Postări

Se afișează postări din 2017

Editura Cununi de stele si cartile ei

Sunt case fără o carte. Da, am văzut case fără o carte. Elegante, mari, cu mobilă scumpă. Aparatură electrocasnică scumpă. Am văzut case dărăpănate și cu copii înghesuiți în jurul unei cărți ferfeniță de atâta citit și răscitit. Care sunt bogații? S-ar putea să vă mirați, dar eu consider că bogați sunt cei ce au cărți. Cei ce citesc.

De aceea, pentru că știu că oamenii care citesc sunt, de regulă, cei ce nu au venituri mari, oferta mea continuă și în decembrie - 10 titluri=100 de lei.

www.edituracununidestele.ro

Cununi de stele la Gaudeamus

Imagine
Dragii mei dragi, de miercuri pana duminica (22-26 noiembrie, orele 10-20) ne revedem la Gaudeamus. La Romexpo, cupola mare.

Nivelul 7.70 - ultimul, standul nr 379.

Dupa cum stiti, va astept cu intelepciune la cosulet, cu voie buna si bucurie. Iar ofertele de anul acesta sunt urmatoarele:
- 10 titluri a 10 lei =100 de lei. La alegere, cu conditia cumpararii a 10 titluri.
- In rest, toate cartile costa 10 lei, cu exceptia Manualelor de sanscrita, bengali - 25 de lei exemplarul, Natyasastra - 35 de lei, cu plansa mudrelor inclusa, Scrisori rupte, India Darsan - 20 de lei.
va astept la Gaudeamus. Ultimul nivel, 7.70, standul cu nr 379. In acelasi loc ca anul trecut. Nu-mi vine a crede ca e al noualea an de participare.

Iar cei ce vin cu bonul care dovedeste ca au cumparat o carte din librariile Agir, Eminescu, Sabin Opreanu, Carturesti si Librarium in perioada 18 octombrie-21 noiembrie primesc din partea mea cartea Cum s-a facut de-am ajuns inteleapta.
Sa ne revedem cu bucurie si…

10 cărți la 100 de lei

Imagine
Luna aceasta e a celor 10 titluri pe care ti le poti alege cu 10 lei/exemplar.

Detalii pe site-ul editurii

www.edituracununidestele.ro

Plopii lui Eminescu

Întotdeauna am crezut, nu știu de ce, că plopii fără soț ai lui Eminescu trebuie să fie în Iași. Aflu azi că am trecut adesea pe lângă plopii fără soț, căci aceștia sunt, de fapt erau pe strada Cometa, actuală Căderea Bastiliei (unde se află clădirea ASE) și pe strada Visarion. Poezia a fost dedicată in 1883 Cleopatrei, fiica pictorului Lecca, devenită ulterior Dalila în Scrisoarea V.

Din localurile bucureștene bătute de Eminescu doar Hanul lui Manuc mai e în picioare. Lotus, Cosma, Iordache, Imperial, Oteteleșanu, Hanul Șerban Vodă sunt poveste....

Poveste e și Eminescu

Codrul lui Eminescu nu are nevoie să se laude

În pădurea copilăriei și adolescenței mele, natura nu-și striga frumusețea. Mă înconjura și mă lăsa să-i strivesc iarba sub tălpi, fără să plângă. În dărnicia ei nu aștepta nimic. Îi primeam umbra, frunzele, îi băteam potecile iar ea nu aștepta nimic din parte-mi. Nu-mi agăța nici măcar mâneca, întru oprire. Poate că de la pădurea copilăriei mele am învățat, fără să-mi dau seama atunci, că lucrurile mărețe nu au nevoie de glas. Ele sunt, pur și simplu. Ele se văd, pur și simplu. Adevărat, câte un copac cade sub toporul câte unui sătean hapsân sau sărac, și doar atunci se aude un vaiet, când pădurea-și plânge copacul ce se prăvălește. Săteanul nu va vedea nicicând măreția pădurii, oricât i-ai arata-o. El vede doar surcelele din trunchiul copacului.

