Postări

Se afișează postări din 2018
Imagine
http://edituracununidestele.ro/Carti.asp?ID=68

Amintiri despre Eminescu, de Teodor V. Ștefanelli

Nãscuti, dupã unele izvoare, în acelasi an - 1849 - Stefanelli vorbeste despre colegul si prietenul lui cu duiosia unui frate mai mare. Dincolo de informatiile ample legate de scoalã (1860-1863 la Cernãuti si toamna lui 1869-vara 1872 la Viena) - programã, modul de examinare, anexe cu foile matricole ale elevului Eminoviciu - Eminowicz la Cernãuti, profesori, date ce refac un traseu aproape nestiut al poetului, îl aflãm pe Eminescu - "bun de inimã" - cu buzunarele pline de covrigi, îndulcind astfel o pedeapsã datã lui Stefanelli; îl vedem plimbându-se cu o carte de istorie sub brat, de care era nedespãrtit si în care se aflau miturile si povestile vechilor popoare; îl vedem ordonând cãrtile în biblioteca lui Aron Pumnul, feritã de ochii profesorilor strãini, singura biblioteca româneascã din Cernãuti - "întâia bibliotecã consultatã de Eminescu" si prin ochii…

Din muzeu în viață și-napoi

Imagine
De ajungi și în demisolul clădirii ce adăpostește Muzeul Național al Literaturii Române, aflat la nr 8 din strada Nicolae Crețulescu, în spatele Bisericii Albe, clădire ce a aparținut generalului Leon Mavrocordat, șef al Casei Regale, aghiotantul regelui Carol I, vei întâlni o galerie cu desene ale unor clădiri din 1960, majoritatea, clădiri ale personalităților culturale - scriitori, pictori, muzicieni. Semnate Ioan Cârdei. Nu vei gasi multe informații despre el, doar că e din Suceava și s-a prăpădit în 1970, că aproximativ 5000 de desene se află în posesia Muzeului Literaturii și vreo 80 în cea a Muzeului Municipiului Bucuresti. E cunoscut de către suceveni pentru bustul lui Ciprian Porumbescu - a fost și membru fondator al Reuniunii muzical-dramatice „Ciprian Porumbescu” şi, împreună cu soţia sa, Adelina, profesoară și poetă, distinsă și cu premiu, au fost membri ai Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina.
În 1935 a realizat, în praf de piatră, bustul lui Mih…

Din viață în istoria literaturii

Imagine
Cu două ore înainte de a-mi lua rămas bun de la zilele petrecute aici, în care am căutat o mică urmă a domniei sale și nu am găsit-o nicăieri, am deschis Dicționarul General al Literaturii Române, literele A/B, care s-a aflat în tot acest timp sub privirea mea - imaginea de mai jos fiind ceea ce vedeam eu de la deskul meu. În adâncul sufletului meu știam că locul dânsei e acolo, în Dicționar, și totuși am căutat fără speranță numele său.
- Ți s-au umplut colțurile ochilor de lacrimi, mi-a zis muzeografa care era de serviciu.
Ea nu a văzut și că mi s-a zburlit părul pe brațe.
În dreapta - Dictionarul Național al Literaturii Române, în care, la litera B, se află Amita Bhose - Didi. Cam la trei sferturi, în stânga, privirea te duce, nestingherită de vreo ușă, până la locul dedicat lui Eminescu - se zărește fotografia lui pe perete, în mijlocul încăperii, pe vitrinele expoziționale fiind și manuscrisul Gramaticii sanscrite mici a lui Franz Bopp pe care Eminescu o traducea d…

Pentru Eminescu

Deschid pentru prima oară cartea lui Nicolae Iorga - Eminescu. La întâmplare. „Pentru Eminescu”. Și pare, prin rândurile sale, că a rostit iarăși dorința lui Eminescu : „Nu-mi trebuie flamuri,/Nu voi sicriu bogat/ Ci-mi împletiți un pat/ Din tinere ramuri.” Poezia care-i plăcea atât de mult lui Didi - Amita Bhose -, atât de asemănătoare ca mesaj cu a lui Rabindranath Tagore - „Dacă vreți să vă aduceți aminte de mine atunci când nu voi mai fi pe pământ, nu faceți nici o comemorare, nu țineți nici o ședință. Veniți doar în pădure și ascultați trilul păsărilor.”

