Postări

Se afișează postări din 2014

De ce nu vreau să mor înaintea facebook-ului

O fundă neagră in locul fotografiei de profil, un semn de întrebare al unui prieten. Răspunsul persoanei respective:
- Tata. Acum am aflat.
Urmează o listă scurtă de condoleanțe, căci și timpul de la aflarea veștii e scurt. Vor fi mesaje nenumărate de condoleanțe, mai mult de la prietenii virtuali decât de la rude sau cunoștințe, căci acestea sunt ocupate cu jelirea fără facebook.
Că de la aflarea veștii până la postare nu e  mult stă dovadă și antepostarea - în urmă cu 55 de minute un Mos Nicolae zâmbește, ca după 25 de minute să vină vestea cea tristă.
Că e o veste tristă nu încape îndoială, că doar nu suntem cinici. Dar că imediat ce ai aflat că ți-a murit tatăl tu pui anunțul pe facebook, ăsta mi se pare cinism. Mai mult decât atât, imaturitate sufletească. Sau goliciune sufletească. Trăim atât de mult pe facebook încât nu mai avem limite, nu știm unde să ne oprim. Morții se jelesc în tăcere și singurătatea sufletului și nu pe facebook. Părinții, mai ales.
De-asta nu vreau să mor …

Despre fericire...

...așa se intitulează emisiunea despre copiii care luptă cu leucemia. Părinți și copii într-o luptă în care nu toți sunt învingători. Dar își trăiesc viața ca și cum ar fi. În urmă cu vreo două săptămâni am văzut-o, la În premieră cu Carmen Avram, la Antena 3. Am urmărit emisiunea cu un nod în gât, cu compasiune și rușine că sunt sănătoasă și nemulțumită, uneori.

https://www.facebook.com/video.php?v=889576337732678&set=vb.197213263635659&type=2&theater

Eu nu am văzut-o niciodată. Nu știu de e blondă sau brună dar îmi imaginez că are ochii tatălui ei. Plini de o candoare copilărească. Nu are trei ani, încă. Dar e deja în secția de oncologie de la Budimex. Am plâns când am aflat și poate vă întrebați cum poți să plângi pentru cineva pe care nu-l cunoști. Am plâns pentru că e nedrept. Pentru că un copil de trei ani ar trebui să fie în parc, să culeagă frunze și să râdă. Am plâns pentru că e nedrept ce i se întâmplă ei și familiei ei. Tatăl ei e unul dintre cei mai buni oamen…

Pentru plăceri intime...

Cortegiul înainta încet, cu opriri la intersecții. O ploaie de banuți de 10 bani mă izbi în față la prima intersecție, palme mărunte, mesaj brutal de trezire din lumea materială. La o altă intersecție ridic privirea spre panoul publicitar din dreapta mea și văd cea mai sinistră reclamă din viața mea:
Un fund al unei tipe culcate pe spate, ținându-și membrele inferioare în poziția picior peste picior. Între cele două buci, o sticlă de vin îi acoperă cele două „goliciuni”, ca să le zic așa, iar vârful unui deget se sprijină de dopul sticlei. „Vinul cutare - Pentru plăceri intime”.
O ploaie de bani se risipește pe stradă, repede adunată de câțiva copii și în acest timp de zăbavă într-ale datinii babele stau cu privirea pironită pe marele panou pe care tronează fundul ascupat cu o sticlă...

La ce-ți trebuie aur dacă ai flori în grădină?

Imagine
E unul dintre proverbele care se află în coșulețul cu întelepciune gratis, coșuleț care a fost al lui Didi și care mă însoțește la orice manifestare – târg de carte, lansare de carte…Multă lume au înseninat proverbele, multă bucurie au adus. La Gaudeamusul târg de carte școlară, desfășurat la Universitate timp de 12 zile, prin a opta zi mă cam cuprinsese amărăciunea. Că nu erau vizitatori, că oamenii se cam uitau chiorâș la coșulețul pe care li-l întindeam. Că era ora 14 și vândusem două cărți. Mă ridicasem și mă așezasem de multe ori, din ce în ce mai amărâtă. Oamenii se strâmbau, întorceau capul, se făceau că nu văd coșulețul cu proverbe. Disprețul, indiferența, privirea superioară mă deranjează la culme la un târg de carte. Nu mereu, de regulă iau în râs aceste tare. Uneori însă obosesc și mă apucă furia. Sau deznădejdea. Gândul că nu o să reușesc să-mi achit dările – chiria standului,tipărirea cărților, impozitele – îmi dă târcoale în astfel de zile, când semenii mei întorc spatele…

