La Namaste India nu ne-a fost frig

octombrie 18, 2012

La Namaste India nu ne-a fost frig

Pentru că atunci când iubești ploaia care ți se strecoară în păr nu intră și în suflet ci în pământul de sub tălpile tale, spre a hrăni rădăcinile copacilor. Pentru că atunci când iubești frigul nu te înfioară deși îți dă târcoale cu rafale de vânt. Când iubești India nu ți-e frig. 5100 de cumpărători de bilete - și oare câți or fi intrat fără, strecurându-se (românește) au venit la Namaste India - Festivalul culturii indiene, desfășurat la Muzeul Național al Satului în zilele 12-14 octombrie. Bineînțeles, ar fi fost bine să fie soare. Dar ploaia și frigul nu ne-au împiedicat să celebrăm India.
Iuliana, Maria, Mihaela - am numit aici Centrul Cultural Rabindranath Tagore. Iulia - am numit acum Muzeul Național al Satului. De afară pare ușor să organizezi un eveniment, dinăuntru... Numai cel ce nu a făcut vreo lansare de carte (și cum cam toți românii sunt poeți...) nu știe câtă alergătură implică.

Atelierul de bengali

Eu am avut același loc ca anul trecut - o masă lungă, pe care am așezat cărțile și portretul lui Didi. Și ce bucuroasă am fost că în acest răstimp am putut adăuga câteva titluri noi. Pot spune că de la masa mea vedeam toată India - exagerez, desigur, dar scena fiind lângă mine și eu fiind cam la intrare i-am putut întâmpina pe toți cei care veneau la Festival. Cu înțelepciune gratis - adică proverbe - bengaleze, sanscrite, culese și traduse, normal, de Didi.

M-am bucurat să-mi revăd prietenii - unii dintre ei făcuți chiar anul trecut, la același festival - Cristina, de pildă, cu cei patru băieți ai ei năzdrăvani si curioși (au venit cu steagul Indiei, desenat de ei) și deștepți. Pe doamna Dacia Gongu, care a venit iar cu o pungă mare de flori origami pe care mi le-a dăruit și care au fost redăruite, mare parte, spre încântare. Pe Lăcrămioara și Petra, Adriana, iar Adriana, Aura și Elena (nașa mică și nașa și mai mică). Pe domnul Nicu Lescu și soția dânsului. Pe Angelica (o credeam în Franța). Pe Aurelia. Pe...să mă ierte de nu-i numesc acum.

Prima zi - și cea mai friguroasă, dar cine a pomenit de frig? - a fost dedicată și atelierului de bengali. După mai bine de 20 de ani planșele lui Didi - cu vocale și cu consoane - s-au aflat în fața pseudocursanților. Spun pseudocursanți pentru că a fost ca o joacă. Să auzim alfabetul, să-l repetăm, să salutăm, să învățăm câteva cuvinte, câteva litere. Mulți tineri, mulți dintre ei curioși. Limba lui Tagore pare să suscite interes.

Manualul de limba bengali și Dicționarul bengali-român, realizate de Didi - Amita Bhose

Și mama mi-a fost alături, mama mea cea dragă.

Și a doua zi a plouat. Și ne-am strâns sub streașină, și un indian-expozant a trecut pe la fiecare dintre noi și ne-a îmbiat cu un pahar cu ceai. Și un alt indian mi-a dăruit un trandafir origami - mi-a și arătat cum se face dar am uitat, deși el zicea că e simplu. Adevărat, și eu ziceam că e simplu să scrii Ana în bengali. Și un alt indian mă ajutase, dimineața, să car cărțile depozitate peste noapte. Și aceste gesturi fac parte din India. Ca și sariul Iulianei sau sariul Mariei - la 10 grade ele erau îmbrăcate în sari, din respect pentru India pe care o găzduiau în Muzeul Satului.

Iată vocalele - 12

Și apoi, după vreo două ore ne-am reluat locurile, și fiecare trecător a dus cu el acasă o parte din India - o carte, o bijuterie, o haină, un șal, condimente, ceai, ceva de mâncare, clinchetul clopoțeilor de la picioarele goale ale dansatoarelor - (au dansat pe mocheta udă, fără o grimasă). Poate au luat cu ei acasă unduirile grațioase pe muzica lui Tagore din timpul dansului clasic susținut de Centrul de artă Euterpe sau privirea expresivă a dansatoarei indiene Srinwanti Chakrabarti. Sau au participat la atelierul de mehndi al Hildei (care a făcut și un fotoreportaj reușit al Festivalului -dați căutare Hedwig Silver pe Facebook. Au ajuns sau au dorit să ajungă la lansările de carte. Au venit la atelierul de „înțelepciune” - unde ne-am amuzat pe seama zicătorilor românești și proverbelor indiene, concluzionând că tarele omenești sunt ironizate pretutindeni, fie că o facem în sanscrită, bengali sau română.

Și consoanele - 40. Planșele au fost realizate de Alo - Alexandru Chitul, cel mai bun student al lui Didi.

În afara unui mic incident - o mamă care și-a pălmuit copilul rătăcit, disperată că-l pierduse - eu cred că tarele omenești au fost lăsate la poarta Muzeului pentru trei zile și că o parte din libertatea spiritului indian ne-a cuprins pe toți. N-am auzit oameni certându-se, n-am auzit oameni văicărindu-se, n-am văzut oameni triști, încruntați. Și pun pariu că nu sunt așa de obicei. Poate pentru că aici, la Namaste India de la Muzeul Național al Satului locul și evenimentul sfințesc oamenii.

Vă mulțumesc tuturor - organizatori și vizitatori - pentru dragostea pentru India lui Didi - Amita Bhose. Pentru dragostea pentru Didi - Amita Bhose.

Să ne vedem sănătoși la anul!
Și de doriți mai multe fotografii, impresii - pe www.namasteindia.ro și pe facebook. Pentru că aici e doar o parte din India.