Pentru bun simț nu există lege. Deci lipsa lui nu se sancționează

Totul decurge normal –  întrebi care e ultima persoană la rând, completezi un formular și aștepți să intri. Sunt două persoane înaintea ta, ce noroc! Între timp mai intră  o doamnă în baston care a fost și de dimineață însă nu avea cartea de alegător cu ea, noroc că stă aproape, o altă doamnă care doar vrea să lase ceva, un domn care s-a întors cu chitanta si timbrele fiscale. Cer voie să intre peste rând, ce să faci, oamenii aveau doar o completare de adus, pozele erau deja făcute, intri, lași, pleci. După tine mai vin câțiva – o doamnă cu nepot, fiu, o doamnă singură și la un moment dat apar vreo 5-6 persoane – ce noroc pe tine, îți spui, că te-ai trezit de dimineață. Numai că norocul tău se duce dracului fiindcă ăștia 5-6 – nici nu vezi bine câți sunt pentru că se tot rotesc de colo colo – se bulucesc la ușă, unul spune – Hai! – toți ceilalți intră grămadă în biroul evidenței populației și rămâne afară doar cel ce i-a îndemnat. Până să zici și tu un cuvânt măcar ăia au și întrat în birou.

-          Nu vă supărați, de ce intrați peste rând? Nici măcar nu ați cerut voie…

-          Au doar de eliberat buletinele, nu durează mult, răspunde tânărul.

-          Nu contează cât durează, nu aveați de ce să intrați.

Tânărul se proptește în fața ta și pare că nu are nici o logică și că nu înțelege nimic din ce încerci să-i explici. Nu vede care e problema – din moment ce durează puțin. Și cu ce mă afectează pe mine că au intrat ei? Din moment ce ei aveau doar de ridicat nu de depus? De ce să stea la coadă?

Îi spui că nu e program de eliberare buletine acum, dimineața. Că se intră în ordinea venirii. Cum se tot rățoiește la tine, îl faci nesimțit.

-          Femeie, auzi, ia vezi-ți de treaba ta! îți spune el încrucișându-și brațele pe piept.

În acel moment doamna care e cu nepotul și cu fiul se enervează și ea și se ridică de pe scaun, se proptește în fața ușii și decretează:

-          Eu m-am trezit cu noaptea-n cap să ajung aici, ia uite că nu o să mai intre nimeni.

Cearta are loc în trei acum.

Tânărul e de-a dreptul cretin și agresiv, verbal. Adică de ce nu ne vedem de treaba noastră, ce avem cu el?!

Și atunci îți vine ideea salvatoare. Ești în incinta poliției. Vor rezolva ei situația. Măcar să-l pună la punct pe individ, să-l sperie cumva.

Polițistul din curte se uită la tine ciudat.

- Ia vezi, mă, care e problema, îi spune altuia, aflat și acela  prin curte.

- Liniștiți-vă, doamnă, ce s-a întâmplat?

Genul de îndemn care are efect contrar. Polițistul are vreo 30 de ani. Înalt. Îi spui ce s-a întâmplat. Îi spui că a intrat peste rând și că vorbește jignitor, amenințător.

-          V-a înjurat?

Dacă nu te-a înjurat nu e jignire. Dacă nu are bun simț el nu are ce să facă. Ține de bunul simț al fiecăruia, el nu are cum să intervină și nici nu are de ce.

-          Dacă tânărul acesta trece pe roșu că nu are bun simț nici atunci nu interveniți, că nu aveți de ce?

-          Nu, atunci îi iau carnetul. Dar așa  nu am cum să-l sancționez și nu am de ce. Dacă l-a chemat cineva dinăuntru…

-          Nu l-a chemat nimeni.

-          Tot n-am de ce. Și ce v-a zis nu e amenințare sau jignire. Eu sunt obligat să intrevin dacă depuneți o plângere. Dacă depuneți o plângere că v-a jignit atunci pot să intervin. Altfel nu am de ce. Pentru bun simț nu există lege.

-          Dacă nu există lege pentru a avea bun simț există însă legi de constrângere să ai bun simț. Și de pedeapsă dacă nu respecți constrângerile.

-          Doamnă, nu există lege, nu înțelegeți? Nu am de ce să intervin.

Fierbi. Îi spui că are lege, că a intrat în afara programului de eliberare. Îi arăți programul, pe ușă.

-          Asta nu e lege, e un orar.

-          Care ține loc de lege, nu? Că altfel nu ar mai fi pe ușă.

-          Potoliți-vă, doamnă. Dacă ziceți că sunteți mai pregătită decât mine treceți în locul meu.

Și iese pe ușă, nu înainte de a-l întreba ce s-a întâmplat pe tânărul care, pe un scaun, rânjește satisfăcut și obraznic. Acesta îi spune că l-ai făcut „nesimțit” de câteva ori.

-          Un om fără bun simț e nesimțit, asta înseamnă cuvântul „nesimțit” – traduci tu din celălalt capăt al încăperii.

În urma polițistului, resimți furie și neputință. Nu voiai decât să  înțeleagă și să intervină. Să-i spună nesimțitului că așa ceva nu se face și că e cu ochii pe el. Că de data asta îl iartă, cu un avertisment verbal, dar că data viitoare îl arde. Voiai să te apere. Pentru că erai în sediul poliției și un individ îți spunea, cu mâinile încrucișate și amenințător, să-ți vezi de treaba ta, să nu te amesteci. Pentru că el e acolo ca tu să te simți în siguranță. Nu te-ai simțit, deși erai înconjurată de polițiști.

În acest punct al deznădejdei tale, fiul doamnei din fața ușii – cu înfățișare blândă, să fi avut vreo 40 de ani – se ridică de pe scaun și se apropie de tânăr. Se uită în ochii lui și îi zice, apăsat și printre dinți:

- Auzi, dacă mă întâlnesc cu tine pe stradă îți rup picioarele, ai înțeles? Ești culmea tupeului și ai depășit orice limită. Picioarele ți le rup dacă dau de tine pe stradă. Ai priceput?