joi, iunie 20, 2013

Namaste India - Muzeul Mațional al Satului

20-23 iunie, intre orele 9-19.

Patru zile de festival indian. Eu va astept, cu Cununi de stele, in fiecare zi. Cu proverbe, reduceri, lansari de carte, atelier de limba bengali.


21 iunie, ora 16:00, scenã:
Lansare de carte "Eminescu si Tagore" de Amita Bhose

22 iunie, ora 10:00, Gospodãria Moiseni
Introducere în bengali, limba lui Tagore, de Carmen Musat-Coman

23 iunie, ora 13:00
Lansare de carte si sesiune de autografe
India Darshan. 18.000 km de cãlãtorii interioare, de Iuliana Nãlãtan
Vor vorbi: Oana Chachula, prima cititoare a cartii, speolog si cãlãtor prin India, Iuliana Nãlãtan, autoare, Carmen Musat-Coman, editor

joi, iunie 13, 2013

De-ale târgului

Bookfest 2013. Spațiu mare între expozanți, neumplut de vizitatori. După vreo două zile, un domn de la o editură universitară îmi mărturisește:
- Știți, vorbeam cu un prieten de la o altă editură și ne uitam la dumneavoastră și el îmi spunea: „Nu se poate, editura, pentru doamna, trebuie să fie un fel de hobby, nu se poate să trăiască din asta.” Si-i dădeam dreptate, pentru că la noi, de bine, de rău, mai trebuie să citească studentul cursul, profesorul are cursul tipărit la noi.... Noi mai vindem. Pe când dvs.... cu Eminescu...

Am râs. Da, omul avea dreptate și i-am spus. Numai că i-am spus și că nu e hobby, că numai asta fac și că da, nu trăiesc din asta. Dar nici nu am alte venituri. Cam greu de înțeles, nu?

miercuri, iunie 12, 2013

Cine să mai aibă parte?

De vreo patru ani relația mea cu cartea s-a schimbat. Sunt un plămăditor de carte, la propriu. Și am trecut din tabăra celor ce mergeau la târgurile de carte nu pentru a se întâlni cu autorul preferat - nu înțeleg nici acum de ce țin oamenii să se uite în ochii autorului, ce e de văzut, e acolo, un om, și el, cartea mi se pare importantă - ci pentru a cumpăra cărți. Da, ofertele editurilor mari sunt ale naibii de tentante, de-asta, de patru ani, nici nu mai trec pe la standurile lor. Când or veni ei la mine m-oi duce și eu la ei.
Spuneam că s-a schimbat relația mea cu cartea. Acum eu îi întâmpin pe cei care caută cartea. Și ce-am observat, cu tristețe, de la an la an: că numărul elevilor care vin la târgurile de carte e din ce în ce mai mic. Că părinții care vin cu copiii lor la târguri sunt din ce în ce mai puțini. Că  numărul părinților care-și trag de mână copiii din fața cărților - Hai de-aici! - e din ce în ce mai mare. Și atunci cine să mai aibă parte?

vineri, iunie 07, 2013

Salutul rândunelelor

Anul trecut, pe 11 iulie, scriam:

„Se așază pe sârma de rufe și încep să ciripească, anunțându-și sosirea. Mama iese din casă - le așteaptă de câteva zile - se apropie de ele și le întâmpină cu bucurie:
- Ce fac fetele, au venit fetele, ce faceți?
Ele ciripesc și ciripesc, îi povestesc, desigur, ce au făcut în acest an. Ce locuri au vizitat, ce oameni au întâlnit, ce le fac copiii...
Mama, cu mâna întinsă spre ele și apropiindu-se încet, până aproape că le atinge și le mângâie astfel, în aer, le povestește și ea. Copiii, da, sunt bine, parcă au venit mai rar pe la ea, o mai doare spatele, da, dar uite că se revăd și anul ăsta, cuibul e tot acolo, la locul lui.
Rândunelele își iau zborul, tot vorbind, intră prin ochiul de geam spart de mama acum câțiva ani, ca să poată intra și ieși când vor, își revăd cuibul și apoi se așază din nou pe sârmă.
- Da, frumoasele mele... Și mama le povestește și ea. Și-i vine să plângă de bucurie. Știe că vor pleca din nou, că au venit s-o salute, zece minute vor sta, cât să-i spună anul scurs, vor mai da două-trei ture cuibului, așezându-se mereu pe sârma de rufe și apoi, ciripind întruna se vor înălța spre cer, spre a prinde din urmă cârdul mare, marea lor familie.
Vor poposi apoi în curtea unei alte case, sub o streașină sau într-o magazie, și-și vor reface cuibul, vor cloci și vor îngriji puii, apoi toamna le va trimite iar în depărtări. Vor reveni însă la anul pe sârma de rufe din curtea mamei, fiindcă în curtea mamei au crescut trei generații de pui iar mama le-a iubit și le-a protejat. Pisicile ei și ale satului însă le-au amenințat și rândunelele, cu părere de rău, și-au mutat casa, însă în fiecare an vin și o salută pe mama.
- Ia uite, știi ce m-am bucurat! mi-a zis mama. Și când te gândești că poate sunt oameni cărora le faci bine și nu mai dau un semn de viață iar ele, două rândunele, cu capul cât aluna, vin să te salute...

Iar eu mă gândesc, în timp ce scriu, că într-o zi pe sârma de rufe nu se vor mai așeza rândunele, spre salut. Și nici nu vreau să-mi duc gândul până la capăt în sens invers.”

Și iată că ieri, mama mi-a spus că rândunelele s-au întors. Toată ziua au cărat paie, să-și repare cuibul. Abia aștept să le povestesc și eu ce am mai făcut.

marți, iunie 04, 2013

Sunt musulmancă...

Să nu mă întrebați cum am ajuns cu gândul la preotul din povestirea Dincolo de cruce din Cum s-a făcut de-am rămas fată bătrână. Nici eu nu știu. Doar vreau să vă povestesc o întâmplare. Cei ce au citit povestirea vor recunoaște stilul acestui preot cartofor, despre care se spune că a tocat la cărți banii de reparație a bisericii. Uitându-mă, la înmormântare, cu ani în urmă, la tavanul prin care se vedea cerul - poartă directă spre Dumnezeu - pot spune că oamenii aveau dreptate. Dar iată întâmplarea pe care mi-a povestit-o chiar el.



S-a dus cu botezul, pe la casele oamenilor. Și când să intre într-o curte, poarta... închisă. Și apasă el pe sonerie, și într-un târziu apare o tânără.
- Am venit cu botezul, a spus el. Hai, deschide poarta.
Tânăra s-a uitat la el și i-a răspuns:
- Eu nu primesc cu botezul că nu sunt creștină, sunt musulmancă.

La care preotul i-a zis, dându-i cu busuiocul cu apă sfințită peste față:
- Tu-ți Dumnezeii mă-tii, când te-am botezat erai creștină, acum ești musulmancă!

Păi n-avea dreptate?