Postări

Se afișează postări din august, 2012

Transhumanță

Cascada Cailor, locul unde îți regăsești sufletul

Imagine
Ca sa ajungi la Cascada Cailor ori iei telescaunul din complexul Borșa (10 lei dus, 20 dus-întors) ori o iei ușor la picior în sus, până la 1300 de metri. De preferat prima variantă (de ai în calcul să te întorci perpedes). De ești montagnard articolul de față nu-și mai are rostul pentru că deja ai fost. De vrei să ajungi la Cascada Cailor cu telescaunul și vrei să te întorci tot cu el, apoi ai grijă să se întâmple pe ziuă, căci de la ora 17:00 telescaunul se odihnește. Cu puțin tupeu – Dar de urcat putem urca? – te poți arunca într-un scaun care urca exact la ora 17:00, și pe drumul care durează vreo 18 minute te intersectezi cu întârziații care coboară. Dacă n-ai rău de înălțime cerul dar mai ales pământul e al tău, cu priveliștea de rai, dacă ai rău de înălțime te vei uita drept în față, ținând strâns bara din fier și numărând stâlpii. Ajuns la capătul de sus al telescaunului,      ești pe cont propriu. Vei primi un sfat de la angajatul care se miră că te vede urcând la ora aceea, …

Eminescu și Tagore, de Amita Bhose

Imagine
din volumul De la Durga puja la lumea lui Kalidasa, emisiuni radiofonice, Amita Bhose, editura Cununi de stele 2012.
Eminescu și Tagore
În istoria culturii universale rar s-au întâlnit două persoane atât de diferite în viața exterioară și atât de apropiate în trăirea lăuntrică.Deși au fost contemporani, Mihai Eminescu al României și Rabindranath Tagore al Indiei nu s-au cunoscut niciodată ­ – nici personal, nici prin lecturi. Înainte de a trece la apropierea spirituală a celor doi poeți universali, semnalăm o coincidență biografică, fapt ce a stat la baza culturii amândurora și care, la rându-i, a determinat destinele culturale ale țărilor lor. Așa cum a formulat profesorul și criticul literar George Munteanu, la 13 ani Eminescu schimbase lumea școlii pentru școala lumii. Tot așa procedase și Tagore și la aceeași vârstă. După ce a schimbat patru școli în șase ani, a refuzat categoric să mai meargă la școală. Fiul căminarului Eminovici a fost ceva mai silitor, căci a rezistat șapte ani la…

Sighetu Marmației, noblețe scăpătată

Imagine
Sighetu Marmației ar trebui văzut cu ochii unui edil care ar avea niscai bani sa facă din centrul decadent un centru istoric vizitabil, plin de viață și activități. Un fel de Sibiu.


De treci în sus și în jos pe străzile principale, paralele, cu sens unic, ce sunt despărțite de un parc unde niște corturi albe acoperă culorile florilor și alină zăpușeala florăreselor, nu-ți trebuie mai mult de un sfert de oră, la pas lent. Clădirile își arată vârsta și nu o ascund sub nici o mână de zugrăveală, oamenii par rămași la începutul anilor 90 când turcismele îmbrăcau trupurile fără să țină cont de vreo noimă a modei, sărăcia pare a fi tovarășul buzunarelor. Lumea e pestriță și pare cuprinsă de tristețea ce se simte de dincolo de zidurile Memorialului Durerii, la doar câțiva metri de centru.

Un cărucior cu înghețată, aflat în fața unei dughene ce încă mai are prețurile pe stil vechi, îți atrage atenția prin designul simpatic însă tânăra ce se află în spatele lui pare, prin atitudinea plictisit…

România mea e frumoasă

Imagine
România mea e frumoasă.

Hai să trăiești! La Săpânța!

Imagine
Cimitirul Vesel din Săpânța are, pe lângă caracteristica aceea unică  – de a privi moartea ca o trecere firească și de a o accepta cu o înțelepciune mioritică, împăciuitoare – și pe cea a unui muzeu în aer liber. Căci plimbându-te printre crucile sculptate, pictate, inscripționate cu versurile vesele ale lui Stan Pătraș, inițiatorul acestui Cimitir Vesel, loc de pelerinaj pentru turiștii români și străini, ai impresia că vizitezi un muzeu. Cei de sub pământ par a nu fi deranjați de gălăgia celor de deasupra lor, cei se plimbă printre mușuroaie, strigându-se unii pe alții, râzând, fotografiindu-se cu vreo cruce pe care o găsesc mai șugubeață decât pe alta. Poate că, de fapt, acesta e marele câștig din vizita Cimitirului Vesel: te familiarizezi cu locul în care vei ajunge și tu, la un moment dat, te lepezi de spaime și accepți că viața, atâta câtă e, e frumoasă. Cum să nu-i crezi pe cei ce se află sub pământ? Trebuie să le acorzi credit, știu ei ce știu. Și atunci?  Ce rost are să aduni…

