luni, octombrie 28, 2013

Care-i diferența dintre caltaboș și lebăr?

... întreabă domnișoara, uitându-se când la caltaboș, când la lebăr.
Domnișoara din spatele tejghelei se uită la ea și răspunde, senin:
- Nu știu. Mai doriți și altceva?
Îi explic care e diferența.
- Aha. Atunci dați-mi lebăr. Mi-a zis soră-mea din Italia să-i trimit d-ăsta care se întinde pe pâine, ca pateul.

Eu cred că toate trei - vânzătoarea, cumpărătoarea, sora cumpărătoarei  - erau studente.
Înseamnă că eu eram gospodina?

marți, octombrie 22, 2013

luni, octombrie 21, 2013

Sunt ridicolă și ironică, știu. Dar așa sunt eu

Coadă la poștă. Ca la poștă. Am observat că au cam revenit cozile. Ba e personal puțin, ba e indiferența mare...
În spatele meu, o femeie vorbește la telefon: Da, cine, aia, ce face, unde se duce etc. Stai nițel că mă sună cineva. Alo. Da, vorbeam cu o colega de servici. Da, am găsit pijama, în Europa, și ți-am găsit și pantaloni de trening, de-aia mulați, ce fac, îți iau.
Și dăi și dăi.
În poștă, liniște. Mă întorc o dată spre ea, de două ori. Vorbește și vorbește. Băiețelul de vreo zece ani care o însoțește se uită pe pereți.
- Nu vă supărați, nu aveți voie să vorbiți la telefon aici.
-Stai așa un pic, o roagă pe interlocutoare femeia. Cine zice că n-am voie? Și ce vă deranjează pe dumneavoastră că vorbesc eu la telefon?
Fraza cu „Dacă am vorbi toți...” n-o afectează de nici un fel.
- Cum adică? Ce, sunteți nervoasă și vă vărsați nervii pe mine? Ia uite! pufnește ea! Auzi, că n-am voie! Nu vedeți că sunteți ridicolă? Și sunteți și... și... ironică? Auzi, măi, se adresează ea băiatului, păi dacă vorbeam cu tine nu era același lucru? Ce, îmi zicea să tac că o deranjez?
I-aș zice că nu e același lucru. Dar n-am cui. Mai ales că nimeni nu se întoarce, nimeni nu reacționează. Nici personalul poștei, nici cei de la coadă, nimeni. Ca și cum nu s-ar întâmpla nimic. Doar femeia din fața mea clatină un pic din cap, aproape imperceptibil.

Știu. Sunt ridicolă și ironică.

Faci un pas in librarie, primesti o carte



Te astept in Libraria Mihai Eminescu pe 24 octombrie, intre orele 17-19. Sa-ti daruiesc o carte a lui Didi, Amita Bhose.

 100 de carti de la editura Cununi de stele voi darui celor ce trec pragul librariei intre orele 17-19, pe 24 octombrie 2013.

De ce pe 24 octombrie? Didi s-a prăpadit pe 24 octombrie 1992. Indienii insa nu comemoreaza moartea oamenilor mari. Asa ca eu aleg sa o celebrez pe Didi, sa-i celebrez activitatea. Iar cum anul acesta Didi ar fi implinit 80 de ani, sa o sarbatoresc impreuna cu voi. daruindu-i cartile. Te
astept in libraria prietena, libraria ce poarta numele poetului care a cucerit-o, prin opera sa, pe Didi.

vineri, octombrie 18, 2013

La școală a fost de c....

- Cum a fost azi la școală? aud eu întrebarea, în timp ce visez cai verzi pe pereți, pe stradă.
- De căcat, vine răspunsul.
Nu mai vine nici o întrebare, nu se aude nici un reproș.
- Și se mai trezește și bulangioaica de istorie să mă asculte...
Și întorc capul brusc, ca arsă cu țigara. Și văd o mamă și fiică, fiica neavând mai mult de 14 ani. Adică până-n clasa a VII-a.
Și ele două merg mai departe, umăr lângă umăr, înjurând fiecare în gând bulangioaica de istorie.

joi, octombrie 17, 2013

Amita Bhose, sora mai mare a lui Eminescu

 Va astept la Sala Dalles, in cadrul Festivalului Asia Fest, sa povestim despre sora mai mare a lui Eminescu, Amita Bhose. O indiana care s-a indragostit de Romania si care s-a stabilit in Romania in perioada comunista, predand limba lui Tagore - bengali - si limba zeilor - sanscrita - la Universitatea Bucuresti. Va invit s-o cunoasteti si prin ochii mei, fosta studenta si colaboaratoare a domniei sale. Sa-i cunoasteti dragostea pentru noi si pentru cultura romana pe care a facut-o cunoscuta in India.Sa-i cunoasteti cartile pe care le-a scris, tradus, aparute la Editura Cununi de stele.

