marți, aprilie 30, 2013

Mai nimerim Brăila?



Bulevardul Elisabeta, amiază. Multă lume, ca înainte de 1 Mai sau înainte de Paște sau de orice, căci românii sunt pe stradă toată ziua. O domnișoară, cam posomorâtă, sau poate doar obosită, se îndreaptă spre mine, scoțându-și căștile din urechi:
-          Nu vă supărați, puteți să-mi spuneți unde e Biblioteca Pedagogică?
-          Da, răspund eu simplu, răspunsul întorcându-ne pe amândouă spre direcția Bibliotecii.
-          O, ce bine, în sfârșit cineva care știe unde e biblioteca!
Un oftat de ușurare ca o cană cu apă unui însetat. Cred că a fost cel mai fericit om pe care l-am văzut pe ziua de azi! De-ați ști cum i s-a luminat fața!
Și doar ce i-am zis?

miercuri, aprilie 10, 2013

Du-te dracu, domna frumosa!

Bicicleta mea e verde, mică, pliabilă și se uită toată lumea la ea. Cel puțin așa deduc, din moment ce atunci când sunt pieton nu se uită nimeni la mine. Sau poate că se uită și la mine cineva când sunt pe bicicletă, poate pentru că nu știu cum, dar pe bicicletă parcă mă înseninez dintr-odată. Nu mă mai enervează nimic și, mai ales, nimeni. Poți să mă înjuri - cum a făcut bătrâna  în spatele căreia mergeam, liniștită, și pe care am speriat-o. Poți însă să mă și complimentezi: Pardon, domna frumosa, mi-a zis un arab care ștergea geamul buticului lui. Le primesc pe toate de-a valma, și bune și rele.

Azi mi-am scos prietena la plimbare. A așteptat cuminte, ca o nevastă îndrăgostită și înșelată, să mă întorc la ea. M-a iertat că n-am șters-o de praf toată iarna, că am folosit-o de cuier, că am tot mutat-o pe hol, de colo colo. Azi însă am șters-o de praf, i-am umflat roțile si am pornit la drum prin Bucuresti. M-am uitat la clădiri, la oameni, m-am ferit de oameni, de mașini. Am mers pe trotuar, pe stradă,  pe unde am avut loc.

A venit primăvara!

joi, aprilie 04, 2013

Târgul Educației și karaokele ministrului

La Târgul Educației găsești de toate: îmbrățișari, masaje, pliante, baptiști, profesori, tricouri personalizate, muzică, multă muzică. Studenți, da, sunt și ei. Aș vrea să înțeleg și eu de ce vecinii mei - Asociația Studenților de la Universitate - au ales azi să-mi spargă timpanele cu  karaoke. Sau de ce studenții de la geografie treceau chiuind, urlând, ca niște barbari. Grupați, altfel. De ce la alt stand boxele spărgeau și ele timpanele celor ce treceau pe acolo sau se aflau în capătul celălalt al holului Facultății de Drept. N-am să înțeleg cum se pot auzi eventualii aspiranți la facultate cu actualii studenți, cei ce ar trebui să dea detalii despre facultatea respectivă. Eu n-am văzut decât că pliantele treceau dintr-o mana în alta. Poate fiindcă sunt eu mai în spate cu standul pierd esențialul, comunicarea aspirant-student. E posibil.
Sunt dezarmanți, tinerii ăștia. Se grăbesc dar cred că nici ei nu știu unde se grăbesc. Abia dacă se opreau să ia proverbe - cei de dimineață erau mai curioși, mai dispuși să se oprească la un stand, cei de după-amiază erau teleghidați. Pe la prânz a venit și onor ministrul educației, l-am pricopsit cu o carte, Eminescu și India, când a auzit că am fost studenta lui Didi - Amita Bhose, pentru cine n cunoaște apelativul Didi - a zâmbit un pic curios și amuzat. O fi zis ca mă laud. Îmi venea să-i pun în brațe toate cărțile și să-i zic.
- Tu știi cine a fost omul acesta?
Am zâmbit însă, politicos. Domnul Cioroianu l-a îndemnat să ia un proverb. Eu l-am îndemnat pe domnul Cioroianu să ia și el unu.
- Sunt onorat, a zis acesta, zâmbind.
Oamenii ăștia aruncă așa ușor cu vorbe!

Cam acesta a fost momentul important al zilei. E bine că a venit și ministrul. Uite că nu  știu dacă a prins kakaokele de la Asociație. Poate că-l îndemnau și pe el să cânte? Mai știi?

Am văzut puțin părinți cu liceenii lor. Ultimii nu mai sunt la vârsta mersului împreună cu părinții. Am văzut puțină lume în general. V-am zis, eram mai în spate, în față parcă erau mai mulți deși la un moment dat au rămas numai expozanții.

De cumpărat au cumpărat cărți numai adulți.

De lăudat ajutorul dat de voluntarii Universității, care ajută expozanții să care cărțile în sala de depozitare peste noapte. Mi-ar prinde bine și  pe la târgurile mari o mână de ajutor, dar știți cum e, nemulțumitului i se ia darul. Mai ales că aici ești invitat.

Una peste alta, cum zic mai toți - mai te vede lumea, mai vinzi o carte...Mai toți adică noi, aștia mici.

Dar... lasă că ne facem noi mari. Sau nu?

miercuri, aprilie 03, 2013

Cu mopul pe la bot



Înaintea unei ședințe de bloc se lasă liniștea. Cei care sunt acasă se prefac a nu fi și vorbesc în șoaptă, pășind cu grijă, să nu fie auziți de dincolo de ușă. Unii chiar nu sunt acasă, alții nu vor să vină la ședință, alții nu au timp. Aici, cu timpul ai tu o problemă. Unii chiar sunt la serviciu, îi excluzi pe aceia. Rămân însă cei ce nu au timp pentru că n-au avut niciodată. Să meargă la ședințele cu părinții, la școală. Să meargă la vot. Ei sunt cârcotașii, cei care au timp doar pentru a vorbi pe la colțuri, pentru a critica. Sunt cei care spun că nu e bună decizia de a zugrăvi scara blocului fiindcă țevile de la baie sunt vechi și sunt, așadar, alte priorități. Sunt cei care spun, pe la colțuri, că administratorul nu-și face treaba dar se duc la ușa lui la 12 noaptea, că au uitat robinetul deschis și i-au inundat pe cei de la etajele inferioare. Sunt cei care se plâng că femeia de serviciu nu mătură decât din an în Paște însă îi vezi mereu la ghena de lângă scara blocului, dându-i sarcini extra serviciu, zâmbindu-i recunoscători.
Tu însă te duci la toate ședințele - și de la școală, și de la bloc, mergi și la vot. Ești cel care spune tare, la ședința de bloc, că femeia de serviciu nu face curățenie. Ești cel care, a doua zi, rămâi cu bucata de scară nemăturată și nespălată,  în timp ce pe la ceilalți femeia de serviciu a trecut, sfidătoare, cu mopul, mozolindu-le covorașele de la intrare. Să țină minte până la următoarea ședință de bloc că s-a spălat pe casa scării. Că oricum nu mai pupați spălat pe jos, fraierilor!