luni, septembrie 30, 2013

Iubește necondiționat de boxele bisericii

Cuvântul Domnului ce răsună prin vocea preotului, la boxele proptite-n zidul bisericii, ajunge la tine oriunde ai fi. Că ești la taraba de vizavi de biserică, la Festivalul urban Femei pe Mătăsari, că locuiești în preajma bisericii sau că treci pe stradă.
- Iubiți-vă necondiționat copiii chiar dacă ei la început nu sunt în stare, nu știu să vă răspundă la fel, cu iubire... se auzea la boxele bisericii din capătul străzii Mătăsari.

Copiii ți-i iubești necondiționat. De fapt iubirea adevărată înseamnă necondiționare. Însă a îndemna niște creștini să-și iubească pruncii chiar dacă aceștia nu sunt în stare să le răspundă tot cu dragoste mi se pare nu numai periculos pentru relația părinte-copil ci de-a dreptul total necreștinește. Nu iubești pe cineva așteptând să fii răsplătit pentru sentimentul tău. Oare Iisus nu ne-a mai iubit când noi nu l-am mai iubit și l-am crucificat?

Și am lăsat în urmă boxele bisericii, am lăsat în urmă vorbele goale dar răsunătoare ale preotului și m-am îndreptat spre capătul străzii, acolo unde o mână de oameni, fără să trâmbițeze la boxe,  strângea bani pentru copiii bolnavi de cancer de la Spitalul Marie Curie. Pe acei copii ei îi iubesc necondiționat.

marți, septembrie 24, 2013

Manelele și numerele norocoase de la loto

- Ce faci, mamă, asculți manele? am întrebat eu amuzată, știind că mama nu suportă genul acesta de muzică.
A început să râdă, mama mea.
- Așa e mereu, fel de fel, n-ai să crezi ce vezi.
O fată cu rochie scurtă dar cu coadă de păun, în botine înalte, cânta o manea. Patru puști cu ochelari de soare bâțâiau niște instrumente, extaziați. Fata cu trupul necopt se unduia și cânta maneaua cu foc iar cei patru păreau a fi cele mai mari vedete.

Cântau și ei o manea, la emisiunea aceea Extragerea loto. Mama, neavând internet, stătea cu televizorul deschis, așteptând extragerea. Și până la extragere tvr-iștii mai bagă o manea, o ceva de ți se întoarce stomacul pe dos.

Acum eu zic ca nu e cazul să strice bunătate de manea la emisiunea loto. Pentru că oricum se uită lumea pentru că așteaptă să câștige lozul cel mare. Dacă tot se uită lumea indiferent ce muzică e eu aș sugera tvr-ului să bage niște muzica simfonică sau să aducă un pianist, un chitarist. Adică să dea muzică de calitate că, vrând nevrând, se uită lumea și poate se mai culturalizează, dracului, așteptând să câștige lozul cel mare ca să-și ia Merțan ca al lui Copilu minune.

joi, septembrie 19, 2013

Intr-o tara normala...

Intr-o tara normala, oamenii s-ar ingriji si de copiii fara adapost, si de batranii fara adapost, si de cainii fara adapost. Intr-o tara normala, oamenii s-ar ingriji si de viitorul copiilor, si de respectarea batranilor si de viata animalelor. Intr-o tara normala, oamenii ar dori sa vada la televizor semeni care fac lucruri frumoase si nu semeni care violeaza, ucid si impusca maidanezi.  Intr-o tara normala, oamenii poate ca ar face petitii pentru arestarea lui Puia dar mai inainte de asta ar face petitii pentru aplicarea sau crearea unor legi aspre pentru violatori, hoti. Intr-o tara normala oamenii nu s-ar incaiera pentru ca au opinii diferite. Dar noi nu traim intr-o tara normala, ci traim in Romania. Cum am ajuns in halul asta?

vineri, septembrie 13, 2013

Vrei să fim prieteni pe facebook?



