Postări

Se afișează postări din august, 2017

Magicamp sau povestea magiei dragostei

Imagine
O stradă de vreo 300 de metri, strada Nouă. O parcurgi încercând să zărești un banner, o pancartă, ceva prin care să identifici locul. Parcă asta ar fi, îți zici, când ajungi în fața unei case ca o navă extraterestră. Seamănă cu ce ai văzut în fotografii. Da, ai ajuns la Magicamp, tabăra din Brănești, Dâmbovița. De pe alee vine spre întâmpinare ofetiță într-o rochiță bleu, cu o șapcă ștrengărească pe cap. Când se apropie îți dai seama că fetița e, de fapt,Melania Medeleanu, mama Magicamp și vezi că ochii ei albaștri râd. Și de cum ai pășit în tabără… totul se schimbă și tu însuți te schimbi. Melania îți va face turul taberei, povestindu-ți cum au început în urmă cu 4 ani, ea și prietenul ei, Vlad Voiculescu. Din ce-ți povestește îți dai seama că nu condamnă pe nimeni, nu judecă pe nimeni, nu arată spre nimeni cu degetul. Nici spre pensiunile care au refuzat să-i găzduiască, pentru că acești copii „nu consumau”, nici spre cei ce au zis că nu vor să aibă așa ceva sub acoperișul lor. Au f…

O lume nepoliticoasă, nepoliticoasă, nepoliticoasă

În liniștea troleibuzului 66 o voce de femeie își începe povestea, la telefon. Tare, ca și cum ar fi singură. Povestește că și-a făcut doar ”masaj cervicalo-scalpic și masaj de relaxare, nimic altceva, cu riscul de a întoarce toată lumea capul după mine pe stradă”. Vorbește întruna, dovadă că interlocutoarea ori e mută ori e surdă ori nu e deloc. A fost la mare, la Eforie Nord,ce să facă, dacă acolo e Ghiolul, dar ce lume necivilizată...
- Urăsc oamenii, măi, necivilizați, și nu mai stau pe cearșaf, stau unii în alții pe șezlonguri...Numai coaie, coaie...
Porpoziția asta o spune tot tare, lângă mine, căci se pregătește să coboare. Mă uit la spatele ei, eu sunt așezată pe scaun, e la 20 de centimetri de mine. Să aibă peste 60 de ani, are părul scurt, blond deasupra și negru la baza cefei, tunsoare modernă. Stă rășchirată, încercând să-și scoată în evidență fundul aflat în niște pantaloni crem, strâmți. Vorbește întruna - așa  lume necivilizată nu a mai văzut... 
În timp ce o aud fără s…

Lingura de lemn

- Te las în urmă, te las în plata Domnului!
Vocea era furioasă și acoperea mulțimea. Am întors capul brusc în direcția urletelor - o adolescentă de vreo 16-17 ani își admonesta bunica prea înceată pentru ritmul ei. Pe bunică nu am zărit-o decât ca umbră, mică, tăcând vinovată de bătrânețea ei.
Mulțimea a urcat treptele, adolescenta și-a făcut loc cu aceeași furie și, de la capătul scării, a privit, roșie de mânie și cu ochi răi, spre bunica ei pierdută undeva pe la jumătatea traseului.

Și m-am gândit la lecția din cartea de limba și literatura română de clasa a II-a, dacă nu cumva o fi fost chiar în abecedar: cea în care un copil cioplește o lingură de lemn pentru părinții lui, pentru când va fi bătrân. O lecție dată părinților care-l izgoniseră de la masă pe bătrânul neputincios, bunicul copilului.

Și m-am gândit că ar fi fost bine să existe în continuare pilda asta în cărți, dar lumea în care trăim noi acum e de mult lăsată în urma respectului pentru cei ce ne-au pus lingura în mână…

Filantropica de lângă noi

Și de dați cu pietre în mine și veți veni cu fel de fel de argumente eu tot o să afirm sus și tare că nu mă înduioșează soarta nici unui cerșetor. Nu am dat  bani cerșetorilor nici pre și nu dau nici post Filantropica lui Nae Caranfil.

Dar cum poți să faci bani într-un minut, de joci și un pic de teatru, așa, de înduioșare?

Iei niște cărți prăpădite în brațe, așa, vreo 6 și din coada de la semafor - aia mare de la pasajul Băneasa - țintești o mașină bengoasă. Te duci la șofer și-i zici acolo ceva, să ia o carte, că le vinzi, că ți-e foame, dintr-astea. Nu aș ști să vă spun cam ce ar trebui invocat ca să stârnești mila șoferului căci eu eram în mașina din spate și totul era pe mutește. Deci băgați și voi texte în funcție de imaginație. Șoferul îți dă doi lei și-n timpul ăsta pe partea pasagerului vine unul cu nuferi și șoferul, galant, cumpără vreo trei buchete pentru doamna lui. Pare a fi o legătură între nufăr și carte, deci luați-vă un partener cu nuferi. În momentul ăsta, când doam…

