joi, martie 05, 2015

Viața e în altă parte

Facebook-ul îmi pare o gaura cheii pusă direct în fața ochilor noștri și pe care, de cele mai multe ori, nici nu am avea vreo dorință de a ne uita. O defulare a frustrarilor si o incercare de a fi ceea ce nu suntem: adică frumoși, deștepți, bogați. Un album cu poze de familie pe care, dacă l-am vedea în casa unui cunoscut, nu am ști cum să îl evităm, căci ne-ar plictisi de moarte florile din buchetul nașei sau somonul din farfuria de la botez. Înainte, oamenii intrau în casele vecinilor și-i invidiau pentru covorul persan. Acum am evoluat, intrăm direct în intimitatea lor. și asta fără a ne mișca de pe scaun: vedem ce mănâncă, unde pleacă în week-end - neapărat în străinătate, ce le fac odraslele. De multe ori sunt în dilemă și trebuie să-i ajutăm: roz sau mov?
Nu contest utilitatea lui. E un mijloc de promovare gratis și eficient, e un mijloc de a-ți regăsi vechi cunoștințe. De a afla ce evenimente sunt, ce mai e frumos prin lume, ce mai e urât prin lume - cum e mărturia unuia dintre violatorii studentei indiene, din autobuzul din Delhi. De a împărtăși bucurie sau tristețe cu ceilalți. Dar am impresia că în ultimul timp prietenii virtuali ai oamenilor cu conturi de facebook sunt mai numeroși decât prietenii reali, în carne și oase, oameni palpabili, cu care te poți întâlni și pe care-i poți privi în ochi, întrebându-i ce mai fac.
Viața e, totuși, în altă parte.

miercuri, martie 04, 2015

De la Eminescu și Tagore la obsedatul de femei și codoșul bătrân


Nu am știut că Eminescu are ”o operă pornografică” (10 poezii). Dacă mă iau după dimensiunea operei lui - publicată în 14 volume mari (gen tablou, ca sa se inteleaga ca nu e vorba de volumase) de Editura Academiei pe vremea academicianului Zoe Dumitrescu Busulenga, apoi cele 10 poezii pe care mintea unui botoșănean le-a scurmat  nici nu cred că pot fi numite „operă”. Culese de prin popor, au fost spuse pe la petreceri. De aici până la a da un titlu mare, in Adevarul de Botoșani - ”Eminescu și opera pornografică. Obsedat de femei, geniul din Botoșani își refula cele mai bolnave dorințe în poezii deocheate: iubea carnal, crâncen, total” - ca să vândă ziarul, apoi mie asta mi se pare pornografie. Să dai un astfel de titlu, apoi mi se pare că ai avea dorințe bolnave.
Nu am știut, până la 15 ianuarie anul acesta, nici de ce a murit Eminescu - Editura Academiei a scos o carte cu părerea medicilor despre moartea lui, carte care s-a epuizat în aceeași zi, în timpul „omagierii” lui Eminescu la Academia Romana. Îngrijită de academicianul Eugen Simion - da, criticul suspendat din Umiunea Scriitorilor pentru că nu și-a plătit cotizația de membru. US care vrea să încaseze un timbru literar mai mare de la edituri, dar ea, în interiorul ei, nu prea își respectă îndatoririle, din moment ce nici cotizațiile nu prea și le plătesc membrii cei de onoare.

Nu știam toate acestea și drept să vă spun nici nu aș fi dorit să le știu. Știu însă că Eminescu al nostru  a scris Sărmanul Dionis, Scrisoarea I, Mai am un singur dor, Luceafărul. Că a fost revizor școlar și a militat pentru un învățământ care să pună elevii să gândească, nu să repete mecanic. Că-și iubea țara și nu se temea să-și salute semenii, la Viena fiind, în plin imperiu austro-ungar, cu îndemnul „Trăiască nația!”. Știu că datorită lui Asia a auzit de cultura română și mai știu că o indiană, Amita Bhose​ - Didi, sora mai mare a lui Eminescu - s-a stabilit în țara noastră din dragoste pentru opera lui Eminescu. Și-a dat doctoratul în Eminescu și a cercetat si scris despre opera sa, întru universalitate. În cele 14 volume de mai sus se află și un studiu al domniei sale - despre Proza literara a lui Eminescu și gândirea indiană - și transcrierea, însoțită de aparatul critic, a traducerii Gramaticii sanscrite mici a lui Franz Bopp, traducere din sanscrită pe care Eminescu o făcea între anii 1984-1986, la Iași.

Mai știu că indienii nu-și denigrează poeții naționali - n-o să vedeți un rând urât scris despre Tagore. Dar mai știu și că singurul român care a scris ceva urât despre Tagore a fost Mircea Eliade. În Maitreyi spune despre Tagore că e „codoș bătrân”. De-asta zic, poate că e o „dorință bolnavă” în mințile românilor, de a defăima și murdări. Să nu-i băgăm pe toți în aceeași oală, da, știu, voi, cei ce citiți nu sunteți ca ei etc. Dacă nu ne respectăm valorile eu cred că nu ne respectăm pe noi înșine și atunci cum să avem pretenția de a fi respectați de alții?

marți, martie 03, 2015

Tu te protejezi. Eu de ce nu mă protejez?

„Nu are rost să mă enervez, mă protejez, și așa nu schimb nimic.”
Deviza societății. Nu intervin când un puști își lovește colegul, pe stradă. Când vecina duce cățelul în grădinița blocului, ca să-și facă nevoile. Când pasagera din metrou urlă în urechea mea. Când femeia de la ghișeu  o ceartă pe bătrână că se mișcă încet. Când... Oricând. Că oricum nu schimb nimic și nu are rost să mă enervez.
Să ne protejăm... De cine?
Eu una nu mă protejez deloc. Și constat că oamenii reacționează, totuși. Adică societatea se mișcă. Dacă îi atragi atenția omului de serviciu că nu a făcut curat în grădinița din fața blocului, până la urmă va pune mâna pe mătură. Dacă pui un anunț că s-a făcut curat și îți rogi vecinii să folosească coșul de gunoi o să vezi că din cinci, doi se cvor conforma. dacă îi atragi atenția celui din spatele tău, la coadă la poștă, că te deranjează că vorbește tare la telefon, va încheia convorbirea. Dacă îi vei spune funcționarei de la ghișeu că nu e corect să țipe pe bătrână, se va uita ciudat la tine dar se va conforma. Dar pentru asta trebuie să nu te protejezi. Adică să te implici.  De fapt, să ai simț civic. Eu, recunosc, îl am. Nu pot altfel. Deși am crescut, până la 20 de ani, în pădure.
Eu cred că o societate nu se poate vindeca de cele rele dacă ne protejăm în sensul neimplicării. Nu țipând, chiar dacă ne-am enervat. Un pic de enervare nu face rău societății. Să-i spui unuia, pe ton normal, fără reproș, să strângă rahatul câinelui lui nu înseamnă că ți-ai stricat ziua si te îmbolnăvești de nervi. Eu cred că tocmai neimplicarea, nepăsarea ne-au adus aici - o Românie fără reguli, bun simț. Da, o să-mi spuneți că nu vreți să riscați să fiți bătuți pe stradă. Există și riscul ăsta, dar acum nu cred că e valabil sută la sută. Nu?