerii nu mai vor să știe de Eminescu. Unii. Cei mulți. S-au săturat de atâta poezie, viața nu e deloc o poezie. Ei vor bani. Mulți. Să se ducă pe Lipscani, și nu la Teatrul de pe Lipscani deși și acolo se umple sala.

O doamnă din Brașov, de la librăria Imago Mundi, mi-a spus că l-a pus pe Eminescu in vitrină și într-un loc foarte vizibil în librărie mai acum ceva vreme. Printre cărți se afla și Eminescu și India. Le-a pus totuși cu o oareșce strângere de inimă. Îl mai citește cineva? Și a fost surprinsă să vadă că oamenii răsfoiau cartea, reveneau peste o saptămână, două și…

Ne reorientăm profesional. Pe cultură!

Am primit un CV al unui tânăr de 31 de ani. Lucrează în construcții - placare clădiri - dar din cauza crizei economice dorește să se reorienteze profesional. Așa și motivează trimiterea CV-ului. Spune omul că experiența acumulată îl va ajuta în noua carieră.
La început am râs. Apoi mi-am dat seama că are dreptate: în actuala criză economică apoi ce mai poți face decât să te reprofilezi pe cultură? Câte clădiri s-au mai construit și câte cărți s-au mai tipărit? Omul o fi fost la Bookfest și o fi văzut munții de cărți și ce și-o fi zis:
- Măi, dar prost am fost până acum! Ia uite aici ce se construiește, aici e de mine! Ia să-mi aduc mistria că mă îmbogățesc!
El, sărmanul, avea dreptate într-un singur punct: în plină criză economică, slavarea e în cultură. 


Ei mor. Noi nu trăim.

L-am văzut pe Gheorghe Jijie pentru prima și ultima dată la Teatrul de pe Lipscani, la premiera piesei Testament - scenariul și regia Fineta Grigorescu, membră a Companiei de Teatru Passe-Partout Dan Puric. Domnul Dan Puric i-a înmânat Premiul pentru demnitate românească al Fundației Aiud. Un bătrân înalt, slab, senin, cu umor. A urcat greu pe scenă, dar drept. Așa cum a stat, desigur, în închisorile în care a fost aruncat în 1948 pentru că „a uneltit împotriva regimului”. Domnul Dan Puric l-a ajutat să urce și să coboare pe scenă și rețin gestul domnului Jijie spre trofeu, un trofeu greu și la propriu. Deși nu l-ar fi putut ține în mâinile slăbite de viața celor 93 de ani eu cred că forța neamului l-ar fi făcut puternic fizic. Depinde, desigur, cine îți înmânează un premiu, ce reprezintă el. Și acesta nu era o formalitate, rapid bifată de vreun funcționăraș. Era un gest de pioșenie, de respect, de mulțumire. De aceea a și acceptat premiul Gheorghe Jijie, de aceea i s-a și oferit.

Ca …

Cum s-a făcut de-am ajuns la Bucharest Music Film Festival. Cu punga cu semințe.

Imagine
Fiica-mea mi-a spus că Orchestra Națională Radio cântă muzică din filme - nu mă întrebați din ce filme - iar ea, coristă fiind și aflându-se cu orchestra de  nenumărate ori pe aceeași scenă, nici n-a stat pe gânduri. Noroc cu ea, că altfel habar n-aveam că e deja a treia zi a Festivalului Bucharest Music Film, organizat de Arcub. Noroc cu mine, că au mai venit trei amice de-ale mele. Și noroc cu festivalul, că bărbații au putut sta liniștiți acasă, la meci – cam 80% din public erau femei. Revenind la invitații de pe scenă, de ce nu e invitat și Corul de Copii Radio nu știu, deși e ambasador Unesco al culturii, e invitat la Festivalul George Enescu, la Ateneu…În fine, revin la Music Film.