În lumea betoanelor în care trăiesc acum, copacii falnici încearcă să-și păstreze măreția tăcută. Tăietorii de lemne le acoperă glasul și se îmbracă gălăgios cu scoarța truchiurilor dezgolite. Își strigă tare faptele, lăudându-și-le, neștiin…

O femeie taman bună pentru bărbat

- Păi dacă o vedeți pe stradă nu ați zice...
-Nu știu, nu o cunosc, cine e?
- E, cum cine e?
 - Păi cine e, cum o cheamă, cum arată?
- Cum, cum arată?
- Da, cum arată?
- Păi cum să arate, arată a femeie taman bună pentru bărbat.

Dacă vreunul dintre voi își pune imaginația la încercare eu cred că și până mâine stăm aici și nu aflăm în ce context a fost acest dialog. Așa că vă scutesc de întrebări capcană și vă spun: la o ședință a comitetului de bloc. Domnul care e posesorul primei propoziții tocmai ce-l întrebase pe administrator ce are de gând să facă în cazul celor 2000 de lei. Că doar nu o să plătească toți  locatarii cei 2000 de lei. Restanța la întreținere a unei vecine. Nici un argument nu a fost luat în seamă de către domnul cel furios, pensionar de armată sau de securitate. Nici că nu ne afectează, că se acoperă din fondul de reparații, că e totuși o sumă mică și că până la urmă o să plătească, nici că e singura restanțieră și totuși să i se acorde un pic de credit, poate că a…

Viața în metrou

Două ghivece mari cu tufănele de culoarea toamnei într-o pungă,  două cu tufănele albe în alta. Geanta, o altă pungă. Doamna își trece o pungă cu ghivece dintr-o mână în alta, celalate bagaje sunt pe scaun. Sunt grele ghivecele, din proprie experiență. Îi cedez locul dar mă refuză:
- Cobor la a doua.
Îmi zâmbește, zâmbetul unui om bucuros.
- Până la a doua mai e ceva cale, vă rog să luați loc.
Mulțumește, se așază, privește florile, le așază și pe ele:
- Mă duc la copii, s-au mutat în casă nouă. Nici nu știți ce mult îmi lipsesc.
Oftează.
- Au de toate, așa că le duc flori.
Le urez să fie fericiți și sănătoși.
Lângă scaunul ocupat de bagaje, o tânără vorbește la telefon și mănâncă dintr-o pungă de hârtie niște chipsuri sau alune, nu văd ce. Ține în mână niște hârtii. Par a fi niște ecografii, da, sunt ecografii. Dacă aș întoarce un pic capul mai într-o parte poate chiar aș vedea un picioruș... Dacă.
Doamna cu flori se ridică de pe scaun, își încarcă brațele cu bagaje, nici nu se mai v…

Să adunăm Cununi de stele

Imagine
7 cărți cu scrierile lui Tagore, tălmăcite din bengali de către Didi - Amita Bhose.

La un preț special - 70 de lei plus 11 lei taxe postale.








In lumea locurilor "mici"

Ieri scriam despre split si despre hatisul nebunesc in care ne vom afla (de parca acum nu am fi) dupa 1 ianuarie. Noi, astia, patronii, hotii, noi, astia care furam statul. Si primesc un mesaj - "Te rog sa faci factura ca o sa-ti pun in cont banii de pe carti. Iti trimit stocul imediat." Era Mirela Opreanu, de la Libraria Sabin Opreanu din Baile Herculane. Singura librarie, de altfel, din oras, singurul bastion care nu cedeaza. Mi-am zis, mai, dar ce sa fi vandut ea din iulie incoace? Ei, bine, vanduse de cateva sute de lei (va anunt ca e o suma mare pt Cununi de Stele).
Ce sa va spun si de ce va spun? Pentru ca Mirela continua traditia familiei si o face cu daruire si incapatanare. Pentru ca intr-o duminica, acum doi ani, cand am si cunoscut-o personal, era acolo, la librarie, la ora 17, libraria ei fiind langa o carciuma - sa va mai spun ca acea carciuma era plina si sa va spun cum era libraria Mirelei? Mirela o iubeste pe Didi - poate de aceea, mi-am zis e…

În lumea celor ce-și schimbă ghetele când se rup.

