Filantropica



apărut în revista Accente, nr 7, 25 februarie 2013, pag.6

          „Mâna-ntinsă care nu spune o poveste nu primește pomană” conchide Pepe din Filantropica. Dacă filmul ar fi avut și asupra celorlalți același efect ca asupra mea cerșetoria ar fi fost deja amintire. Că nu dau eu dovadă de  inimă înghețată în fața suferinței umane e și mărturia regizorului Nae Caranfil care, în timpul filmărilor, se temea că vor fi percepute ca exagerate și de-a dreptul imaginare unele scene dar care acum se miră că în timp filmul lui a ajuns material de documentare pentru polițiștii care pornesc pe teren.
Cu mâna-ntinsă care spune o poveste nu m-am împăcat eu nici înainte de a vedea filmul. Poate că am avut ceva sensibilitate la subiect dar jur că a dispărut cu totul din clasa a IX-a când mâna cerșetorului șchiop, navetist ca și noi (noi, elevii, spre un viitor socialist, el, cerșetorul, spre un capitalism al exploatării omului de către om prin pomană), deci când mâna cerșetorului s-a proptit, așa, ca din legănarea trenului, pe sânul drept al colegei mele, ba l-a mai și cântărit în strânsoarea-i, ca pe un măr. Privirea-i pofticioasă s-a întâlnit cu privirea umilită și murdărită a colegei mele și de-atunci cerșetoria este, pentru mine, și o agresiune fizică, nu numai psihică.
 Și nu, n-am nici un sentiment de vinovăție că nu le dau de pomană, nu pentru că aș fi sigură că merg în Rai ci pentru că datorită unor cărți de psihologie în trei pași și trei mișcări – de genul Cum să… și Cum să… – am învățat și eu că a spune „nu” nu e un păcat  ci un drept.
Cum povesteam, cu mine instituția cerșetoriei ar fi fost falimentară. Nu-i văd, nu-i aud. Sau mă uit în ochii lor și le spun ferm: „Nu”.
Da, știu, sunt insensibilă, nesimțitoare etc. Vă contrazic. Nu trec așa, prin lume, ca un robot. Dacă mă întreabă cineva ceva, răspund. Deunăzi, un cuplu la vreo 35 de ani m-a abordat. Cum pot ajunge la Gara de Est?  A, nu cu troilebuzul, că nu au bani. Bun, atunci o luați prin parc și… făcându-le cel mai scurt traseu perpedes le și arătam direcția, să fie oamenii lămuriți, că nu erau din zonă, se vedea și după geanta mare și grea pe care bărbatul o muta de pe un umăr pe altul. M-au lăsat să ajung cu gândul la Gara de Est după care el, senin și fără nici o urmă de milogeală în glas a întrebat:
-Nu aveți 7 lei să ne dați? Că nu avem bani de tren?
Și în momentul acela am înțeles.
-A! Nu!
Nu era „Nu”-ul refuzului, era „Nu”-ul furios al neacceptării ideii că am căzut în plasă, că le-am ascultat și creditat aproape povestea mâinii întinse.
Păcălită prin vorbe, le-am întors spatele și fără o vorbă, mi-am văzut de drum.
Zece minute mai târziu, 20 de metri mai departe, scena se repeta. Dejà-vu. M-am dus spre cei trei și m-am oprit în dreptul lor. Femeia care le explica traseul ajunsese aproape de gară dar când să pună piciorul pe peron m-a auzit spunându-le celor doi:
-Nu vă e rușine să încercați să-i păcăliți pe oameni?
Cei trei s-au uitat la mine cu mirare. Escrocii erau încă mai mirați decât femeia.
-O cunoașteți? a întrebat-o bărbatul pe femeia care le explica traseul.
Nu, nici unul nu mă cunoștea. Săraca de tine, a zis privirea lor compătimitoare.
În urma pașilor mei apăsați, mânioși, vocea femeii a continuat:
-Și casa de bilete e chiar pe stânga, cum intrați în gară.

Comentarii

Daniel C. a spus…
Pe mine m-au abordat unii, cu copil, direct din masina: adica, inainte de revelion, la Carefour, cand puneam sacosele in portbagaj: ”Domnule, va rog, am bagat motorina in loc de benzina si trebuie sa ajungem la Targoviste. Va rugam daca ne puteti ajuta!” Barbatul avea lacrimi in ochi. Iar eu ca un pasa de maidan, le-am dat 50 de ron desi imi zicea inima clar ca e o minciuna gogonata! Auzi... si au plecat in tromba, tanara de langa el adumbrindu-ma cu o binecuvantare ptr milostenia mea prosteasca! Dar m-am gandit ca si noi il inselam pe Dumnezeu cu rugaciunile noastre... insa nu e nicio scuza! Scriptura ne invata sa cercetam pricina vaduvelor si a orfanilor, a nevoiasilor, a saracilor! Ori eu, tocmai asta nu prea fac, ca nu cercetez... dau acolo! Si mai mereu, dau cui nu trebuie! Vezi insa ca dupa ce am citit articolul tau am hotarat sa nu mai dau nimic unor astfel de pungasi! Multumesc! Si asa, sacul si-a ingustat baierile! :)
Carmen Musat Coman a spus…
Ca un pasa de maidan...

Postări populare