joi, iunie 30, 2016

Cu scarba, inainte

Vecina mea de bloc m-a vazut candva la un targ de carte. Eram la standul Cununi de Stele. Din cate se vedea cu ochiul liber, eram pe post de vanzatoare. S-a uitat la mine, m-a salutat in scarba si a trecut mai departe. O vreme nici nu am meritat privirea ei. Pana cand a aflat.
- Buna ziua, doamna! Cum, aveti o editura si eu nu stiu nimic?
Zambea cu gura pana la urechi si mai sa zic ca parca si vocea ii era asa, mai indatoritoare.
Am vrut sa-i raspund cu vorbele tatalui meu, Dumnezeu sa-l odihneasca. Avea el asa, doua vorbe de dispret profund:
- Hai sictir!
N-am zis insa nimic, nici ca am nici ca nu am ceva. Am vrut si sa-i spun ca omenia nu sta in functie sau bani insa stiam ca nu am cui. Am trecut mai departe, cu scarba.

duminică, iunie 26, 2016

Suntem pe firul apei...

Telefonul sună lung, îndârjit, indiferent la vreme și loc. E ora 14,30, duminica, ești pe malul apei, privești apa, iarba, malul celălalt, ai adunat „sângele voinicului” - Doamne, în copilărie adunam în fiecare vară, știi ce miros frumos are floarea asta? - sânziene, tocmai ce ai mâncat corcodușe de pe marginea drumului. Privești cerul. Și... telefonul sună lung, îndârjit, indiferent la vreme și loc. Un număr necunoscut - ți-ai schimbat telefonul în urmă cu un an și ai pierdut niște contacte. Pauză la capătul celălalt. Apoi, o răsuflare greoaie și câteva cuvinte. Recunoști vocea. Nu v-ați mai auzit de ceva vreme.
A sunat ca să-ți spună adio. E ultimul telefon.
- Glumiți cu mine, zici tu, dar îți dai seama, după voce, că nu e o glumă.
- Nu, nu glumesc, sunt grav bolnav. Îmi fac bagajele. A fost o onoare să vă cunosc.
Îi spui că o să vă auziți curând la telefon...
- Da, o să vă sun de „dincolo”...
Încearcă să râdă, încearcă să glumească. Un om senin, cu simț al umorului, un om care a iubit viața, apa, femeile.
- Știți, sunt pe malul apei, îi zici.
- Da, suntem toți pe firul apei.
Nu ți-a urat nimic, la despărțire.
- Ne auzim, îi zici.
Dar știi că o să vă mai auziți doar pe firul apei. Închizi telefonul și întorci capul, încercând să nu plângi.


Cândva, când se va întâmpla, vei putea să-i rostești numele și să-i spui povestea.

luni, iunie 13, 2016

In cautarea butoiului cu aur

La 100 de metri de scoala in care am invatat sa scriu si sa citesc se afla unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din sudul tarii- schitul Bălteni. Ridicat in secolul XIII de intemeietorul Tarii Romanesti,Negru Voda, distrus de tatari, ars, schitul avea sa fie reconstruit dupa planurile fondatorului lui in secolul XVII. Vornicul Hristea, caci despre el e vorba, a cumparat manastirea, a reconstruit-o si legenda spune ca a sapat un sant intre manastire si gârla din spatele ei. Un lant gros a fost trecut peste masa altarului si cele doua capete ale lui au fost duse, prin sant, până-n fundul gârlei, ascunzand un butoi plin cu aur, averea vornicului. Blestemul spune asa - cine va gasi butoiul apoi sa faca o manastire cum alta in tara nu mai e de frumoasa, iar de nu se va gasi averea, apoi asta e voia lui Dumnezeu.
La cei sase ani pe care-i aveam cand am ajuns in mijlocul lacului, primavara, pe o pojghita de gheata, apoi nu cred ca eram in cautarea butoiului cu aur. Nici nu stiam de existenta manastirii. Oricum va fi fost, de salvat din mijlocul garlei semi-inghetate si care ma tragea spre butoiul cu aur m-a salvat nea Marin, portarul fara de care eu acum nu as mai fi fost si nici povestea asta nu ati mai fi citit-o.


Si tot pe aici, prin padurea copilariei mele, se pare a fost omorat Vlad Tepes...





miercuri, iunie 08, 2016

Eminescu, de la Veronica la Catalina









Pe 15 iunie ne intalnim cu Veronica si cu Catalina, la Libraria Mihai Eminescu. Va astept cu ceai indian, cu intelepciune la cosulet si cu bucurie, acasa. Adica la libraria care cinsteste numele celui mai mare poet al nostru si de a carui opera s-a indragostit Didi - Amita Bhose. Care e drumul Veronicai pana la Catalina, reconstituit de catre Didi, asemanarile cu Radha, eroina indiana, toate acestea le vom afla pe 15 iunie, incepand cu ora 16:30. Si vom canta si dragostea, caci Ana Coman ne va fi alaturi, cu vocea si chitara ei, spre incantare si bucurie.





Foto: Libraria Mihai Eminescu.

miercuri, iunie 01, 2016

Se aude marea

Pe nas avea o bulină albastră iar pe obraji urme de culori, desene întinse de podul palmei cu care-și ștergea lacrimile. Plângea cu lacrimi de crocodil.
- De ce plângi? am întrebat-o,
- Vre-au înghe-ța-tă ver-de cu moț! a răspuns ea cu voce întretăiată, plângând cu sughițuri.
-O..... și de-asta plângi?
Lacrimile i se înnodau sub bărbie.
- Uite, vezi scoica asta? Dacă o pui la ureche o să auzi marea. Vrei să o auzi?
S-a uitat cu ochi pofticioși la scoică și a dat din cap afirmativ. I-am întins scoica și mânuța ei a primit-o.
- Pune-o la ureche, uite așa, și o să auzi marea. Dar știi, ca să o auzi trebuie să fii veselă. Dacă plângi nu o să o auzi. Trebuie să zâmbești.
A zâmbit cât a putut ea de mult și și-a pus scoica la ureche.
- O auzi?
A dat din cap că da.
- Uite, de câte ori vrei să auzi marea să pui scoica la ureche. Dar nu uita, nu o să o auzi decât dacă ești veselă. Da?
A dat din cap că da. A plecat cu scoica la ureche, zâmbind.
- Se aude marea! le-a zis ea părinților aflați la cinci metri distanță.

aplecându-mă ca să fiu la înălțimea ei de jumătate de metru.


Îmi doresc ca toți oamenii din lume, mai ales cei la care țin foarte mult, să audă marea. Să nu uite că o pot auzi ducându-și o scoică la ureche și zâmbind.