luni, iunie 29, 2015

E copilul meu, ce te bagi?

S-a întâmplat așa: în hala Bucur Obor, în fața unei tarabe cu papuci din cauciuc.
Erau trei generații: nepoata avea cam cinci ani, nici cu sindrom Down dar nici fără nici un alt handicap. Bunica avea cam 45-50, fata ei, cam 20-25. Bunica își prinsese din urmă nepoata scăpată din ochi și-i trăgea palme grele la fund, înjurând-o de Dumnezei și de Christoși, târând-o spre taraba unde se afla fiica ei ce se uita la papuci. Fetița plângea înăbușit, fără zgomot, fără să o vadă cineva aproape, chiricită asupra neputinței ei de a riposta. Bunica i-a mai tras două palme grele la fund și a reluat înjurăturile.
- Las-o, gata, nu mai da în ea! Ai dat o dată, ajunge! spuse fiica, probând o pereche de papuci. Ia înjur-o mă și tu de Dumnezei! o îndemnă ea pe cea mică.
Cea mică rămase în aceeași poziție, cu spatele la bunică-sa, cu mâinile la gură și cu privirea în jos.
Oamenii râdeau: spectacol. Trei țigănci românizate un pic, care-și băteau și înjurau copilul.
Și n-am mai putut. I-am spus bunicii să nu-și mai bată nepoata.
- Și ce te bagi, tu? E copilul meu, ce te bagi?
- Adică eu te-am făcut eu te omor, nu? 
-  Și ce i-am făcut? Ce mare lucru i-am făcut? Las-o, că se preface!
Am întrebat-o cum s-ar simți dacă i-ar da cineva cu un par la fund. Și să se uite bine la copilul ăla, că e o mână de om.  Ea fiind o zdrahoancă.
- Și ce vrei de la mine? Ia-o mă, tu și crește-o! Auzi la ea, că să nu mai dau în ea! Ia-o, mă, tu, acasă! Că dacă mai târziu îți bagă mâna-n geantă și te fură zici că nu a fost crescută cum trebuie! Ce-mi spui tu mie cum să o cresc!
A plecat făcând tărăboi. Și-a uitat pe tarabă, de nervi, și papucii cumpărați de fiică-sa, de s-a dus vânzătoarea după ea.

În urma lor eu am simțit aceeași durere pe care o simțise copilul acela care avea și un ușor handicap psihic. Primisem o mulțime de palme de la spectatori. Nici unul nu intervenise în nici un fel.

vineri, iunie 19, 2015

Despre mame

Tatăl lui avusese multe „neveste”. Femei pe care le aducea în casă, o perioadă. El plecase de acasă într-o zi, după ce o bătuse pe una dintre ele. Și-a luat lumea-n cap. De împăcat, s-au împăcat târziu, cei doi, tată și fiu. Pe ultima nevastă, cu acte, de această dată, tatăl lui o prinsese cu un alt bărbat. Când o luase de nevastă, aceasta avea 18 ani. Mai aproape de vârsta fiului decât a soțului. Boierul divorțase, însă avusese grijă de ea - s-o mărite din nou, să aibă bani, ce-i trebuie.

Fiul s-a însurat la rândul lui, a avut o fiică.
- Să-ți respecți întotdeauna mama, e una singură, e unică, îi spunea acesta fiicei sale.

El, sărmanul, crescut fără mamă deși printre atâtea „mame”, știa el ce știa. Uneori însă, la casa lui și cu copil mare deja, îl apuca așa, un dor. Și zicea:
- Mă duc la mama.

