luni, iulie 25, 2016

Pet-urile care nu lasă pete dacă ești Desculț în iarbă

În dimineața aceasta mașina de gunoi a venit devreme - a se înțelege pe la ora 9, momentul acestei însemnări. De la înălțimea balconului am văzut gura hulpavă înghițind peturi, doze de bere, de suc, de-a valma cu alte resturi menajere. Vor ajunge la o groapă de gunoi iar pescărușii aceia frumoși, albi, superbi, vor scotoci în mizerie pentru o bucată de pâine.

Ieri, în parcul IOR am reîntâlnit o doamnă cunoscută la Festivalul urban Femei pe Mătăsari. Îmi explicase atunci că vrea să pună în practică un proiect - am văzut acum că e o extensie a ce organizase și pe Street Delivery și cu siguranță că și la Femei pe Mătăsari. De reîntâlnit am reîntâlnit-o întâmplător, căci eram la plimbare cu Verzulia, bicicleta mea. Tocmai ce voiam să plec când, pe o insulă verde, la vreo sută de metri de acvariul natural - broaște țestoase, pești - am zărit... cărți. Uau, cărți! Am zbughit-o spre ele și parcă mi-a apărut raiul în fața ochilor. Cărți, biciclete Pegas, o tablă imensă de șah, pufuri pe care să te tolănești. Și toate astea în fiecare weekend, intre orele 16-20. O planșă mare anunța programul zilei - Curs de șah, curs de
qi gong, curs de dresaj vanin. Toate acestea la un pret... inedit: 25 de peturi sau doze de aluminiu.

„Desculț în iarbă” e un proiect de ecologie mentală, așa cum afirmă în prezentare inițiatoarea lui. Iar „Nu lăsa PETe în urma ta” este parte a acestui proiect . Până pe 25 septembrie în cadrul lui  se dorește strângerea
 a  1 000 000 de peturi și doze de aluminiu  care  vor fi valorificate în bani - cel puțin 5000 de euro care vor merge la două asociații - „Ador copiii” și „Kola Kariola”. Unde se duc banii decide fiecare donator de peturi - pentru prima asociație, care susține adopția copiilor abandonați  sau pentru a doua, care susține adopția cățeilor abandonați. Banii obținuți din vânzarea peturilor pot merge, desigur, la ambele asociații.

Cei mai interesați de proiect sunt părinții cu copii mici, aceștia dorind un alt viitor pentru copiii lor - ieri am schimbat câteva cuvinte cu inițiatoarea proiectului. Căra cărțile dintr-o parte în alta și cu coada ochiului am văzut un dicționar englez, Oxford. Nu știu de ce dar am avut impresia că și-a adus biblioteca personală, spre a fi „împrumutată” - contra a 25 de peturi. Tot cu 25 de peturi poți să te plimbi cu bicicleta, poți participa la cursuri.

Din câte am văzut, avea un singur voluntar. Or mai fi fost și alții dar nu i-am văzut. Voluntarul avea vreo 12 ani și era în slip, căra și el cărțile dintr-o parte în alta. A, mai erau parcă și doi căței, dar lor le era prea cald ca să se ridice de jos.

În jurul insulei - Insula Artelor - pensionarii făceau plajă în cosum de baie. Din când în când mai ieșeau pe alei și se răcoreau la cișmele. Mentalitatea lor o cunosc: e parcul nostru și facem ce vrem cu el (de la e blocul nostru, nu facem ceva ca să-l înfrumusețăm dar nici nu lăsam pe alții să o facă pentru că e al nostru și facem ce vrem cu el, adică nimic.).

Eu, una, o să strâng peturile și o să le duc pe insula celor desculți în iarbă. Oricum le arunc, nu? Oricum din când în când, de la ghenă le adună omul nostru de serviciu și le dă, pe un pet de bere, celui ce, la rândul lui, le adună pentru a le da mai departe pe un pet de bere. Dacă nu le adună ei ajung la mașina de gunoi și apoi la groapa de gunoi.

Locul pescărușilor nu e la groapa de gunoi ci pe lacul IOR. Locul copiilor abandonați e în familii, între oameni. La fel și al cățeilor. Locul nostru e între oameni. Iar oamenii ar trebui să meargă desculți în iarbă și să nu lase PETe în urma lor.