„Pentru Eminescu

         Se voiește ceva pentru Eminescu, pentre Eminescu cel neîncunjurat, neînțeles, înnebunit și îngropat, care niciodată, dar niciodată în scurta sa viață, nu s-a plâns că țara e rea, că nația nu i se închină și că în societate - ce-i era lui societatea! nu i s-a făcut un loc potrivit cu meritele sale.
          Un povestitor care e astăzi desigur cel mai amre din generația sa, d. Cesar Petrescu, o cere (nota…

Printre nori de praf

În spatele tău, pe linia de tramvai, două salvări cu sirenele pornite trec precum acceleratul. Nori grei de praf se ridică și-ți intră în haine, păr, nu ai cum să fugi, cum să te scuturi, ești pe refugiul tramvaiului și aștepți la semafor, să se facă verde, să treci strada. Praful îți intră în gură și pentru prima dată de când ești în București simți particulele de praf printre dinți. Ești prizonieră aici, mașinile trec prin fața ta, norii negri de praf te îmbrățișează. Lângă tine, imperturbabilă, o tânără vorbește la telefon. Un bărbat așteaptă tramvaiul, ceva mai încolo, iar în stânga ta un altul dă cu bidineaua plină de aracet pe un generator, pregătind terenul pentru un nou afiș. Un nou concert, doamnelor și domnilor!

Prin spatele tău trece iar o salvare, de data asta în sens invers, pe aceleași linii de tramvai, din nou praful îți intră în gură și abia mai respiri.

Și brusc te gândești la cei trei care au avut nevoie de salvare și da, nu te mai deranjează nimic, și da, îți spui, …

8 martie printre flori şi scaune

„Ce-mi place” mie ziua de 8 martie, de la o vreme! Bărbați ce țin în brațe buchete cu zambile, vizibil nemulțumiți dar în drum spre serviciu și s-ar uita doamnele strâmb la ei de ar intra pe ușă cu mâinile în buzunare! Soți care și-au notat din timp data, amanți atenți, clienți ai poștelor, magazinelor. Etc., etc. Desigur, cei mai mulți  și-ar dori să nu iasă din casă de 8 martie, să nu dea cu nasul de fericirea tâmpă a sexului opus. Să le vadă radiind de fericire, cu brațele doldora de flori, ocupând orașul, cafenelele, barurile. Barurile alea pline de ei de obicei și unde, de 8 martie, nu poți găsi un loc de ele, pentru că se cred libere, fraierele!

„Ce-mi place”mie însă cel mai mult și cel mai mult e cum unii bărbați pur și simplu se fac că nu le văd pe femei. Ca și cum nu ar fi în calea lor. Ca și cum nu ar fi. Și atunci intră în metrou ca și cum nu ar fi și femei în fața lor, se așază pe scaune ca și cum nu ar fi femei în picioare în fața lor. Ca și cum nu ar mai ieși nimeni din …

Cerșetorul

- Îmi dați și mie un leu să-mi iau ceva de mâncare?
M-am făcut că nu-l aud. Nu dau bani cerșetorilor. De când am văzut Filantropica dar și înainte de asta. Pentru că nu rezolv nimic cu asta. Nu dând un leu ai conștiința împăcată că ai făcut ceva pentru un om al străzii.

Și totuși... un gând de vinovăție mă apasă acum deși știu că vă dispărea alungat de altele și altele. Va fi o umbră mai târziu și va dispărea așa cum dispar multe vieți cu care ne-am intersectat o clipă doar. Peste 10 ani nici nu-mi voi mai aduce aminte că la ușa magazinului din sat stătea un bătrân cu barbă, cerșind un leu ca să-l bea la birtul improvizat din gară.

- Ia te uită, v-ați ajuns, aveți și cerșetor, i-am zis mamei, ironică.
- Da, e un om din comună, culmea că are casă, dar l-au alungat...I-am dat un leu când m-am dus la magazin. Știu că s-a dus la birt apoi, dar am zis să fie de bogdaproste.

Dormea prin gară, cine știe pe unde. Aștepta probabil primăvara, numai că a venit iarna și a venit și gerul.
Și singu…

Romanian Beauty

Un urs de aur și multe huiduieli. Că filmul pervertește suflete, că e o rușine, că juriul e confiscat moral etc, niște idei de nici nu mi-ar fi trecut prin minte. O încrâncenare personală aproape. Admiratorii filmului să se masturbeze împreună cu părinții lor, niște îndemnuri atât de bolnave încât te întrebi ce e în mintea acestor oameni de nu reușesc să accepte că e un film doar. Un film și atât. Că nu va fi la toate intersecțiile, în orice garnitură de metrou, nu va rula în școli, că va fi alegerea fiecăruia de a-l vedea ori nu.
120 de bătăi pe minut, Soldații. Poveste din Ferentari...Cu crucea pe piept, să-i ardem pe rug pe homosexuali. Pe vrăjitoare.

