joi, octombrie 22, 2015

Eu n-am văzut Parisul...

...spunea, în metrou, o fetiță de 7 ani.
Eu n-am văzut Parisul până la 40 de ani, i-aș fi răspuns, dar nu era locul să intru eu în vorbă.
Fetița căreia i se împărtășea dezamăgirea tocmai ce se lăudase că fusese la Paris, la Disneyland. Și mai fusese și în Dubai și în Londra și....

- Cu ani în urmă, de-i întrebai pe copii unde au fost, la revenirea din vacanța mare, îți răspundeau toți: „La țară, la bunici”. Acum, de-i întrebi, toți se duc în străinătate, spunea, la o ședință cu părinții, dirijorul Corului de Copii Radio, domnul Voicu Popescu.

Viața s-a schimbat, am putea spune, nu? Granițele s-au deschis....Porțile bunicilor au rămas deschise, însă în van se uită bunicii peste gard.

De nu-i iau cu ei, în concedii, părinții fac tot posibilul să-și trimită odraslele în tabere în străinătate. În România „nu se mai merită” să faci concediul. Nervi pe drum lung, condiții proaste, servicii și mai proaste, bani mulți. Dar acesta e alt subicet. Subiectul meu de azi e despre merit. Meritul de a primi ceva. Pe când eram eu copil, de eram cuminte, luam premiu și o ajutam pe mama la treabă mergeam și eu în tabără la Homorod. Acum, chiar de nu ești cuminte, căci premiu se pare că ia toată lumea, chiar dacă nu-ți faci curat în camera ta, nu mai spun de ajutat pe altul, tot primești o excursie în străinătate. Că e cu părinții sau cu școala.

Azi, meriți sau nu meriți, vezi Parisul. La 7 ani sau la 10. Azi, meriți sau nu meriți, primești totul pe tavă. De la părinți.

Cel ce n-are părinți sau are doar unul se pare că nu primește nici ce merită, căci nu are de la cine. Așa  e lumea orânduită. După ce că nu ai părinți nu ai nici bani (de regulă). Așa încât cel ce n-are bani pune osul la treabă și învață, să ajungă om mare, cu ceva stare și să poată vedea și el Parisul. Știe prețul banilor și cântărește mult dacă să ia o pâine sau un caiet. Cel ce are bani și de pâine și de caiet nici nu mai ia caiet, căci la ce-i trebuie, oricum nu scrie în el!

Acum, din ce am scris eu mai sus, cu un pic de exagerare se poate construi un silogism:
- Ai părinți, vezi Parisul fără să meriți.
- Nu ai părinți, nu vezi Parisul nici dacă meriți.
De unde reiese:
- Mai bine să meriți și să n-ai părinți decât să ai părinți și să nu meriți.

Stați că m-am încurcat.






luni, octombrie 19, 2015

Pupatul icoanelor și ploaia frunzelor

Mărturisesc, nu pot să pup icoanele și moaștele. Poate că rugile mele nu sunt ascultate dacă nu împlinesc și acest ritual, însă eu sper totuși ca Dumnezeu să-mi ierte această reținere. Mă gândesc că o mulțime de oameni și-au pus buzele pe sticla aceea și ceva mă oprește. Mă gândesc la bolile pe care le-aș putea lua dar cel mai mult și mai mult mă oprește sila. Mi se face silă când îi văd pe toți frecându-se de icoane și de moaște.
Ieri, de pildă, am fost la Curtea de Argeș. Lângă Mănăstirea Meșterului Manole se află biserica episcopală a Curții de Argeș și aici poți atinge racla cu moaștele Sfintei Filofteia.  Creștinii se închină de zor și pupă tot de zor - și sus, și jos - vreo patru-cinci icoane - cu Sfintii Petru și Pavel și cu alți sfinți - și apoi așteaptă ca cele trei-patru persoane să pupe moaștele. În fața mea, o femeie a scos un port chei din buzunar, pe ascuns, cumva, și l-a lipit de lacătul care străjuia racla, încercând să-și ascundă gestul, de unde deduc că nu era tocmai ortodox ce făcea. S-a lungit aproape pe raclă și gestul era de-a dreptul obscen. În spatele meu, cineva a explicat persoanei care o însoțea:
- Trebuie să pui cheile de la mașină.
O explicație pe jumătate, dar din care deduci ideea - vei fi ocrotit dacă atingi cheile mașinii de racla sfintei.
La intrarea în curtea mânăstirii, un preot sfințea o a doua mașină bengoasă. Sub capota ridicată tămâia motorul, iar proprietarii, niște țigani, erau în culmea extazului. Am și glumit, o glumă cam cinică dar poate că nu prea departe de adevăr:
- Ce le mai trebuie carnet sau să știe să citească, le-a sfințit popa mașina, gata, e suficient.
Să nu uităm că ne aflam aproape de Pitești, locul unde carnetele se eliberau pe bani până și celor ce nu știau a se iscăli.
Să nu fiu înțeleasă greșit. Nu încerc să arunc umbre asupra minunilor sfinților sau asupra credinței. Doar că mi se pare că pupatul icoanei nu este un gest igienic. La fel de neigienic este să-ți exhibi iubirea de Dumnezeu prin pupături repetate ale icoanelor și prin lungiri peste raclele sfinților. Despre aceștia din urmă nici nu știu dacă, de fapt, îl iubesc pe Dumnezeu sau doar imploră minuni de la el.