Stiati ca in visele sale bunicii vorbeau romaneste?
Ca a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea lui Eminescu in bengali, in 1972? Ca a renuntat la averea din India pentru a primi domiciliu stabil in Romania?
Ca... dar va astept pe 18, la ora 18, la Asia Fest.

joi, octombrie 10, 2013

Două prietene

Sunt în troilebuz, una lângă alta. Cea tânără, la vreo 18 ani, machiată, cu fața îmbrăcată în fond de ten, cu unghii lungi, cu model, cu telefon ultima generație. Cealaltă, la vreo 50 de ani, cu un permanent mare, îmbrăcată cu pulover chinezesc, o fustă gri, cu o geantă mare, în poală.
Cea tânără vorbește:
- Și a venit și și-a trântit geanta pe bancă și a zis și a făcut și eu am zis și ea a făcut și cealaltă a spus și ea a zis....
Și povestește, și povestește cale de două stații.
- Care? Aia? întreabă doamna.
- Aia, da. Dă-o încolo, e clasa a X-a și  are trei avorturi.
- E tot a X-a, ca voi?
-Tot a X-a.
Și iar povestește.
- Și eu am avut o zi infernală, zice doamna. Le știi pe alea, cutare și cutare... Le-am bătut azi.
Și povestește. Cum vin ele când vor și se uită așa, de sus, și mai și răspund, deși le-a amenințat că le scade nota la purtare, că le mută la altă școală.
- Și?
- Și râdeau. Le-am dus și la director... Îți dai seama ce oră de sport am făcut eu cu ele. Și le-am bătut.
- Da' nu mai da și tu în ele...o sfătuiește, cu juma de gură, tânăra.
Vorbele sună mai mult a reproș.
- Cum să nu dau? Păi dacă sunt jegoase! Să le ia dracu de jegoase, cum să nu dau în ele!

Mamă și fiică. Două prietene care-și împărtășeau experiența de peste zi.
 

joi, octombrie 03, 2013

Copilul meu e perfect și eu sunt prietena lui

Îmi plac la nebunie ședințele cu părinții. Ca și ședintele de bloc. Vorbește toată lumea, ascultă cine mai poate. Nimeni. De când merg eu pe la ședințe am observat că sunt cam două categorii de oameni care iau cuvântul: cei care sunt nemulțumiți de copilul lor și cei care sunt încântați de copilul lor. Să ne oprim asupra celor din urmă, că sunt mai interesanți, mai ales că din prima s-ar putea să faceți parte, deci să cam știți despre ce e vorba. Așadar să ne-o imaginăm pe doamna din ultima bancă, venită mai târziu la ședință. Adică să ne imaginăm glasul ei pițigăiat:

- Adică să nu generalizăm că nu fac nimic acasă, că nu spală o farfurie. A mea spală, să știți.
- A mea a învățat toată vara, să nu generalizăm.
- Eu sunt prietenă cu fata mea.
 - Și cum ați reușit, doamnă, felicitări?! îi zice o mamă la spartul ședinței. Că eu n-am reușit.
- E nevoie de răbdare....
- Păi am răbdare, oho....

Aceeași mamă-prietenă cu fiica ei o tot întreabă pe dirigintă când și în ce constă examenul acela la limba străină, oare vor avea vreme să învețe, au nu va fi cam greu?
- Și la ce-o să-i folosească?

Fiind o clasă de uman, presupunându-se deci că elevii au venit acolo ca să învețe limbi străine, doamna se cam supără pe mine când mă bag în seama cu ideea asta a mea, că au de-aia au venit la clasa aia, ca să învețe limbi străine. Ea vrea să știe concret la ce-o să-i folosească franceza.

- La nimic, doamnă, la nimic n-o să-i folosească, nici viața ei n-o să-i folosească la nimic dacă așa pui problema! îmi vine să-i strig. Dar tac. Ca să nu par nebună, deși uneori cam am dubii.

O mamă este însă mai înțelegătoare. Fiica ei are mult de învățat, anul acesta, dar îi promite ea dirigintei că o să încerce s-o convingă să se înscrie la acel examen. N-o să-i fie ușor să o convingă și e posibil să nu reușească, dar încearcă.
- Mulțumesc, spune blând diriginta dar nu-mi dau seama dacă e ironică.

A, nici unul nu spune „Multumesc” că s-a oferit diriginta să facă niște ore suplimentare cu elevii ei, la ora 7,30, vinerea. Adevărul e că e cam devreme, chiar așa? Abia se scoală de dimineață copiii ăștia, n-ați văzut că dorm cu capul pe bancă?

Cum, au început să chiulească? Pai încă nu s-au obișnuit cu școala, prea i-au luat și profesorii repede, cu testele.

Dar unde vor face balul de absolvire a liceului? întreabă un părinte. Căci nu mai e mult, acum trece anul și trebuie găsit un restaurant bun, că doar o dată termină și ei liceul...

- Iar dumneavoastră, doamna dirigintă, ar trebui să vă împrieteniți cu copiii, să fiți prietena lor, o sfătuiește mama-prietenă cu fiica ei .Să vă dați așa, pe lângă ei, să-i luați pe după umeri și să-i mai întrebați ce fac...
- O să mă străduiesc, răspunde diriginta.
Are 1,60. Elevii ei au 1,80

V-am zis doar că-mi plac la nebunie ședințele cu părinții.