Când eu eram pe la vreo 20 de ani, studentă fiind, se spunea despre un profesor că e homosexual. Era singur, necăsătorit, avea trăsături un pic efeminate și în prima bancă stătea mereu câte un tânăr student, admirator al acestuia. Plecau împreună de la facultate și după o vreme tânărul dispărea din prima bancă, dispărea mâncând pământ…

O palmă

Nu există iubire în violență, de orice fel ar fi ea.  Prin anii 1950, tatăl vitreg al mamei mele, beat fiind, juca toată noaptea cărți cu mama, o obliga de fapt să joace cărți cu el. Avea vreo șase ani, mama. Bunica mea și fratele mamei mele dormeau in cotețul porcului, pentru că acolo îi gonise el după ce-i bătuse. Mama îl privise în ochi si-i spusese: - Dacă dai în mine o să iau cuțitul și când dormi o să să te tai, ca pe porci o să te tai, ai înțeles? Mama avea șase ani. Niciodată nu a primit o palmă de la tatăl ei vitreg.
Când s-a măritat și ne avea deja pe noi, pe mine și pe fratele meu, tata, odată, a ridicat mâna să o lovească. Mama i-a prins mâna și i-a zis: - O dată dacă mai ridici mâna asupra mea să știi că o iau pe linia ferată până acasă, în Ardeal. Cu zece copii după mine și plec! - Te cred în stare! i-a raspuns tata. Nu a mai ridicat mâna niciodată asupra ei.
La fratele tatălui meu fiind, la țară, mama a surprins a nu știu câta bătaie a mătușii mele. Unchiul meu era foarte viole…

Hai să ne trăim viața de parcă am avea mai puțin înainte decât înapoi

Când eram mică voiam să mă fac doctoriță, asta până am ajuns la școală și am considerat că a fi învățătoare e tot ce-mi doresc. Apoi am mai crescut și tot uitându-mă la filme mi-am zis că o să ajung actriță. Pare că sunt profesiile cele mai visate de generația mea. Sau poate mă înșel, nu știu. Cert e că în clasa a opta am luat-o spre liceul pedagogic la care nu am intrat și am eșuat la un profil de mate-fizică, și asta cu intervențiile tatălui meu, altfel rămâneam pe afară. Bineînțeles că am îmbrăcat un halat albastru și am făcut piese la strung, la ora de tehnologie, nu mai știu nici eu cum, dar cred că nu am fost prea marcată de situație, ba din contră, am impresia că ne amuzam copios. Bineînțeles că am făcut practică și la fabrica de conserve și am lipit la etichete pentru tot restul vieții. Și acolo ne-am amuzat, căci lipind noi etichete pentru fasole și mazăre am inversat etichetele și ne și imaginam fața uimită a rusului care ar fi cumpărat conserva de mazăre și ar fi găsit faso…

Să ne purtăm frumos, că nu mai pupăm

- Bună ziua, bună ziua, pentru ITP, da, cum să nu, miercuri. Dar marti sună o domnișoară de la service, știți, nu avem încă actele gata pentru ITP, se poate joi la ora 15? Se poate, de ce să nu se poată și azi la 14,20 parchez mașina în fața service-ului. - Bună ziua, vă putem ajuta cu ceva? - Bună ziua, da, cu ITP-ul. Păi nu v-a sunat nimeni, păi nu m-a sunat nimeni, știți, nu avem gata actele nici azi, mâine. Știți, eu am venit la ITP și asta o să fac, că doar nu o să mă plimb cu mașina prin oraș. Păi știți, noi colaborăm cu un service si să vă dau datele să le introduceți în GPS? Păi știți, eu nu introduc nimic în GPS că nu am GPS și nici nu mă duc pt că eu am venit la dvs. Ne scuzați, nu e vina noastră, nici a mea, știți, colegul nostru stă de joi la RAR pt că ne-a greșit actele și nu putem să zicem nimic pentru că știți, nu ne mai acreditează. Așa că un coleg o să ia mașina și o să o ducă la service-ul cu care colaborăm, luați loc, într-o oră e gata. O cafea, un ceai? Nu, mulțumesc,…

Amita Bhose, un ungher de afecțiune

Imagine
Vă așteptăm vineri, 9 februarie, ora 18, la Muzeul Național al Literaturii Române, să aducem ofrandă celei ce a iubit cultura română mai mult decât, poate, mulți români - Didi, Amita Bhose.


Participă foști studenți ai Amitei Bhose, prieteni, colaboratori, admiratori. La finalul evocării va avea loc o reprezentaţie de dans clasic indian oferită de Centrul de Artă Euterpe, coregrafia fiind semnată Carmen Coţovanu Pesantez.


Toți cei ce o aveți în suflet sunteți așteptați cu drag.

Numai fapta să-ți fie conducătoare...

Imagine