Dintre toate femeile ce se perindaseră prin casa tatălui lui, el o ținea de mamă pe cea care, când se măritase cu taică-său, avea 18 ani și avea să-l înșele. Cu el însă se purtase ca o mamă.


joi, iunie 18, 2015

Zâna măseluță

- Ce frumoasă ești, ce mare ești....
Mama râde, mândră, fetița de vreo 7 ani pare imună la complimente, căci are o problemă: i se va scoate un dinte și nu e prea încântată. Doctorița îi câștigă încrederea, îi povestește că și fetița ei a venit pentru același lucru, iată, în cutia asta sunt dințișorii ei și ai altor copii. Din când în când fetița ei vine și se uită la dințișorii ei.
Cum îi recunoaște? Ei, îi recunoaște, doar sunt ai ei. Uite, aștia doi. Și o să-l pună și pe al ei aici, în cuțiuță, iar Zâna măseluță o să-i aducă altul.
Din cabinetul alăturat nu se mai aude nimic, semn că totul decurge bine. Sau poate că nu am mai auzit eu, atentă la dintele meu și la propria mea Zână măseluță, o doamnă doctor care are niște povești extraordinare. Pe lângă faptul că dânsa e extraordinară.
- Unde e Zâna măseluță? întreabă fetița la un moment dat, apărând din al treilea cabinet. Unde?
Fetița chiar o caută, se uită după ea. E dezamăgită că nu o găsește. Ajunge lângă scaunul stomatologic unde mă aflu eu.
- Uite-o pe Zâna măseluță, e doamna doctor - spune o asistentă, arătându-i-o pe doamna doctor.
- Nu ea, cea adevărată.... se smiorcăie fetiță și trece în celălalt cabinet...
Doamna doctor continuă să-mi trateze dintele pe care se încăpățânează să-l salveze.
- Mințiți copilul cu televizorul, o aud spunând încet, fără patimă, fără reproș. Ca dintr-un alt timp. Căci amândouă știm că în copilăria noastră dintele era aruncat peste casă, îl lua o cioară și ne creștea altul, frumos și sănătos.

miercuri, iunie 17, 2015

Sadoveanu, bunicul

- Unde ai vrea să mai mergi, dacă ar fi să mai mergi? a întrebat-o bunicul.
- La Sadoveanu.

Avea 8-10 ani și bunicul o luase la masă la Sadoveanu, la Călinescu. La acesta din urmă a văzut cea mai mare bibliotecă dintr-o casă. În camera de lucru - cu un birou mare, lung - toți pereții formau o bibliotecă. Bunicul o dăscălise timp de câteva zile:
- Ai grijă cum ții coatele, nu vorbești neîntrebată. ai grijă cum stai.
Deși exista și o doamnă Calinescu, aceasta nu a fost de față. Masa a fost servită de o doamnă. Călinescu i s-a părut un pic rigid, distant. Nu au stat mult. Bunicul nu era prieten cu el, dar se cunoșteau.
La Sadoveanu însă....au stat toată după-amiaza. Au mâncat într-un foișor, în curte. Un foișor care parcă nu era terminat. Sadoveanu avea o mulțime de flori însă nu așa cum văzuse ea, în straturi, straturi. Creșteau amestecate, s-a și mirat. Aveau însă ele o ordine a lor.
Era mâncăcios, Sadoveanu. Și era așa.... ca un bunic. I-a spus și povești.

Povestea aceasta mi-a fost împărtășită, cu lacrimi în ochi de emoția amintirii, de doamna stomatolog, o doamnă elegantă, stilată și foarte bun medic. Cred că e cel mai bun medic stomatolog pe care-l cunosc. V-o împărtășesc și vouă pentru că e o poveste atât de frumoasă, povestea unui copil care a fost în preajma unor oameni mari, oameni pe care noi îi știm doar din cărțile scrise de ei.  Și-i mulțumesc pentru emoția acestor clipe.

Spiritul civic si prostia

Să ai spirit civic înseamnă, pentru mine, să mături și în fața ușii tale. Nu vorbesc acum de atitudinea în public - în locul în care ai ales sau nu să locuiești. Vorbesc despre gesturile acelea normale - să vopsești ușa de la intrarea blocului sau să speli ușa de la intrarea blocului. Eventual să dai și cu un pic de lavabil. Să dai zăpada de pe trotuar. Să pui o floare pe hol și să o și uzi. Să faci să-ți fie drag când intri în bloc.
- Dar de ce faceți dvs?
- Dar ce v-a apucat?
- Cine v-a pus?

