Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2017

Cununi de stele la Gaudeamus

Imagine
Dragii mei dragi, de miercuri pana duminica (22-26 noiembrie, orele 10-20) ne revedem la Gaudeamus. La Romexpo, cupola mare.

Nivelul 7.70 - ultimul, standul nr 379.

Dupa cum stiti, va astept cu intelepciune la cosulet, cu voie buna si bucurie. Iar ofertele de anul acesta sunt urmatoarele:
- 10 titluri a 10 lei =100 de lei. La alegere, cu conditia cumpararii a 10 titluri.
- In rest, toate cartile costa 10 lei, cu exceptia Manualelor de sanscrita, bengali - 25 de lei exemplarul, Natyasastra - 35 de lei, cu plansa mudrelor inclusa, Scrisori rupte, India Darsan - 20 de lei.
va astept la Gaudeamus. Ultimul nivel, 7.70, standul cu nr 379. In acelasi loc ca anul trecut. Nu-mi vine a crede ca e al noualea an de participare.

Iar cei ce vin cu bonul care dovedeste ca au cumparat o carte din librariile Agir, Eminescu, Sabin Opreanu, Carturesti si Librarium in perioada 18 octombrie-21 noiembrie primesc din partea mea cartea Cum s-a facut de-am ajuns inteleapta.
Sa ne revedem cu bucurie si…

10 cărți la 100 de lei

Imagine
Luna aceasta e a celor 10 titluri pe care ti le poti alege cu 10 lei/exemplar.

Detalii pe site-ul editurii

www.edituracununidestele.ro

Plopii lui Eminescu

Întotdeauna am crezut, nu știu de ce, că plopii fără soț ai lui Eminescu trebuie să fie în Iași. Aflu azi că am trecut adesea pe lângă plopii fără soț, căci aceștia sunt, de fapt erau pe strada Cometa, actuală Căderea Bastiliei (unde se află clădirea ASE) și pe strada Visarion. Poezia a fost dedicată in 1883 Cleopatrei, fiica pictorului Lecca, devenită ulterior Dalila în Scrisoarea V.

Din localurile bucureștene bătute de Eminescu doar Hanul lui Manuc mai e în picioare. Lotus, Cosma, Iordache, Imperial, Oteteleșanu, Hanul Șerban Vodă sunt poveste....

Poveste e și Eminescu

Codrul lui Eminescu nu are nevoie să se laude

În pădurea copilăriei și adolescenței mele, natura nu-și striga frumusețea. Mă înconjura și mă lăsa să-i strivesc iarba sub tălpi, fără să plângă. În dărnicia ei nu aștepta nimic. Îi primeam umbra, frunzele, îi băteam potecile iar ea nu aștepta nimic din parte-mi. Nu-mi agăța nici măcar mâneca, întru oprire. Poate că de la pădurea copilăriei mele am învățat, fără să-mi dau seama atunci, că lucrurile mărețe nu au nevoie de glas. Ele sunt, pur și simplu. Ele se văd, pur și simplu. Adevărat, câte un copac cade sub toporul câte unui sătean hapsân sau sărac, și doar atunci se aude un vaiet, când pădurea-și plânge copacul ce se prăvălește. Săteanul nu va vedea nicicând măreția pădurii, oricât i-ai arata-o. El vede doar surcelele din trunchiul copacului.

În lumea betoanelor în care trăiesc acum, copacii falnici încearcă să-și păstreze măreția tăcută. Tăietorii de lemne le acoperă glasul și se îmbracă gălăgios cu scoarța truchiurilor dezgolite. Își strigă tare faptele, lăudându-și-le, neștiin…