Postări

Se afișează postări din martie, 2014

India – victima „culturii” româneşti

Imagine
Amita Bhose India – victima „culturii” româneşti
Revoluţia din decembrie 1989 mi-a readus visele. Am visat din nou că voi avea posibilitatea să pregătesc specialişti în cadrul Universităţii, că studenţii mei vor traduce nemijlocit operele lui Tagore şi ale altor scriitori bengalezi, de asemenea, că vor traduce literatura română spre a fi publicată în India, unde prin activitatea mea s-a creat un interes larg pentru cultura română. Numirea domnului Mihai Şora în funcţia de ministru al Învăţământului mi-a dat o mare speranţă. Ştiindu-l un pasionat admirator al culturii indiene, am crezut că va aproba înfiinţarea unei catedre de bengali, ceea ce există în mari centre universitare din Europa, ca Londra, Paris, Moscova, Helsinki şi Praga. Atunci au fost multe schimbări în învăţământul superior, inclusiv titularizarea şi avansarea cadrelor didactice. Dornică să ţină pasul cu ele, Catedra de limbi orientale a Universităţii Bucureşti a avansat pe toţi membrii corpului profesoral (minus unu), ac…

Andrei Pleșu și iubirea culturii

Imagine

”Peste tot numai handicapați”

Râde, se împiedică, iar râde, coboară învârtindu-se, privește în urmă și zice, râzând:
- Peste tot numai handicapați!
În urma tinerei, șoferul autobuzului se chinuiește să deschidă o trapă, să o facă scară pentru femeia în cărucior cu rotile.
Nu are un picior și e singură, într-un cărucior cu rotile, în autobuz, așteptând, resemnată, ca acea trapă să facă legătura cu pământul și să poată coborî.
- Să-ți dea Dumnezeu toată sănătatea din lume! spune ea întinzând mâna șoferului care o și ajută să coboare.
Manevrează cu îndemânare căruciorul vechi și o privesc dispărând pe trotuar, într-o mulțime indiferentă.
Privitori ca la teatru am fost toți, șoferul așază trapa la loc, aceasta se face podea iar eu stau în picioare lângă  ea un minut mai târziu, în autobuz, privind-o tâmp, neîndrăznind s-o ating cu piciorul, descoperind-o datorită acestei femei care a luat Bucureștiul pieptiș.
Un gust amar, râsul tinerei ce răsună în urechi, o porta-voce a unei lumi indiferente și cinice, peste imagine…

Aș bicicli dar n-am cum

Privești cerul, dar e înnorat precum cei care-ți bagă-n față două țeline la doi lei, două legături de pătrunjel la un leu, două pomelo la 5 lei. O lume înnegurată și din ce în ce mai agresivă - verbal, gestic. Treci printre ei încercând să-ți ascunzi sufletul, să-l acoperi, însă nu ai cum, vorbele lor te săgeată și-ți risipesc seninătatea. Gesturile lor murdăresc, pe zi ce trece, o lume ce se scufundă și ai impresia că ești într-un film grotesc, vechi, cu o lume ce a dispărut. Pe când, de fapt, tu dispari, cu lumea ta cu tot.
Pe o stradă marcată de o barieră, ducând spre piața Obor, un bodyguard tânăr, purtând uniforma BGS, țipă la un domn de vreo 60 de ani, proptit cu mâinile pe ghidonul bicicletei. Bodyguardul urlă:
- Nu-nțelegi că nu ai voie? De aici până aici, toată porțiunea asta, nu ai voie! E semnul pus la intrare, la barieră!
- Cum adică nu am voie? Cum să nu am voie?
Vocea bodyguardului o acoperă pe cea a biciclistului, latră, mușcă din aer. Nepăsători, oamenii trec pe lângă…

Cum s-a făcut de-am ajuns mare doamnă

- Hai la urzici, gata alese, doamnelor!
Țiganca vântură cu mâna mormanul de urzici de pe hârtia de ziar așezată pe trotuar iar tonul ironic lasă loc unei continuări: „fir-ați ale dracului de doamne!”

Suntem niște doamne, ce mai! Mai mult prin statut decât prin atitudine.
- S-a însurat cu o doamnă! i-a zis un amic unui alt amic.
Tonul era apreciativ. Amicul a răspuns, știind despre cine e vorba:
- Normal că s-a însurat cu o doamnă, doar are doi copii!

Doamne suntem numai și prin faptul că am ajuns la oraș deși tot prin noroi mergem, numai că acum ne scurturăm scârbite cizmele, deși în copilărie ne amuzam scufundându-ne tălpile goale în noroi. Și râdeam de noroiul care ne ieșea printre degete, încolăcindu-se în jurul lor.

Doamne suntem pentru că avem femeie la curățenie, făcut mâncare, crescut copii.

Doamne suntem că nu avem timp să mai facem o prăjitură și cumpărăm de prin târgurile de prin piețe prăjituri ”ca la bunica”. Bunica s-ar răsuci în groapă.

Doamne suntem și că nu mai cunoaș…