Cum s-a făcut de-am ajuns la Sulina. Cu „italienii”. Sau pelerinaj la stejarul vechi de 500 de ani

Imagine
Episodul VI
Copilul de pădurar din tine nu a fost deloc surprins de cea mai veche rezervație naturală din România, pădurea Letea, declarată arie protejată din 1938. Lianele nu ți s-au încolăcit de picioare, ca să te oprească, precum sirenele. Drumul până acolo da, ți-a mers la suflet. Și cât pe ce să-ți stea și inima. Dar s-o iei de la început.

La 9,30 erați din nou în barca proprietarului pensiunii. 11 plus 2 plus 1. Adică 11 persoane aparținând aceleiași familii, tu și partenerul tău și Mădălin, tânărul de 24 de ani, cel care v-a condus și la insulă cu două zile în urmă. Familie mare, gălăgioasă. Cu frică dehoți, de-aia doamnele își luaseră tot aurul pe ele. Plus 11 perechi de ochelari de soare și două căciuli groase, pentru cei doi copii. Excursia la Letea durează cam 7-8 ore, așa că e timp suficient să te împrietenești cu vecinul de barcă, mai ales că ți-e și vecin de pensiune și cu o seară în urmă a dansat pe populară iar diseară te invită la discotecă: -Aha, ca să evitați reclamații…

Poveștile Sulinei. Povestea străzii a IV-a

Imagine
Episodul 5

Sulina e ca New Yorkul. Numere în loc de nume.
Strada I – faleza, strada a II-a, până la a VI-a, cele paralele cu strada I. Perpendicularele au nume de scriitori, de localități. Străzile Sulinei sunt, probabil, în afara primei, neschimbate de o sută de ani. Colbul îți intră în încălțări, gropile sunt capcane pentru capul în nori. Casele îmbătrânesc împreună cu oamenii, se cocoșează și rămân fără temelia pe care o distrug, uneori, tot cei ce le locuiesc. Ca să afli care stradă e mai pitorească îl poți întreba pe domnul Sandu, șoferul de maxi taxi. Îți va spune că strada a III-a. Ca să te convingi, o iei și pe a IV-a.
Cum intri pe strada a IV-a, care ar putea fi numită și uliță – și așa îți aduci aminte de colega ta de generală, care, în dorința ei de a se scutura de praful din tenisi,a zis „Stau pe strada ulița Sondei”- te fură peisajul, cum se zice. Ești în plin sat. Un gard din stuf pe stânga, un cățel cu urechi mari în drum, o stivă de lemne în dreapta, lângă un gard, o g…

Cum s-a făcut de-am ajuns la Sulina. În Rai

Imagine
Partea a IV-a

-Uite un pelican! Toate capetele se îndreaptă spre stânga, toate aparatele îl imortalizează. 
Tânărul din fruntea bărcii (pe care nu-l poți întreba ”Where are you from?” pentru că e cel mai ciufut străin pe care l-ai întâlnit – „Înțeleg romanește!” îl va expedia el pe cel care va încerca să-i explice, în engleză, cam pe unde suntem) are un super aparat foto. La dracu, tot timpul ți-ai spus să-ți iei și tu un aparat foto ca lumea.Tu ai impresia că pelicanul acela e precum polițistul din tablă din intersecții. Parcă e pus acolo de mână omenească, să pară Delta populată.
Plimbarea în Deltă nu e o problemă. Pensiunile au propriile bărci și organizează excursii la Letea, la vărsarea Dunării în mare, pe canale. De asemenea, de pe plajă până pe faleză poți să-ți alegi varianta de excursie și prețul cel mai bun, căci te împiedici de pancartele cu oferte. De la 30 de lei/persoană. Tu ești deja în barcă, de la 9,30 – mai târziu începe să bată vântul (care oricum bate) și nu mai puteți …