Postări

Se afișează postări din iulie, 2015

Mavrogheni, grecul care ne-a făcut o biserică dar ne-a făcut și cișmele, școală și spital

Imagine
Lângă impunătorul Muzeu al Țăranului Român din Piața Victoriei afli, de pașii te poartă agale, istoria măreață a unui loc mic ca întindere, însă mare ca desfășurare istorică, de parcă ar vrea să dea cu tifla matahalei vecine. O inscripție îți atrage atenția și afli că între 1898-1902 Brâncuși a cântat în Corul Bisericii Mavrogheni în timp ce era student la Facultatea de arte frumoase de la București. Curiozitatea te duce dincolo de poartă și intri în incinta curții Bisericii Mavrogheni, după numele domnitorului grec care a ridicat-o.
O biserică albă, nu foarte mare, ce fusese inițial mânăstire te așteaptă cu ușa deschisă. Te oprești în prag, privind doamna care șterge pe jos cu un mop. La îndemnul ei, intri o clipă, adresezi o rugăciune scurtă Fecioarei Maria, privești picturile, și ieși în curtea ce respiră liniște.
Descoperi, mirată, mormântul lui Heliade Rădulescu și-ți spui că nu știi nimic despre acest loc. Vei afla de pe site-ul bisericii
              http://www.bisericamavroghe…

Pentru bun simț nu există lege. Deci lipsa lui nu se sancționează

Totul decurge normal – întrebi care e ultima persoană la rând, completezi un formular și aștepți să intri. Sunt două persoane înaintea ta, ce noroc! Între timp mai intră o doamnă în baston care a fost și de dimineață însă nu avea cartea de alegător cu ea, noroc că stă aproape, o altă doamnă care doar vrea să lase ceva, un domn care s-a întors cu chitanta si timbrele fiscale. Cer voie să intre peste rând, ce să faci, oamenii aveau doar o completare de adus, pozele erau deja făcute, intri, lași, pleci. După tine mai vin câțiva – o doamnă cu nepot, fiu, o doamnă singură și la un moment dat apar vreo 5-6 persoane – ce noroc pe tine, îți spui, că te-ai trezit de dimineață. Numai că norocul tău se duce dracului fiindcă ăștia 5-6 – nici nu vezi bine câți sunt pentru că se tot rotesc de colo colo – se bulucesc la ușă, unul spune – Hai! – toți ceilalți intră grămadă în biroul evidenței populației și rămâne afară doar cel ce i-a îndemnat. Până să zici și tu un cuvânt măcar ăia au și întrat în b…

Arta la verde. Mulțumesc, prefer doar verdele

Imagine
Doi Buddha pe iarbă, așa-mi par de pe trotuar. Ce caută Budhha în fața Muzeului Țăranului Român? mă întreb. Pășesc pe iarbă și mă apropii. Doi Budhha fără capete, mâini sau picioare, doar bustul. Observ că un Budhha are sâni cu mameloane, deci e femeie. Nu-mi transmit nici o emoție cele două sculpturi, cu sâni ori fără. O fi de la vreme, că sunt 45 de grade? Mi-a murit simțul artistic sau poate că nici nu l-am avut?  Citesc plăcuța și mă dumiresc. Îi am în fața ochilor pe Adam și Eva bătrâni. Motivația gestului o dă autorul și vă las și pe voi s-o citiți.
Eu nu sunt artist și nu înțeleg curentele, arta în general. Nici nu înțeleg toate simbolurile, sau înțeleg mai puțin decât las să pară. Eu mă gândesc așa - oamenii bătrâni sunt slabi, cei foarte bătrâni sunt și mai slabi decât cei doar bătrâni. Dar poate că artistul are o slăbiciune pentru Buddha și atunci aș putea înțelege de ce îi confunzi pe cei doi cu Buddha, cel Iluminat.
Eva are trei dungi pe burtă - câte una pentru fiecare na…

Căsuțe de turtă dulce în București

Imagine
Îți atrag privirea imediat, căci sunt ca niște căsuțe de turtă dulce din povești. Te și minunezi că există așa ceva în București, aproape de inima lui - o străduță înfundată cu pornire din Episcopul Radu, foarte aproape de intersecția cu Ardeleni și de casa tinichigiului ornamentist de pe Episcopul Radu. Sunt câteva căsuțe pe strada Monahului - căci așa se numește străduța





- primele două fiind renovate, însă nepăstrându-se specificul inițial și fac notă discordantă cu restul. Te apropii de celelalte și mergi până la capătul străduței, minunându-te și încercând să ignori câinele ciobănesc care vrea să sară poarta și să te gonească din poveste. Doi tineri fac schimb de dosare în fața uneia dintre căsuțe, semn că acolo ar putea fi o firmă, deși tu ți-ai dori să-ți imaginezi alte poveșți despre locatari.

Dar, la urma urmei, cine ne împiedică să ni le imaginăm?

Casa cu cavalerul în armură

Imagine
Am văzut-o de multe ori, în timp, însă am uitat-o.  Până ieri. De departe pare o statuie pe acoperișul unei case. De aproape îți dai seama că e un cavaler în armură, ținând în mână un ciocan. Ciudat loc, îți zici, văzând cavalerul salutându-te de pe acoperiș. Apropiindu-te de casa albă odinioară, observi o inscripție care te anunță că e monument istoric și că datează din 1933, fiind casa tinichigiului ornamentist Alexandru Dimitriu. Nu orice tinichigiu ornamentist, ci cel ce a realizat decorațiunile din metal pentru clădiri publice, religioase, particulare. Printre clădirile publice, aflu cu uimire că a decorat Ateneul Român, Palatul Patriarhiei, Palatul Fundației Regale Carol I, Palatul Culturii din Iași, Gara de Nord. Ca semn distinctiv al breslei meșterilor fierari a instalat pe acoperiș acest cavaler în armură, de 3,5 metri, care stă cu spatele la intersecția străzilor Ardeleni cu Episcopul Radu (in spatele Căii Moșilor, până-n Eminescu).
Căutând date despre casă, am văzut o fotog…