 Text apărut în Revista Accente, nr.11, septembrie 2013 



„Suntem prietene pe facebook!” îmi spune ea zâmbindu-mi cu gura până la urechi și se preface că nu observă privirea-mi  descumpănită. Și pe bună dreptate sunt mirată. Zău dacă am mai văzut până acum un nufăr cu picioare. Cum mi-a scăpat în lista cu „prieteni” o persoană care și-a pus la profil o fotografie cu o floare? Nu, nu sunt eu de vină ci sistemul care cred că mă fentează – căci constat că mi-am legat viața de nume de care nu am auzit. Din când în când văd, pe pagina mea, că musiu cutare mi-a acceptat cererea netrimisă. Să nu fiu înțeleasă greșit: sunt o susținătoare fanatică a facebook-ului, a prieteniei între popoare. Mi se pare de-a dreptul fantastic că atâția oameni trăiesc numai și numai ca să posteze fotografii din vacanță pe facebook: „Stai așa, să facem o fotografie pentru FB”. Valul, marea, soarele, apusul, răsăritul… vin și pleacă de sub ochii lor dar ei nu le văd. Precum japonezii ce traversează muzeul grăbiți, flesh-uind cu aparatele lor ce stochează viața, așa și facebook-iștii. Mă scuzați, termenul vine de la bouquin-iști. Numai că facebook-iștii sunt voyeur-iști. Se uită în baia colegilor, urcă în patul prietenilor, se strecoară între îndrăgostiți, admiră kilogramele pierdute de pe coapsele doamnelor de 50 de ani, participă la cununii la care nu au fost invitați, țin în brațe prunci ce nu au fost botezați. Mănâncă, beau, dorm, se trezesc în calculator, își beau cafeaua, se uită tâmp la fotografia bebelușului nepoatei, la brățara nouă, la telefonul cel scump, fac politică, scriu fără cratimă, își fac unghiile de la picioare, repetă o rugăciune, șeruiesc un concurs la care nu e nici un câștigător, spun noapte bună, urează la mulți ani, răspund urărilor de la mulți ani. Sunt voyeur-iști dar au devenit și exhibiționiști: Dear friends, iată somnul de frumusețe al pisicii mele! Dacă e început de weekend mi se recomandă o ținută veselă și o prietenă îmi arată colierul ei original. Un prieten îmi spune bancuri și un altul îmi trimite la semnat un protest pentru salvarea lumii. Un prieten a găsit cea mai bună măcelărie din oraș iar un grup de prietene a descoperit cea mai delicioasă înghețată din mall. Mi-am schimbat fusta, am ars mâncarea, am fost la tanti Lizeta și am mâncat ciorbă de curcan, buună, bună, am scris o carte și o dedic tuturor fanilor și prietenilor mei, fără număr, fără număr. Am fost și la teatru, fotografia din fața scenei din timpul actului II e caldă, șeruiți, vă rog, și dați like de vă place. Trăiască prietenii mei, eu am 3456, tu câți ai?
          Suntem prieteni pe facebook. Trăim online, fericiți, extaziați, excitați de numărul din ce în ce mai mare de „prieteni”. În timp ce lumea reală e din ce în ce mai goală de adevărații prieteni. Am dat cu toții în mintea copiilor, dar un copil e simpatic când se îndreaptă, în parc, spre un altul, întrebându-l: „Vrei să fii prietenul meu? Hai să ne jucăm”. El are scuza vârstei și a confuziei sentimentelor când se întoarce cu spatele apoi la „prietenul” său de-o clipă, în parc. Eu însă, om matur, cu capul pe umeri, părintele copilului din parc, de ce nu întorc spatele miilor de „prieteni” de pe facebook? De ce îmi pierd slujba, familia, timpul, viața întrebând calculatorul: Vrei să fim prieteni?
         

joi, septembrie 12, 2013

Îmi vreau eroii înapoi

Îmi vreau eroii înapoi - au salvat vieți cu riscul propriei vieți. Îmi vreau eroii înapoi, acești oameni simpli, risipiți în lumea largă, pentru a ne reînvăța și pe noi ce înseamnă omenia, fiindcă noi, aici, în București cel puțin, întoarcem capul când cineva e în primejdie, fiindcă „asta nu mă privește”. În țara în care telefoanele ne cad din buzunare ca monedele, nimeni nu sună la 112 când un om e în pericol pe stradă.

http://ro.stiri.yahoo.com/eroi-rom%C3%A2ni-care-au-impresionat-lumea-%C3%AEn-ultimii-152609317.html

Lor, acestor eroi, eu le-as da casă, o rentă viageră. Si i-aș aduce înapoi în România. S-o reconstruiască.

luni, septembrie 09, 2013

Tinerii, în stradă, bătrânii, la vot

- Votulică, votulică...
O mogâldeață de vreo cinci ani, cu ochelari mari, rotunzi, cu codițe, mergând pe lângă mama ei și cântând „Votulică, votulică”, pe linia melodică a Țărăncuței lui Dan Spătaru.

Un deliciu pentru trecători. Fetița a crescut, nu-și mai însoțește mama la vot. Dar nici nu o să meargă la vot. Fiindcă nu vrea - Ce să votez? Pe cine să votez?

Ea va ieși în stradă și va protesta față de Roșia Montană, față de tot ce nu merge bine în țara asta. Ea și mulți alți tineri.

Bătrânii vor sta la televizor și vor înjura. Apoi, în ziua votului, își vor pune cele mai bune haine și se vor duce la vot.

Și... istoria se va repeta. Pentru că ei, tinerii, nu merg la vot. Ei protestează. Și alții votează.

marți, septembrie 03, 2013

De-asta nu mai pot eu acum de Roșia Montană

O să ne îngropăm în aur copiii sfâșiați de câinii maidanezi, ai tuturor și ai nimănui. Protestăm față de Roșia Montană dar nu protestăm că ne sunt mâncați copiii de câini.