- Dacă ar fi să intre acum Moș Crăciun pe poartă ce ți-ai dori să-ți aducă?
Băiatul râde cu ochii la cuvintele Moș Crăciun și apoi dă din umeri, senin:
- Sănătate.
- Atât? Doar atât?
- Da.
Are 12 ani și poartă niște ghete speciale pe care le schimbă când...se rup. Avea picioarele prea mari când era mic și a trebuit să-i taie degetele, motivează el, simplu, purtarea ghetelor.

Are 12 ani și mai are două surori și un frate. Locuiesc singuri într-o casă moștenită de la bunici, o casă care a luat foc anul trecut de la un scurt circuit, cele două camere trebuind reparate. Un zid cârpit al unei case ce stă să cadă, sărăcie mare dar curată. Sora mai mare de 19 ani face mâncare, fratele de 23 e la lemne, lucrează cu ziua. Se gospodăresc singuri, căci tatăl a murit iar mama i-a părăsit anul trecut.
- Și-a refăcut viața, spune, tot simplu, fata de 19 ani.

Câțiva boboci de rață beau apă dintr-un lighean. Sunt singuri, precum acești patru frați. Patru frați într-o sărăcie lucie dar curată în care-…

Vișineștii de la Casa de asigurări de sănătate

Imagine
- Să plecați de aici, canceroșilor!
Cuvintele pline de ură erau adresate unui părinte ce tocmai își pierduse copilul.Acesta se îndrepta spre apartamentul închiriat de un un ong cu dorința de a oferi o clipă de liniște și de confort celor ce au copii bolnavi de cancer în spital. Zile și nopți aceștia stăteau pe un colț de scaun, de pat, dormeau sau mai degrabă zis vegheau fără a avea cum să pună geană pe geană sau să facă un duș. Într-un apartament închiriat într-un bloc lângă spital, părinții puteau să se odihnească un pic. Mă gândesc că puteau să și plângă fără să fie văzuți.
- Să plecați de aici, canceroșilor!
Cuvintele au încovoiat și mai tare bărbatul ce tocmai își pierduse copilul.

Femeia bună ca o zână  le-a spus atât acelor oameni:
- Data viitoare când mai bateți la ușă să fie cu o cană de ceai.
 Data viitoare nu a mai fost, pentru că au plecat de acolo.

De e vreun om care nu a pierdut pe cineva din cauza cancerului apoi acela ori e  singur cuc, în vârf de munte, ori nu are fam…

Magicamp sau povestea magiei dragostei

Imagine
O stradă de vreo 300 de metri, strada Nouă. O parcurgi încercând să zărești un banner, o pancartă, ceva prin care să identifici locul. Parcă asta ar fi, îți zici, când ajungi în fața unei case ca o navă extraterestră. Seamănă cu ce ai văzut în fotografii. Da, ai ajuns la Magicamp, tabăra din Brănești, Dâmbovița. De pe alee vine spre întâmpinare ofetiță într-o rochiță bleu, cu o șapcă ștrengărească pe cap. Când se apropie îți dai seama că fetița e, de fapt,Melania Medeleanu, mama Magicamp și vezi că ochii ei albaștri râd. Și de cum ai pășit în tabără… totul se schimbă și tu însuți te schimbi. Melania îți va face turul taberei, povestindu-ți cum au început în urmă cu 4 ani, ea și prietenul ei, Vlad Voiculescu. Din ce-ți povestește îți dai seama că nu condamnă pe nimeni, nu judecă pe nimeni, nu arată spre nimeni cu degetul. Nici spre pensiunile care au refuzat să-i găzduiască, pentru că acești copii „nu consumau”, nici spre cei ce au zis că nu vor să aibă așa ceva sub acoperișul lor. Au f…

