Cum s-a făcut de și-a furat căciula

La poștă, după cum știm, timpul curge încet. Ca la sat. Poți să-ți iei o carte și să citești până-ți vine rândul. Ca să fiu obiectivă, nu e mereu vina oficiantelor. Tăntălăi care nu știu unde se scrie destinatarul și unde expeditorul am văzut o mulțime, mâncând timpul tuturor. Mi-aduc aminte că pe vremuri - hăt, în copilăria mea - erau modele. Lipite pe masa din lemn a poștei. Pentru mandate, scrisori...Ăștia sunt cei mai numeroși - cei care nu știu să completeze un formular. Apoi sunt alte categorii, care mai de care mai pitorești.

De pildă categoria celor ce se fac că plouă, că poate le merge. Cum e și domnișoara mică de statură, subțirică. Întinde oficiantei un plic mare, mare, pufos aproape, gros de vreo 20 de centrimetri.
- Aș vrea să pun un plic la poștă...
- Un plic? se miră doamna.
 Îl scutură un pic așa, de parcă s-ar fi așteptat să zdrăngăne.
- Dar ce aveți aici?
- O căciulă.
- O căciulă?
- Da.
- Păi nu puteți s-o puneți ca plic. Colet poștal, da. Dar e foarte mare, nu pot să v-o pun așa, nu am voie, dacă se întoarce pe mine o să mă ia la întrebări de ce am pus-o. Colet e mai scump, dar nu am voie altfel.
Domnișoara, foarte calmă, zice:
- Păi la Oficiul 10 am pus mereu așa, ei de ce au pus-o?
- Păi nu știu de ce, dar eu nu am voie. Puneți-o colet.
- Păi era coadă la colete.
- O fi fost, dar eu nu am voie.
Domnișoara își ia căciula înapoi și o întreabă pe oficiantă:
- Nu vă supărați, cum vă numiți?
- Cum mă numesc eu?
- Da.
- Oficiant cutare.
- Mulțumesc, zice domnișoara îndesându-și plicul cu căciula în sacoșă, sacoșa devenind astfel foarte mare.
Totul pe un ton calm, calm, de mi-am adus aminte de Marin Moraru și Radu Beligan  în Căldura Mare a lui Caragiale. Așa că n-am putut să mă supăr. Când mi-a venit rândul am cerut niște timbre,că am niște căciuli de trimis.

http://www.youtube.com/watch?v=XAULkhoSOH4

Comentarii

Postări populare