Înseamnă că eu sunt nebună.

De-asta o să protestez la Universitate, mâine, 4 septembrie, ora 19, cu o pancartă: 
Nu mai vreau câini maidanezi pe stradă.

Nu că până acum aș fi vrut. Dar acum chiar m-a apucat greața: oamenii ies în stradă pentru aur, poluare și condamnă bunicile că nu și-au ținut în lesă nepoții, în parc. Nu mai pot. Nu vreau să fie eutanasiați ca în Spania, după 2 săptămâni de adăpost și de nerevendicat dar vreau să fie închiși dracului undeva, la hotelul pentru câini, acolo unde au promis primarii că-i închid dacă-i alegem.

Mâine, la ora 19. În tăcere, voi fi acolo cu o pancartă.


luni, septembrie 02, 2013

De ce nu mai pot eu de Roșia Montană





O să mi-o iau eu bine de tot peste față acum cu textul ăsta. O să pierd prieteni pe care nu i-am avut și prieteni pe care i-aș fi putut avea. Nu mai pot eu de Roșia Montană pentru că mi se pare o fățărnicie fără margini ce se întâmplă în ultimele zile. Lumea protestează fără să știe pentru ce, dar nu știu cine a mobilizat-o așa de bine că, uite, domnule, iese în stradă. Și strigă că nu-și vinde țara dar nu vede că e vândută toată. Spune că nu a fost și nu va fi de acord niciodată cu proiectul Roșia Montană – dar a auzit de vreun an de Roșia Montană și de o întrebi care e treaba cu gazele alea de șist o să se uite  la tine ca la poarta nouă.
Deci de ce nu mai pot eu de Roșia Montană? Pentru că nu trăiesc în cea mai frumoasă dintre lumile posibile, cum zicea Candid optimistul. Pentru că eu protestez în fiecare zi împotriva nesimțirii – pe scara blocului, când lasă vecinii punga cu gunoi în fața ușii. Când aruncă mucuri de țigară pe fereastră. Când dau muzica tare. Când oamenii se înjură prin troleibuze sau vorbesc tare la telefon. Da, eu sunt nebuna care le atrage atenția că nu se vorbește tare sau la telefon la film. Pe mine mă vedeți în veceul aeroportului, luând la rost femeia de serviciu că nu a făcut curățenie. Voi ce faceți atunci? Întoarceți capul, pentru că sunteți în vacanță, pentru că nu vreți să vă enervați, pentru că nu merită, ziceți voi, să vă stricați ziua. Voi sunteți cei ce spun că n-are rost să interveniți pentru că oricum nu se schimbă nimic, e în van, fiecare trebuie să se protejeze pe sine și pe familia lui. Voi nu vă duceți în parc după o babă cu un câine, să-i atrageți atenția că nu a strâns mizeria câinelui. Voi vreți să vedeți cerul, frunzele, că de-aia ați venit în parc, să vă deconectați.
Voi trageți copiii de mânecă din fața cărților, spunându-le, la târgurile de carte – Ia mâna, lasă, hai să-ți cumpăr o înghețată. Le dați apoi bani să-și ia bacalaureatul și o diplomă de facultate, apoi una de master și încă două de master. Eu mă lupt să vă bag pe gât Eminescu la 10 lei și tot nu-l vreți.
Eu protestez că mama are pensie mică după 35 de ani de muncă și e umilită. Eu protestez că nu mai avem doctori, profesori. Că prietena mea a murit de cancer și trebuia să dea șpagă ca să-și poată lua citostaticele. Eu protestez că vă uitați la toate crimele de la știri și le devorați în timp ce copilul vostru nu se poate întoarce în siguranță de la școală. Eu protestez pentru că deținuții trăiesc mai bine decât copiii din spitale. Eu protestez față de toate aceste lucruri anormale care ar trebui să fie normale. Știu, de unii dintre voi am dat în protestul meu, îmi sunteți alături. Dar sunteți prea puțini or, eu văd că pentru Roșia Montană sunteți prea mulți.
Da, e bine că protestați. Dar nu cumva ar trebui să protestați în fiecare zi față de toate lucrurile care nu merg cum trebuie în țara asta și apoi, firesc, să protestați și pentru că nu vreți să vă vindeți țara? „Nu-mi vindeți viitorul?”
Care mama dracului de viitor? De-aia nu protestez eu cu voi acum. Când o să protestați și voi cu mine o să mă alătur și eu vouă. Dar atâta timp cât întoarceți capul când un golan îi bagă mâna sub fustă unei fete, în autobuz, pentru că vă temeți pentru viața voastră să nu contați pe mine. Se pare că nu ne vom întâlni curând.