luni, aprilie 27, 2015

Strada Scării, singura stradă pictată din București. Sau unde vopselurile țin mai mult ca strada.

Am descoperit-o în plină iarnă și mi-am promis că o s-o văd cum se înprimăvărează, să mă bucur de cele 8 picturi ale Evei Radu realizate anul trecut - cu vopseluri speciale, care să reziste cel puțin un an.Înțeleg că a fost un proiect Bucureștiul la scară, susținut de o agenție de publicitate, Inițiative.
Cam 7 zile i-au trebuit artistei plastice să reproducă 8 clădiri sau monumente reprezentative ale Bucureștiului, pentru cele 8 rânduri de trepte al căror număr ajunge la 100 - Opera Română, Ateneul Român, Arcul de triumf, Muzeul Național de Artă (Palatul Regal), Mausoleul, Teatrul Național, Muzeul Țăranului Român și Palatul Parlamentului. Vi le spun eu pentru că s-ar putea să nu le mai recunoașteți așa ușor.
Cică strada Xenofon - cunoscută acum ca a Scării - are cam 200 de ani. Duce spre o piațetă ce pare că e în altă țară - acolo e un superb hotel de 5 stele - Carol, și-i făcea concurență serioasă o vilă total restaurată, în care un cuplu tânăr căra ghivece cu flori dintr-un portbagaj al unei mașini. Mai încolo, două alte clădiri, construite aproape în oglindă cândva, ilustrau acum doar puterea banului și a indiferenței- una fiind în paragină, alta fin complet restaurată.
- Doriți să faceți poze? m-a întrebat tânărul cu ghivecele în mâini, oprindu-se, poate, din cauza figurii mele dezamăgite.
- Nu, mulțumesc, am făcut. Mă uitam acum la trepte, că sunt deteriorate. Și la mizeria de pe trepte.
Tânărul a oftat și a dat din umeri. Se pare că l-am cam atins cu vorbele mele, căci am observat abia atunci că el era, de fapt, locatar - partea cu mizeria nu cred ca i-a convenit. Dar noi trăim în România - unde oamenii gândesc - nu mă interesează ce e dincolo de ușa mea. Poate că lui nu i-a convenit că sunt mulți turiști și-și lasă sticla goală de bere pe trepte. Sau chiștoacele, sau hârtiile. Deși nu părea că-l deranjează traficul. Drept să vă spun, nici pe mine nu m-ar fi  interesat dacă aș fi stat acolo, la înălțime.
Oricum ar fi, bucuria mea de ieri a fost mare. M-am simțit ca într-un oraș din afară. Am privit treptele, le-am fotografiat, am privit oamenii care veneau special să vadă strada și să se bucure. Cu toată bătaia care se încinsese între un cuplu la poalele străzii - că îmi era și frică să mai fac vreun pas, să nu iau vreo piatră în cap de la femeia dezlănțuită - eu m-am bucurat.

M-a întristat faptul că acel ciment din care au fost făcute treptele a fost mai puțin durabil decât vopselurile, căci erau mâncate, măcinate. Dacă nu or fi fost vandalizate. Nu cred. Ce ironie, nu? Să fie mai rezistente vopselurile decât scările! 

Cam cum arată acum strada de lângă Parcul Carol (pe lângă fântâna arteziană, cea mare) iată. Ca să vedeți cum arăta, iată:

http://www.mediafax.ro/social/singura-strada-cu-trepte-din-capitala-pictata-cu-cele-mai-importante-cladiri-din-bucuresti-cum-arata-acum-strada-xenofon-galerie-foto-12936283/foto/?p=3#title

Mai șterse sau mai vii, cele opt picturi îți bucură sufletul și te simți răsfățat de culoare. Așa că vă invit la plimbare.