Verzulia va fi bucuroasă să ducă o pungă cu peturi și să calce pe iarba verde. Voi?
















miercuri, iulie 20, 2016

Un cavaler pentru eternitate


De câte ori ajung pe strada Ardeleni, la dentist, mai fac câțiva pași dincolo de intersecția cu strada Episcop Radu și privesc o casă. De fapt mai întâi înalț privirea spre acoperiș, cumva cu teamă că nu-l voi mai vedea pe cavalerul în armură. E încă acolo, deși casa în stil neoromânesc pare că se fărâmițează de la o zi la alta. Cavalerul în armură, ținând un ciocan în mâna ridicată, așezat pe acoperișul casei construite în 1933, monument istoric azi, are 3,5 metri și se află acolo ca semn al breslei tinchigiilor ornamentiști, proprietarul casei făurind decorațiunile din metal pentru clădiri importante ale Bucureștiului și nu numai :
sursa pentru lucrări - http://jurnalul.ro/timp-liber/casa/mesterii-de-altadata-1067.html


  • Palatul Functionarilor Publici, construit in 1904, in Piata Victoriei, care s-a prabusit in urma cutremurului din 1940.
  • Acoperisurile bisericilor Sf. Voievozi, Precupetii Vechi, Popa Tatu si Silvestru.
  • Cupola metalica impodobita cu statuia unui vultur cu aripile desfacute a fostului Palat al Camerei Deputatilor, astazi Palatul Patriarhiei, construit intre anii 1907-1908, dupa planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu.
  • Fostul sediu al Ministerului Lucrarilor Publice, in prezent Primaria Capitalei, realizat intre anii 1906-1910 dupa planurile arhitectului Petre Antonescu.
  • Fostul Palat al Camerei de Comert si Bursei, actual sediu central al Bibliotecii Nationale incheiat in anul 1911, proiectul apartinand arhitectului Stefan Burcus.
  • Cel de-al doilea corp al cladirii Fundatiilor Regale "Carol I", in prezent Biblioteca Centrala Universitara, construit intre anii 1911-1914.
  • Cupola metalica a Atheneului Roman, realizata in cursul celei de-a doua etape dintre anii 1912-1915.
  • In Craiova, Palatul Administrativ, realizat intre anii 1912-1913, in Sibiu, Mitropolia, iar la Cluj, Catedrala.”
  • (Pentru mai multe despre viața și opera lui Alexandru Dimitriu vezi linkul de mai sus)


     De pe plăcuța așezată pe clădirea cu ziduri scorojite care ne anunță că avem de-a face cu un monument istoric, mai aflăm că Alexandru Dimitriu a realizat decorațiunile metalice și pentru Gara de Nord.

    Este o casă superbă, dar din care viața e alungată - nimic nu pare a mai trăi, nici plantă nici ferestre nici nimic. Balconul stă să cadă, zidurile își strigă tristețea scorojindu-se.

    De sus, cavalerul nici măcar nu te mai privește. Ce ar mai fi de văzut?


    marți, iulie 19, 2016

    Tudor Vladimirescu, Precupeții Vechi și Cella Delavrancea




     De ajungi cumva pe strada ce poartă numele poetului național, la intersecția cu strada Toamnei vei vedea, pe partea stângă a clădirii, o plăcuță comemorativă. Casa pare lăsată în paragină, în ciuda faptului că acolo se află un restaurant chinezesc - Templul Soarelui. Pe plăcuța din marmură albă, ce contrastează cu tot restul clădirii, scrie că în această casă a locuit până în anul morții Cella Delavrancea. Gardul din fier vopsit în roșu, bârnele din lemn ce străjuiesc intrarea vopsite și ele în roșu, tocurile ușii roșii, motivele florale roșii, de pe geam, chiar în apropierea plăcuței, un aparat de aer condiționat chiar deasupra plăcuței aparat ce parcă stă să cadă, toate astea dau un aer dezolant clădirii în care prietena reginei Maria cânta la pian și ținea salon muzical. Din viața pianistei, prezentată pe rador (linkul de mai jos) - afli că dorința testamentară a acesteia nu a fost respectată. Aici nu e nici un muzeu memorial.  
    http://www.rador.ro/2015/08/09/portret-cella-delavrancea-104-ani-de-traire-artistica/