Flori, dans – scoala de dans a lui Wilmark – fain decorul, excelenți dansatorii, curs interactiv – când nu se risipeau ca potârnichile spectatorii, în pauză, de teamă să nu fie aleși pe ringul de dans, spre a reveni apoi.  Flori, dans, fum – de la cartofii sau frigăruile sau ce-or fi fost în spatele sc…

Cum s-a făcut de-am ajuns la Bookfest 2012. Cu coșul cu proverbe.

Imagine
Zilele 4-5

Că am sau nu apă, că am sau nu sandvișuri mi-e cam egal, la un târg de carte. Dar nu plec la drum fără coșulețul din bambus al lui Didi - da, cel pe care-l vedeți și în fotografia din timpul piesei de teatru Dragostea încurcă, dragostea descurcă, a lui Tagore, piesă jucată în 1981 de către studenții lui Didi. Coșulețul cu înțelepciune gratis. Cu proverbe.
- V-am văzut și la Vama Veche cu proverbe, mi-a zis o doamnă la vreo 70 de ani, blondă, tunsă scurt.
- Da, dar eram în costum de baie atunci.
Și am râs. Am râs că m-a amuzat că o doamnă de 70 de ani alege Vama pentru vacanță. Și doamna a râs, dar pentru că a citit proverbul. Așa fac oamenii - râd după ce citesc proverbul pe care-l trag din coșulețul întins spre ei. Tinerii sunt cei mai îndrăzneți. Ei se apropie de coș și iau un proverb - că doar scrie pe el - Înțelepciune gratis - și dacă e pus pe stand. Cei mai în vârstă sunt mai reticenți. Adevărat, lor li s-a tot spus că li se dă ceva când de fapt și s-a tot luat ceva până …

Cum s-a făcut de-am ajuns la Bookfest 2012. Cu Maria Grapini.

Imagine
Zilele 2-3 - joi-vineri - 31 mai -1 iunie 2012


O să vă povestesc întâlnirile mele de la Bookfest. A, nu cele cu scriitori celebri, critici și mai celebri – sau invers? Nu, întâlnirile mele cu prietenii mei, ai editurii, cu cei care o stimează pe Didi – Amita Bhose – pentru ce a făcut pentru România, pentru viața ei pusă la picioarele românilor. Nu voi vorbi aici de un fost student al lui Didi – din generația de după 1990, student timp un an și care și-a făcut un viitor în indianistică având drept carte de vizită numele lui Didi și care, venit acum la stand, m-a întrebat: - Crezi că-i faci bine  dacă o tămâiezi atâta pe Didi? Trist, nu?           Voi vorbi despre cei care chiar consideră că trebuie „tămâiată” fiindcă din dragoste pentru noi, România, a făcut gestul suprem – a renunțat la tot în India – familie, avere. Pentru că niciodată nu s-a plâns, nu a umblat după favoruri, nu a făcut compromisuri. Pentru că ne-a iubit mai mult decât am iubit-o noi și nu a fost o iubire condiționată. …

Cum s-a făcut de-am ajuns la Bookfest 2012. Cu Dan Puric

Imagine
Ziua I

Prin norocul prostului am ajuns la Bookfest. Ceea ce-mi dă de gândit: ori până acum am fost deșteaptă ori logica proverbului e strâmbă.
Ce mi-a plăcut de la bun început a fost spațiul larg din dreapta mea. Jamais n-am avut așa o deschidere. Și vecinii. Au fost atât de drăguți încât mi-au dăruit deskul lor din dotarea standard – că ei veniseră cu mobilier propriu și nu-l foloseau. N-am făcut nici febră musculară cu căratul cărților pentru că iar am avut noroc și am tras mașina până-n ușă – de aici au mai fost cinci metri până la stand. M-am tot gândit, răzgândit, cum să amenajez standul și în prima fază a fost bine, până când a venit un nene în salopetă, cu o listă în mână, s-a tot sucit, învârtit, apoi m-a întrebat dacă am în dotare două deskuri – deși el știa dinainte răspunsul. Necunoscând conceptul de dar, omul a zis așa: - Nu mă interesează, e la dumneavoastră în stand și dacă-l vreți trebuie să-l plătiți! S-au mirat toți de o așa explicație, eu m-am enervat, am luat carțile de…