O să spuneți că dacă nu-mi convine.... Nu spun că nu-mi convine, doar că mi se pare un gest nelalocul lui. Îi prefer pe cei ce stau liniștit în fața unei icoane sau a unei lumânări. Pe cei ce se uită pe pereți, admirând picturile. Pe cei ce privesc zidurile și mozaicul podelei. Pe cei ce caută semnul roșu de pe peretele exterior, unde ar fi zidită Ana lui Manole. Pe cel ce se încăpățânează să caute mormântul regelui Carol al II-lea, căci mai nimeni nu știe unde e.  Adică pe toți cei care caută credința în semnul crucii făcut discret, pe cei ce ating racla cu pioșenie și respect. Căci dincolo de geam e o legendă, dincolo de geam e un miracol în care ne place să credem cu toții. Adulți și copii. Și nu avem de ce să spurcăm noi racla lungindu-ne pe ea. Dacă mă frec de o icoană nu înseamnă că Dumnezeu mă va iubi mai mult sau mă va ocroti mai mult, pe mine și pe familia mea.

Eu cred că îl va iubi Dumnezeu mai mult pe copilul care a răspuns că pe locul unde a căzut Meșterul Manole a apărut un izvor și acum e o fântână. Pe cel care s-a așezat pe banca cioplită în lemn și a ascultat ploaia frunzelor. Pe cel ce s-a uitat la brazii de diferite soiuri și vârste, constatând cât de firavi suntem.

Eu nu știu dacă Dumnezeu mă iubește mai mult dacă am stat pe bancă, în curtea Mânăstirii Curtea de Argeș. Știu doar că eu îl iubesc un pic mai mult ca înainte de a-i păși pragul. Știu că îi iubește și pe cei ce își lasă saliva pe chipul lui, căci el ne iubește necondiționat. Nu știu dacă aceștia însă îl iubesc mai mult după ce ies din biserică.

Nu sunt o mare creștină și nici nu mă dau. Sunt un om care, din când în când, se așază pe o bancă, în curtea unei mănăstiri, încercând să-și găsească liniștea și astfel. Privind turla unei biserici, privind frunzele ce cad în curtea unei biserici. Ieri am stat pe bancă împreună cu soțul meu și cu prietenii mei. Și am fost fericită și împăcată cu mine și cu lumea.

Să-mi ierte fericirea pupătorii înfocați de icoane.



-

miercuri, octombrie 14, 2015

Despre uniforme cu floricele și alte perfidii

Zilele astea e mare scandal în învățământ. O directoare a dat afară din clasă o elevă de 11 ani, în invective. Ar fi întrebat-o, retoric, dacă e proastă, și a făcut-o nesimțită. Apoi a trimis-o acasă. Fata a trecut o șosea cu patru benzi și a traversat o cale ferată, apoi a  ajuns acasă, plângând. Mama a venit imediat la școală și a făcut mare scandal. Directoarea a fost demisă.

S-a făcut dreptate. Părinții, indignați, au spus că astfel de dascăli atentează la sănătatea psihică, fizică a copiilor lor și îi terorizează. Ministrul învățământului a primit mingea la fileu și a zis că astfel de profesori nu au ce căuta în învățământ. Psihologii au văzut și ei un bun prilej de a îndemna oamenii să-i consulte. Nu gratis, desigur. Profesorii au fost și ei indignați, o, dar vai, cum, așa ceva nu se poate, așa ceva face breasla de râs. Până și elevii, prin vocea reprezentantulului lor, Horia Oniță, președintele Consiliului Național al Elevilor, au ripostat. Horia Oniță, elev, a catalogat profesorii de genul directoarei - „lichele feudale care ar trebui să înfunde pușcăriile pentru abuz în funcție”. Bineînțeles, toată lumea a aplaudat.