Se uită ciudat la tine, te mai și blagoslovesc în gândul lor - Uite-o și pe proasta asta!

Da. Recunosc. Sunt o proastă. Și vreau cât mai mulți proști de genul ăsta.

Să ne îmbrăcăm românește

A început înt-o joacă. Un tricou, o mașină de cusut veche, de pe vremea studenției, când timpul era veșnicie. O bucată de dantelă din bumbac, o bucată de material cu motiv românesc...



Și iată, acum mă îmbrac românește. Eu și prietenii mei. Eu și cei ce-mi devin amici, căci cei ce ajung aici, pe blogul acesta, nu-mi vor mai fi străini.

De dorești un tricou cu motiv românesc poți să-mi scrii la email: comancarmen@gmail.com

Tricourile sunt din bumbac, dantela este din bumbac. Un tricou este 35 de lei. De dorești, poți alege și o carte scrisă de mine, din seria








Cum s-a făcut...

www.edituracununidestele.ro

 În acest caz, ai o carte cu autograf si un tricou cu 50 de lei. Le trimit prin posta, de nu ești din București.

Să fim sănătoși și să ne bucurăm de fiecare clipă.









vineri, iunie 12, 2015

Namaste India

Trei zile de sărbătoare. Vineri dimineața ne reîntâlnim, după un an. Suntem cam aceiași și ne salutăm cu bucurie. Ne întrebăm de sănătate și ne urăm zile bune. Ne simțim bine aici, la Muzeul Național al Satului și ne bucură revederea. Vineri e o zi mai liniștită din punct de vedere al vizitatorilor și al evenimentelor, însă week-end-ul...
Wek-end-ul e al culorii, al revederii, al spectacolelor. Al mirării - oameni care nu știau de Didi - Amita Bhose. Al prețuirii.

Întâlnirile mele au fost ale bucuriei - cu dansul indian clasic al Centrului de arte Euterpe. Cu familia Chaterjjee - el, regizor, ea, Kaberi Chaterjee, specialistă în dans Tagore, cu studii la Shantiniketan, universitatea fondată de însuși Tagore și masterat în dans Tagore (printre puținele persoane din lume cu master în dans Tagore) La lansarea celor trei cărți Tagore a citit din Amintiri, în bengali. Am simțit cum timpul s-a oprit, nu se mai auzea decât vocea sa. Oamenii erau fascinați de timbrul vocii sale. În saptele scenei i-au dat lacrimile și de atunci este KaberiDidi, pentru mine.

Am văzut-o apoi dansând, pe scenă dar și în drama cântată Chitrangada, a lui Tagore, regizată de soțul său, Obhi Chaterjee. Ca o boare, plutea.

Am ascultat și un menestrel baul, o mână de femeie cu o voce care te mângâia pe suflet. Am avut parte de dans clasic kathak dar și in stil Bollywood, pentru toate gusturile.

 Programul manifestărilor și descrierea lor se află aici

http://namasteindia.ro/

Am întâlnit mulți români care au India în suflet.












Asta e important. Și mulți o au de ediția asta și pe Didi - Amita Bhose - în suflet.
Vă mulțumesc, dragi prieteni, pentru reîntâlnire. Să ne vedem la anul cu bine!

joi, iunie 04, 2015

Namaste India 5-7 iunie, Muzeul National al Satului. 8-9 iunie, Muzeul Taranului Roman

O sarbatoare care ne aduce India aproape.

Va astept la Muzeul National al Satului - 5-7 iunie, cu intelepciune gratis, cu carti cu reducere, cu bucurie.

Va invit si la lansarile Cununilor de stele si la atelierul de limba bengali, limba materna a lui Rabindranath Tagore si a lui Didi - Amita Bhose.

Sa ne revedem cu bine.

Programul Festivalului Namaste India 
 http://namasteindia.ro/