Postări

Se afișează postări din 2016

Călcâiul lui Ahile

Era ca o păpușă ruptă de mâinile unui copil furios. Picioarele erau într-o poziție nefirească, întoarse, un pantof îi ieșise din piciorul umflat - deși erau sub zero grade ea era încălțată în pantofi, probabil singura pereche care o mai încăpea. Bastonul și căciula erau la jumătate de metru de ea, alături de doua sacoșe din făș, goale, și o geantă de umăr veche și jerpelită. Stătea acolo, jos, în fund, în poziția aceea nefirească, nedumerită parcă de ce i se întâmplase, fără să zică o vorbă, fără să ceară ajutor. La zece metri, stația de tramvai căsca gura, împreună cu mulțimea curioasă. Zăcea acolo și nimeni nu se mișca, o încremenire nefirească și de-o parte - spectatori - și victimă - bătrâna care căzuse.  Un domn din direcția opusă și o femeie tunsă scurt, cu un brad legat cu sfoară în brațe. Femeia și-a sprijinit bradul de balustradă, i-a spus că o să încerce să o ridice. Era grea, grea precum tristețea. Brațul pe care-l ținea femeia a fost preluat de un bărbat, aceasta i-a cules …

Cinci minute din viața ta versus o viață salvată

Avea sirena pornită dar stătea locului, fiindcă nimeni, aproape nimeni nu schița un gest că a auzit-o și că înțelege că e o urgență. Cele trei benzi erau ocupate și doar câte-un șofer încerca să se înghesuie cu mașina în celelalte, un gest care nu făcea decât să-i enerveze pe cei care simțeau apropierea ca pe o amenințare la adresa tablei mașinii. Aproape totul era încremenit în sunetul sirenei, un semnal care nu ajungea la aproape nimeni. La un moment dat cineva a început să claxoneze, un claxonat prelung, ca un vaiet. I-au urmat altele și altele dar abia dacă s-au mișcat câțiva.
În 5 minute, Salvarea înaintase 100 de metri.
Din mașina aflată aproape lipită de o mașină-școală care nu se mișcase la dreapta nici măcar o jumătate de metru, cineva a început să plângă. Nimeni nu l-a văzut plângând, pentru că toți își priveau ceasul.
Sirena s-a auzit la fel de tare, un vaiet continuu într-o mare de mașini înțepenite. În mașinile înțepenite, oameni cu suflet mort.

Cinci minute din viața ta …

25 noiembrie, Ziua internatională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

Vreun an și ceva, prin anii 2000, am avut o campanie împotriva violenței femeii, în revista Femeia la care lucram atunci. Cred că era printre primele campanii de acest fel - abia ce se înființase un departament pe la Camera Deputaților iar centrele de primire a victimelor violenței domestice se luptau să supraviețuiască. Am întâlnit atunci femei plecate de acasă cu copiii lor, femei cu priviri speriate, uitându-se în urma lor ca niște animale hăituite. Am fost în centre de găzduire, am fost la Târgșor, unde am întâlnit femei care-și omorâseră soții violenți. Una dintre ele era foarte tânără - avea vreo 20 de ani - si spunea că-i pare rău pentru suferința pe care a produs-o părinților ei. Cealaltă avea vreo 50 de ani și era profesoară - își pusese elevii să-l bată pe soțul bătăuș - să-i dea o lecție - numai că aceștia îl omorâseră în bătaie. Profesoara era după sobă și spunea doar - Mai dați, mai dați! Dăduseră până nu mai mișcase. Câtă suferință să fi strâns acest om în sufletul lui d…

Natyasastra, cartea teatrului

Imagine
Natyasastra. Pe 18 noiembrie am luat-o din tipografie, în plin Gaudeamus. Am lansat-o pe 20, bucurându-ne că suntem împreună și bucurându-ne de o reprezentație de dans clasic indian Odissi dăruită nouă de Iuliana Nălățan. Elena Andronache a vorbit alături de mine despre carte și sper să aibă drum deschis această unică enciclopedie a artelor indiene. Să-i mulțumim lui Didi - Amita Bhose - pentru acest dar al său - domnia-sa a tradus din sanscrită și era - și cred că și acum mai e - prima traducere în Europa a Natyasastrei. Studentul său cel mai bun de la sanscrită, Constantin Făgețan, a fost cotraducător.

http://www.edituracununidestele.ro/Carti.asp?ID=64

Natyasastra - cartea teatrului

Imagine
Curând. Lansare la Gaudeamus, duminică, 20 noiembrie, ora 12,30.

Traducere dn sanscrită de Amita Bhose și Constantin Făgețan

E prea cald!

Ar fi un personaj de poveste dacă nu ai avea de-a face direct cu el. Găleata cu mopul lăsate strategic pe scări, „să ne facem că muncim”, drumurile în sus și în jos pe scări, trântitul ușii ghenei, o gălăgie agitată care te-ar determina chiar să-l compătimești dacă nu s-ar vedea efectul acesteia, mai bine zis lipsa efectului. Căci îngrijitorul de scară se îngrijește de orice mai puțin de scară. -Marine, ce faci, Marine? îl întreabă administratorul pentru a cincea oară în acea zi. -Păi ce să fac, fac curat! -Unde faci, Marine, unde faci, că uite, scara e tot nespălată! -Păi acu fac la ghenă! Când face curat la ghenă nu face pe scară, când face în fața scării nu face în lift, când face în lift nu spală geamurile, când spală geamurile nu șterge balustrada. Marin, de fapt, e exemplarul tipic al omului puturos care te face din vorbe. Ghinionul lui e că treaba asta a lui nu se face singură, nu e ca grâul pe care-l arunci pe câmp și poate iese, poate nu, poate îl mănâncă ciorile, poate plouă și m…

Free hugs

Aveam profesori care ni se adresau cu „dvs”. Nici macar apelativul „domnisoara” nu era peiorativ. Ma deranjeaza cand oamenii se adreseaza chelnerului, vanzatorului la persoana a doua singular, chiar daca acestia au 20 de ani. Sau cand se prezinta fara nume si prenume, doar cu prenumele. Sau cand te iau la pertu de la prima intalnire. Dar da, imi plac imbratisarile prietenilor si pancartele cu Free hugs.

Minunatele locuri unde Garfield nu ar avea ce căuta

Imagine

Fortul 13 sau istoria tăcută

Imagine
Privești cuibul, făcut pe o conductă aproape lipită de perete, și pentru a nu știu câta oară te minunezi de puterea vieții. O fărâmă de rândunică își hrănește neobosită cei trei pui cu caș la gură. La toamnă toată familia va pleca spre a se reîntoarce în primăvară, va cârpi cuibul și ciclul vieții se va relua.
În dreptul ușii apare un bărbat care se prezintă simplu și-ți strânge mâna cu fermitate, încercând să distingă în privirea-ți ce te aduce taman acolo. Pe coridorul îngust, cuibul rândunelelor rămâne în urma voastră, iar voi vă îndreptați spre Fortul 13 Jilava, un loc al suferinței fără întoarcere pentru mulți. Probabil că vizitatori – doi la număr – si gazdă sunt la fel de nedumeriți, dar se pare că și unii și alții au văzut multe la viața lor, gazda sigur mult mai multe decât cei doi care au sunat ieri să se programeze pentru a ajunge la locul unde s-a sfârșit din viață Monseniorul Vladimir Ghika sau celula mareșalului Ion Antonescu. Căci de nu ești prin vreo asociați…