Știți ceva? Mi se face greață de atâta prefăcătorie.
Fiecare trage spuza pe turta lui. Părinții, profesorii, elevii, ministerul. Societatea. Când, de fapt, toată lumea e vinovată pentru ce se întâmplă. Societatea, ministerul, părinții, elevii, profesorii. În ziua de azi, nu ai voie să dai afară de la ore un elev. De trimis acasă, nici vorbă! Așa e regulamentul. Poate să sară elevul în clasă pe bancă, să urle, să dea cu profesorul de pământ - cum s-a mai și întâmplat. Nu ai voie să-l dai afară și gata. Elevul însă poate să facă mai orice - să nu salute, să fie obraznic, să stea pe telefon, să vorbească, să jignească, să și tragă o palmă unui profesor. Iar dacă acel copil e nesimțit apoi nu ai voie să-l faci nesimțit. Numai mama lui are voie, căci ea l-a crescut și ea l-a născut - după cum reiese și din dialogul mamei acestei fete cu directoarea - vezi articolul din Adevărul. Nimeni nu intervine când un părinte își face copilul prost, tâmpit, când îl bate. Eu te-am făcut, eu te omor, cam asta e conduita. Am văzut atâția oameni care își tratează copilul ca pe un gunoi, îl jignesc, însă în public iau atitudine de parcă ar fi cei mai buni părinți încât mi-e silă de prefăcătoria lor. Am văzut părinți intrând în clasă și luând la bătaie un elev, pe motiv că i-au bătut copilul. Elevi bătându-se între ei și chemând rudele în ajutor iar profesorii nu-i puteau exmatricula pentru că nu le permitea regulamentul. Am auzit de dirigintă care le duce elevilor băutură, la chefuri - e cea mai cool profesoară. O astfel de profesoară va fi oare vreodată reclamată că a dat afară vreun elev? Never. Am văzut elevi, pe holul liceului, aproape lipind la perete profesorii, în goana lor. Dar am auzit și o directoare care spunea - ”În liceul nostru nu se fumează”, deși eu trecusem printre elevii cu țigări în gură, în curtea liceului. Am  văzut-o pe fiica mea cu buza umflată pentru că învățătoarea i-a tras o palmă peste gură, pentru că vorbea întruna, și inelul ei mare i-a umflat buza. Nu, nu am zis nici bine i-ați făcut dar nici nu am făcut reclamație. I-am pus ei în vedere să nu se mai întâmple. Pe un ton destul de furios si de amenintator, e drept.  Nu s-a mai intamplat. O sa spuneți că astfel de învățătoare nu avea ce să caute în învățământ. Atunci aș zice - mulți părinți nu au ce să caute în profesia de părinte, dacă e pe așa. Căci rar am auzit vreun părinte care să spună că nu-și „atinge” copilul. Sau dacă e al meu pot să-l bat? Eu pe-al meu nu l-am batut, deci cu atat mai mult nu am fost de acord cu comportamentul ei. Dar nici nu am impuscat-o si nici nu am chemat presa. Iar invatatoarea aceea, ca sa stiti,  nu i-a ingradit copilului meu imaginatia. Nu i-a ingradit-o. A vazut ca e creativa si a a lasat-o sa viseze si sa-si dezvolte creativitatea. Vedeti? Nimeni nu e alb sau negru.

Să fii institutor da, e o profesie solicitantă. Mai ales în ziua de azi. Și astăzi puțini chemați mai sunt. Sunt profesori care jignesc și dau afară elevii din clasă. Dar sunt și profesori care iau sub aripa lor elevi și fac din ei oameni. Își fac profesia cu dăruire și dragoste. Că sunt din ce în ce mai puțini oare a cui e vina? Poți face o mulțime de regulamente, dacă societatea nu-și respectă dascălii atunci nu poți avea pretenția ca aceștia să-și respecte elevii. Tu, ca părinte, ai pretenția ca dascălul să-ți respecte copilul, însă tu și copilul tău vă purtați cu el de parcă ar fi la dispoziția voastră.
Văd că nu a sărit nimeni în sus că un elev a catalogat profesorii „lichele feudale”.  Dar un profesor nu poate să spună unui elev că e nesimțit. De fapt, asta este. Trăim într-o țară în care avem toate drepturile posibile. Pe care le înțelegem total anapoda, pentru că am construit o țară anapoda. Sărim toți de fund în sus, oripilați, căci, vai, trăim într-o țară democratică iar un profesor nu are voie să jignească un elev nici cu respirația, însă elevul îl poate face lichea și, eventual, să-i tragă o flegmă peste ochi. Iar părintele poate și el să intre în clasă oricând, chiar și în timpul orei, să-l tragă la răspundere pe profesor pentru că i-a dat odraslei lui un 4. Același părinte îl va reclama pe profesor dacă îl va lua de perciuni pe al lui copil însă el îl poate învineți acasă. Avem toate drepturile dar nu avem nici o obligație. Să se înțeleagă bine. Nu sunt de acord cu jignirile și pedepsele. Dar să nu fie de nici o parte. Nici a dascălilor, nici a părinților, nici a elevilor.


