luni, februarie 23, 2015

Despre religie si mama ei

O sa spuneti ca sar de la una la alta si ca nu are deloc legatura cu protestul meu cu care va innebunesc. Insa uitandu-ma pe petitii online am vazut una care avea vreo 440 de semnaturi - era pentru scoaterea religiei din scoli. Nu spun ce comentarii erau, de mi-e rusine sa le reproduc. Sa nu-mi mai indoctrineze copilul era cel mai bland. Acum nu stiu care e relatia mea cu Dumnezeu ca nu prea ma duc des la biserica, dar nici prea prieteni nu suntem dar nici dusmani. Cand se clatina avionul incep sa ma rog si aproape ca jur ca o sa fiu slujitoarea lui Dumnezeu. Cand pun piciorul pe pamant uit, ca mai toata lumea. Sau nu ca toata lumea. Nu ma dau in vant nici dupa preoti, dar nu le inchid usa cand vin cu busuiocul si cu apa sfintita. Acum nu prea mai sunt eu in masura sa imi dau cu parerea daca e bine sau nu sa se faca o ora de religie pe saptamana in scoala, dar cum altceva nu se prea mai face, poate mai bine invata si ei cine e Sfantul Nicolae si o rugaciune. Ca fiica-mea cam asta a invatat in toata gimnaziala. Nu a fost indoctrinata si nu a simtit vreo constrangere sa participe la orele de religie. Cred ca a avut asa, un moment de mirare, cand doamna de religie a tras o palma unei fete in veceu, spunandu-i:
- Sa nu te mai prind in toaleta fetelor, nenorocitule!
dar asta s-a intamplat doar pentru ca fata respectiva inca nu se hotarase carui gen apartine si era usor de confundat cu celalalt sex.
In rest, nimic deosebit de raportat.
Deunazi insa eram in metrou si am lasat deoparte cartea pentru ca discutia era de-a dreptul neobisnuita. O fetita de vreo 10 ani ii povestea bunicului ce au facut la scoala. Mai, dar chiar facusera scoala, din ce-i povestea. Apoi ii marturisea ca e foarte fericita ca poate merge si ea in excursie, fiindca s-a schimbat data!
- Stii, eram atat de fericita, ca imi venea sa ma duc pana la cer, sa iau o bucata de nor si sa vin cu ea pe pamant.
Atunci chiar ca era sa scap cartea din mana.
- Stii, as vrea sa o sun pe mama, ca sunt nerabdatoare sa-i spun. Avem minute pe telefon?
Ceva nu era in regula. Copilul asta nu statea pe tableta, nu avea casti in urechi, ce mama dracului, chiar vorbea cu bunica-sau si nu-l repezea, nu se obraznicea la el. Nici macar telefon nu avea. Dar era foarte fericita. Ba mai voia sa-si si ia niste suveniruri din excursie - de vreo 20 de lei.
M-am gandit ca m-am intors in timp si ca asist la o scena din anii 1980. Mi-a picat privirea pe ecusonul de pe geaca: Scoala gimnaziala Sf Trei Ierarhi.
Dintr-odata m-am lamurit.

Acum nu stiu daca mi-as da copilul la Scoala gimnaziala Sf Trei Ierarhi daca ar mai fi cazul de a alege o scoala. Am intrat pe site-ul lor, de curiozitate - fotografii cu profesori tineri si senini, veseli. Nu pareau a zambi fortat. Ziceam ca nu stiu daca mi-as da copilul la aceasta scoala, habar nu am, la ce debandada e acum in invatamant mai ca raspunsul ar fi da (asta la o prima vedere, deci nimic aprofundat, sa nu fiu pusa la zid) insa cred cu tarie ca o ora de religie pe saptamana nu ar avea de ce sa strice copiilor. Sa invete si ei sa-si faca o cruce si sa spuna o rugaciune, ca multi copii nu aud cuvantul cruce decat in injuraturile parintilor. Copiii aia au murit la Revolutie si ca sa ne putem inchina fara frica, pe strada, si noi, acum, nu stim cum sa mai dam cu pietre in icoana de pe peretele scolii.

luni, februarie 16, 2015

Protest


Dacă nu ar fi Amita Bhose mi-aș băga picioarele în cultura română!