Cum s-a făcut de-am ajuns la plajă la Călărași

Imagine
Prin 1992, pe la ora 7 dimineața, zăream pe geamul trenului niște blocuri de patru etaje cenușii, dezolante. Periferia Călărașiului. Trezită cu noaptea-n cap, furioasă de-a binelea că sunt pe drumuri așa de dimineață, mi-am zis că oraș mai urât ca ăsta nu am văzut, îmi fac articolul și nu mai pun piciorul aici cât oi trăi. Să nu spui niciodată „niciodată”. Am revenit și o să mai revin, pentru că așa a fost să fie. Între timp am descoperit și partea veche a orașului - câteva case care au mai rămas în picioare (monumente istorice), brațul Borcei, grădina zoologică, parcul, o brutărie cu pâine caldă, plaja de la Podul 4, la vreo câțiva kilometri de oraș.

Bineînțeles, dacă mă pui să aleg între plaja de la podul 4 și mare o să aleg marea. Dar cum pe la tv au fost niște imagini cu „noua” mare - cea de la Gostinu, Giurgiu, si cea de la Călărași - o să vă povestesc un pic și despre cea de la Călărași, că despre cea de la Gostinu v-am zis, și să nu se creadă că fac parte din aceeași categorie.

Niște deștepți suntem!

- Și bulgarii erau cei mai proști, continuă puștiul, răstignit pe spătarul scaunului de ziceai că acu îți vine în farfurie, peste masa ta. Erau îmbrăcați în fiecare zi la fel, încălțați cu aceiași adidași. Și nu știau engleză deloc.
Discuția asta plină de dispreț la adresa unor sportivi bulgari era dusă la masa unei cârciumi de la poalele cetății din Veliko Târnovo, o cetate de 5000 de ani, una dintre cele mai vechi așezări europene. Chelnerul bulgar, un tânăr până-n 25 de ani, debarasa masa, fără să dea vreun semn că înțelege ceva din vorbele clientului care vorbea românește.

Adevărul e că puștiul nostru are dreptate. Suntem cei mai deștepți. Știm englezește mai bine ca englezii, iar de îmbrăcat pe banii părințilro suntem cei mai îmbrăcați. De călătorit, la fel, pe banii părinților suntem cei mai voiajori.

Suntem deștepți de nu se poate. Negrii sunt prea negri și cu siguranță că sunt și ei proști, pentru că sunt negri. Cu siguranță că nu vorbesc engleza, cei din Paris, de pildă, și a…

Gara de Nord sau Poarta Gunoiului

Imagine
150 de ani va împlini Gara de Nord anul viitor. În prezența lui Carol I, care a ales și locul, în septembrie 1868 se punea piatra de temelie a celei mai mari gări din România.

Poveștile celor ce au trecut pe aici sunt prinse în dalele tăcute, despărțiri, întâlniri, lacrimi, deznădejde, speranță, disperare, dragoste, ură, toate sentimentele omenirii s-au manifestat la capăt de peron sau în interiorul clădirii monument istoric.

Am așteptat și eu aici, am alergat după tren, am condus la tren, am fost întâmpinată la capăt de peron... Pentru mine, trenul este parte a adolescenței și, mai ales, a studenției. Pentru mine,  orice călătorie cu trenul, azi, e, de fapt, o reîntoarcere la tinerețe.

Dragă îmi e Gara de Nord, dragi îmi sunt trenurile, căci dragă îmi e amintirea. Și totuși, azi, m-am întrebat, așa cum mă întreb mereu când văd mizerie undeva, cum de poate fi un loc așa de murdar. Cum de nimeni nu ia vreo măsură - în sensul de a aduna gunoaiele de pe șine, dintre șine, peturi ce zac a…

Gostinu sau mormanul de gunoi omenesc

Imagine
În mijloc, un cuplu tânăr se învârtea pe loc. Păreau amândoi mirați, păreau a nu înțelege ce se întâmplă acolo și ce caută ei acolo. Păreau totuși să caute un loc unde să stea și ei, cu bucurie și în liniște.
- Acum am văzut ce e aici, mi-a spus ea, arătând spre cele două bucăți de lemn fumegânde. Românii sunt învățați să strângă altcineva după ei. E specificul național.
Ea era, ca și mine, de-a dreptul furioasă. I-am lăsat în mijlocul plajei, privind la fel de nedumeriți ce se întâmplă acolo.

Îmi iubesc țara și ori de câte ori am văzut un loc frumos l-am împărtășit celorlalți, cu mult entuziasm. Iată, și în țara noastră sunt locuri frumoase, iată ce putem vedea. Am văzut însă și locuri urâte, am plâns în sufletul meu și am încercat să le ocolesc. Astăzi însă revolta mea a fost de-a dreptul organică. Mi s-a făcut un gol în stomac și aproape că mi s-a făcut rău fizic de atâta urâțenie. De atâta nesimțire și închidere a ochilor din partea unor autorități, căci ce se întâmplă acolo e imp…