De-a hoţii şi vardiştii în şcolile româneşti

Imagine
Priveşte în grădina de peste Ocean şi vei vedea acolo violenţă, mi se va spune. Şi, totuşi, nu. Adevărul e că nici nu mai văd aşa de bine la distanţă, am citit destul la lumânare pe vremea lui Ceauşescu şi am şi eu o vârstă; şi apoi, m-am cam săturat să privesc peste gard la cei cărora ba le este mai bine ca mine, ba le este mai rău. Pentru că tot uitându-mă peste gard îmi ia mie foc casa şi se face scrum.
Deci vă avertizez de pe acum, să nu cumva să-mi prezentaţi nu ştiu ce statistici cu elevi mitraliaţi în campusurile americane fiindcă n-o să reuşiţi decât să mă enervaţi şi o să ripostez, or, tocmai în acest articol care este despre non-violenţă? Nu se cade. Dar ca să nu spuneţi că ascult doar ce-mi convine, vă voi zice că dacă (Doamne, fereşte, fac cruce de trei ori!) armele ar fi la vânzare cvasi-liberă ca în America, numărul elevilor seceraţi în şcolile româneşti ar fi de „n” ori mai mare ca acolo. Pentru că românii au sânge de latin şi se înflăcărează mai repede? Nu, pentru că t…

Cum s-a făcut de-am votat

Imagine
Parafrazând zicala „Eu te-am făcut, eu te omor” mi-am zis - Eu te-am pus, eu te dau jos (pus in 2004 - sau 2006? Parca a trecut o vesnicie de atunci). Cu naivitate, urmând logica de mai sus, care n-are nici o legătură cu realitatea, doar s-a dovedit, am mers la vot. Oriunde va fi fost el să mă găsească. Și m-a găsit în localitatea Vadu Izei, în Maramureș.

Plină de praf pe sandale, în pantaloni scurți, am intrat pe la un 7 seara în curtea școlii din Vadu Izei care ține totuși de Sighetul Marmației, căci altfel de ce s-ar fi numit Școala generala.... Sighetul Marmației? O școală veche, așa cum erau școlile copilăriei mele, o clasă identică cu clasa copilăriei mele. Pe peretele cu ferestrele - tablourile lui Mihai Eminescu, Creangă și Caragiale. Portretele din manuale. Pe același perete, în dreptul catedrei, Oglinda clasei - câteva compuneri prinse în pioneze. Câteva desene ale copiilor erau lipite pe pereți, spre model și fală.

Am zâmbit poate prea larg amintirilor mele - văzând afizie…

Cum să n-ai parte de oi

Imagine
Erau patru, așa, la vreo 12-14 ani. Trecuseră pe lângă noi - râzând, împingându-se - și ajunseseră înaintea noastră la izvorul pe care băbuța știrbă și cam surdă ni-l indicase din confuzie. Noi o întrebasem cum ajungem la râu, ea ne explicase cum ajungem la izvorul cu apă minerală.
- Așa, apoi urci mata vreun kilometru  pe drumul ăsta - dar apoi ții drept, nici la stânga nici la dreapta și apoi la un moment dat faci o cotitură la dreapta dar apoi să ai grijă să n-o faci înainte...
Văzându-ne fețele cam nedumerite, băbuța ne-a zis, arătându-ne dealul.
- Apoi aș mere eu cu voi să vă arăt drumul...
Am refuzat cu politețe și ne-am zis că dacă ne-ar fi însoțit înseamna ca nu era chiar așa de greu drumul de urcat. Ei, aș! Ne-a ieșit sufletul.

Am ajuns și noi până la urmă la izvor. Puștii ne ignorau total și vorbeau între ei în timp ce unul își umplea sticlele din plastic cu apă. Lua bățul de care era prinsă o cană din fier, o scufunda în pătratul săpat în stâncă și apoi, cu grijă să nu risi…

Mânăstirea Bârsana într-o zi de duminică

Imagine
Le vezi mai întâi pe stradă: câte două, legănându-se ca niște rațe, se îndreaptă, primenite, apretate, spre biserică. Timpul e al lor, îți dai seama după mersul legănat, lent. Nu contează când ajung la slujba de duminică, important e că ajung. Important e că e sărbătoare, că vor aprinde o lumânare și peste câteva ore vor fi la poartă, vorbind de una, de alta.
 La Mânăstirea Bârsana- la 20 de kilometri de Sighetul Marmației -  lumea se îndreaptă și pe jos și pe sus. Cu mașina, turiștii, pe jos, localnicii. Turiștii sunt ca turiștii: mai gălăgioși, mai în pantaloni scurți, cu aparatele foto de gât, se mai fâțâie. Localnicii sunt inconfundabili: femeile în vârstă au bluze albe, cu mâneci bufante și brodate, cu fuste înflorate și crețe. Cele bătrâne tare nu poartă tocuri, dar celelalte sunt cocoțate pe niște pantofi cu tocuri înalte și le vezi mușchii gambelor, mușchi de femei care merg la coasă, pe deal. Fetele păstrează și ele baticul înflorat pe cap dar pe ici, pe colo …