Pe Eugen Simion l-am avut profesor. Foarte bun profesor, jos pălăria! Ca academician, slujește cultura română iar acum vreo câțiva ani, când am încercat să am o intervenție neprogramată de Zilele Culturii Române, mi-a făcut semn pe ceas, iritat, că e târziu. Vorbisem câteva minute despre Didi - Amita Bhose​. Amita Bhose merita, poate, câteva minute din timpul academicienilor. A slujit cultura română timp de 30 de ani și niciodată nu s-a uitat la ceas.
Acum ceva vreme, citeam că Eugen Simion a fost suspendat din Uniunea Scriitorilor pentru că nu și-a plătit cotizația de membru. Când avea să-și plătească datoria avea să fie repus în drepturi. Cineva era foarte indignat - cum, dar Eugen Simion și-a plătit contribuția prin activitatea sa, prin îngrijirea edițiilor Eminescu! Dacă e să urmez acest raționament, și Amita Bhose și-a plătit contribuția cu vârf și îndesat. A cercetat toată viața manuscrisele eminesciene, le-a îngrijit și publicat chiar și în Operele complete ale lui Eminescu, Editura Academiei. Ba l-a și tradus pe Eminescu în limba lui Tagore. Ba și-a dat și doctoratul în Eminescu și din dragoste pentru opera lui Eminescu a trăit în România comunistă, fără privilegii.Da, și dânsa a fost membră a US (bineințeles, nu se plătește cotizația după moarte dar altceva vreau să spun). Prin Editura Cununi de stele​, pe care am înființat-o pentru a-i publica opera - și Dumnezeu mi-e martor că așa este și că toți bănuții se duc pe dări și plata tipăririi cărților - plătesc și acel timbru literar de 2% din valoarea cărții. Banii se duc într-un cont al Uniunii Scriitorilor. Habar nu am ce se întâmplă cu acești bani, cine beneficiază de ei.
Asta e, unde-i lege nu-i tocmeală. Am vrut editură, am editură. Însă zilele astea e pe cale să se aprobe un proiect de lege - printre inițiatori se află și Uniunea Scriitorilor - prin care timbrul literar să aibă o valoare fixă. Un leu. Cică așa ”se va aduce un sprijin neprețuit culturii românești”.
Acum, pentru necunoscători, haideți să vă explic: Cartea are deja 9% tva si 2% timbru literar. Plus că mai plătesc, din valoarea încasărilor, 3% impozit. Dacă am o carte de poezii de 10 lei, din acești 10 lei timbrul literar actual e 0,2 lei, bani  care se duc la US. Conform noului proiect, din cei 10 lei, 1 leu - adică 10% - se va duce la US. Plus 9% tva, plus 30-50% comisionul librăriilor (depinde de librării, rare sunt cele ce mai au 30-35% comision) ajungem lejer la vreo 55-60% din cei 10 lei. Adică dintr-o carte pe care o vând cu 10 lei, 6 lei se duc rapid. Iar cei 4 lei care rămân înseamnă prețul exemplarului pe care-l tipăresc, în tipografie. Din ce încasez, din aia patru lei care mai rămân, mai dau 3% statului, ca impozit pe încasări.

Așa că de-asta zic: îmi pare rău, dar dacă nu ar fi Didi - Amita Bhose - mi-aș băga picioarele în ea de cultură română! Mi-aș vinde casa, m-aș muta într-o cămăruță din Barcelona, cu vedere la mare, și aș citi toată viața care mi-a mai rămas. În franceză, că în română, după cum merg lucrurile, nu prea o să mai avem ce citi.

Iar dacă mai apare vreun ciumpalac pe la vreun târg de carte - asta dacă o să mai apuc vreun târg de carte -  care să-mi spună că o carte la 10 lei e scumpă, să știți că știrea despre editorul nebun care a bătut un îndrăgostit de carte e despre mine.

Să fim sănătoși!