Postări

Se afișează postări din februarie, 2016

Album de familie

Cele mai plicticoase momente, cand mergeai in vizita, erau cele ale albumului de familie. Albume cu bunici, stabunici, pe front, dupa front, in sosea, in costum national. Albume cu nunti, botezuri... Chipuri necunoscute, multe, multe, ti se perindau prin fata ochilor si degetul gazdei indica fara mila nume si chipuri, chipuri si nume. Cu coada ochiului te uitai la cotorul ramas, te luau transpiratiile, te foiai, dar erai tinutit locului - Stai sa o vezi si pe-asta, ca asta e cea mai frumoasa.... Dadeai din cap, scoteai doua vorbe de admiratie, mai degraba niste interjectii si plecai naucit.
Asta era inainte de facebook.
Acum, cele mai interesante momente ale facebookului, cele care atrag si cele mai multe likeuri si comentarii, sunt albumele de familie. Albume cu bunici, strabunici, pe front, dupa front, in costum national. Albume cu nunti, botezuri....

Hitler e printre noi

Nu ne plac batranii. Sunt inutili, miros a naftalina in cel mai bun caz, nu au dinti in gura si sunt imbracati in culori sterse. Au dupa ei o nelipsita sacosa din fas si sunt peste tot, te impiedici de ei oriunde te-ai duce. Mai nou sunt si la demonstratii, ai naibii. La manifestari vin ca la plimbare. Ce cauta ei acolo cand moartea-i cauta pe acasa? Eu as zice sa-i gazam, ca sa terminam cu ei. Asa, cum facea Hitler cu evreii. Sa facem si niste experimente pe ei mai intai, ca sa fie si ei buni la ceva.
Ce-am ajuns noi, oamenii, in ultima vreme? Indiferent pentru ce ies oamenii in strada, e dreptul lor. Indiferent de varsta lor, de statutul lor, e dreptul lor. Oamenii au murit pentru ca noi sa iesim in strada si sa ne spunem nemultumirile, oricare ar fi ele. Nu am vazut oameni in strada pentru ca niste parlamentari si-au votat pensii nesimtite. Nici ca s-au inchis spitale. Nici ca ne mor copiii in spitale. Cand niste oameni in varsta ies in strada, indiferent de motiv, ii…

Cea mai scurta lectie de franceza

Erau trei - o femeie si doi barbati. Ma priveau cu jena si cu aceleasi sentiment ii priveam si eu. Motivul era diferit, insa: eu imi oprisem privirea pe mainile muncite ale femeii si pe ridurile adanci brazdate pe fata. Aveau toti trei ochi obositi, de oameni truditi. Ei ma priveau cu jena cu care privesti un profesor de care-ti depinde soarta. Aveau dublul varstei mele acesti trei elevi intarziati, inscrisi la seral, pentru a-si pastra cine stie ce serviciu prapadit.
Din bancile in care se asezasera, la ora 7 seara, asteptau sa iau o creta si sa astern pe tabla niste cuvinte necunoscute, intr-o limba straina. M-am mai uitat o data la mainile lor, i-am intrebat cum ii cheama si, ocolindu-le privirea, le-am spus ca ne vedem data viitoare. Ora de franceza se terminase inainte de a incepe.
A fost cea mai scurta lectie 'predata' vreodata de mine.

Eleganta, pe patul de moarte

Imagine
Pe strada Romano, cu spatele la cladirea aflata pe locul unde era sanatoriul Caritatea, unde s-a stins Eminescu, o casa moare... A fost prima data cand era cat pe ce sa trec de poarta si sa patrund intr-o curte ce ma chema din amintiri nestiute. Am privit minute in sir usa din lemn, dar mai ales grilajul din fier de la demisol. O cladire scaldata-n soarele lui februarie....









Calitatea de prost

- In calitate de ce?
- In calitate de parinte.
- Nu se poate decat cu acordul studentului sau daca veniti cu studentul.
Parintele respectiv a zambit si a zis:
- Deci desi parintele e cel care-l sustine in facultate pe student....
- Si el plateste taxele, da, totusi nu poate vedea notele copilului lui decat cu acordul acestuia sau daca e insotit de acesta.
Parintele, om cu parul alb, trecut prin aceeasi facultate de stat, unde daduse examen serios iar secretara o sunase pe maica-sa cu zeci de ani in urma, sa o atentioneze ca fiu-sau avea doua restante in anul I si risca sa piarda facultatea daca nu le lua, deci parintele zambi iar, amar:
- Drepturile studentilor, nu?
Secretara dadu din umeri, indiferenta.

Povestea aceasta mi-a fost zisa de un prieten care-si tot trimite copilul la facultate. De fapt nu unul, ci doi copii. Mi-a zis:
- Pe mine ai mei nu m-au trimis niciodata la scoala, ii rugam eu sa ma lase la facultate, ziceau sa ma fac mecanic auto. Iar eu ma rog de copiii m…

Profesor sau jandarm?

M-a întrebat cineva și m-am întrebat și eu dacă m-aș întoarce la catedră. Din păcate, răspunsul e negativ. Nu, nu m-aș mai întoarce la catedră. Cu părere de rău, totuși. Pentru că elevii sunt deștepți și dacă-ți place profesia de dascăl, ai răbdare și ceva noțiuni de pedagogie și psihologie, te respecți pe tine și-i respecți și pe cei din fața ta, ei, bine, ai face treaba bună. Dacă-ți stăpânești și materia atunci chiar că locul tău e la catedră.
Nu astea sunt problemele.
Dacă ai avea manuale bune - ce ciudat, nu? manualele bune sunt lăsate în afara școlilor și tu răsfoiești un manual din care nu ai ce alege, să ai o lecție cap-coadă ci ai niște noțiuni aruncate ca într-o găleată.
Dacă nu ai avea manuale dar ai avea posibilitatea să-ți desfășori ora după nivelul elevilor și după metode interactive, vii.
Dacă ai avea parte de respectul elevilor - admițând că și tu îi respecți și profesionalismul tău te face respectat, iar ca om nu ești un frustrat și un nemernic.
Dacă ai…

Viața ce împletește moartea

Mâinile lor împleteau garoafe în jurul bețelor scurte. Repede, deși omul pentru care o făceau nu mai cunoștea graba. Jerba se contura în jurul scheletului din lemn, între cei doi florari, un el și un ea. Cu fustă tradițională, așezată pe un taburet din plastic, răsucind florile cu îndemânare - țiganca - iar el cu pălărie neagră pe cap, în fața unui chioșc-florărie la zece metri de McDonald's Obor, păreau dintr-un alt timp, de sfârșit de secol XIX. La alți zece metri, o tânără își potrivea obiectivul aparatului foto, spre imortalizare, în timp ce oamenii treceau indiferenți prin fața ei.
Și te oprești o clipă, cât să lași loc să surprindă viața împletind moartea, și privirea ta o întâlnește pe cea a țiganului tânăr care repară fermoare. Amuzat, dă din umeri și zâmbește, a „Ce să-i faci, asta e!” și zâmbești și tu, la rându-ți, îmbrățișând scena cu doar câțiva martori: tu, țiganul cel tânăr și fotografa care împletea și ea, prin imagine, o jerbă nemuritoare.