O lume nepoliticoasă, nepoliticoasă, nepoliticoasă

În liniștea troleibuzului 66 o voce de femeie își începe povestea, la telefon. Tare, ca și cum ar fi singură. Povestește că și-a făcut doar ”masaj cervicalo-scalpic și masaj de relaxare, nimic altceva, cu riscul de a întoarce toată lumea capul după mine pe stradă”. Vorbește întruna, dovadă că interlocutoarea ori e mută ori e surdă ori nu e deloc. A fost la mare, la Eforie Nord,ce să facă, dacă acolo e Ghiolul, dar ce lume necivilizată...
- Urăsc oamenii, măi, necivilizați, și nu mai stau pe cearșaf, stau unii în alții pe șezlonguri...Numai coaie, coaie...
Porpoziția asta o spune tot tare, lângă mine, căci se pregătește să coboare. Mă uit la spatele ei, eu sunt așezată pe scaun, e la 20 de centimetri de mine. Să aibă peste 60 de ani, are părul scurt, blond deasupra și negru la baza cefei, tunsoare modernă. Stă rășchirată, încercând să-și scoată în evidență fundul aflat în niște pantaloni crem, strâmți. Vorbește întruna - așa  lume necivilizată nu a mai văzut... 
În timp ce o aud fără s…

Lingura de lemn

- Te las în urmă, te las în plata Domnului!
Vocea era furioasă și acoperea mulțimea. Am întors capul brusc în direcția urletelor - o adolescentă de vreo 16-17 ani își admonesta bunica prea înceată pentru ritmul ei. Pe bunică nu am zărit-o decât ca umbră, mică, tăcând vinovată de bătrânețea ei.
Mulțimea a urcat treptele, adolescenta și-a făcut loc cu aceeași furie și, de la capătul scării, a privit, roșie de mânie și cu ochi răi, spre bunica ei pierdută undeva pe la jumătatea traseului.

Și m-am gândit la lecția din cartea de limba și literatura română de clasa a II-a, dacă nu cumva o fi fost chiar în abecedar: cea în care un copil cioplește o lingură de lemn pentru părinții lui, pentru când va fi bătrân. O lecție dată părinților care-l izgoniseră de la masă pe bătrânul neputincios, bunicul copilului.

Și m-am gândit că ar fi fost bine să existe în continuare pilda asta în cărți, dar lumea în care trăim noi acum e de mult lăsată în urma respectului pentru cei ce ne-au pus lingura în mână…

Filantropica de lângă noi

Și de dați cu pietre în mine și veți veni cu fel de fel de argumente eu tot o să afirm sus și tare că nu mă înduioșează soarta nici unui cerșetor. Nu am dat  bani cerșetorilor nici pre și nu dau nici post Filantropica lui Nae Caranfil.

Dar cum poți să faci bani într-un minut, de joci și un pic de teatru, așa, de înduioșare?

Iei niște cărți prăpădite în brațe, așa, vreo 6 și din coada de la semafor - aia mare de la pasajul Băneasa - țintești o mașină bengoasă. Te duci la șofer și-i zici acolo ceva, să ia o carte, că le vinzi, că ți-e foame, dintr-astea. Nu aș ști să vă spun cam ce ar trebui invocat ca să stârnești mila șoferului căci eu eram în mașina din spate și totul era pe mutește. Deci băgați și voi texte în funcție de imaginație. Șoferul îți dă doi lei și-n timpul ăsta pe partea pasagerului vine unul cu nuferi și șoferul, galant, cumpără vreo trei buchete pentru doamna lui. Pare a fi o legătură între nufăr și carte, deci luați-vă un partener cu nuferi. În momentul ăsta, când doam…

Cum s-a făcut de-am ajuns la plajă la Călărași

Imagine
Prin 1992, pe la ora 7 dimineața, zăream pe geamul trenului niște blocuri de patru etaje cenușii, dezolante. Periferia Călărașiului. Trezită cu noaptea-n cap, furioasă de-a binelea că sunt pe drumuri așa de dimineață, mi-am zis că oraș mai urât ca ăsta nu am văzut, îmi fac articolul și nu mai pun piciorul aici cât oi trăi. Să nu spui niciodată „niciodată”. Am revenit și o să mai revin, pentru că așa a fost să fie. Între timp am descoperit și partea veche a orașului - câteva case care au mai rămas în picioare (monumente istorice), brațul Borcei, grădina zoologică, parcul, o brutărie cu pâine caldă, plaja de la Podul 4, la vreo câțiva kilometri de oraș.