Horia Oniţă, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, a scris pe Facebook următorul mesaj: „Peste o zecime din directorii de şcoli din România scriu regulamente penibile care încalcă cel puţin 5 legi, se cred Dumnezei, nu fac nimic relevant la adresa calităţii educaţiei, zero cunoştinţe de management, nişte lichele feudale care ar trebui să înfunde puşcăriile pentru abuz în funcţie“.

Citeste mai mult: adev.ro/nw6o35
Horia Oniţă, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, a scris pe Facebook următorul mesaj: „Peste o zecime din directorii de şcoli din România scriu regulamente penibile care încalcă cel puţin 5 legi, se cred Dumnezei, nu fac nimic relevant la adresa calităţii educaţiei, zero cunoştinţe de management, nişte lichele feudale care ar trebui să înfunde puşcăriile pentru abuz în funcţie“.

Citeste mai mult: adev.ro/nw6o35
Horia Oniţă, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, a scris pe Facebook următorul mesaj: „Peste o zecime din directorii de şcoli din România scriu regulamente penibile care încalcă cel puţin 5 legi, se cred Dumnezei, nu fac nimic relevant la adresa calităţii educaţiei, zero cunoştinţe de management, nişte lichele feudale care ar trebui să înfunde puşcăriile pentru abuz în funcţie“.

Citeste mai mult: adev.ro/nw6o35
Horia Oniţă, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, a scris pe Facebook următorul mesaj: „Peste o zecime din directorii de şcoli din România scriu regulamente penibile care încalcă cel puţin 5 legi, se cred Dumnezei, nu fac nimic relevant la adresa calităţii educaţiei, zero cunoştinţe de management, nişte lichele feudale care ar trebui să înfunde puşcăriile pentru abuz în funcţie“.

Citeste mai mult: adev.ro/nw6o35
Horia Oniţă, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, a scris pe Facebook următorul mesaj: „Peste o zecime din directorii de şcoli din România scriu regulamente penibile care încalcă cel puţin 5 legi, se cred Dumnezei, nu fac nimic relevant la adresa calităţii educaţiei, zero cunoştinţe de management, nişte lichele feudale care ar trebui să înfunde puşcăriile pentru abuz în funcţie“.

Citeste mai mult: adev.ro/nw6o35
Horia Oniţă, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, a scris pe Facebook următorul mesaj: „Peste o zecime din directorii de şcoli din România scriu regulamente penibile care încalcă cel puţin 5 legi, se cred Dumnezei, nu fac nimic relevant la adresa calităţii educaţiei, zero cunoştinţe de management, nişte lichele feudale care ar trebui să înfunde puşcăriile pentru abuz în funcţie“.

Citeste mai mult: adev.ro/nw6o35
Horia Oniţă, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, a scris pe Facebook următorul mesaj: „Peste o zecime din directorii de şcoli din România scriu regulamente penibile care încalcă cel puţin 5 legi, se cred Dumnezei, nu fac nimic relevant la adresa calităţii educaţiei, zero cunoştinţe de management, nişte lichele feudale care ar trebui să înfunde puşcăriile pentru abuz în funcţie“.

Citeste mai mult: adev.ro/nw6o35v
Horia Oniţă, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, a scris pe Facebook următorul mesaj: „Peste o zecime din directorii de şcoli din România scriu regulamente penibile care încalcă cel puţin 5 legi, se cred Dumnezei, nu fac nimic relevant la adresa calităţii educaţiei, zero cunoştinţe de management, nişte lichele feudale care ar trebui să înfunde puşcăriile pentru abuz în funcţie“.

Citeste mai mult: adev.ro/nw6o35