    Dincolo de strada Toamnei dai cu ochii de biserica Precupeții Vechi, ridicată în 1773 de ctitori ai locului și îi găsiți povestea mai jos, în linkul crestinortodox. Afectată de cutremure, reconsolidată, pare că se retrage din ce în ce de la stradă iar exteriorul ei de un alb țipător contrastează cu locul și chiar cu interiorul. Clădire în stil brâncovensc, biserică a tuturor sfinților, ea pare a fi și a tuturor conducătorilor - Regele Carol I, Regele Mihai, mareșalul Ion Antonescu, numiți pe plăcuța de deasupra ușii de la intrare. Biserica e pustie, locul unde se aprind lumânările, la fel, căci „lumea e în vacanță”, după cum spune femeia ce are în grijă biserica. Grijă de biserică are însă Primăria sectorului 2, după cum te anunță o pancartă mare, de neam prost. Lucrările de reconsolidare se vor încheia în 2017. Ai însă impresia că se referă mai mult la aeșzământul social de lângă biserică, aparținând bisericii, la al cărui acoperiș lucrează de zor niște meșteri.

    http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-precupetii-vechi-duminica-tuturor-sfintilor-140927.html





    Privirea se mută în loc cu verdeață, acolo unde ajungem cu toții, acolo unde stă nemuritor, la doi pași de biserica Precupeții Vechi, Tudor Vladimirescu. Până de curând o piațetă, locul s-a transformat într-o junglă și sabia ridicată a revoluționarului pare că dorește să-și creeze drum prin tufișul arborilor ce l-au năpădit. Ce caută Tudor Vladimirescu aici te lămurești căutând date despre el - (recomandare - ultimul paragraf din linkul de mai jos).

     http://viataingorj.ro/ar/special/taina-casei-de-bani-a-lui-tudor-vladimirescu/

    În piața aceasta a citit locotenentul Macedonski (tatăl poetului Macedonski ) Proclamația lui Tudor Vladimirescu, în 1920, piața numindu-se din acel an piața Domnul Tudor - răscrucea dintre străzile Mihai Eminescu, Toamnei, Precupeții Vechi și Dragoș Vodă. Numele sculptorului apare când Ștefan Tătărescu în articolul de mai sus, când Theodor Burcă - în cartea Povești cu statui și fântâni din Bucuresști a Victoriei Dragu Dimitriu, pagina 106  - editura Vremea (o carte pe care o recomand tuturor celor îndrăgostiți de istoria nespusă a Bucureștiului). Banii au fost donați de locuitorii mahalalei dar cum nu ajungeau s-a făcut apel la dărnicia primarului de atunci - Dem. I. Dobrescu. Așa a apărut, în 1934, statuia revoluționarului, turnată în bronz și așezată pe un soclu de 5 metri, împodobit cu un leu din piatră, soclu așezat și el pe un piedestal din trepte. La piept strânge steagul țării iar în dreapta înalță sabia, chemându-și pandurii la luptă. Acum la luptă mare cu sticlele se află cei din zonă, pe băncile piațetei, ascunse privirilor de frunzișul gros.

    Casa în care a trăit Cella Delavrancea, acum restaurant și nu muzeu memorial
    Bisrica Precupeții Vechi sau biserica tuturor sfinților

    Sabia lui Tudor Vladimirescu pare că-și croiește drum în junglă (statuia e chiar în centrul fotografiei, lângă acoperișul din cărămidă)
    Fotografiezi cele trei locuri vecine, încărcate de istorii uitate și neștiute, și îți spui, văzând o fotografie veche a bisericii Precupeții Vechi și a piațetei cu statuia lui Tudor Vladimirescu, că istoria era mai luminoasă în trecut. Care trecut nici tu nu mai știi, de e cel interbelic sau comunist. Cert e că nu e capitalist. Mașinile Dragonului Roșu se uită batjocoritor la tine, parcă spunându-ți - Nu mai e mult și înghițim tot...


    Istoria e albă.