Bineînțeles, dacă mă pui să aleg între plaja de la podul 4 și mare o să aleg marea. Dar cum pe la tv au fost niște imagini cu „noua” mare - cea de la Gostinu, Giurgiu, si cea de la Călărași - o să vă povestesc un pic și despre cea de la Călărași, că despre cea de la Gostinu v-am zis, și să nu se creadă că fac parte din aceeași categorie.

Niște deștepți suntem!

- Și bulgarii erau cei mai proști, continuă puștiul, răstignit pe spătarul scaunului de ziceai că acu îți vine în farfurie, peste masa ta. Erau îmbrăcați în fiecare zi la fel, încălțați cu aceiași adidași. Și nu știau engleză deloc.
Discuția asta plină de dispreț la adresa unor sportivi bulgari era dusă la masa unei cârciumi de la poalele cetății din Veliko Târnovo, o cetate de 5000 de ani, una dintre cele mai vechi așezări europene. Chelnerul bulgar, un tânăr până-n 25 de ani, debarasa masa, fără să dea vreun semn că înțelege ceva din vorbele clientului care vorbea românește.

Adevărul e că puștiul nostru are dreptate. Suntem cei mai deștepți. Știm englezește mai bine ca englezii, iar de îmbrăcat pe banii părințilro suntem cei mai îmbrăcați. De călătorit, la fel, pe banii părinților suntem cei mai voiajori.

Suntem deștepți de nu se poate. Negrii sunt prea negri și cu siguranță că sunt și ei proști, pentru că sunt negri. Cu siguranță că nu vorbesc engleza, cei din Paris, de pildă, și a…

Gara de Nord sau Poarta Gunoiului

Imagine
150 de ani va împlini Gara de Nord anul viitor. În prezența lui Carol I, care a ales și locul, în septembrie 1868 se punea piatra de temelie a celei mai mari gări din România.

Poveștile celor ce au trecut pe aici sunt prinse în dalele tăcute, despărțiri, întâlniri, lacrimi, deznădejde, speranță, disperare, dragoste, ură, toate sentimentele omenirii s-au manifestat la capăt de peron sau în interiorul clădirii monument istoric.

Am așteptat și eu aici, am alergat după tren, am condus la tren, am fost întâmpinată la capăt de peron... Pentru mine, trenul este parte a adolescenței și, mai ales, a studenției. Pentru mine,  orice călătorie cu trenul, azi, e, de fapt, o reîntoarcere la tinerețe.

Dragă îmi e Gara de Nord, dragi îmi sunt trenurile, căci dragă îmi e amintirea. Și totuși, azi, m-am întrebat, așa cum mă întreb mereu când văd mizerie undeva, cum de poate fi un loc așa de murdar. Cum de nimeni nu ia vreo măsură - în sensul de a aduna gunoaiele de pe șine, dintre șine, peturi ce zac a…

Gostinu sau mormanul de gunoi omenesc

Imagine
În mijloc, un cuplu tânăr se învârtea pe loc. Păreau amândoi mirați, păreau a nu înțelege ce se întâmplă acolo și ce caută ei acolo. Păreau totuși să caute un loc unde să stea și ei, cu bucurie și în liniște.
- Acum am văzut ce e aici, mi-a spus ea, arătând spre cele două bucăți de lemn fumegânde. Românii sunt învățați să strângă altcineva după ei. E specificul național.
Ea era, ca și mine, de-a dreptul furioasă. I-am lăsat în mijlocul plajei, privind la fel de nedumeriți ce se întâmplă acolo.

Îmi iubesc țara și ori de câte ori am văzut un loc frumos l-am împărtășit celorlalți, cu mult entuziasm. Iată, și în țara noastră sunt locuri frumoase, iată ce putem vedea. Am văzut însă și locuri urâte, am plâns în sufletul meu și am încercat să le ocolesc. Astăzi însă revolta mea a fost de-a dreptul organică. Mi s-a făcut un gol în stomac și aproape că mi s-a făcut rău fizic de atâta urâțenie. De atâta nesimțire și închidere a ochilor din partea unor autorități, căci ce se întâmplă acolo e imp…