marți, aprilie 26, 2016

Învățământul de azi e prostituție...


...Mi-a zis un fost profesor pe care-l stimam dinainte de a-l cunoaște personal - l-am cunoscut recent, la mulți, mulți ani după ce am învățat după manualele sale. Mi-a zis cu amărăciune, motivându-și astfel lipsa de la catedră, deși ar mai fi putut obține derogare. L-aș fi putut întreba dacă nu a fost în învățământ în acești zeci de ani și dacă nu se simte oarecum vinovat că s-a ajuns aici. L-aș fi întrebat sigur dacă aș fi avut 20-25 de ani. La dublul vârstei și după o lună de învățământ actual în unul dintre cele mai prestigioase licee bucureștene îmi dau seama că nu ar avea de ce să se simtă vinovat. Nu poți schimba nimic de unul singur. Nici în doi, nici în trei.... Dacă mai ai un pic de înțelepciune te dai la o parte, căci altfel te ia valul pe sus și se bagă la fund. Mori pe baricade și nici măcar nu știi de ce mori, căci nu-i pasă nimănui. Unul, doi, trei elevi care mai vor să învețe câte ceva dar și ei vor să plece la studii „afară”. Profesorul de azi e un jandarm sau un învins. De ești jandarm faci ordine în clasă, de poți și nu ți se trage una peste gură, de ești învins oricum o iei peste gură, căci de ești în clasă e ca și cum nu ai fi.
Azi dimineața, niște fotografii sexi cu o profesoară din Argeș se derulau la teve. În pantaloni scurți, cu ciorapi cu fel de fel de funde, semiascunse de buzunarele ieșite din alți pantaloni scurți, domnișoara profesoară părea mai degrabă la un bar decât la o școală. Că ea vine așa nu pot spune că e problema ei. Că nu e. Dar ca directoare să mai spui, senină, că nu are ce să-i reproșeze acestei profesoare, ei, bine, aici avem două probleme. A profesoarei și a directoarei, că nici una nici alta nu au treabă cu respectul și cu acel bun simț care te oprește să te fâțâi în pantaloni scurți în fața elevilor, printre bănci.
Eu tot mai cred în decență, bun simț, respect. Știu că sunt mulți profesorii care mai cred și ei în valorile astea, însă cum prostituția se extinde în învățământ, eu cred că vor începe să plece, căci nu vor rezista. Înnebunești. Cu salarii umilitoare - 1000-1200 de lei un profesor debutant - făcând pe jandarmii, profesorii buni nu vor rezista. Se vor duce în lume mâncând pământul.
Prima profesoară pe care am văzut-o în pantaloni a fost la Universitate. Doamna profesoara avea niste pantalni negri, largi, evazati. Nu i se vedeau formele, nu i se ghiceau. O sa spuneti ca erau alte vremuri. Asa e. Erau vremurile bunului simt, ale respectului, ale decentei. De-aceea și fostul profesor folosește prezentul și nu trecutul când vorbește despre învățământ ca prostituție.
Altfel, trăiască nația, vorba lui Eminescu.

luni, aprilie 04, 2016

Tinerețea, ca frumusețe


N-aș ști de ce mi-a venit acum în minte. Un tânăr înalt, ducând ca pe un steag o pancartă mare, astfel încât de-l vedeai din spate ai fi spus ca e liderul vreunei manifestații. Senin și amuzat totodată, te invita să guști produsele cu pricina, cele de pe pancartă. Trecea pe alei, făcând fel de fel de remarci amuzate despre produse - remarci de la el putere, improvizate, cu umor, adresate tinerelor, în special. Cred că dacă persoana care îl angajase pe durata Festivalului l-ar fi urmărit, i-ar fi propus un serviciu permanent - tânărul făcea o reclamă teribilă. Când a trecut prin dreptul standului meu cu cărți și a rostit un îndemn de a consuma ce scria pe pancarta aia, i-am răspuns și eu, cu limba mea ascuțită - era o greșeală pe pancartă. Din acel moment ne-am împrietenit.

Cu o minte brici, pasa replicile ca la ping pong, cu umor și inteligență. Am râs mult, atunci, zilele acelea. Între drumuri, mai aflam câte ceva despre el: student la ASE, oltean. Nu le spusese părinților că lucrează în weekend pe trei lei. I-ar fi zis:
- Păi cum, de ce nu ne-ai spus că ai nevoie de bani, nu-ți dădeam noi?
El însă voia să câștige el banii, prin munca lui.

Pe mama, destul de reținută în a aprecia comportamentul tinerilor de azi, cum ar zice ea, a cucerit-o imediat. Și dacă a cucerit-o pe mama, apoi chiar că băiatul ăsta avea ceva aparte - politicos, deștept, cu umor. De un bun simț rar.

În ultima zi a Festivalului, la final, am vrut să-i dăruiesc o carte. Nu a acceptat decât cu o condiție. Să cumpere o alta.
Din banii câștigați de el atunci, a plecat cu o carte cumpărată de la mine, pentru el, și cu o pereche de cercei de la Daciana, pentru prietena lui.

M-a impresionat atunci gestul lui: a cumpărat ceva de la persoanele cu care rezonase, la Festival, pentru sufletul lui și pentru cea pe care o iubea - prietena lui.

Îl cheamă Paul - îmi pare rău că nu am reținut numele de familie. Nu, nu știu ce mai face, dar m-aș bucura să am vești de la el. Sper să reușească în viață.
Căci așa de rari sunt, în ziua de azi,  tinerii frumoși și la trup și la suflet.